Dulce, New Mexico, este un
orășel relativ modest, amplasat la doi kilometrii de rezervația
indienilor Apache Jicarilla. În această zonă locuiesc 900 de persoane.
Orașul pare părăsit, are un singur hotel modest și câteva magazine. Și
totuși aici este ascuns unul din marile secrete ale SUA. Este vorba
despre laboratorul biogenetic care se găsește în subteran.
Experimentele care se fac în acest
laborator sunt în parteneriat cu extratereștrii, iar mărturiile unor
angajați care au lucrat în subteran și au reușit să fugă sunt
terifiante. Dulce este considerată cea mai mare bază a extratereștrilor
reptilieni și gri din SUA. În subteran se realizează experimente privind
clonajul, manipulări atomice, implanturi de cipuri, împerecheri între
animale dar și animale și oameni.
Thomas Castello, un ofițer care a lucrat
în subteran, a făcut dezvăluiri despre experimentele care se fac în
subteran și la scurt timp, el și familia sa, au dispărut. Autoritățile
i-au declarat la scurt timp, ca fiind morți. Boys Bushman, cercetător la
Baza 51, a făcut un film, înainte de a muri, în care descrie ceea ce se
întâmplă în această bază. Tehnologia recuperată de la OZN-uri este
folosită de compania Lockheed Martin, care produce aparatură și armament
de război.
În ceea ce privește relația cu
extratereștrii, el susține că sunt echipe mixte care lucrează 24 de ore
din 24, în OZN-uri, pentru a înțelege tehnologia folosită de
extratereștrii. Ben Rich, un fost angajat al companiei Lockheed Martin a
declarat că sunt atât de avansate cercetările în această companie,
încât, din punct de vedere tehnologic ei pot crea tot ceea ce își doresc
și imagina. Întrebat cum arată extratereștrii, el a răspuns că au
degete lungi, tălpile sunt palmate. Există două grupuri de
extratereștrii, cei care ajută oamenii să înțeleagă tehnologia lor și
cei care muncesc la propriile lor proiecte, fără să implice în munca lor
cercetători pământeni.
Rich a mai declarat că oamenii nu sunt
pregătiți pentru a cunoaște aceste experimente. De curând, a avut loc la
Ryad, Arabia Saudită, un forum despre competitivitate, la care au
participat cei mai mari manageri din lume, de la cele mai puternice
companii. În timpul conferințelor care au avut loc, s-a spus cu subiect
și predicat că extratereștrii există și într-un fel sau altul, fiecare
companie a beneficiat de tehnologia extraterestră.
RAND Corporation, o mare companie din
SUA a publicat câteva documente din care reiese faptul că a beneficiat
de tehnologie extraterestră și de rezultatele experimentelor de la Baza
51. Vocea Rusiei susține că oamenii de știință ruși au lucrat, încă din
vremea URSS, la un proiect de creare a unui super-om, cu capacități
paranormale, în colaborare cu extratereștrii. Proiectul a început în
anul 1980. În anii 80, armata sovietică avea interdicție de a urmări sau
a distruge OZN-urile.
Era un pact pe care sovieticii îl
făcuseră cu extratereștrii, în schimbul ajutorului dat de aceștia, la
acest experiment. Același lucru se produce și în SUA, unde există
adevărate tratate de neagresiune între americani și
extratereștrii. Peste o sută de cercetători ruși au participat la
proiectul prin care trebuia creat un super-om. Concluziile au fost că
omul este un sistem de energie și de informație, care vin din exterior.
Pe lângă specialiștii din domeniu, în cadrul proiectului au fost
folosite femei care au intrat în contact cu extratereștrii, printr-o
tehnică de ajustare energetică a creierului. Creierul uman a fost
adaptat și branșat la o frecvență, cu ajutorul căreia s-a comunicat cu
extratereștrii. Șase femei au intrat în contact cu extratereștrii și au
primit informații de importanță maximă. Creierele deștepte, adaptate
sunt întotdeauna folosite în caz de război, susțin specialiștii ruși.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu