O serie de substanțe nutritive
sunt esentiale pentru sănătatea ochilor, iar unele pot ajuta chiar la
îmbunătățirea vederii și prevenirea problemelor cum ar fi cataracta și
degenerescența maculară. Dr. James McDonnell, oftalmolog pediatru la
Loyola University, a întocmit o listă a acestor nutrienți și alimentele
care le conțin.
Omega-3: Protecția
împotriva degenerescenței maculare este încă un alt avantaj al acestui
remarcabil acid gras. Cele mai bune surse includ pește gras (sardine,
macrou, etc), semințe și ulei de canola.
Astaxanthin: Acest
pigment este un antioxidant puternic, cu proprietatea de a stăvili
cataracta și chiar orbirea. Algele și somonul sălbatic (nu de
crescătorie) se numără printre sursele de top.
Antocianinele: Acești
pigmenți, care variază în culoare de la roșu aprins la albastru, poate
ajuta la menținerea stării de sănătate a corneei și a vaselor de sânge
pe tot ochiul. Afinele și coacăzele negre sunt bogate în aceste
substanțe nutritive colorate.
Zeaxantina: Găsit în
legumele cu frunze de culoare verde închis, cum ar fi broccoli, varza și
spanacul, acest nutrient poate ajuta la reducerea riscului
degenerescenței maculare.
Vitamina D:
Expunerea moderată la soare este o modalitate de a asigura o
aprovizionare adecvată cu vitamina D, iar consumul de uleiuri de pește,
ficat și gălbenușuri de ou poate oferi un impuls suplimentar.
Suplimentarea cu vitamina D3, s-a demonstrat că reduce inflamația
retinei și imbunătățește vederea.
Bioflavonoidele:
Acești antioxidanți aparțin familiei polifenolilor și pot reduce riscul
de cataractă și degenerescență maculară. Acestea se găsesc în citrice,
cireșe, ceai și chiar vin roșu.
Beta–caroten:
Întâlnită în morcovi, cartofi dulci și dovleac, această provitamină
ajută la îmbunătățirea vederii de noapte și previne uscarea ochilor.
Luteina: Suplimentarea cu acest carotenoid, care se găsește în ouă ecologice, poate ajuta la prevenirea degenerescenței maculare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu