Un pahar de suc de grepfrut, băut zilnic, menţine sănătatea vaselor
sanguine şi poate proteja împotriva bolilor de inimă, arată un studiu
realizat de cercetători de la French National Institute for Agricultural
Research din Clermont-Ferrand, publicat în American Journal of Clinical
Nutrition.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că grepfrutul este bogat în flavonoide,
substanţe care se pot găsi în toate tipurile de plante şi fructe, fiind
responsabile de coloritul acestora, ce asigură organismului uman un
supliment de vitamina C şi îmbunătăţesc structura pereţilor vaselor de
sânge, potrivit dailymail.co.uk.
Studiul a fost realizat în Franţa, pe un eşantion de 48 de femei cu o
stare de sănătate bună, cu vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani, acesta
fiind unul dintre grupurile cu cel mai ridicat risc în dezvoltarea unei
boli de inimă.
Jumătate dintre femeile incluse în studiu au primit zilnic 340 de
mililitri de suc de grepfrut care conţinea flavonoide, în timp ce
cealaltă jumătate a primit o băutură asemănătoare ca aspect, însă fără
să conţină substanţele naturale.
După şase luni, rezultatele au arătat că după un consum regulat de suc
de grepfrut care conţine flavonoide s-a înregistrat o îmbunătăţire a
sănătăţii vaselor de sânge ale participantelor la acest studiu. În ceea
ce priveşte al doilea grup, nu s-a înregistrat nicio modificare la cele
24 de femei. Elasticitatea pereţilor arterelor trebuie să fie cât mai
mare pentru a permite sângelui să circule cu uşurinţă spre inimă.
"Sucul obişnuit de grepfrut consumat de femei sănătoase, aflate la
vârsta a doua, este benefic pentru artere. Acest efect poate fi legat de
flavonoidele prezente în fruct", se arată în raportul întocmit de
cercetători.
În acelaşi timp, pacienţii care suferă deja de o boală a inimii trebuie
să aibă grijă când vine vorba despre consumul sucului de grepfrut,
pentru că acesta interferează cu medicaţia. Nivelul medicamentelor
folosite pentru scăderea colesterolului sau a tensiunii arteriale poate
creşte semnificativ în sânge după un pahar de suc de grepfrut băut,
expunând pacienţii la un risc mai mare al efectelor secundare.
Studiul a fost finanţat parţial printr-un grant oferit de Florida Department of Citrus.
Luna trecută, rezultatele unui studiu preliminar realizat pe baza
datelor oferite de două cercetări anterioare care s-au desfăşurat pe o
perioadă îndelungată de timp arătau o anumită asociere între consumul de
citrice şi melanomul malign, potrivit Reuters.
După o monitorizare de peste 20 de ani, cercetătorii de la Universitatea
Brown din Rhode Island au observat 1.840 de cazuri de melanom. În
comparaţie cu persoanele care consumau citrice mai puţin de două ori pe
săptămână, participanţii care au consumat citrice de 2-4 ori în şapte
zile prezentau un risc de melanom cu 10% mai ridicat.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu