In urmă cu ceva vreme, făcea
senzaţie ştirea potrivit căreia un craniu descoperit prin anii ’30 în
Mexic ar fi fost autentificat ca fiind…uman-extraterestru! Aşa-numitul
“Starchild skull” – care a declanşat o sumedenie de controverse aprinse-
a relansat şi ipoteza potrivit căreia în ADN-ul uman ar fi intervenit
şi vizitatori din spaţiu, preocupaţi în continuare de evoluţia
pământenilor.
Craniul hibrid, de om-extraterestru
Zece ani i-au trebuit lui Lloyd Pye să
ajungă la concluzia că faimosul “Starchild skull” – un craniu descoperit
prin anii ’30 de o adolescentă aflată în vacanţă în regiunea mexicană
Sierra Tarahumara şi ajuns în 1998 în posesia soţilor Ray şi Melanie
Young din El Paso, Texas- ar fi un hibrid, adică rezultatul “genetic”
dintre o femeie umană şi un extraterestru. De profesie psiholog, Lloyd
Pye, care a lucrat o perioadă şi pentru intelligence-ul militar din SUA,
s-a făcut cunoscut prin pasiunea sa pentru fenomenele la graniţa
ştiinţei (Bigfoot, Yeti, OZN-uri etc), cărora le-a dedicat nenumărate
conferinţe, articole şi cărţi.
Tocmai această activitate l-a adus
faţă-n faţă cu soţii Young, care i-au încredinţat în 1999 ciudatul
obiect, cu rugămintea de a-i stabili provenienţa. În vecinătatea
craniului botezat “Starchild”, din cauza dimensiunilor ce păreau ale
unui copil de 5-6 ani, mai fusese descoperit un altul, aparent de femeie
adultă. După cum notează singur pe site-ul personal, Pye a pornit
cercetările încredinţat că avea de-a face cu resturi umane ce prezentau
anomalii (orbite oculare foarte puţin adânci şi absenţa totală a
sinusurilor frontale). Asta nu l-a împiedicat să supună relicva
“infantilă” unor serii de teste şi expertize, la capătul cărora
concluzia anunţată recent este că rămăşiţa e parţial de origine umană,
parţial nu. Proba de carbon 14 ar atesta o vechime de aproximativ 900 de
ani (plus/minus 4 decenii) a acestor resturi. Potrivit lui Lloyd Pye,
la “Starchild skull” există două gene umane care ar fi fost manipulate
printr-o intervenţie necunoscută. “No significant similarity found”, a
indicat analiza ADN-ului. Şocant este că oasele craniului, mult mai
subţiri şi mai uşoare, dar totodată mult mai rezistente decât cele umane
obişnuite, prezintă în interior nişte fibre microscopice şi reziduuri
roşietice inexplicabile. În opinia lui Pye, craniul ar moşteni un
“Grey”, un tip de extraterestru cum vedem prin filmele SF, lipsit de
limbă sau urechi şi care comunică telepatic.”Oricine cunoaşte anatomia
umană şi cea a Grey-ilor ar ajunge tot la concluzia mea. Nu există altă
variantă”, spune investigatorul.
La rândul său, dr. Ted J. Robinson, un
chirurg craniofacial canadian ce a studiat relicva timp de 12 luni
folosind aparate sofisticate de scanare, recunoaşte că obiectul este
unic.”Nu este craniul deformat al unui copil, şi o spun pentru că exact
acesta este domeniul de care mă ocup. Am apelat la neurologi, pediatri
şi chirurgi şi cu toţii sunt de acord că nu este un craniu uman
deformat. E altceva, e un mister”, a spus doctorul Robinson. Pornind de
aici, Lloyd Pye este decis să continue analizarea craniului până la
descifrarea completă a genomului, în paralel cu promovarea teoriei
privind intervenţia extraterestră asupra originii umane.
Viaţa umană, “plantată” pe Terra
Ipoteza potrivit căreia în ADN-ul uman
ar exista ori gene extraterestre, ori urme ale intervenţiei alienilor nu
e nouă. Se spune că mai puţin de jumătate din materialul genetic uman
ar avea un rol clar, cunoscut, restul -considerat o vreme ca fiind “de
umplutură”- fiind de fapt un fond comun tuturor fiinţelor de pe planetă,
de la peşti şi până la mamifere. Profesorul Sam Chang, care a coordonat
un proiect de decodare a genomului uman, s-a întrebat retoric dacă
aşa-numitul ADN silenţios (junk DNA), care nu codifică aparent nimic,
n-ar putea fi de origine extraterestră!?! Mai exact, ar fi spus el,„o
formă de viaţă extraterestră superioară a fost implicată în crearea
vieţii şi plantarea ei pe diferite planete. Iar Terra este una dintre
ele.
Poate că, după programare, creatorii
noştri ne-au cultivat aşa cum cultivăm noi bacterii în laborator. Nu le
putem şti motivele – poate a fost un experiment ştiinţific ori poate au
pregătit colonizarea altor planete”. Chang şi colegii săi de cercetare
presupun că, în graba de a crea viaţă umană pe Pământ, “programatorii
extratereştri” n-au remarcat unele lipsuri în secvenţierea ADN-ului,
astfel că omul e pândit din interior de pericole precum bolile autoimune
sau cancerul. În opinia prof. Chang, „ceea ce se observă la ADN-ul uman
este un program care constă din două versiuni: un cod mare şi un cod de
bază. Primul lucru este că programul complet nu a fost scris pe Pământ,
aspect verificat prin decodarea genomului uman. Al doilea aspect este
că genele prin ele însele nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia;
trebuie să mai fie ceva în acest joc”. Prin urmare ”evoluţia nu este
ceea ce credem că este”.
Verii noştri, pleiadenii
O variantă a teoriei privind natura
extraterestră a vieţii umane pe Pământ o constituie cea privind
implicarea alienilor în evoluţia omului. Cum între Omul din Neanderthal
şi Homo Sapiens există diferenţe majore, fiind greu de crezut că cele
două specii s-ar fi împerecheat, se bănuieşte o intervenţie exterioară
care ar fi provocat saltul de la o treaptă la alta. Şi pentru că
reprezentările lăsate de străvechi civilizaţii din lumea noastră
înfăţişează fiinţe venite din cer – considerate în mod eronat drept
zeităţi- se crede că ar fi fost posibil ca astronauţi de pe alte planete
să ne fi vizitat şi “ajutat” să evoluăm. De aici ar fi rezultat Homo
Sapiens, cu un amestec de gene de la Homo Errectus şi gene
extraterestre. Exponenţi marcanţi ai acestei teorii sunt scriitorii
Erich von Daniken şi Zecharia Sitchin. Dar şi dr. Michael E. Salla este
convins că omul posedă mai bine de 20 de tipuri de gene de origine
non-terestră, care ar putea explica capacităţile extrasenzoriale şi
abilităţile de vindecare spirituală. Dr. Salla, fost profesor la
Australian National University şi American University din Washington,
ulterior fondator al Institutului de exopolitică, menit să desfăşoare un
dialog adecvat cu alienii, consideră că “există numeroase rase
extraterestre cunoscute (de diverse institute şi agenţii-n.n) care sunt
în contact cu pământenii”.
În sprijinul convingerii sale, Salla citează spusele sergentului
rezervist Clifford Stone, care a lucrat 22 de ani pentru armata SUA şi
care a povestit în 1998 că a participat la mai multe operaţiuni de
preluare a navelor şi entităţilor extraterestre prăbuşite pe Pământ.
Stone ar fi confirmat existenţa unei rase de extratereştri umanoizi şi
care se pot integra foarte uşor în societatea terestră, neputând fi
distinşi de restul oamenilor. Se pare că “verii” noştri din spaţiu ar fi
venit din sistemele stelare ca Lira, Pleiade, Sirius şi au contribuit
cu material genetic pentru crearea speciei umane. Pleiadeenii,“rasa cea
mai binevoitoare care a vizitat până acum Terra, sunt îngrijoraţi că noi
ne vom distruge planeta şi chiar pe noi înşine”, mai susţine dr. Salla.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu