Coada calului este un membru al familiei Equisetaceae. Este singurul supraviețuitor al unei linii de plante care își are originile în urmă cu 300 de milioane ani. Este descendentul unor plante preistorice care creșteau la fel de înalte ca și copacii în timpul perioadei Carbonifer din paleozoic, iar membrii acestei familii de plante au dat naștere la multe dintre depozitele de cărbune din zilele noastre.
Medicul roman Galen, a fost unul dintre primii care a studiat aceasta planta, tratand multi soldati cu ea si chiar pe copiii imparatului roman din acea vreme. Multe dintre popoarele vechi au folosit coada calului ca remediu pentru probleme ale rinichilor și vezicii urinare, pentru artrită, ulcere și tuberculoză. În China era folosită pentru scăderea febrei și ca remediu pentru afecțiuni ale ochilor precum conjunctivita și afectiuni ale corneei, dar și pentru dizeterie, gripă sau hemoroizi.
Coada calului era cunoscută și în Grecia antică. Autorii antici, cum ar fi Dioscorides, cunoșteau planta sub numele de Hippuris, care în limba greacă înseamnă coada calului. Era utilizată pentru oprirea sângerărilor, tratarea ulcerelor și a rănilor, a tuberculozei și problemelor rinichilor. Numele Equisetum este derivat din cuvintele latinești equus, care înseamnă cal și seta care înseamnă păr.
In ultimii ani multiple studii stiintifice au facut comunitatea medicala internationala sa aprecieze foarte mult Coada Calului pentru beneficiile sale pentru sănătate, calitati care se datorează unui număr mare de minerale si alti constituenti benefici: mangan, calciu, fier, favonoizi, esteri ai acidului cafeic, saponine, taninuri, alcaloizi, fitosteroli, glicozide și siliciu.
Coada calului este răspândită în întreaga emisferă nordică, în Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America de Nord, etc.
Este o planță perenă, cu un rizom târâtor de culoare brună, care poate atinge deseori lungimea de un metru. Are două tipuri de tulpini (unele fertile, altele sterile), drepte, canelate longitudinal. Tulpina fertilă netedă și neramificată are la capăt un spic ce poartă spori (planta se multiplică prin spori, nu prin semințe), în timp ce tilpina sterilă este ramificată și cu multe frunze rigide, dispuse în jurul tulpinii, ceea ce îi confer aspectul unei cozi stufoase. Pe măsură ce se usucă pe ramurile plantei se formează cristale de silicați, ceea ce onfer plantei efectul abarziv .
Parti utilizate
Se folosește partea aeriană a plantei (tulpinile sterile) precum și întreaga plantă, mai puțin rădăcinile. Planta se poate folosi verde sau uscată.
Utilizarile medicinala pentru coada calului
Coada calului este cel mai puternic diuretic natural
Coada calului este considerată planta cu cele mai puternice proprietăți diuretice. Aceasta înseamnă că are o mare capacitate de a elimina apa din corp, crescând urinarea cu până la 30% mai mult decât în mod normal. Această proprietate se datorează acțiunii unor componente precum equitozina și a potasiului, dar sunt importante și alte componente precum calciul, magneziul, acidul ascorbic și acidul cafeic.Un studiu recent a comparat coada calului cu un medicament diuretic bine cunoscut, hidroclorotiazida, și s-a descoperit că planta este mai eficienta decat medicamentul.
Leac pentru furuncule și abcese
Activitatea antimicrobiană și antiinflamatorie a acestei plante poate ajuta la reducerea inflamației și vindecarea infecției de la nivelul furunculelor sau abceselor. Se poate folosi sub formă de comprese sau cataplasme pe furuncule, abcese sau răni. Pentru a pregăti o compresă pur si simplu înmuiați planta uscată și mărunțită în apă călduță timp de 15 minute. Împachetați planta înmuiată într-un tifon și aplcați timp de cel puțin 5 minute pe furuncul sau abces. Utilizarea de 2 până la 3 ori pe zi de comprese reci și calde (alterntiv) cu coada calulului poate ajuta la reducerea inflamației și la drenarea puroiului. De asemenea, pentru a reduce inflamația și durerea se poate prepara o pastă din frunzele de coada calului care se aplică pe zona afectată.Coada calului ajuta la intarirea Unghiilor casante
Coada calului conține minerale care pot fi benefice penfru unghiile fragile, casante, sau cu pete albe. Conform surselor disponibile, dacă se ia extract de coada calului în fiecare zi și prin înmuierea unghiilor fragile în infuzie de coada calului poate întări și repara unghiile. Pentru a prepara o infuzie coada calului se adaugă două ligurițe de plantă uscată la o ceașcă de apă fierbinte și se lasă la infuzat timp de 10 minute. Lăsați să se răcească și apoi țineți unghiile timpde 20 de minute în această infuzie. Uscați apoi unghiile și aplicați un amestec din părți egale de ulei de măsline extra virgin și suc de lămâie, puneți mănuși de bumbac și lăsați să acționeze peste noapte. Repetați acest tratament de 3-4 ori pe săptămână.Bronșită și alte infecții ale tractului respirator
Ceaiul de coada calului este cunoscut a fi benefic pentru tusea uscată, bronșită, congestive nazală și febră associate cu răceala și gripa. De asemenea, inhlarea vaporilor ceaiului de coada calului poate ajuta la ameliorarea congestiei nazale. Pntru tuse și afecțiunile respiratorii este indicta să beți 2-3 căni de ceai zilnic. Dacă simptomele durează timp de mai mult de 5 zile consultați medicul.Degerături și infecții ale piciorului
Coada calului este considerată ca având proprietăți antifungice, antimicrobiene și antiinflmatorii. De aceea, botaniștii chinezi au folosit coada calului timp de secole pentru tratamentul topic al unor afecțiuni ale piciorului precum infecții fungice, degerături, piele crăpată, picioare obosite. Degerăturile reprezintă o afecțiune cauzată de expunerea la frig extreme și umiditate, ce provoacă leziuni la nivelul capilarelor fine de la nivelul pielii ceea ce duce la înroșirea pielii, inflamarea ei, măncărime și formarea de bășici. Remediul pentru această afecțiune este să țineți piciorul afectat timp de 15 minute într-o infuzie de coada calului. Pentru a prepara această infuzie infuzați 10 lingurițe de planță uscată în 4 cani de apă firbinte. După ce țineși piciorul în această infuzie, ungeți-l cu ulei de cocos, puneți o șosetă de bumbac și țineți piciorul la cald.Diabet – Coada calului foarte eficienta impotriva diabetului de tip II
Un studiu a demonstrat că pacienții diagnosticați cu diabet de tip tip II la care s-a administrat o singură doză orală de extract de coada calului au avut o concentrație a glucozei din singe semnificativ mai mică după 90-120 minute. De aceea, administrarea o dată pe zi a unei capsule cu extract de de coada calului, înainte de masă, poate fi benefică pentru pacienții cu diabet de tip II, dar nu mai mult de 2 luni.Edem
Câteva studii și cercetări de laborator au arătat că planta coada calului, prin efectul său diuretic, poate crește capacitatea corpului de a produce urină. Se consideră că, această plantă fiind bogată în minerale și vitamine poate, ajută la remineralizarea organismului, care pierde minerale datorită urinării frecvente cauzate de efectul diuretic. Comisia Germană pentru sanatate a aprobat utilizarea de coada calului ca diuretic în edeme și Institutul Național German de Sănătate a catalogat, de asemenea, coada calului ca fiind un diretic de clasă B. Clasă B înseamnă că există dovezi științifice solide pentru utilizarea acestei plante în terapie. De aceea, administrarea zilnică de extract sau ceai de coada caluluui timp 2 luni poate duce diminuarea edemelor.Sângerare excesivă
Studiile sugerează că activitatea coagulantă sau hemostatică a acestei plante poate ajuta la reducerea sau oprirea sângerărilor interne sau externe precum și mentruația excesivă. De asemenea, substanțele cu efect antiinflamator din coada calului por ameliorea inflamația și discomfortul provocat de rănile inflamate, leziuni sau crampe mentruale. În cazul hemoragiilor administrați ceaiul de coada calului asa cum este descris punctual la modul de preparare.Gingivită și amigdalită
Gargara cu ceai de coada calului poate fi de ajutor în cazul amigdalelor inflamate, a ulcerațiilor de la nivelul gurii sau a sângerării gingiilor. Pentru a prepara o apă de gură cu coada calului fierbeți o linguriță de plantă uscată într-o ceașcă de apă timp de 7-10 minute sau adăugați 3-4 picături de extract într-o ceașcă de apă caldă. Faceți gargară de 3-4 ori pe zi, până la ameliorarea inflamației.Creșterea părului cu coada calului
Cercetările au demonstrat că silicații din coada calului pot ajuta la stimularea creșterii și fortifierii firelor de păr și pot fi, de asemenea, benefic împotriva căderii părului, a mătreții și a firelor despicate. Prin urmare, consumul de ceai de coada calului și masajul pielii capului cu tinctură sau spălarea părului cu șampon amestecat cu extract de coada calului sunt eficiente pentru a obține un păr fără mătreață, hrănit, puternic, lucios, revitalizat. Specialiștii sunt de părere că masajul cu un amestec din 3-4 picături de extract sau tinctură de coada calului cu ulei extravirgin de cocos sau de măsline poate ajuta la stimularea creșterii părului și la reducerea mătreței prin îmbunătățirea circulației la nivelul scalpului și fortifierea rădăcinii părului. De asemenea după șamponare părul poate fi clătit cu ceai de coada calului.Hemoroizi
Activitatea antiinflamatorie și hemostatică a acestei plante poate ameliora durerea și poate scădea sau opri sângerarea cauzată de hemoroizi.Consumați o ceașcă de ceai de coada calului înaintea fiecărei mese importante. Mesele bogate în fibre reduc riscul de constipație, care este considerată una din cauzele durerii asociate cu hemoroizii.Pietre la rinichi
Conform Centrului Medical al Universității din Maryland, un studiu arată că datorită activității diuretice a acestei plante, coada calului poate fi benefică pacienților cu pietre la rinichi, în special în cazul pietrelor formate din acid uric, asociate de obicei și cu gută. În general, pietrele la rinichi formate din acid uric se formează atunci când excreția acidului uric în urină este scăzută. Consumul de ceai de coada calului de 2-3 ori pe zi poate crește producția de urină ceea ce ajută la eliminaea pietrelor de la nivelul rinichilor sau a vezicii urinare (Colelitiază) și ajută, de asemenea, la ameliorarea simptomelor infecțiilor tractului urinar.Pierderea memoriei
Cercetările sugerează că deficitul de silicați din organism poate duce la pierderi de memorie. Coada calului conține siliciu care poate îmbunătăți memoria prin consolidarea țesuturilor conjunctive ale creierului, celulelor nervoase și măduvei spinării. De asemenea, nicotina din coada calului este un stimulant al sistemului nervos. Prin urmare, una sau două capsule cu extract de coada calului pot ajuta la reducerea simptomelor.Osteoporoză și oase fragile
Coada calului este capabilă absoarbă din pământ minerale precum siliciul,care nu se regăsește în alte plante.Conform Centrului medical al Universității din Maryland, un studio realizat în Italia a constatat că la femeile cu osteoporoză care au luat 270 mg de extract de coada calului timp de un an, s-a îmbunătățit densitatea osoasă. Alte studii climice mai mici sugerează că siliciul din coada calului poate ajuta la o absorbție și la o utilizare mai bună a calciului în organism și poate grăbi vindecarea fracturilor osoase, poate consolida țesuturile conjuctive și articulațiile, și mai ales ajută la creșterea densității osoase. Activitatea antiinflamatorie a acestei plante poate ajuta la ameliorarea artritei reumatoide. Prin urmare, consumul de extract de coada calului împreună cu un supliment de calciu poate fi benefic pentru osteoporoză, artrită și alte afecțiuni cauzate de desnitatea osoasă redusă. Este indicat ca să se oprească consumul de coada calului timp de o săptămână după fiecare lună de tratament.
Probleme ale pielii (erupții cutanate, arsuri, acne, riduri)
Studiile arată că componentele antiinflatoare, antibacteriene, antiseptice și antioxidante precum și siliciul din coada calului îi conferă capacitatea de a vindeca rănile, erupțiile cutanate, arsurile ușoare, leziunile cauzate de soare și acneea. Se cunoaște faptul că siliciul ajută la formarea colagenului, care este important pentru dezvoltarea și menținerea sănătății țesuturilor conjunctive din organism. De aceea, extractul de coada calului este utilizat și în produsele cosmetic împotriva ridurilor și împotriva îmbătrânirii pielii. Aceste remedii pot fi făcute și acasă, prin aplicarea unei cataplacme cu extract sau cei de coada calului pe pielea afectată tip de cel puțin 20 de minute de 4-5 ori pe zi. De asemenea, dacă beți cei de coada calului, acțiunea sa antiinflamatoare și antioxidantă poate încetini procesul de îmbătrânire. Pentru acnee, ceaiul de coada calului poate fi folosit în loc de tonifiant, după spălarea feței seara.Incontineța urinară și afecțiuni ale tractului urinar
Studiile au arătat că extractul sau ceaiul de coada calului poate fi benefic pentru pacienții care suferă de incontinență urinară nocturnă sau infecții vezicii urinare și a tractului urinar. De asemenea, reduce nevoia stringenta de a urina care însoțește infecțiile tractului urinar. Pentru aceste afecțiuni se pot bea 1-2 căni de cei pe zi sau se poate lua o capsulă cu extract de coada calului. Și băile de șezut cu ceai de coada calului timp de cel puțin 15 minute sunt eficiente în infecțiile urinare.Precauții
- Plantele conțin componente active care pot provoca reacții adverse sau care pot interacționa cu alte plante, cu suplimentele alimentare sau cu medicamentele. Din aceste motive, tratamentele cu plante trebuie administrate cu precauție și sub îndrumarea unui specialist.
- Remediile pe baza de coada calului provenite din specia Equisetum arvense sunt considerate sigure atunci când sunt utilizate corespunzător.
- Folosiți doar produse de la producăători autorizați.
- Nu se recomandă utilizarea prelungită a acestei plante.
- Administrarea orală de coada calului poate cauza scăderea concentrațiilor de vitamina B1 (tiamina). Dacă luați remedii pe bază de coada calului în mod regulat, trebuie să luați zilnic și multivitamine, sau cel puțin un supliment pe baza de complex B.
- Persoanele cu afecțiuni ale inimii sau rinichilor sau care au gută nu trebuie să folosească coada calului.
- Nu beți alcool regulat dacă faceți treatment cu coada calului, deaorece coada calului va duce la scăderea concentrațiilor de tiamină.
- Coada calului poate duce la eliminarea excesivă a potasiului din organism. De aceea, persoanele cu deficit de potasiu nu trebuie să folosească coada calului.
Femeile însărcinate sau care alăptează nu trebuie să folosească coada calului.
Interacțiuni posibile
- Coada calului poate accentua efectele anumitor medicamente. Din acest motiv, persoanele care iau medicamente trebuie să consulte medicul înainte de a începe un tratament cu coada calului.
- Alcoolul – Persoanele care suferă de alcoholism cronic pot avea concentrații scăzute de vitamina B1 (tiamină). Deoarece coada calului poate duce la scăderea concentrației de tiamină, coada calului nu trebuie folosită de către alcoolici.
- Guma de mestecat sau plasturii cu nicotină – Coada calului conține cantități mici de nicotină. De aceea, nu trebuie folosită dacă folosiți plasturi sau gumă de mestecat cu nicotină.
Digoxin – Coada calului poate determina scăderea concentrației de potasiu din organism (hipokalemia). Persoanele cu aritmii cardiac și cele care fac tratament cu digoxină nu trebuie să folosească coada calului.
Diuretice – Coada calului are proprități diuretice, ceea ce înseamnă că ajută la eliminarea lichidelor în exces din organism. Persoanele care iau medicamente diuretice nu trebuie să folosească coada calului deoarece există riscul deshidratîrii sau al hipokalemiei.
Litiu – Coada calului poate interfera cu mecanismul de eliminare a litiului din organism, ducând la acumularea de concentrații periculoase de litiu. Nu folosiți coada calului dacă faceți tratament pe bază de litiu.
Mod de preparare
- Pentru prepararea ceaiului se pun 2-3 lingurițe de plantă la ceașca de apă, se fierbe aproximativ 20 minute.
- În scop diuretic ceaiul de coada calulului se bea cald. Dacă este folosit contra hemoragiilor se administrează rece câte o liguriță la fiecare 5-10 minute.
- Sub formă de pulbere se administrează câte 0,5 – 1 g de pulbere de 4-5 ori pe zi.
- Ripperger recomadă șase prize a câte 15-20 ml suc proapăt luat în apă, câte o linguriță la fiecare 15-20 minute5.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu