Baze subterane secrete, cele trei rase extraterestre

În anul 1969, a fost construită baza Dulce, ca urmare a unui acord între CIA și extratereștrii. Baza este amplasată în Rezervația Indiană Apache Jicarilla. Intrarea în bază se face prin muntele Archuleta.
Guvernul USA ocupă etajul superior al bazei, iar extratereștrii etajele inferioare. Această bază este un mare oraș, în care există electricitate, apă curentă. Legătura între zonele mai îndepărtate ale bazei se face cu ajutorul unor trenuri care ating 2000/km/oră, prin folosirea levitației magnetice. Richard Sauder, arhitect, susține că pe teritoriul SUA există peste 11 astfel de baze subterane. Adâncimea acestor baze este de 1500 de metri.
Pentru extinderea acestor baze sunt utilizate mașini de forat cu laser, care într-o zi pot săpa 7 kilometri.
Aceste baze sunt proiecte oculte, congresul american nu are cunoștință de existența și finanțarea lor. Ele sunt în afara legii, spune Sauder. Aceste baze sunt sub controlul Noii Ordine Mondiale, care a preluat controlul de la autoritățile americane, în urma unui șantaj economic și politic, pe care l-au făcut. Într-un an calendaristic, în aceste baze se produce tehnologie cât în 44 de ani de progres. De curând, fiul unui militar, care a lucrat în această bază, a povestit mai multe lucruri legate de ceea ce se întâmplă în aceste baze.
Tată său, pe nume Otto Oskar Schneider, era ofițer pe un submarin nazist, când a fost capturat de către americani. Fiind un renumit om de știință, în viața civilă, americanii l-au implicat în diferite proiecte. Schneider este inventatorul camerei de filmat de mare viteză, cu ajutorul căreia a filmat testul nuclear pe care americanii l-au făcut în 1946, în atolul Bikini. Pe filmul făcut de tatăl său se observă prezența unui OZN, care a fost filmat în zona atolului, imediat după ce bomba a explodat. Mult timp după acest experiment, atolul a fost survolat de OZN-uri, acestea fiind interesate de ceea ce se produsese în zonă.
Schneider a fost unul dintre cercetătorii care au asistat la încheierea Tratatului de la Greada, din 1954, dintre americani și extratereștri.
Schneider susține că după încheierea acestui tratat în SUA a început construcția acestor baze secrete.
În prima fază experimentele extratereștrilor se făceau numai pe animale. Apoi au urmat implanturi pe oameni, ca mai târziu, să se producă experimente terifiante pe oameni, prin mutații genetice. Schneider povestește despre faptul că americanii au fost obligați să apeleze la arme, pentru că nu se mai înțelegeau cu extratereştrii. Aceștia nu mai doreau să respecte tratatul încheiat, astfel încât se ajunsese la cazuri terifiante de mutații genetice, care se produceau în baza Dulce.
În baza Dulce există peste 18000 de extratereștri, care fac experimente. Există cel puțin trei rase extraterestre. Este vorba despre reptilieni și cei gri, care lucrează împreună la cele mai avansate experimente și cei de tip nordic, de talie mare, care lucrează separat, dat fiind neînțelegerile cu ceilalți.
Extratereștrii se reproduc prin partenogeneză. Un embrion se divide în 6-9 părți, care vor da naștere unor cunne, din care se vor forma copiii. Aceștia se formează dintr-un singur părinte. Ei sunt hrăniți cu plasmă, deoxyhemoglobină și albumină.
Vom vedea dacă extratereștrii ajută umanitate la evoluția ei, sau nu? Totuși, de ce au făcut experimente pe oameni?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu