Atlantida, insula care a fost inghitita de ape

Atlantida a fost o uriașă insulă care a fost înghițită de ape. Primele documente în care se vorbește despre ea sunt scrierile lui Platon. În conformitate cu documentele vremii, insula avea o suprafață de 3 milioane de kilometrii pătrați. Era formată din zece state, care controlau bazinul mediteranean, Yucatan și insulele din Golful Mexic. Conform surselor mayașe, avea 64 de milioane de locuitori. Capitala se numea Poseidon. Armata număra peste un milion de soldați. Cunoșteau o formă de energie pe care omenirea nu o cunoaște încă.
Atlantida, în limba greacă înseamnă insula lui Atlas. Acum 2300 de ani, Platon vorbea despre un mare oraș, referindu-se la Poseidon, capitala Atlantidei. Un oraș puternic în care era multă bogăție. Apogeul dezvoltării acestei culturi s-a numit anul de aur, o perioadă de grandoare și de dezvoltare a tehnologiei. Cercetătorul Paul Schlieman susține teza prin care Atlantida a fost un mare continent. Așa se poate explica multele asemănări dintre cultura egipteană și cea mayașă.
Cele două popoare nu aveau cum să se intersecteze, dacă nu ar fi trăit pe același continent. Schlieman susține că nu există asemănări între două civilizații, determinate de hazard sau coincidență. Două popoare atât de asemănătoare ca și cultură, care nu aveau cum să comunice sau să se cunoască. Claudius în Varia Historia descrie Atlantida ca fiind un loc unde oamenii sunt giganți. El spune că bărbații erau de două ori mai înalți decât o persoană normală. Aveau șase degete la o mână și erau deosebit de inteligenți.
Celebrul clarvăzător Edgar Cayce a făcut o predicție în 1940, în care spunea că rămășițe ale unui templu care ar fi aparținut Atlantidei, se află în apropiere de Florida, în zona numită Bimini. În 1970, în zona Bimini, au fost descoperite ruinele unui templu, la mare adâncime în apele oceanului. Specialiștii nu s-au pus de acord cu privire la apartenența templului descoperit, în adâncimea apei. Mayașii în Codex Dresden au un pasaj în care descriu sfârșitul acestei civilizații. Insula a fost înghițită de apă și nisip, cerul coborâse pe pământ, spre mirarea celor patru Dumnezei.
Sunt cercetători care susțin că Atlantida are o legătură fundamentală cu Marea Neagă. La început Marea Neagră a fost un lac. Marea Mediterană s-a revărsat în acest lac și s-a format Marea Neagră.
În susținerea teoriei că Atlantida ar fi fost în zona unde este astăzi Marea Neagră, stau documente care vorbesc despre faptul că Marea Neagră nu a putut fi navigabilă mult timp, din cauza faptului că apa emana bule de metan. Metanul provenea de la vegetația continentului care se scufundase. Marinarii evitau acest traseu, considerându-l periculos.
Descrierile făcute Atlantidei se potrivesc actualului teritoriu al României. Munții Carpați, bogățiile de aur, argint, sare, cupru și lemn, precum și tipul de vegetație. Atlantida se pare că nu e pregătită să ni se arate. Platon descria această civilizație ca fiind una democratică, ideală, existau legi care erau respectate, multă bogăție. Populația cunoștea arta războiului, tehnica prelucrării metalelor, obținerea energiei. Să ne aducem aminte că în județul Buzău au fost descoperite niște schelete gigantice. Sunt ele expuse undeva, pentru a putea fi văzute? Dacă nu sunt, ce se vrea a se ascunde?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu