Anul acesta se produce un eveniment relativ rar, astăzi urmând
să fie pentru a doua oară Lună plină în cursul aceleiași luni
calendaristice. În spațiul culturii britanice acest eveniment are
conotații specifice, fiind denumit Luna albastră. Atunci când un
britanic spune ‘când va fi Luna albastră’ (once in a blue Moon), se
referă la un eveniment rar, inedit, a cărui probabilitate de producere
este absurd de mică.
Prima Lună plină din această lună a avut loc la 2 iulie, iar cea de-a
doua Lună plină din această lună va avea loc la în această seară.
Conform “folclorului modern”, ori de câte ori sunt două Luni pline
într-o singură lună calendaristică, cea de-a doua este “albastră”.
Această definiție a Lunii albastre este una modernă. Dacă l-am fi
întrebat pe un om din secolul XVI, contemporan cu Shakespeare, ce
înseamnă expresia “când va fi Luna albastră”, explicația oferită nu ar
fi avut nicio legătură cu fenomenele astronomice. Pentru oamenii din
acea perioadă Luna albastră sau “Blue Moon” nu însemna decât ceva foarte
rar.
În prezent însă Luna albastră a ajuns să însemne și altceva. O primă
definiție modernă a apărut în anii ’40 ai secolului trecut. Într-un
articol publicat în anul 1946 sub titlul “Once In a Blue Moon”, autorul,
J. Hugh Pruett, rezuma o încercare anterioară de definiție din
Almanahul Fermierului, publicat în SUA, susținând că cea de-a doua Lună
plină produsă în intervalul de timp al unei singure luni calendaristice
este de fapt Luna albastră.
Majoritatea așa-numitelor Luni albastre nu sunt însă cu nimic
diferite de Lunile pline obișnuite, având aceeași culoare în tonuri
palide de gri și alb. Este evident că simpla întâmplare a manifestării
unei a doua Luni pline în aceeași lună calendaristică nu poate avea
niciun efect asupra percepției culorii satelitului natural al
Pământului.
Ultima Lună albastră a avut loc acum aproape 3 ani, la 31 august 2012.
Există diferite teorii și cu privire la faptul că această Lună plină
rară este numită “albastră” (“blue”). Una dintre aceste teorii susține
că termenul “blue” provine din cuvântul arhaic ‘belewe’ care înseamnă “a
trăda”. Oamenii din vechime ar fi crezut că Luna, după care își
coordonau activitățile agricole, îi trădează apărând plină în mod
neașteptat, în afara periodicității calendaristice obișnuite.
Iar cum Luna albastră este o Lună plină rară, de-a lungul istoriei au
apărut și o serie de superstiții care o însoțesc. Ținând cont și de
faptul că numărul 31 este “fatidicul” număr 13 inversat, iar data de
vineri 13 este și ea destul de rară în calendar, Luna albastră care
apare vineri 31 este și ea însoțită de superstiții. Interesant este și
faptul că ultima Lună albastră, cea produsă la 31 august 2012, a avut
loc tot într-o zi de vineri.
Conform NASA însă, în ocazii extrem de rare, Luna poate fi văzută cu
adevărat albastră. Pentru a vedea o Lună cu adevărat albastră este însă
nevoie de erupția puternică a unui vulcan aici pe Pământ. Spre exemplu
în anul 1883 oamenii vedeau Luna albastră în fiecare noapte după erupția
vulcanului indonezian Krakatau cu forța unei bombe nucleare de 100 de
megatone. Norii de cenușă scuipați de vulcan au urcat până la limita
superioară a atmosferei terestre, iar Luna a devenit “albastră” din
cauza faptului că cenușa vulcanică juca rolul unui filtru pentru cei
care se uitau pe cer. Norul de cenușă era format din particule cu
diametrul de aproximativ 1 micron, dimensiune similară lungimii de undă a
luminii roșii. Particulele cu această dimensiune blocau lumina roșie în
timp ce permiteau trecerea luminii albastre. Astfel, norul de cenușă
aruncat în atmosferă de vulcanul Krakatau a funcționat ca un filtru
albastru iar Luna a devenit la rândul ei albastră.
Oamenii au putut vedea Luna albastră și în anul 1980, după erupția
vulcanului Mount St Helens din Washington (SUA), sau în 1982, după
erupția vulcanului El Chichón din Mexic, precum și în 1991 după erupția
vulcanului Pinatubo din Filipine. Aceeași iluzie a Lunii albastre poate
apărea și după puternice incendii de pădure.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu