A descoperit Newton gravitația?
Dacă ne-am lua după informațiile pe care le-am acumulat la școală,
răspunsul este unul pozitiv, dar dacă am cerceta cu atenție textele
antice indiene am afla că această forță este cunoscută omului cu peste
3000 de ani în urmă.
Chiar dacă pare greu de crezut, textele
sacre indiene, care sunt culese în cele patru cărți vedice, descriu cu
lux de amănunte numeroase forțe care ne înconjoară. Una dintre ele este
gravitația, forță a planetei noastre, cunoscută și probabil folosită de
lumea antică, care a trăit pe teritoriul Indiei de astăzi, cu peste 3000
de ani în urmă.
Există numeroși specialiști indieni care
susțin că Vedele sunt o comoară prețioasă cu privire la arhitectură,
fizică cuantică, algebră sau chimie. Numeroase lucruri pe care omul
modern le-a inventat în ultimii ani sunt explicate cu lux de amănunte în
textele sacre.
Madhavan Nair, unul dintre cei mai
proeminenţi specialiști indieni, contestă cu vehemenţă că Isac Newton ar
fi fost descoperitorul teoriei gravitației. Această declarație se
bazează în mare măsură pe informațiile culese din textele sacre.
Specialistul susține că nu trebuie să uităm că anticii erau atât de
evoluați din punct de vedere intelectual și spiritual, încât au ajuns să
atingă un prag al ştiinţei la care omenirea nici nu visează în prezent.
Astfel, teoria gravitației este explicată și descrisă cu lux de
amănunte în aceste texte sacre.
Mai mult de atât, experții din întreaga lume, care au avut ocazia să
intre în contact cu textele indiene, sunt de părere că acestea conțin
extrem de multe informații prețioase cu privire la Univers. Aceste
lucruri nu sunt încă descoperite de oameni și din acest motiv este
foarte greu ca ele să fie descifrate din acele texte.
Se mai vehiculează ideea că Chandrayaan 1
, misiunea de de explorare a Lunii fără echipaj uman, lansată de către
Indian Space Research Organisation (ISRO), agenția spațială indiană, ar
fi fost posibilă în urma unei formule descoperite în Vede.
Bineînțeles că ISRO nu a făcut niciodată
publice aceste informații, dar foşti angajați ai proiectului în cauză
au susținut aceste lucruri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu