Ştim deja că din punct de vedere mecanic, Luna şi Pământul compun un
cuplu şi se influenţează reciproc. S-ar putea ca această influenţă să
fie chiar mai mare decât se ştia până acum.
Potrivit celor de la CNET, Luna se micşorează încet, în urma răcirii nucleului său, iar influenţa gravitaţională a Pământului determină încreţirea sau ridicarea unor forme de relief asemănătoare dealurilor, cu înălţimea de câteva zeci de metri, la suprafaţa sa.
Pământul şi Luna sunt menţinute alături pe orbită în jurul Soarelui de un echilibru rezultat din interacţiunea dintre forţa centrifugă, care încearcă să le despartă, şi atracţia gravitaţională reciprocă care încearcă să le apropie. Gravitaţia Lunii are efecte observabile asupra Pământului, unde produce maree. De asemenea, poziţia Lunii pe orbită stabilizează mişcarea de rotaţie a Pământului, făcând posibilă succesiunea predictibilă a anotimpurilor.
De cealaltă parte, chiar dacă pe Lună nu există oceane şi mări, forţa gravitaţională terestră are efecte asupra formelor de relief selenare. Planeta noastră determină formarea unor încreţituri, a unor dealuri şi depresiuni la suprafaţa Lunii, pe măsură ce satelitul nostru se micşorează încet, explică cei de la Descoperă.
Nu trebuie să ne temem de micşorarea Lunii
Această micşorare a diametrului nu este un motiv de îngrijorare. Ea se produce pe măsură ce interiorul selenar se răceşte, permiţând solidificarea unor regiuni parţial topite din mantaua lunară. Astfel, Luna se micşorează puţin câte puţin, fenomen în urma căruia crusta sa se încreţeşte. Aceste încreţituri formează la suprafaţa selenară nişte proeminenţe şi depresiuni asemănătoare celor observate pe planeta Mercur şi care au mai puţin de 10 kilometri lungime şi câţiva zeci de metri înălţime.
