Remedii care ajuta la curatarea sangelui

Starea de oboseala continua, afectiunile ficatului, transpiratiile excesive, cateva dintre problemele specifice omului modern, pot fi semnale care arata ca toxinele nu se elimina bine din organism si ca este nevoie de o cura de purificare a sangelui.
„Sistemul limfatic functioneaza ca un filtru care elimina celulele moarte, microbii, diversele toxine, producand in acelasi timp anticorpii necesari apararii organismului. Apeland la remedii care ajuta la curatarea sangelui nu facem altceva decat sa protejam ficatul, rinichii, intestinele, pielea“, explica Daniela Busneag, medic de medicina generala, competente apifitoterapie, homeopatie, Centrul de Sanatate si Viata Armonia, Bucuresti.  

Brusturele

Una dintre plantele recunoscute pentru proprietatile sale curative in detoxificare si drenaj este brusturele. Specialistii in fitoterapie recomanda remediile pe baza de brusture si pentru efectele lor antioxidante si antitumorale.

Prepari ceaiul dintr-o lingurita rasa de radacina de brusture la o cana cu apa clocotita. Lasi vasul acoperit 10 minute, apoi filtrezi si bei 2-3 cani pe zi, timp de 2 saptamani. Tratamentul ajuta la curatarea rinichilor, a colonului, scade nivelul colesterolului, precum si valoarea tensiunii arteriale.

Urzica

Considerata un adevarat izvor de sanatate, urzica ajuta la eliminarea toxinelor din organism si la prevenirea mai multor afectiuni. Pentru o detoxificare corecta, se recomanda ceaiul de urzica: il prepari din 2 linguri de planta la 300 ml de apa clocotita. Lasi la infuzat 10-15 minute, apoi strecori si consumi cate 2 cani pe zi, cu 30 de minute inainte de masa de pranz si cea de seara.

Tratamentul se urmeaza timp de o luna. Efecte similare au si capsulele cu urzica (le poti procura din magazinele naturiste), din care iei cate 2-3 pe zi, la recomandarea medicului.    

Mesteacanul

Recunoscute pentru calitatile lor de purificare a sangelui sunt si remediile pe baza de mesteacan. Fitoterapeutii le recomanda in caz de edeme, pentru a reduce colesterolul, dar si pentru a favoriza eliminarea acidului uric din organism.

Coaja de mesteacan sau frunzele acestuia pot fi folosite sub forma de ceai sau de decoct. Prepari infuzia din 2-3 lingurite de frunze uscate la 300 ml de apa fierbinte. Fierbe amestecul cel mult 5 minute si bea cate 2 cani pe zi, timp de 3 saptamani.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu