Un brad a cărui vârstă a fost estimată la aproape 500 de ani a fost
descoperit, recent, în Parcul Naţional Cheile Bicazului- Hăşmaş şi a
devenit imediat vedeta unui traseu tematic, în încercarea iubitorilor de
natură de a-l proteja de hoţii de lemne.
Are 40 de metri înălţime,
trunchiul său poate fi cuprins doar de braţele a trei oameni şi este cel
mai bătrân arbore identificat până acum în Parcul Naţional Cheile
Bicazului- Hăşmaş.
Bradul a fost descoperit recent, din întâmplare, în timpul
patrulării rangerilor prin parc şi reprezintă un mister cum de a scăpat,
până acum, de tăietorii de lemne. Analizând înălţimea, grosimea, solul
în care îşi are înfipte rădăcinile seculare, s-a ajuns la concluzia că
are aproape 500 de ani.
Pentru că şi-au dat seama imediat că arborele
poate oricând să fie tăiat, mai ales că este la limita parcului, zona
nefiind strict protejată, rangerii l-au inclus într-un proiect, au
amenajat o potecă tematică, au amplasat mai multe bănci în jurul
trunchiului său uriaş şi i-au invitat pe iubitorii de natură să-i
asculte poveştile.
"Eu am aproape 500 ani, talia la bază aproape
cinci metri şi diametrul trunchiului meu depăşeşte doi metri. Cîndva şi
eu am fost un brăduţ firav, am avut locul meu la poalele Hăşmaşului
Mare, binecuvântat de soare şi adieri blânde de vânt. Fraţii mei mai
înalţi, ceilalţi pini şi brazi care creşteau în jurul meu, îmi şopteau
poveşti zi şi noapte. Am avut tot ce mi-aş fi dorit şi, totuşi, nu eram
fericit pentru că doream foarte mult să fiu ca tovarăşii mei mai înalţi.
S-a întâmplat ca securea oamenilor să mă ocolească timp de jumătate de
mileniu şi mi s-a împlinit visul", îşi spune povestea, de pe un panou
situat în apropiere, bradul alb cu dimensiuni impresionante.
Bradul
secular îi mai atenţionează pe cei care ajung în preajmă că un exemplar
de talia sa poate produce cantitatea de oxigen necesară pentru trei
oameni.
Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş are o suprafaţă de
6.800 de hectare, dispunând de bogăţii naturale şi peisagistice
deosebite, precum Lacu Roşu, Cheile Bicazului, Hăşmaşu Mare sau Piatra
Singuratică. Tot aici au fost identificate 1.147 de plante superioare,
dar şi toate carnivorele mari din România, cum ar fi râsul, lupul sau
ursul.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu