Pana de curand, despre instalarea decesului
cerebral specialistii aveau o teorie aproape unanim acceptata: in
momentele dinaintea mortii inima joaca rolul principal. Incetarea
batailor inimii duce la oprirea circulatiei sangvine, iar creierul si
celelalte organe mor in succesiune rapida, in lipsa oxigenului. Un
studiu recent lanseaza o idee care vine sa contrazica aceasta teorie.
Publicat intr-un numar recent al revistei
Proceedings of the National Academic of Sciences (PNAS), noul studiu
pune sub semnul intrebarii practica medicala actuala afirmand ca in
clipele dinaintea mortii, creierul indeplineste un rol mai important
decat inima, dupa cum transmite Lively Scene preluat de Agerpres.
Experientele efectuate pe cobai de o echipa de cercetatori au urmarit
activitatea cardiaca si pe cea cerebrala in momentele de dinaintea
mortii rozatoarelor, din cauza lipsei de oxigen.
Ei au descoperit ca, in acele momente, creierul
transmite o furtuna de semnale chimice spre inima. Dupa ce au blocat
transmiterea acestor semnale de la creier spre inima, cercetatorii au
observat ca soarecii au supravietuit un timp mai indelungat. Facand
analogia cu oamenii, cercetatorii au presupus ca ar fi posibila
cresterea sanselor de supravietuire ale unui pacient prin stoparea
semnalelor transmise de creier spre inima. „In mod natural, oamenii s-au
concentrat asupra inimii, gandindu-se ca, daca salveaza inima, vor
salva si creierul”, sustine co-autoarea acestui studiu, Jimo Borjigin,
neurolog la Scoala de Medicina din cadrul Universitatii din Michigan.
Echipa ei a descoperit ceva surprinzator: „Trebuie oprita comunicarea
chimica dintre creier si inima pentru a putea salva inima”, a subliniat
ea, adaugand ca aceasta descoperire „este contrara aproape oricarei
practici medicale de urgenta”.
In fiecare an, peste 400.000 de americani sufera un
stop cardiac. Chiar daca primesc un tratament medical imediat, rata de
supravietuire este de aproximativ 10%, spune un studiu publicat de
American Heart Association. Atunci cand o persoana sufera un stop
cardiac, ea isi pierde cunostinta si nu mai prezinta semne vitale, dar,
cu toate acestea, creierul continua sa fie activ.
Intr-un studiu anterior, publicat de PNAS in 2013,
Borjigin si colegii sai au descoperit ca in timp ce inima moare, este
inundata de semnale transmise de creier, probabil intr-o incercare
disperata de a o salva. Aceasta furtuna de semnale chimice ar putea fi
responsabila pentru experientele relatate de unii oameni care si-au
revenit din moarte clinica. In cadrul experientelor, cercetatorii au
indus starea de stop cardiac unor soareci, fie dupa ce i-au introdus
intr-un mediu bogat in dioxid de carbon, or administrandu-le o injectie
letala.
Oamenii de stiinta au studiat activitatea cerebrala a
animalelor prin intermediul electroencefalografiei si, respectiv,
activitatea cardiaca prin intermediul ecocardiografiei, in momentele
dinaintea mortii. Echipa a examinat si substantele chimice prezente in
inima si creierul rozatoarelor. S-a remarcat initial ca rata batailor
inimii soarecilor a scazut rapid, dar apoi, imediat, activitatea lor
cerebrala a devenit puternic sincronizata cu activitatea cardiaca.
Echipa de cercetatori a folosit o noua tehnica pe care a dezvoltat-o
pentru a masura rata cardiaca, bataie cu bataie. In timp ce creierul si
inima rozatoarelor erau sincronizate, s-a observat sinteza a peste o
duzina de substante neurochimice, asa cum este dopamina care produce o
senzatie de placere, si noradrenalina, un neurotransmitator al
sistemului nervos simpatic, care produce senzatia de alerta.
