Patru calareti din Apocalipsa

Patru calareti din Apocalipsa

Cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt descriși în ultima carte a Noului Testament, Revelația lui Iisus Hristos după Ioan de Patmos, capitolul 6 versetele 1-8. Mielul lui Dumnezeu / Leul lui Iuda (Iisus Hristos) deschide primele patru din cele șapte peceți, fiecare pecete invocând patru călăreți care stau pe patru cai: alb, roșu, negru și al patrulea gălbui.

Interpretarea celor patru călăreți s-a făcut sub diverse forme, încă cea mai plauzibilă este cea care îi reprezintă precum cele patru pedepse pe care omul le primește de la Dumnezeu: războiul, foamea, bolile și moartea.
Calul alb

„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele șapte peceți, m-am uitat și am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el avea un arc; i s-a dat o cunună și a pornit biruitor și ca să biruie.”

Primul călăreț reprezintă o putere cuceritoare căreia nimeni nu-i poate rezista (Matei 24:3-6). Această persoană are aparența lui Hristos, fiind foarte asemănător călărețului din capitolul 19 al Apocalipsei, care este clar identificat cu Hristos, dar el nu este Hristos, ci vine ca un înșelător. Acesta este de fapt Antihristul, care cu ajutorul armatei sale va invada lumea.

Se spune că acesta a început să zboare sau să-și facă pentru prima dată apariția atunci când turnurile Word Trade Center au fost prăbușite în 11 septembrie.
Calul roșu

„Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino și vezi.” Și s-a arătat un alt cal, un cal roșu. Cel ce stătea pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alții, și i s-a dat o sabie mare.”

Simbolizează Războiul. Este ilustrat ținând în sus o sabie de parcă ar fi gata pentru bătălie. Culoarea roșie si sabia ar reprezenta „sângele ce urmează a fi vărsat”. Până în prezent nu s-a înregistrat nicio apariție a sa.
Calul negru

„Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă. Și, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul!””

Calul negru simbolizează doliul și a frica. Acest călăreț poartă în mână o balanță, care era folosită pentru a cântări cerealele. Acest lucru implică faptul că produsele alimentare de bază vor trebui să fie cântărite și raționalizate cu grijă, deoarece, așa cum este în general valabil, lipsa și foametea urmează războiului.

Se pare că acesta a fost fotografiat pe cerul din Malaezia în anul 2009. Să nu uităm că atunci a fost perioada în care criza economică a cuprins cele mai multe zone de pe glob.
Calul gălbui

„Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, și împreună cu el venea după el Locuința morților. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului.”

Calul gălbui este numit Moartea. Este singurul călăreț care nu este descris purtând o armă sau un alt obiect. In schimb, el este urmat de Hades. Ilustrațiile îl înfăţişează având o coasă, o sabie, sau o altă unealtă.

Prezența iadului în imediata sa apropiere arată faptul că cei omorâți de al patrulea călăreț sunt destinați a ajunge acolo, adică ei fac parte dintre oamenii păcătoși, care nu-L recunosc pe Hristos drept Mântuitor.

Acesta și-a făcut apariția în timpul revoltelor de la Cairo, Egipt, în 2011. Imaginile au făcut înconjurul lumii și mulți au fost cei care au spus că porțile iadului s-au deschis pentru păcătoși.

Read More

Dovezi ca paradisul exista

Eben Alexander este neurochirurg și a publicat o carte în care descrie experiența unei morți iminente, pe care a avut-o chiar el. Cartea se numește Paradisul este real și a fost publicată, de curând.

În anul 1975, a fost publicată cartea lui Raymond Moody, Viață după viață. Erau descrise experiențe pe care persoane aflate în agonie sau moarte clinică le-au avut.

Cartea a făcut multă vâlvă, dat fiind mărturisirile a sute de oameni care au trăit experiențe unice și care le-au schimbat profund viața. Ieșirea din corpul fizic, zborul, tunelul, luminile, entitățile pe care le-au întâlnit și starea de liniște au fost descrise și analizate de mulți specialiști.

Doctorul Eben Alexander, a declarat că, în calitatea sa de neurochirurg, nu a acordat o atenție sporită acestui fenomen, până la vârsta de 52 de ani, când s-a îmbolnăvit de o formă rară de meningită.
Timp de o săptămână el s-a aflat în comă. În toată această perioadă, creierul său nu a dat semne de activitate.

Conform spuselor sale, el a trăit o odisee luminoasă și perfect coerentă. Muzică celestă, cer glorios, peisaje paradisiatice, fluturi multicolori. În toată călătoria sa l-a însoțit o femeie frumoasă. Până la acest incident nefericit, nu a acordat valori obiective acestui fenomen de moarte iminentă.

El a mai declarat că, în timp ce corpul său zăcea inert pe un pat de spital, iar activitatea cerebrală fusese întreruptă de o bacterie misterioasă, spiritul lui călătorea în locuri excepționale. Nu găsesc o explicație științifică pentru ceea ce s-a întâmplat.

El a crescut într-un mediu științific, tatăl său fiind medic și mai presus de orice a pus pe primul plan răspunsurile pe care le poate da știința. Ceea ce se afla în afara ei a considerat că sunt șarlatanii.

Doctorul nu-și poate explica, de data aceasta ca specialist, cum s-a realizat călătoria și apariția viziunilor pe care le-a avut, în timp ce cortexul era inactiv.

Este cunoscut cazul unui șofer din Ohio, care a fost declarat mort de medicii de la un spital. Funcțiile sale vitale erau inactive. După 45 de minute, acesta a revenit la viață, în mod miraculos. El a povestit cum s-a întâlnit cu soacra sa, care murise de curând și aceasta i-a spus, timpul tău nu a venit, trebuie să te întorci.

Medicii nu au putut explica cum a revenit la viață, după ce, timp de 45 de minute el a fost mort. Sunt miracole care se întâmplă și care sunt mai presus de știință.

Read More

A stat 15 zile in coma, raiul exista

Ducea o viață obișnuită, însă un accident cumplit de mașină petrecut în urmă cu aproape patru ani i-a schimbat viața total. A suferit un traumatism cranio-cerebral, un traumatism toracic şi fractura de tibie, dar într-un final și-a revenit și a făcut niște mărturisiri cutremurătoare.
Marius Miulescu a fost implicat într-un accident înfiorător de mașină în octombrie 2011. Atunci a stat timp de 15 zile în comă, însă când și-a revenit, a descoperit că s-a schimbat radical. Mai mult decât atât, acesta este convins că în acea perioadă a fost aproape de Dumnezeu.
Mai exact, în acea perioadă, Marius ar fi văzut și Iadul și Raiul, ar fi vorbit cu Dumnezeu și ar fi fost marcat cu un semn divin: o cicatrice în formă de cruce, care i-a bulversat pâna și pe medici.
“Acolo, în comă asta, eu vedeam tot, dar nu pe lumea asta. La fundul pământului e iadul, dar lumea nu ştie. Mai jos de iad e ghenă că să îţi dau un exemplu lumesc. Iau o factură de telefon şi o arunc la coş, la gunoi şi îţi aduci aminte după: aoleu, am aruncat factură la gunoi. Te duci la gunoi, o găseşti şi zici ce bine că am găsit-o! Dar dacă aruncai la ghenă, nu mai găseai nimic. Adică o să fie o grămadă de lume care o să îşi dorească iadul, pentru că în iad te mai scoate, te mai poate scoate femeia. Da, femeia, că e singură de pe pământul asta, de la noi, care te poate scoate. Cu rugăminţi, cu lacrimi. Mama, sora, nevasta…nu alte femei. Satana, Diavolul e pe pământ la noi, e sub noi, că omul e pus deasupra. E în pământul nostru. De aia sunt cutremure. Îl lasă să ne atenţioneze că să se sperie lumea, să vină la credinţă. Ploaia e sângele sufletului. Sufletele de la judecată pleacă, sunt golite. Trebuie să se întoarcă în Iad, pentru că norii sunt că un mijloc de transport”, a spus Marius într-o emisiune TV.
În urma acestei experiențe, Marius s-a ales cu o cicatrice sub formă de cruce, care i-a uimit chiar și pe medici.

Read More

Dovada ca Raiul exista, marturia unui celebru neurochirurg

Nu e om care sa nu-si fi pus macar o data in viata intrebarea“Exista viata dupa moarte?”. Parerile sunt impartite: unii cred ca da, altii cred ca nu, unii sunt convinsi ca da, altii sunt convinsi ca nu.

Iata opinia unui neurochirurg celebru, dr. Eben Alexander, autorul cartii “Proof of Heaven” (Dovada ca Raiul exista), scrisa dupa ce a stat in coma si a experimentat lucruri pe care nu credea vreodata sa le faca: o calatorie de dupa moarte.

Si nu numai atat, am vazut-o si eu. Am fost plasat intr-o lume in care noi suntem mai mult decat corpurile si creierele noastre, in care moartea nu este sfarsitul constiintei, ci mai degraba o calatorie cat se poate de pozitiva. Nu sunt prima persoana care descopera ceva evident: constiinta noastra exista si dincolo de existenta trupului. Insa sunt prima persoana (cel putin din cate stiu eu), care a avut o astfel de experienta in timp ce cortextul meu era complet nefunctional. Colegii mei m-au urmarit secunda cu secunda. Toate studiile de pana acum relavau faptul ca oamenii traiesc aceasta experienta doar cand cortextul le functionteaza cat de putin. Experienta mea, insa, a avut loc in timp ce cortextul meu nu functiona deloc. Iar asta este o evidenta relevata de tomografiile computerizate facute de colegii mei.

Mi-au trebuit luni sa inteleg ce s-a intamplat cu mine. Nu numai ca imi imaginam ca medical este imposibil sa fi fost constient in timpul comei, insa nu-mi explicam nici ce s-a intamplat in acel timp…

…La inceputul aventurii mele, eram inconjurat de noroi, mari, pufosi, albi si roz, care se suprapuneau contrastant pe un cer albastru-inchis. Deasupra lor, mult, mult mai sus – se vedeau stoluri de vietati transparente care traversau cerul, lasand dare in urma lor. Sa fi fost pasari? Sa fi fost ingeri? Aceste cuvinte mi s-au intiparit in minte si mi le-am reamintit cand am inceput sa scriu despre experienta mea. Insa nu erau nici pasari, nici ingeri. Erau niste vietati foarte diferite de lumea mea reala de pe aceasta planeta. Era ceva mult mai avansat. Niste forme de existenta mult superioare.

… Dintr-o data am auzit un zgomot puternic, ca un imn gorios care venea de mai sus. Ma gandeam daca zgomotul era produs de acele vietati. Apoi, cand mi-am revenit, ma gandeam daca nu cumva zgomotul era produs de bucuria acelor vietati care alergau de colo colo. Zgomotul era foarte palpabil, aproape material, asemanator cu picaturile de ploaie pe care le simti pe piele, dar care nu te uda. Simturile vazului si auzului nu erau separate ca pe Pamant. Puteam sa aud frumusetea acelor corpuri argintii care fluturau deasupra mea si puteam sa vad cantecul lor vesel si zglobiu.

In aceasta lume nu puteai sa te uiti sau sa auzi ceva fara sa devii o parte din acel lucru si totusi, in mod misterios, nu atingeai acel lucru. Din perspectiva mea prezenta, cred ca ar trebui sa intelegem ca nu te poti uita la lume separat. Totul era distinct, si totusi, orice avea legatura cu celelalte lucruri.

Povestea mea devine si mai ciudata. Nu eram singur in calatorie, eram cu o femeie. O femeie tanara cu obraji puternici si ochi mari si albastri. Fata ei frumoasa era marginita de un par auriu. Cand am vazut-o prima data, mergeam alaturi pe o suprafata cu un model complicat, pe care apoi l-am recunoscut ca fiind aripile unui fluture. De fapt, erau miloane de fluturi in jurul nostru care se duceau in inima padurii si care apoi reveneau si ne inconjurau. Era ca un rau de viata si culoare in jurul nostru. Femeia era imbracata simplu, insa in niste culori pline de viata: albastru, indigo, portocaliu, piersaciu. Se uita la mine cu acea privire pe care daca o vezi 5 secunde iti dai seama ca viata ta merita traita de-aici incolo, indiferent de ce s-a intamplat inainte. Nu era o privire romantica. Era o privire extrem de prietenoasa, diferita de cele pe care le vedem noi pe pamant. Fara sa-mi rosteasca ceva, a vorbit cu mine. Mesajul venea la mine ca un vant. Si atunci mi-am dat seama ca este reala. La fel de reala ca viata mea pe pamant. Nu era o fantasma trecatoare.

Mesajul ei a fost compus din trei parti:
“Esti foarte iubit si apreciat, pentru totdeauna!”
“Nu ai de ce te teme!”
“Nu ai cum sa faci ceva gresit!”
Mesajul a venit spre mine ca o senzatie de usurare. Era ca si cum cineva imi inmana acum regulile jocului pe care il jucasem deja toata viata mea fara sa-l inteleg vreodata.
“Iti voi arata multe lucruri aici, dar te vei intoarce”, mi-a spus femeia, fara sa foloseasca aceste cuvinte.
I-am raspuns: “Ma voi intoarce aici?”
Un vant cald a inceput sa bata, ca o briza divina. Si-apoi totul s-a schimbat si am ajuns intr-o lume cu o vibratie mai mare. Desi aveam functiile limbajului (asa cum il stim noi pe pamant), am inceput sa vorbesc “fara cuvinte” cu acest vant.
“Ce este locul acesta?”
“Cine sunt eu?”
“Unde sunt?”

De fiecare data cand puneam aceste intrebari, urma raspunsul o explozie de culoare, lumina, dragoste si frumusete, ca un val care se spargea de mine. Gandurile intrau in mine direct. Dar nu erau ca pe pamant, vagi, imateriale sau abastracte. Erau solide, mai fierbinti ca focul si mai ude ca apa si pe masura ce le primeam eram capabil, instantaneu si fara efort, sa inteleg concepte pe care le-as fi inteles in ani de zile pe Pamant.

Pe masura ce inaintam m-am trezit intr-un gol imens, intunecat complet, de masuri nedefinite, si totusi confortabil. Si dintr-o data a aparut o lumina pe care am simtit-o langa mine. Acea lumina era interpretul meu care imi traducea aceasta prezenta vasta din jurul meu. Era ca si cum ma nasteam intr-o lume noua, iar universul parea un pantece urias, iar acea lumina, conectata cu mine cumva (parca era identica cu acea femeie pe aripile fluturilor), ma ghida prin el.

Mai tarziu, cand m-am trezit, am gasit un citat din poetul crestin din secolul al XVII-lea, Henry Vaughan. Parea ca descrie exact locul magic in care m-am aflat care era, potrivit descrierii, Divinitatea insasi. “Dumnezeu exista intr-un intuneric orbitor”. Exact asa a fost in cazul meu: un intuneric desavarsit dar totusi plin de lumina.

Stiu ca suna complet extraordinar si, sincer, greu de crezut. Daca cineva mi-ar fi spus aceste lucruri – chiar si doctor sa fii fost – as fi fost sigur ca a luat-o putin razna. Insa am trait asta, si nu e deloc nebunie. Este ceva extrem de real, chiar mai real decat orice eveniment din viata mea pamanteana, inclusiv nunta mea si nasterea celor doi copii.

Ce am trait eu are nevoie de explicatii.

Fizica moderna ne spune ca universul este unitar, nu este divizat. Dincolo de suprafata unui obiect sau eveniment, totul in univers este legat de orice alt obiect sau eveniment. Totusi, noi traim intr-o lume a separarii si a diferentierilor. Inainte de aceasta experienta aceste idei mi se pareau abstracte. Acum sunt realitati. Nu numai ca universul este definit de unitate, ci si de dragoste. Universul pe care eu l-am experimentat fiind in coma a fost socant si, totusi placut. Acelasi univers de care Einsten si Iisus vorbeau, insa fiecare in felul sau.

Mi-am petrecut ani din viata mea, ca neurochirurg, studiind la cele mai prestigioase institutii medicale din tara. Stiu ca multi elevi de-ai mei – ca si mine de altfel inainte de coma – sustin teoria conform careia creierul (in special cortexul) genereaza constiinta si ca traim in univers datorita emotiilor, si mai putin datorita iubirii neconditionate pe care Dumnezeu si universul o au pentru noi. Insa experienta traita mi-a dat peste cap credintele. Si sunt pregatit sa-mi petrec restul vietii investigand adevarata natura a constiintei umane si sa demonstrez ca suntem mult mai mult decat creierul nostru.

Nu cred ca va fi o misiune usoara. Putina lume vrea sa accepte ceea ce spun eu. Singurul loc in care lumea mi-a acceptat povestea a fost biserica. Prima data cand am intrat intr-o biserica dupa ce mi-am revenit, am vazut totul cu alti ochi. Culorile care razbateau prin vitralii imi aminteau de acea lume, de dincolo. Suntele joase de la orga imi aduceau aminte de gandurile si emotiile din lumea de dincolo. Iar imaginea lui Iisus rupand painea pentru discipolii lui mi-a evocat din nou mesajul ca Dumnezeu ne accepta si ne iubeste neconditionat, mult mai puternic decat orice parinte care isi iubeste copiii.
Sunt inca doctor, sunt inca om de stiinta, insa cred cu tarie ca sunt o alta persoana.

Read More