PEDICUTA, planta minune care te ajuta sa te lasi de fumat

Pedicuţa este numită în limbajul popular brădişor, brânca-ursului, bunceag, chindicuta, cornăţel, cornişor, crucea-pământului, netota, piciorul – lupului, praful strigoilor, talpa-ursului. Această plantă, asemănătoare muşchiului şi veşnic verde, se târăşte pe solul pădurii cu nişte vrejuri lungi de 1-2 metri, având rădăcini micuţe, fine şi subţiri. Din vrejuri cresc nişte tulpiniţe lungi de 7-10 centimetri, moi la pipăit şi ramificate, care seamănă cu iarbă-neagră, dar au frunzele mai moi şi mai dese. Când planta are patru ani, formează vara pistiluri gălbui care conţin polen, numit şi făina-vrăjitoarei. Aceasta faină se întrebuinţează homeopatic, în cazul porţiunilor de piele roase şi rănite. Pedicuţa este o plantă de leac conţinând radiu.

Ea poate fi deosebită uşor de celelalte soiuri de muşchi datorită vrejurilor lungi, asemănătoare unor sfori şi a polenului galben al pistilurilor ei. Creşte numai în lizierele pădurilor şi în pădurile înalte dinspre nord, de la o altitudine de 600 metri în sus. După tăierea copacilor (defrişări), planta se usucă şi dispare în cele din urmă de tot, căci îşi pierde puterea de viaţă sub acţiunea directă a soarelui. În Austria şi Germania, pedicuţa este strict ocrotita de lege. Recomand de aceea că necesarul de plante să fie procurat din farmacii şi magazine specializate în plante medicinale. Comerţul cu plante medicinale aduce pedicuţa din ţările nordice, aşa încât este garantată o calitate bună.

Pentru reumatici şi bolnavii de artrită, chiar şi atunci când prezintă deja modificări ale formelor articulaţiilor (încheieturilor), precum şi în caz de constipaţie cronică şi hemoroizi, recomand cu cea mai mare căldură ceaiul de pedicuţa. Persoanele care suferă de diaree trebuie să întrebuinţeze însă ceaiul cu multă precauţie, ca să nu le provoace spasme intestinale. Pedicuţa n-are voie să fie fiartă, ci doar opărita cu apă în clocot. Ceaiul se întrebuinţează şi în toate bolile căilor urinare şi ale organelor genitale, la dureri şi tumefieri ale testiculelor, la formarea nisipului la rinichi şi la colicile renale. În hepatite, la tumori ale ţesutului conjunctiv al ficatului, chiar dacă sunt deja maligne, pedicuţa este indispensabilă. Ea-l ajuta pe convalescent să se pună repede pe picioare cu forţe depline.

Soţul unei femei mai în vârsta pe care o cunosc a suferit ani de zile de o grea insuficientă respiratorie în timpul nopţii, tratată ca astm cardiac. Îi era tot mai rău, până ce s-a dus într-o zi iar la doctor. ,,Dacă nu încetaţi lucrul imediat, în opt zile sunteţi un om mort!” Medicul l-a trimis să se interneze la spitalul Grieskirchen. Am aflat de la soţia bolnavului că avea ciroza hepatică în ultimul stadiu. Cu ciroza hepatică merge mina în mână o insuficienţă respiratorie nocturnă. După câtva timp, omul a fost trimis acasă ca fiind pe moarte. La sfatul meu, soţia sa a făcut rost de pedicuţa, care şi-a făcut rapid efectul.

Nu consideraţi şi dumneavoastră o minune dacă vă spun că după prima ceaşcă cu ceai de pedicuţa omul a scăpat de sufocaţiile cumplite din timpul nopţii cu care se chinuise ani de-a rândul?
Dacă ştiţi în cercul dumneavoastră de cunoştinţe un caz de ciroza hepatică, chiar de este fără speranţă, daţi curaj acelui om şi îndreptăţi-l spre pedicuţa noastră atât de importantă în fitoterapie. Chiar şi oamenii care au boli grave de ficat pot fi redaţi vieţii datorită pedicuţei. Într-o excursie cu scop didactic pe care am făcut-o prin pădure în Austria superioară cu un mic grup, i-am atras atenţia însoţitorului meu, botanistul dr. Bruno Weinmeister, asupra tămăduitoarei pedicuţe în materie de ciroza hepatică şi cancer la ficat. Drept care mi-a povestit următoarea întâmplare: Student fiind, a făcut cu câţiva prieteni o excursie în munţi. În drumul spre cabană a găsit printre jnepeni un vrej de pedicuţa, pe care şi l-a înfăşurat amuzat în jurul pălăriei.

Când au ajuns sus la cabană, unul dintre prieteni a făcut un circei la picior, atât de dureros şi de puternic, încât piciorul i s-a sucit din încheietura genunchiului. Degeaba au încercat ceilalţi să-l ajute. Cabanierul a adus rachiu de drojdie şi piciorul a fost masat cu el fără nici un succes. Deodată, tânărul Weinmeister a avut inspiraţia să-şi ia vrejul de pedicuţa de pe pălărie şi să înfăşoare cu el piciorul, de jos până sus. Piciorul şi-a revenit pe loc la poziţia normală. Dr. Weinmeister s-a gândit că ar fi vorba de o coincidenţă. Poate cârcelul ar fi trecut şi fără pedicuţa. În drum spre casă a cules pentru gazda lui, care avea des circei la gamba, un pumn de pedicuţa. Aceasta a scăpat-o imediat de circei. După ani de zile, dr. Weinmeister i-a relatat unui medic specialist această întâmplare. De la el a aflat că pedicuţa este o plantă care conţine radiu. De atunci au fost vindecaţi mulţi oameni de astfel de crampe musculare cu ajutorul unor perne umplute cu pedicuţa.

O cunoştinţă de-a mea a fost internată la spital, nemaiputând urina. Braţul era deja puternic umflat de la umăr la cot. Când a.ieşit din spital, starea ei era aceeaşi ca înainte. Din fericire, tocmai aveam nişte pedicuţa în casă, căci soacra mea de 86 de ani suferea deseori de circei la gamba. Supoziţia mea că ar putea fi vorba la acea cunoştinţă de un spasm vezical s-a confirmat în momentul în care i-am pus un săculeţ cu pedicuţa uscat în regiunea vezicii urinare şi după două minute a putut urina iarăşi normal. A mai purtat acest săculeţ cu pedicuţa câteva zile în regiunea vezicii; edemele de pe braţe s-au retras treptat.

Am suferit ani de zile de hipertensiune arterială, cu un timp în urmă. În cele mai multe cazuri ea provine dintr-o hiperfuncţie renală. Deci mi-am pus la un moment dat peste noapte un săculeţ umplut cu pedicuţa în regiunea rinichilor. A doua zi, tensiunea arterială scăzuse de la 200 la 165. De atunci, îmi aplic din când în când în zona rinichilor un săculeţ umplut cu pedicuţa proaspătă. În cazul cârceilor la gamba, pedicuţa se pune într-o bucată de pânză care se leagă în jurul gambei. Se pot face însă şi bai la picioare, iar pentru spasmele vezicale bai de şezut, folosind pedicuţa (a se vedea ,,Băi de şezut”).

După leziuni de pe urma războiului sau a accidentelor rămân adesea cicatrice care provoacă spasme. Un invalid de război avea pe spate o cicatrice în care puteai să bagi mâna de adâncă ce era. Aceasta cicatrice îi provoca tot mereu spasme dureroase, care aveau drept consecinţă valuri de transpiraţie pe întreg corpul. Durerile se întindeau până la pielea capului. După 30 de ani de grea suferinţa, l-am putut elibera pe acest om de chin prin perne umplute cu pedicuţa şi băi cu pedicuţa. Făina-vrăjitoarei (polenul de pedicuţa) îi ajută pe cei grav bolnavi care au făcut escare să li se închidă leziunile în timpul cel mai scurt. Făina-vrăjitoarei se presară, distribuind-o cât se poate de fân şi cu multă grijă pe locurile cu răni deschise. De obicei apare o uşurare simţitoare chiar după prima utilizare.

Dacă cineva este atât de strâns legat de plantele de leac şi obţine prin ele succese tot mai multe ce ating aproape miracolul, nu poate să nu se gândească la Creatorul universului, care ne aşterne toate aceste minuni la picioare. Din păcate, mulţi oameni se împiedică de ele fără a le acorda nici o atenţie şi nu simt niciodată atotputernicia Cerului.

MODURI DE FOLOSIRE

Prepararea ceaiului: 1 linguriţă rasă de pedicuţa se opăreşte cu 1/4 litru de apă în clocot, apoi se lasă să stea puţin. Se bea numai 1 ceaşca pe zi, şi anume dimineaţa pe stomacul gol, 1/2 oră înainte de micul dejun, înghiţitură cu înghiţitură. În caz de ciroza hepatică sau de cancer hepatic, se beau zilnic câte 2 ceşti.
Perna cu pedicuţa: Cu pedicuţa uscată (în funcţie de dimensiunea locului cu spasme sau circei se iau 100, 200 sau 300 grame) se umple o pernă care se pune noaptea peste respectivele porţiuni dureroase. Aceasta pernă îşi menţine eficacitatea timp de cel mult un an.
Baie de şezut: A se vedea ,Băi de şezut”.