Se afișează postările cu eticheta scurgerea timpului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scurgerea timpului. Afișați toate postările

Timpul se scurge invers intr-un univers paralel

În Franța a făcut furori o emisiune de televiziune care s-a numit Povești extraordinare și care avea ca invitați persoane care susțineau că au fost protagoniștii unor întâmplări extraordinare. Persoanele susțineau că au reușit să pătrundă într-un univers paralel, preț de câteva ore. Prima întâmplare se referă la o familie din Franța. Cei trei membri ai familiei se aflau într-o mașină în drum spre casă. La un moment dat, s-au trezit pe un drum izolat care ducea spre un sat.
Au înaintat și au descoperit un sat înzăpezit, cu toate că în momentul în care au pornit cu automobilul spre casă era cald și era luna august. În satul în care au ajuns era beznă, zăpada era mare și un frig îngrozitor. În casele în care au intrat nu locuia nimeni. Totul era pustiu. După mai multe minute de mers pe jos, mașina nu a mai putut înainta, nu-și mai amintesc nimic.
S-au trezit după un timp, în automobilul lor, care era oprit pe marginea șoselei. A doua zi au mers la poliție și au povestit ceea ce li s-a întâmplat. Polițiștii au clasat declarația lor, însă un telespectator care studiase istoria și cunoștea foarte bine zona i-a contactat. Istoric de meserie, telespectatorul a contactat familia, le-a ascultat istoria și le-a confirmat faptul că în zona descrisă, în anul 1500, conform documentelor istorice, a existat un sat care a dispărut, fără să se cunoască cauzele.
În noiembrie 2014, o prestigioasă revistă de specialitate, prezintă punctele de vedere ale unor mari oameni de știință care declară că universurile paralele există. Un univers paralel exercită o presiune asupra altui univers, producându-se fisuri, care permit trecerea în alt univers. Dacă universul s-a creat prin ceea ce numim Big Bang, s-au format două tipuri de energie pură care au dus la formarea materiei și a antimateriei.
Materia este formată din protoni și neutroni, este universul nostru. Antimateria este formată din particule cu încărcătură opusă. Electronul va fi un antielectron sau poziton. Când aceste particule se întâlnesc, se ciocnesc și se anihilează. În momentul ciocnirii ele eliberează o energie care se conservă în masa lor.
În 1928, Paul Dirac a fost primul fizician care a lansat teoria conform căreia electronul are un antielectron.
Dacă la început, în univers materia și antimateria erau în cantități egale, după Big Bang, la 20-30 de secunde, antimateria a dispărut şi a format un alt univers. După milioane de ani, s-au format primii atomi, iar mult mai târziu, s-au format stelele, planetele. Big Bandul a creat o nouă lume. O lume a materiei în care trăim noi și o altă lume, numită antilume.
În anul 2011, trei astrofizicieni au primit premiul Nobel, pentru o teorie în care au demonstrat că universul este într-o continuă expansiune. Universul este format 70% din energie neagră. Această energie este într-o expansiune continuă. Universul nostru format dintr-o masă pozitivă, accelerează către o masă negativă și prin ciocnire se formează energia neagră. Ciocnirea duce la formarea unui nou univers, dar în care timpul curge în mod invers. Sunt multe persoane care susțin că au intrat și trăi într-un alt univers. Aceste persoane au avut șansa de a reveni în universul nostru, pentru că fisurile prin care au ajuns în alt univers, sunt greu de depistat pentru a te întoarce.
Toți cei care susțin că au făcut această călătorie descriu o epocă trăită în acel univers, care vine din trecutul universului nostru. De exemplu, o persoană care trăia în universul nostru, în anul 1980, a trăit într-un univers paralel, într-o perioadă cu mult anterioară anului 1980. Nicio persoană care a trăit o asemenea experiență nu descrie că a trăit o perioadă viitoare, față de cea din universul material.
În universul paralel care se intersectează cu universul nostru, material, timpul se scurge invers.

Putem calatori in alta lume? Suntem inconjurati de atomi si molecule

Cercetătorul David Wilcock a lansat o nouă teorie în care susține că ADN-ul este influențat de undele cuantice. Se știe că în fizică, timpul este linear. Einstein a demonstrat că timpul se scurge mai repede, dacă ne deplasăm în spațiu. Dacă ne aflăm într-o navă spațială, timp de două săptămâni și nava se deplasează cu viteza luminii, la revenirea pe Pământ, suntem mai bătrâni cu 500 de ani.
Einstein susține că timpul și spațiul trebuie privite ca un ansamblu În construcția lumii cuantice, timpul are trei dimensiuni, iar spațiu are o dimensiune. În timpul somnului, spațiu are o singură dimensiune pentru corpul fizic, în timp ce visul are loc într-un timp cu trei dimensiuni, trecut, prezent și viitor. De aici și posibilitatea apariție premonițiilor. Noi putem călători nu numai în viitor, ci și în trecut. Suntem înconjurați de atomi și molecule, putem spune că elemente spațiu-timp sunt lângă noi, într-o continuă mișcare.
Fiecare parte a corpului uman este înconjurată și influențată de spațiu-timp. Putem deduce că fiecare particulă a creierului este influențată de spațiu-timp. Ajungem la ADN-ul nostru care va fi și el influențat de spațiu-timp. Corpul omenesc are un sistem de filtre care ne ajută să vedem numai lucrurile asupra cărora ne-am concentrat și nu tot ceea ce este în jurul nostru. Auzim numai zgomotele asupra cărora ne concentrăm și nu toate zgomotele care se produc în jurul nostru. Rezultă că informațiile nu au aceeași valoare de atenție pentru noi. Putem discuta despre un sistem energetic paralel care face această selecție.
Cercetătorii ruși vorbesc despre un câmp temporal în care dacă modificăm viteza, timpul și spațiu se vor scurge mai repede sau mai încet.
S-au făcut numeroase experimente și s-a constatat că piramidele pot schimba viteza ceasurilor. Piramidele nu sunt numai un simbol, ele sunt niște sisteme, care prin forma și orientarea lor, pot influența spațiu-timp. Cu cât cantitatea de câmp temporal se infiltrează mai repede în corpul nostru, cu atât starea noastră de sănătate este mai bună și îmbătrânim mai greu.
Cercetătorii ruși au făcut un experiment cu persoane de vârsta a treia. Le-au creat un mediu identic cu cel al anilor când erau tineri. Radiouri vechi, care transmiteau muzică veche, mobilă veche, îmbrăcăminte de epocă. S-a constatat o schimbare radicală în comportamentul și starea de sănătate a acestora. Se comportau ca și cum erau din nou tineri. Trăim într-un univers dual. Pe de o parte universul material, pe de altă parte cel energetic, cu influențe majore asupra noastră. Energia cuantică se află în interiorul nostru, influențându-ne ADN, propriile gene. Putem vorbi despre o lume mentală în care trăim. Orice lucru are o frecvență energetică de vibrație, iar noi le preluăm prin gândurile și simțurile noastre.
Specialiștii susțin că în ultimii 2000 de ani, oamenii și-au tocit simțurile, iar în ceea ce privește extra-simțurile am înregistrat regrese.
Extra-simțurile ne-ar putea ajuta în alegerea celor mai bune variante pe care ni le oferă viitorul. Am putea evita eșecurile și neîmplinirile. Cu alte cuvinte am putea anticipa viitorul. Sunt specialiști care susțin că animalele ne-au depășit în ceea ce înseamnă extra-simțurile. Lumea în care trăim este un tot unitar, numai că noi o privim și percepem fragmentar. Fizicianul Karl Pribam susține că fiecare dintre noi ne construim și percepem în mod diferit universul. Putem vorbi despre un univers subiectiv al fiecăruia dintre noi. Nu înțelegem realitatea celui de lângă noi, pentru că suntem preocupați numai de realitatea noastră, subiectivă. Fiecare dintre noi suntem un microcosmos în marele univers.