Aceasta furtuna chimica declansata de creier atunci
cand inima se opreste ar putea fi explicatia pentru care oamenii ce
si-au revenit din moarte clinica au povestit ca au trecut prin niste
experiente „mai reale decat realitatea”. Din pacate nu exista marturii
a.e cobailor, dar in cazul lor s-a observat ca activitatea creierului si
a inimii a ramas sincronizata pana in momentul in care inima a intrat
in stare de fibrilatie ventriculara, in care camerele inferioare ale
inimii nu se mai contracta corespunzator, iar inima nu mai pompeaza
sange. In momentul in care a fost blocat acest flux de substante chimice
de la creier spre inima, prin sectionarea maduvei spinarii cobailor,
animalele au intrat mult mai tarziu in starea de fibrilatie
ventriculara, rezistand de trei ori mai mult decat soarecii a caror
maduva nu a fost sectionata. „Intrebarea de 1 milion de dolari este daca
si corpul uman se comporta la fel”, a comentat Jimo Borjigin. Pentru un
raspuns edificator, cercetatorii ar trebui sa gaseasca o modalitate
prin care sa se poata intrerupe legatura dintre inima si creier, desigur
fara a sectiona coloana pacientilor. Daca s-ar rezolva aceasta
problema, medicii ar putea avea la dispozitie mai mult timp pentru a
incerca sa salveze viata pacientilor aflati in stop cardiac.
Cum functioneaza creierul
Sa nu ne facem prea multe iluzii, totusi. Creierul
este cel mai complex organ de care dispune corpul uman, atat prin
arhitectura sa, cat si prin functionare. Este Unitatea Centrala a unui
computer, microprocesorul unui computer actual, numai ca de miliarde de
ori mai complex. Fara instructiunile transmise de creier, niciun alt
organ uman nu ar putea functiona. Creierul este hardware, ADN este
software, ca sa folosim notiuni specifice IT.
Pana la o intelegere profunda a creierului va mai
trece ceva vreme, daca ne gandim numai la faptul ca, de pilda, programul
de operare Windows nu a putut fi deocamdata „spart”, fiind sigilat de
creatorii lui. Si Windows nu este creierul uman! Dar cercetatorii inca
incearca, elaborand teorii. Astfel, creierul ar functiona ca internetul,
cel putin asta sustine un studiu elaborat de cercetatori de la
University of Southern California, publicat recent in aceeasi revista
americana „Proceedings of the National Academy of Sciences”, dupa cum
relateaza Agerpres.
„Scoarta cerebrala este ca un internet in miniatura,
cu nenumarate retele locale care se conecteaza la retele regionale mai
mari si, in ultima instanta, cu coloana vertebrala a internetului”,
explica Larry Swanson, unul dintre autorii studiului. Experientele au
fost efectuate tot pe soareci.
In cazul lor, stratul cel mai profund al scoartei
cerebrale este constituit din doua retele locale: una care dirijeaza
vazul si procesul de invatare si o alta care se ocupa de functiile
corpului si regleaza functiile organelor si muschii. Stratul exterior al
scoartei este format din inca doua retele: una pentru miros si alta
care da sens informatiilor ce provin de la celelalte trei retele. Aceste
lucruri dovedesc faptul ca anumite fluxuri de informatii sunt
„integrate” genetic in creier, a afirmat Larry Swanson. Observatia este
interesanta, dar sa nu uitam ca ideea computerului s-a inspirat dupa
activitatea creierului, si nu invers. Asadar, corect spus ar fi ca
internetul este un fel de creier superficial si nu invers!
Pe de alta parte, un specialist de la Indiana University, Olaf Sporns, a
analizat conexiunile neuronale si a ajuns la concluzia ca, pe langa
„retelele locale mentionate” deja, s-au identificat si „noduri”, centre
de trafic neuronal de importanta vitala, puternic interconectate, care
asigura legatura dintre diferitele retele locale. Unele studii au
demonstrat ca, daca aceste „noduri” sunt afectate, pot aparea boli
neurodegenerative si epilepsia. Se spera ca, in viitor, baza de date
referitoare la creierul soarecilor sa fie folosita in analizarea
creierului uman. Totodata, echipa isi propune sa extinda actuala „harta”
a conexiunilor neuronale, de la scoarta cerebrala, la intregul sistem
nervos. Ca sa facem legatura cu titlul articolului, om muri si om vedea
cum vor sta lucrurile in viitor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu