Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Aleksandr Lakașevici, a declarat că sporirea efectivelor NATO în Europa de Est este o măsură periculoasă, fără precedent, care încalcă acordurile dintre Federația Rusă și Alianță. “Dacă guvernul României consideră posibil să crească prezenta NATO pe teritoriul său, inclusiv prin crearea unui astfel de << pumn>> puternic înarmat, trebuie să conștientizeze resonsabilitatea și urmările unui asemenea pas pentru securitatea regiunii.”
Tezaurul României, trimis la ruşi acum aproape 100 de ani şi nerestituit statului român în totalitate, rămâne şi în zilele noastre învăluit într-o tăcere de aur. În plus, este o piedică în calea stabilirii unei relaţii diplomatice normale cu marea putere de la Răsărit.
14 Decembrie 1916, gara Iaşi. Este momentul în care tezaurul României – 1738 de lăzi pline cu lingouri de aur, bijuteriile Reginei
Maria şi obiecte de patrimoniu cultural extrem de preţioase, toate
estimate la peste 320 milioane lei-aur – sunt încărcate în 17 vagoane.
Averea ţării, trimisă în două tranşe la ruşi
Lăzile erau încărcate cu 91 de tone în monede istorice de aur, care
aparţineau persoanelor private, companiilor şi băncilor particulare din
România şi 2,4 tone de lingouri de aur, care aparţineau Băncii
Naţionale a României; acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit; colecţia
de monede a Academiei Române, tablouri semnate de Grigorescu, Amann şi
Luchian, cărţi rare, odoarele mănăstirilor din Moldova şi Muntenia,
arhive, depozite, precum şi colecţii ale multor instituţii publice şi
particulare. Destinaţia: Moscova. Scop? Siguranţă şi păstare.
Transferul tezaurului ţării la Moscova a avut loc în contextul
primei conflagraţii mondiale, când armata română a fost obligată să
lupte pe două fronturi. În cele din urmă, a fost nevoită să bată în
retragere. Bucureştiul a fost ocupat de trupele germane, iar guvernul
s-a refugiat la Iaşi. Este momentul în care autorităţile vremii au
hotărât ca aurul, rezervele băncilor şi bunuri de mare valoare ale
Academiei Române şi ale Bisericii să fie evacuate tot la Iaşi.
Protocolul româno-rus de garantare a tezaurului pe perioada
transportului şi depozitarii, semnat la 14 decembrie 1916, între
generalul Mosolov, împuternicitul Rusiei şi ministrul de finanţe Victor
Antonescu, a pecetluit soarta tezaurului României. Istoricul Ioan Scurtu
scrie în lucrarea „Tezaurul României de la Moscova“ că în protocol se
menţiona faptul că „Tezaurul Băncii Naţionale a României, precum şi
celelalte lăzi se găsesc, începând din ziua în care au fost încredinţate
delegatului Guvernului Imperial şi încărcate în vagoane, sub garanţia
Guvernului Imperial al Rusiei în ceea ce priveşte securitatea
transportului, securitatea depozitării, precum şi a înapoierii în
România”. În vara anului 1917, pe fondul temerilor că armata română va
ieşi învinsă pe frontul din Moldova, autorităţile române au luat decizia
să mai trimită un tren cu valori la Moscova. De această dată, vorbim de
24 de vagoane în care au fost încărcate valori de aproape 1,6 miliarde
lei aur aparţinând Băncii Naţionale şi 7,5 miliarde de lei aur,
bijuterii, tablouri şi alte diferite depozite ale Casei de Depuneri şi
Consemnaţiuni. În documentele oficiale se spunea că toate „trec sub
garanţia guvernului Rusiei în ceea ce priveşte securitatea
transportului, depozitării, precum şi a înapoierii în România“.
Politicienii români nu au ştiut, din păcate, să evalueze corect
realităţile din Rusia, atunci când au decis trimiterea tezaurului. „S-a
isprăvit. Bolşevicii sunt victorioşi pretutindeni. Paza militară s-a
retras de pe străzi. Guvernul bolşevic stăpân. Ceea ce lumea tot mai
spera să nu se întâmple s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită“ ,
nota, în 3 noiembrie 1917, Alexandru Lapedatu în propriul jurnal.
Lapedatu nu s-a înşelat deloc. La începutul anului 1918, noul conducător
al puterii de la Răsărit, Lenin, a rupt relaţiile diplomatice cu
România. Fondul român de aur a fost declarat intangibil pentru
autorităţile de la Bucureşti. În limbaj diplomatic, bolşevicii declarau
că îşi asumă răspunderea de a-l „conserva” şi de a-l inapoia poporului
român la o dată neprecizată. Practic, era vorba de sechestrarea
tezaurului.
După ce Primul Război Mondial s-a încheiat, România a încercat în
mai multe rânduri să obţină tezaurul de la ruşi, însă negociatorii ruşi
au lansat ideea plină de cinism că „ar fi dispuşi să-l inapoieze doar la
schimb cu Basarabia“. Întâlnirea cu „Cloşca cu puii de aur“, la Kremlin
Propaganda de la Moscova anunţa în 1956 că tezaurul trimis de România
la Moscova s-a întors acasă.
Numai că nu integral, ci numai o serie de obiecte.
Au ajuns la Bucureşti tablorile semnate de Grigorescu, Cloşca cu
puii de aur, valori inestimabile pentru care cultura românească a
suferit vreme de câteva decenii. Din cele 93,4 tone de aur ruşii au
trimis doar 33 de kilograme. Mărturii de la preluarea unei părţi a
Tezaurului românesc de la Moscova, avem de la academicianul Tudor
Arghezi. „În 41 de ani, s-au succedat si la noi, în România, câteva
generatii, ajunse cele mai multe la maturitate. Ele nu stiau ca avem
odoare, ca osemintele de aur ale veacurilor românesti au existat
vreodata si ca sunt… Cei care le stiau întrucâtva nu credeau ca le mai
vedem. În copilarie, la vârsta de 16 ani, acum 60 de ani, am vazut
ultima oara, la Bucuresti, „Closca cu puii de aur“. Acum, am întâlnit-o
la Kremlin“, scrie Arghezi în articolul „Am intrat într-un vast univers
de miracole lamurite. Toastul rostit la Kremlin la preluarea tezaurului
de arta pastrat în URSS“. «Inventarul» în trei volume, de grosimea unui
lat de palmă, îmbracat în piele cuprinde 8.623 de diviziuni. Tipărite
într-adins pentru tezaurul românesc, elegantele registre pleacă odată cu
avuţiile de artă ale ţarii la Bucuresti“.
Ulterior, problema restituirii tezaurului României a fost adusă în
atenţie şi de fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu. Şi încercările
sale s-au lovit de negarea vehementă a ruşilor. Spre exemplu, unul
dintre omologii săi, Brejnev, considera că problema tezaurului ţine de
Regatul României şi de Imperiul ţarist şi nu de statele socialiste. 12
monezi de aur înapoiate după vizita lui Iliescu După căderea URSS,
problema tezaurului României a revenit în prim-plan în 1994, în timpul
vizitei făcută la Moscova de către preşedintele Ion Iliescu. De această
dată, ruşii au aplelat la politica de tergiversări, atunci când a fost
pusă în discuţie chestiunea restituirii tezaurului. Rezultatul vizitei
preşedintelui Iliescu a fost o retrocedare simbolică a 12 monezi de aur
în greutatea de 77 de grame, care au ajuns să fie datate şi înregistrate
abia în 2008.
Tratatul româno-rus semnat în anul 2003 pasează mai departe
responsabilitatea legată de tezaur unei comisii mixte de istorici români
şi ruşi. A fost din nou o metodă acceptată de conducerea Rusiei pentru a
scăpa de această problemă delicată. Tezaurul României, prin ochii
istoricilor ruşi Nici poziţia istoricilor ruşi nu este prea diferită de
cea a oficialilor de la Moscova. Ei pun refuzul de a restitui tezaurul
pe seama faptului că România a ocupat Basarabia sovietică şi a
participat împreună cu Germania Nazistă la invadarea URSS în perioada
1941-1944. Argumentaţia este susţinută chiar de istoricul Mihail
Miagkov,şeful Centrului de istorie a Războaielor şi Geopolitic.
Oficialul a mai declarat urmatoarele: “documentul precizează că părțile sunt obligate să nu-și sporească armamentul și tehnica militară în afara limitelor impuse de așa-zisele forțe militare de bază”, completând cu faptul că încă nu s-a clarificat termenul de “forțe militare de bază”, deși Rusia a insistat asupra acestui fapt. Lukașevici anunță că dacă țara noastră recurge la această acțiune, trebuie să își asume responsabilitatea și consecințele pentru securitatea regională a unui asemenea pas.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu