Misterele din Munţii Buzăului
sunt, de câţiva ani, un subiect inepuizabil de dezbatere printre
împătimiţii fenomenelor paranormale. Relatări despre dispariţii
inexplicabile ale unor persoane, despre morminte ale unor uriaşi,
apariţii de OZN-uri sau defectări ale aparaturii electrice sunt frecvent
publicate pe bloguri sau în publicaţii de specialitate.
Cercetătorul Vasile Rudan, autorul blogului jurnalparanormal.ro,
susţine că Munţii Buzăului sunt cunoscuţi ca regiune unde se manifestă
fenomene ciudate. Tocmai de aceea, generalul Ilie Ceauşescu a
stabilit aici o subunitate cu un caracter ocult, pentru cercetare, dar
şi pentru a antrena soldaţi pentru „unitatea de paranormali“ pe care
voia s-o înfiinţeze. Însuşi Rudan ar fi fost parte a echipei de
extrasenzoriali care au fost dislocaţi în Munţii Buzăului pentru a
efectua teste.
Mistere din Munţii Buzăului. „Cerul straniu“, printre constatările echipei de cercetători
În această zonă, susţine Rudan, cerul capătă o intensitate ce nu
poate fi descrisă prin cuvinte, pe care oamenii de ştiinţă o măsoară în
grade Kelvin, având valoarea de peste 23.000. Pentru comparaţie, azurul
cerului deasupra marilor oraşe abia depăşeşte 16.000 de grade Kelvin.
Mistere în Munţii Buzăului: dispariţiile misterioase ale unor brăileni
La Bozioru, ghizii locali sunt întrebaţi deseori de turişti despre
povestea dispariţiei unor brăileni, la începutul anilor ’80, despre care
au citit în presă. O primă referire la aceste dispariţii face Dan
Fodor, în „Monitorul de Iaşi“. El relatează într-un număr al publicaţiei
despre doi brăileni, care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu,
iar într-un loc numit „La Tihărie“ unul dintre ei s-a gândit să facă o
urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă. Folosind
echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat
la prietenul său: „Uite ce am găsit!“. S-a aplecat, a ridicat ceva ce
părea a fi un lanţ metalic şi apoi a dispărut. O vreme, cel rămas jos a
aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a
întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a
sosit din Brăila cu o echipă de zece persoane, unele din Ministerul de
Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el
lanţul metalic, pe care l-a ridicat, după care a disparut si el. „Cei
doi fraţi, căutati în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut
niciodată”, scria Adina Mutăr în „Formula As“. Unele persoane ar fi
dispărut ca apoi să apară în alt loc, după o anumită perioadă, fără
să-şi aducă aminte ce s-a întâmplat, după cum reiese din povestirile
sătenilor, adunate de profesorul de română din comuna Bozioru, Ilie
Mândricel.
Mistere în Munţii Buzăului: flăcările care joacă pe comori
În povestirile bătrânilor sunt referiri şi la oameni care au găsit
tezaure sacre şi au fost azvârliţi din locurile unde au fost descoperite
aceste comori, de către „spirite“. Deasupra fostului schit Găvane, pe
Podul Manciului, oamenii au văzut flăcările ce joacă pe comori. Nefiind
pricepuţi în interpetarea semnelor, s-au grăbit şi au săpat. Comoara de
aici era însă „juruită“, iar săpătorilor „le-au apărut spaime, fel de
fel de călugări şi draci, care le-au luat minţile şi i-au dus în alte
locuri“. Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timp ce săpau, au
apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de
parcă ar fi fost ridicaţi şi aruncaţi de acele spirite ce păzeau
comoara. O altă poveste se referă la un oarecare Mătăreanu care,
săpând după o comoară, s-a trezit, după vreo săptămână, departe de acest
loc, într-o poiană, în pădure, unde l-au găsit oamenii „cam zăpăcit la
cap“. Acesta uitase şi cum se numea. Alexandru Mironov, care fusese
de mai multe ori în zonă, a subliniat de câte ori a avut ocazia că
regiunea este foarte deosebită, chiar şi fără astfel de dispariţii
misterioase. Printre altele, a precizat ca aceasta zona nu este, in
primul rand, identificata arheologic, desi acolo au fost descoperite
fragmente de ceramica a unei civilizatii careia nu i s-a putut preciza
epoca, diferita de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere
arheologic. Aminteşte despre anomaliile magnetice, despre un pisc care
atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive şi despre o regiune
unde solul este negru, ca şi când, odată, acolo, a ars „ceva“, probabil o
construcţie imensă.
Misterul uriaşilor de la Scăieni
În Munţii Buzăului întâlnim şi legende despre uriaşi. În Scăieni, cel
mai vechi sat din zona Boziorului, au fost descoperite schelete
umanoide care măsurau peste 2,5 metri. Ceea ce a frapat în mod deosebit
era dimensiunea craniilor, care erau cât „dovlecii de prăsilă”.
Descoperirea a fost făcută absolut întâmplător, când oamenii au vrut să
planteze o livadă de meri pe o colină din zonă. Scheletele erau intacte,
iar lângă ele au fost găsite mai multe fragmente de oale. Oamenii au
continuat să sape şi au dezgropat câteva schelete, dar apoi au decis să
lase restul mormintelor intacte şi au încercat să sape printre ele. Ei
sunt convinşi că scheletele descoperite aparţin uriaşilor despre care
vorbeau legendele din bătrâni. În vechime, cu mult înainte ca
localitatea să fie atestată, se spune că zona Boziorului era locuită de
uriaşi sau „tartari”. Legenda spune că aceştia ar fi construit două
subterane sub nişte stânci enorme şi că tot ei ar fi sculptat Stâlpii
Tainiţei, de pe muntele cu acelaşi nume, zonă în care nu poate ajunge
picior de om în zilele noastre. De asemenea, pe muntele Tainiţa există
un loc unde în stâncă sunt săpate “scaune” domneşti a căror origine este
inexplicabilă pentru localnici, deoarece se află, de asemenea, la
înălţimi foarte mari şi în zone inaccesibile.
Mistere în Munţii Buzăului. Arealul enigmatic, numit de localnici „Ţara Luanei“
Munţii Buzăului, mai ales zona care ascunde misterioasele aşezări
rupestre de la Nucu, Aluniş şi Ruginoasa, atrag ca un magnet turişti
pasionaţi de legende. Una dintre poveşti, cunoscută de mai toţi bătrânii
din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, numele pe care lumea
lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară. Diana
Gavrilă, o tânără care şi-a dedicat mulţi ani culegerii de legende şi,
mai nou, activităţii de călăuzire a turiştilor prin ţinutul aşezărilor
rupestre, a învăţat cuvânt cu cuvânt legenda Luanei, pe care a auzit-o
la bătrâni în variante foarte asemănătoare între ele. O povesteşte la
fel de fidel fiecărui curios care se încumetă să viziteze ansamblul
rupestru format din bisericuţa lui Iosif, chilia lui Dionisie
Torcătorul, Agatonul mic şi Agatonul mare sau grota Fundul Peşterii, pe
pereţii cărora se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate
şi simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau
pumnalele Akinakes. „Ţinuturile acestea, care sunt cunoscute pentru
ansamblul religios de aşezări rupestre, le mai putem numi, metaforic,
Ţara Luanei. Lucrul acesta se datorează unei legende, culeasă din zonă,
din rândurile celor mai în vârstă, care nici nu mai există printre noi.
Legenda vorbeşte de o fiinţă atotputernică, un bătrân de demult, un
înţelept al timpurilor, stăpân nu numai al meleagurilor ci şi al unei
cetăţi cu ziduri care atingeau cerul. Această cetate se pare că era
străjuită zi şi noapte de un soare strălucitor, aidoma astrului zilei.
Cei ce trăiau acolo erau netemători de moarte. În această poveste este
amintită prezenţa izvoarelor tămăduitoare, Luana fiind cel care cunoştea
leacul lor, având grijă ca de fiecare dată să-i tămăduiască pe cei
răniţi în războaie. Cei ce se încumetau să folosească singuri leacul se
îmbolnăveau şi mureau”, ne povesteşte Diana.
Diana Gavrilă este convinsă că legenda izvorăşte din fapte reale şi
are şi argumente pentru asta. „Ştie toată lumea că zona rupestră Nucu
este o adevărată vale a apelor tămăduitoare, susurând un izvor cu
proprietăţi tămăduitoare şi care în vremea lui Ceauşescu ar fi fost
verificată iar în urma brevetului obţinut ar fi fost ridicat acel
stabiliment balnear de la Fişici”, spune ghidul nostru. Tânăra care a
ascultat variantele poveştii despre Ţara Luanei de la bătrâni
îndrăzneşte chiar să emită ipoteza că legenda este de fapt o frântură de
istorie străveche a zonei. „Dacă ar fi să tălmăcesc această poveste, aş
spune că ea nu face decât să amintească clar legăturile noastre cu cea
mai veche civilizaţie a lumii, civilizaţia sumeriană. Spun asta nu prin
prisma faptului că cineva ar fi venit din Sumer şi ar fi lăsat urme în
zona munţilor Buzăului ci că, de fapt, poporul presumerian ar fi poporul
pelasgic, cel în rândul căruia era obiceiul de migrare către alte
teritorii atunci când creşteau numeric. Mama bătrână, fiind perioada
matriarhatului, conducea tribul împreună cu un iniţiat. Luana, dacă ar
fi să discutăm pe marginea acestui nume, nu îl regăsim decât în
civilizaţia sumeriană, ca şi divinitate, venind de la Luanu, creatorul
zeilor, ceea ce pentru noi ar însemna Dumnezeu, dar în acelaşi timp
figurează şi ca rege pământean”, ne spune Diana Gavrilă, ghidul turistic
din Colţi care este şi licenţiată în istorie.
Ţara Luanei, vegheată de Babele de la Ulmet
Curenţii de aer, ploile dar şi mâna lui Dumnezeu au făurit, de-a
lungul anilor, pe creasta unui deal din comuna buzoiană Bozioru, o
formaţiune stâncoasă extrem de stranie, compusă din pietre rotunde,
parcă şlefuite de un meşter pietrar. Localnicii dar şi primii
geografi care au luat contact cu aceste stânci le-au numit Babele de la
Ulmet, pentru că seamănă izbitor cu cele din Masivul Bucegi. Odată
ajunşi în centrul comunei Bozioru, oricare dintre localnici îţi poate
deveni ghid turistic. Dacă vii în zonă, tresari la vederea fiecărei
ciudăţenii a naturii, de care dai la tot pasul. După o călătorie pe
uliţele înguste de munte de la marginea comunei Bozioru spre Valea cu
Teiu, traseul continuă preţ de 20 de minute către creasta Babelor de la
Ulmet. O piatră perfect rotundă anunţă apropierea de suratele mai mici
ale Babelor din Bucegi. După o luptă aprigă cu mărăcinii, turiştii care
ajung în zonă pot admira frumuseţea stâncilor în formă de ciuperci
frumos şlefuite parcă de misterioşi meşteri pietrari. Cea mai înaltă
dintre babele de la Ulmet are doi metri. Ciudat este că formaţiunea
stâncoasă se află pe un platou de nisip, izolat, iar unele dintre stânci
sunt perfect ovale, iar altele au forma unor farfurii zburătoare.
Numeroase bloguri au fost create special pentru discuţii în spaţiul
virtual despre Ţara Luanei, Aşezările Rupestre sau Babele de la Ulmet.
Iată impresiile unei turiste, după o vizită în Munţii Buzăului, postate
pe blogul romaniamegalitica: „Acolo, la Fundul Peşterii, văzusem pe
pereţi desenate mulţime de pumnale, vârfuri de săgeată şi de lance
orientate cu vârful în sus, între care erau figurate zeci de linii.
Profesorul Vasile Boroneanţ spune că sunt pumnale de tip Akinakes,
tipice perioadei sec. VI-IV înainte de Hristos. Imaginea este
impresionantă si parcă ilustrează, într-adevăr, un atac, un război,
poate chiar trâmbe de foc. De altfel, Fundul Peşterii este încadrat în
Lista Monumentelor cu datarea în sec. XVI-XIX! „Sumerienii aveau 12
zei-regi”, mă lămureşte fata.
„Când între ei se năştea un alt zeu, cel
mai bătrân trebuia să plece. Iar Luana e atestat, a fost unul dintre
regii Sumerului, prediluvian, al treilea la număr. De altfel, numele
acesta e străin de noi, nimeni nu îl poartă, el apare doar în legendă”. O
las să continue, dar pentru mine e parca prea mult. Am pătruns dintr-o
dată într-o lume fantastică, dar care e pe jumătate aievea: „tăbliţa”
sumeriană de la Policiori, scrierile ciudate de pe Broscaru, povestea
regelui Luana, carele şi trâmbele de foc, florile uriaşe de pe dealul
Martirei”.
