Baiatul care a trait pe Marte

Povestea unui băieţel neobişnuit din Rusia, pe nume Boris, a atras atenţia lumii întregi acum câţiva ani. Născut pe 11 ianuarie 1996 în oraşul Volzhsky, şi-a uimit părinţii încă de la naştere. Mama lui, Nadejda Kipriyanovich, un dermatolog într-o clinică de stat şi tatăl băiatului, un ofiţer pensionat, au fost surprinşi să constate că în familia lor venise un băieţel care nu era ca toţi ceilalţi.
Mama lui povesteşte despre venirea pe lume a băiatului: “Totul s-a întâmplat atât de repede, nici măcar nu am simţit vreo durere. Când mi-au arătat copilul, acesta se uita la mine cu o privire de adult. Ca medic, ştiam că bebeluşii nu-şi pot concentra privirea asupra obiectelor. Cu toate acestea, micuţul meu copil se uita la mine cu ochii lui mari şi căprui”.
Când s-a întors cu el de la maternitate, femeia a început să observe lucruri foarte curioase la copil. Băiatul, pe care mama l-a numit Boris, nu plângea aproape niciodată. Copilul a rostit primul cuvânt când avea patru luni, şi a început să pronunţe cuvinte simple curând după aceea. La opt luni deja vorbea în fraze, iar la un an şi jumătate el nu avea nicio dificultate să citească titlurile din ziare. La vârstă de doi ani el a început să deseneze şi a învăţat cum să picteze şase luni mai târziu. Când a împlinit doi ani, a început să meargă la o grădiniţă locală, iar tutorii au observat imediat că băiatul avea o inteligenţă sclipitoare, competenţe lingvistice şi o memorie unică.
“Aveam un sentiment foarte ciudat că eram, pentru el, ca nişte străini cu care încerca să stabilească un contact“, a precizat mama băiatului, potrivit Project Camelot.
Când Boris, sau Boriska cum îl alintau părinţii, a împlinit trei ani a început să le vorbească părinţilor săi despre univers.
“El putea numi toate planetele sistemului solar, chiar şi sateliţii lor, nume şi număr de galaxii. La început a fost foarte înfricoşător, m-am gândit că fiul meu era ieşit din minţi, dar apoi am decis să verific dacă aceste nume există cu adevărat. Am luat câteva cărţi de astronomie şi am fost şocată să aflu că băiatul ştia foarte multe despre această ştiinţă”, a povestit Nadejda.
Zvonurile despre copilul astronom s-au răspândit repede în tot oraşul, iar băiatul a devenit o celebritate locală. Mulţi erau curioşi să afle cum de poate şti atât de multe acest copil. Boriska dorea să le spună oaspeţilor săi despre civilizaţiile extraterestre, despre existenţa în preistorie a unei rase de oameni înalţi de trei metri, despre clima viitorului şi despre schimbările la nivel mondial.
La un moment dat, Boriska a început să le spună oamenilor despre păcatele lor. El se ducea la cineva pe stradă şi îi spunea să renunţe la droguri, sau le spunea bărbaţilor adulţi să nu îşi mai înşele nevestele etc.
Nadejda a observat mai târziu că micuţul se simţea rău înainte de producerea unor dezastre. “Când s-a scufundat submarinul Kursk, avea dureri peste tot. El a suferit în timpul luării de ostatici de la Beslan, a refuzat să meargă la şcoală în zilele acelui atac oribil”, a declarat mama băiatului.
Când a fost întrebat despre sentimentele sale din zilele crizei Beslan, Boris a povestit: “A fost ca o flacără care ardea în interiorul meu, am ştiut că povestea din Beslan va avea un sfârşit oribil”.
Boriska a atras şi atenţia cercetătorilor ruşi, iar specialiştii de la Institutul de Magnetism al Pământului şi Unde Radio al Academiei Ruse de Ştiinţe s-au dus şi au examinat aura băiatului care s-a dovedit a fi neobişnuit de puternică.
Profesorul Lugovenko afirma că există unele dispozitive speciale care pot măsura unele abilităţi extrasenzoriale ale oamenilor. Oamenii de ştiinţă moderni din întreaga lume efectuează lucrări ample de cercetare în acest domeniu care nu este atât de uşor de descifrat precum cercetarea lucrurilor de la suprafaţa corpului uman. De altfel, oameni care posedă abilităţi unice s-au născut pe toate continentele din lume, susţine omul de ştiinţă. Astfel de copii sunt numiţi “copii indigo” de către cercetătorii, a adăugat acesta.
“Boriska este unul dintre ei. Mulţi au spirale ADN modificate, care le dau un sistem imunitar incredibil de puternic, putând învinge chiar şi SIDA. Am întâlnit astfel de copii în China, India, Vietnam şi aşa mai departe”, a precizat Lugovenko.
“Când l-am prezentat pe băiatul nostru mai multor oameni de ştiinţă din diferite domenii, inclusiv ufologi, astronomi şi istorici, toţi au fost de acord că ar fi imposibil ca el să inventeze toate acele poveşti. Boriska folosea limbi străine şi termeni ştiinţifici, despre care spunea că sunt de obicei folosiţi de către specialiştii care studiază aceasta sau cealaltă ştiinţă particulară”, a declarat mama lui Boris.
În diversele culturi s-a tot discutat subiectul nemuririi sufletului, iar Boriska pare să confirme această teorie. Băiatul susţine că trăim veşnic şi îşi aminteşte scene şi evenimente din viaţa lui trecută de pe Marte. Specialiştii au precizat că el deţine informaţii pe care nu ar avea de fapt de unde să le ştie.
Băiatul ştia totul despre viaţa de pe Marte, despre locuitorii săi şi zborurile lor spre Terra, despre oraşele megalitice ale civilizaţiei marţiene, navele lor spaţiale şi zborurile lor către diverse planete, sau despre civilizaţia lemuriană, despre care ştia multe detalii pentru că se întâmplase să coboare acolo de pe Marte. Informaţiile despre civilizaţiile preistorice sunt deseori respinse de către unii cercetători, în ciuda relicvelor care datează din epoci atât de îndepărtate încât teoria lui Darwin rămâne incapabilă să le explice existenţa.
Un jurnalist rus a vorbit cu băiatul despre cunoştinţele şi experienţele sale unice.
Boriska, chiar ai trăit pe Marte cum se spune pe aici?
Da, este adevărat. Îmi amintesc acea perioadă, aveam 14 sau 15 ani. Marţienii duceau mereu războaie aşa că am participat de multe ori la raiduri aeriene cu un prieten de-al meu. Puteam călători în timp şi spaţiu zburând în nave rotunde, dar observam viaţa de pe Pământ în nave triunghiulare. Navele marţiene sunt foarte complicate. Ele sunt pe straturi.
Există viaţă pe Marte acum?
Da, există, dar planeta şi-a pierdut atmosfera cu mulţi ani în urmă ca urmare a unei catastrofe globale. Dar marţienii încă mai trăiesc acolo, în subteran. Ei respiră bioxid de carbon.
Cum arată aceşti marţieni?
Oh, sunt foarte înalţi, mai mult de şapte metri. Ei posedă calităţi incredibile.
Se pare că marţienii inspiră gaz, însă aici, odată ce ai acest corp trebuie să respiri oxigen. Marţienilor nu le place aerul de pe Pământ pentru că provocă îmbătrânirea. Marţienii sunt relativ tineri, de aproximativ 30-35 de ani, susţine băiatul.
Boriska a vorbit mai în detaliu despre OZN-uri: “Am plecat şi am aterizat pe Pământ aproape instantaneu!. Este compus din straturi. 25 % – strat exterior, făcut din metal dur, 30% – al doilea strat e făcut din ceva asemănător cu cauciucul, al treilea de 30% – din nou din metal. În final 4% e compus dintr-un strat special magnetic. Dacă încărcăm acest strat magnetic cu energie, aceste maşini vor putea zbura oriunde în univers”.
Boriska a povestit că atunci călătorea destul de des pe Pământ pentru a face comerţ, precum şi în alte scopuri de cercetare. Totul se întâmpla pe vremea civilizaţiei lemuriene. De altfel, băiatul povesteşte că avea un prieten Lemurian care a fost omorât chiar în faţa ochilor săi.
„O catastrofă majoră a avut loc pe Pământ. Un continent gigantic a fost înghiţit în apele învolburate. Apoi, brusc, o stâncă masivă a căzut pe prietenul meu care era acolo. Nu l-am putut salva. Suntem destinaţi să ne întâlnim la un moment dat în această viaţă”, îşi aminteşte Boriska.
Băiatul trăieşte întreaga poveste a căderii Lemuriei ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Lemuria a dispărut acum câtva zeci de mii de ani şi se pare că lemurienii aveau înălţimea de 9 metri.
Băiatul a vorbit şi despre boala oamenilor.
“Boala vine din incapacitatea oamenilor de a trăi în mod corespunzător şi de a fi fericiţi. Trebuie să îţi aşteptaţi jumătatea cosmică. Un om nu ar trebui să se implice şi să încurce în destinele altor oameni. Oamenii nu ar trebui să sufere datorită greşelilor din trecut, ci să înţeleagă ceea ce le este predestinat şi să încerce să ajungă la acele înălţimi şi să facă paşi spre îndeplinirea visele lor. Trebuie să fie mai sensibili şi mai inimoşi. În cazul în care cineva te loveşte, îmbrăţişează-ţi duşmanul, cere-ţi scuze şi îngenunchează în faţa lui. În cazul în care cineva te urăşte iubeşte-l cu toată dragostea şi devotamentul tău şi cere-i iertare. Acestea sunt regulile iubirii şi smereniei. Ştii de ce au murit lemurienii? Ei nu au vrut să se mai dezvolte spiritual şi astfel s-a rupt unitatea planetei lor. Ei s-au rătăcit de la calea predestinată, distrugând în acest fel integritatea planetei. Calea magiei duce la o înfundătură. Iubirea este adevărata magie!”
Mama lui Boris a explicat că nimeni nu l-a învăţat vreodată aceste lucruri. „Uneori, el stătea în poziţia lotus şi începea să ne spună fapte detaliate despre Marte, sistemele planetare şi alte civilizaţii, care de fapt ne-au nedumerit. Cum poate un băieţel să ştie astfel de lucruri?”, întreabă femeia.
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu