Cum sa iti prepari acasa propria bere de ghimbir

Ghimbirul este extrem de popular si versatil, fiind folosit de foarte mult timp pentru aroma sa si proprietatile sale terapeutice. Este bogat in minerale esentiale si vitamine si este cunoscut pentru proprietatile sale anti-inflamatorii.

Ghimbirul a devenit astazi un ingredient important al multor produse. Berea de ghimbir, de exemplu, este o bautura din ce in ce mai populara. Dar de ce sa cumperi varianta de magazin plina de ingrediente nesanatoase cand iti poti face propria ta bautura la tine acasa?

Ghimbirul detine un spectru larg de proprietati terapeutice, printre care se numara:

•Sprijinirea functiei digestive.

•Ameliorarea simptomelor de greata.

•Scaderea nivelului de colesterol rau si al glicemiei.

•Atenuarea afectiunilor respiratorii si a simptomelor de tuse.

•Reducerea febrei.

•Stimularea circulatiei sanguine.

Cum sa iti prepari acasa propria bere de ghimbir

Daca te hotarasti sa iti prepari singur berea de ghimbir, ai doua optiuni la dispozitie. Prima consta in prepararea unei bauturi de fermentatie super-sanatoase, iar cea de-a doua consta intr-o reteta simpla, cu o preparare mai rapida. Totusi, iti recomand sa alegi prima varianta. Fermentia este deosebit de benefica pentru sanatatea organismului. Printre beneficiile consumului de alimente fermentate se numara inclusiv reechilibrarea digestiei si intarirea sistemului imunitar.

Reteta de bere de ghimbir cu proces de fermentie

Ingrediente:

•1-2 buc. de radacina de ghimbir proaspat (5 cm), tocat (poti modifica aceasta cantitate dupa bunul plac)

•1/2 cana de zahar, de preferinta organic

•1/2 cana suc de lamaie

•1/4 lingurita sare de himalaya(optional)

•8 cani de apa

•1/2 cana ferment de ghimbir (aceasta este ceea ce face ca bautura sa fermenteze. Fermentul de ghimbir este o cultura de bacterii benefice, cu o consistenta similara ceaiului fermentat de Kombucha, constituind baza de pornire a procesului de fermentatie. (Vezi reteta de la sfarsit).

Preparare:

1.Toarna intr-o oala 3 cani de apa, ghimbir tocat, zahar si sare, apoi adu apa la temperatura de fierbere.

2.Fierbe continutul la foc mic timp de aproximativ 5 minute. Zaharul trebuie sa se topeasca.

3.Adauga restul de apa si lasa amestecul sa se raceasca pana cand atinge temperatura camerei.

4.Adauga zeama de lamaie si 1/2 cana de ferment de ghimbir.

5.Toarna continutul intr-un borcan de sticla, amesteca bine si acopera-l cu un capac etans.

6.Lasa-l sa stea asa 2 sau 3 zile, timp in care bautura va deveni carbogazoasa (daca lasi borcanul la pastrat o perioada mai indelungata, bautura se va alcooliza).

7.Strecoara si toarna lichidul in sticle, apoi pune-le la frigider.

Nota: Este dificil de preconizat exact cat timp va dura procesul de fermentatie. Durata sa depinde de temperatura, de tipul de zahar utilizat, precum si de puterea culturii. Bautura finala ar trebui sa aiba un iz placut de ghimbir si, bineinteles, aroma specifica procesului de fermentatie. Ai grija sa nu tii prea mult timp la temperatura camerei bautura preparata, intrucat astfel va continua sa fermenteze, iar presiunea acumulata poate duce la spargerea borcanului de sticla.

Procesul de fabricatie a berii tine de experienta, asa ca trebuie sa experimentezi putin ca sa obtii rezultatele dorite. Daca nu esti pe deplin multumit de rezultatele obtinute la prima incercare, repeta procedeul aducand modificarile necesare.

Bautura de ghimbir nu contine alcool, asa ca atat timp cat o tii la frigider (in forma carbogazoasa) aceasta nu se va alcooliza.

Cum sa prepari acasa ferment de ghimbir pentru bautura finala

Aceasta este partea care necesita cel mai mult timp, dar si cea mai antrenanta a procesului. In primul rand, amesteca 2-3 linguri de ghimbir ras cu o cantitate egala de zahar alb.

Apoi, adauga 2 cani de apa filtrata. Amesteca bine si lasa ingredientele intr-un borcan de sticla acoperit cu capac, dar nu etans (nu trebuie depozitat intr-un loc intunecat).

Pe parcursul urmatoarelor cinci zile (s-ar putea sa dureze pana la 8 zile in cazul in care conditiile de pastrare nu sunt optime), agita amestecul in fiecare zi si adauga de fiecare data cate 1 lingura de ghimbir ras si 1 lingura de zahar.

Amestecul este gata atunci cand in partea de sus se formeaza bule de aer, lichidul capata o coloratie inchisa si o consistenta laptoasa, respectiv un miros dulce, asemanator celui de drojdie.

Odata preparata, baza de fermenti poate fi pastrata oricat vrei, atat timp cat o inmultesti la intervale regulate prin procedeul descris mai sus. Poti sa tii amestecul si la frigider, dar in acest caz va deveni inactiv, necesitand completarea cu drojdie si zahar doar o data pe saptamana.

La acest prag, poti adauga baza de fermenti de ghimbir pe post de ingredient activ pentru bautura preparata in casa. O poti folosi inclusiv pentru prepararea altor bauturi fermentate. Tot ce trebuie sa faci este sa adaugi ¼ cana de baza de fermenti la un litru (4 cani) de amestec de fructe sau de plante indulcit, de exemplu. Daca baza de fermenti scade prea mult, poti turna ¼ cana de apa pentru a-i mentine consistenta lichida.

Nota: Daca la suprafata fermentului se formeaza mucegai, razuieste-l cu grija. In cazul in care depunerile reapar, fermentul este compromis; va trebui sa-l arunci si sa prepari altul proaspat. La fel trebuie procedat si in cazul in care amestecul nu este gata la finalul celor 8 zile. Daca prepari si alte alimente fermentate, cum ar fi Kombucha sau varza acra, ai grija sa depozitezi culturile separat, astfel incat sa previi incrucisarea lor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu