Tabagismul este cea mai răspândită dependență în rândul
populației lumii, chiar dacă pericolele și riscurile pentru sănătate ale
fumatului sunt cunoscute și explicate
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în lume există peste 100 de milioane de fumători, din care 4 milioane mor anual din cauza bolilor asociate fumatului.
Pe lângă substanța care provoacă dependența, nicotina, țigările conțin
aproximativ 4000 de chimicale, iar peste 50 sunt cancerigene: amoniac,
acetonă, monoxid de carbon, formaldehidă, gudron, arsenic, buran,
cadmiu, metanol sau poloniul 210 (element radioactiv cancerigen).
Iată, așadar, câteva motive pentru care ar trebui să renunți la fumat!
Fumatul afectează memoria
Studii recente au arătat că persoanele care încep să fumeze de la
vârste fragede prezintă un risc mai mare să sufere de probleme de
memorie și alte tulburări mentale în viitor.
Fumatul poate provoca diabet
O cercetare publicată în Jurnalul Asociației Americane de Medicină,
care a analizat și strâns date din peste 25 de studii realizate la nivel
mondial, a concluzionat că fumătorii au un risc cu 44% mai mare de a fi
diagnosticați cu diabet de tip 2 spre deosebire de nefumători.
Riscul este și mai mare în rândul persoanelor care fumează peste 20 de țigări zilnic.
Fumatul poate provoca infecții
Dependența de tutun, respectiv fumul inhalat, poate deteriora
membranele mucoase care protejează sistemul respirator. În plus, fumatul
scade imunitatea generală a organismului, astfel că acesta luptă mai
greu cu infecțiile.
Fumatul înseamnă îmbătrânire prematură
Pielea fumătorilor se ridează mai repede, iar efectele sunt mai
pronunțate în cazul femeilor. Amploarea efectelor asupra pielii depinde
de numărul țigărilor fumate zilnic.
Totodată, pielea celor care fumează are nuanțe de gri din cauza
vasocontricției - pielea primește mai puțin oxigen și substanțe
nutritive, fiind afectate astfel colagenul și elastina, proteinele care
conferă elasticitate și fermitate epidermei.
Fumatul poate provoca instalarea menopauzei premature
Fumătoarele prezintă un risc mai ridicat de infertilitate din cauza
dezechilibrelor hormonale asociate fumatului. De asemenea, menopauza se
poate instala mai devreme.
Fumatul afectează vederea
Tabagismul este asociat cu degenerescența maculară, o boală care, în
cazuri cronice, poate provoca orbire. De altfel, fumătorii activi
prezintă mai multe șanse să dezvolte probleme de vedere pe termen mediu
și lung.
Fumatul implică apariția mai multor tipuri de cancer
Tabagismul este cauza principală a cancerului pulmonar și altor tipuri de cancer ale aparatului respirator.
Astfel, se estimează că există peste 1 milion de cazuri de cancer
provocate de fumat și, de multe ori, printre persoanele afectate se
numără și fumătorii pasivi, adică acele persoane care doar inhalează
involuntar fumul de țigară.
Fumatul poate provoca următoarele tipuri de cancer: de stomac, pancreas, rinichi, vezică sau col uterin.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu