Se afișează postările cu eticheta contact cu extraterestrii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta contact cu extraterestrii. Afișați toate postările

Cavernele, baze extraterestre

Indienii consideră muntele Shasta ca fiind un loc sacru, dar și periculos. În ultimii cinci ani, mai mult de 30 de fotografii au fost realizate în acea zonă, care au surprins OZN-ui intrând sau ieșind din acest munte.
În februarie 1981, trei geologi aflați în misiune oficială au observat un OZN care a dispărut în interiorul muntelui.
Au hotărât să urce în vârful muntelui, chiar în locul unde OZN-ul dispăruse. După patru ore de urcat, au ajuns în zona respectivă. Nici urmă de OZN. Zona este plină de caverne care nu au fost cercetate de specialiști. Conform celor trei geologi, acestea au un diametru suficient de mare ca un aparat de zbor să poată intra în interior.
Valea Morții este situată la frontiera statului California cu Nevada. Locul este considerat cel mai teribil deșert. El este populat de scorpioni și șerpi cu clopoței. Analizele fotografiilor luate de sateliți au demonstrat că subsolul deșertului este secționat de caverne.
Căutătorii de aur și minerii vorbesc despre existența unor civilizații care trăiesc în cavernele deșertului. În 11 martie 1981, o escadrilă de avioane survola zona. Piloții au fotografiat șapte OZN-uri care, la un moment dat, au intrat în cavernele deșertului.  Piloții acestei escadrile au întocmit un raport, pe care l-au predat autorităților.
În ultima perioadă, Valea Morții este interzisă vizitatorilor. Horace Carter Hovey, scriitor american, susține în cartea sa, Cavități misterioase sau mitice ale Americii de Nord, că în subteranul continentului sunt enorme cavități, care adăpostesc civilizații necunoscute.
În anul 1944, inginerul ceh, Antonin Horak, a descoperit în zona Tatra, lângă orașul Plavince, o grotă care avea forma Lunii.  În interior, grota era căptușită cu un metal necunoscut. Știrea a fost dezbătută pe larg, de către speologi, în revistele de specialitate. Începând cu anul 2007, zona este sub controlul și paza armatei cehe.
Aceeași situație este pentru Tibet, unde se presupune că există în subteran, misterioasa regiune regală, numită Agartha. Tibetanii consideră că ființe superioare trăiesc în subteran și că adevăratul conducător al lumii, Regele lumii, este în acea zonă. Existența acestor caverne a fost confirmată de sateliții de specialitate, care au detectat imense cavități subterane, în zona Tibetului.
 Surse oficiale au declarat că multe avioane de vânătoare care au survolat zona au dispărut, în condiții misterioase.
Marie Therese Guinchard și Pierre Paolantoni, doi cercetători cunoscuți, au afirmat că în zona Tibetului sunt porți de intrare spre interiorul Pământului. Civilizațiile subterane monitorizează activitatea omenirii. În aceste caverne se găsește mult calcar în care se află cristale pe care știința încă nu le-a descoperit. Aceste cristale sunt esențiale în dezvoltarea vieții în subteran.

Rapirile extraterestre, oameni rapiti de extraterestri

Dr. David Jacobs, celebrul specialist în răpiri extraterestre, avertizează că unele rase extraterestre crează hibrizi, asemănători omului, care să se infiltreze printre noi cu scopuri bine definite.
David Jacobs este un renumit om de ştiinţă, care activează în cadrul Universităţii Temple, Philadelphia, SUA, şi se ocupă cu studierea cazurilor oamenilor răpiţi de extratereştri. Aceste cazuri au fost raportate încă din secolul trecut. În acea vreme, specialiştii erau de părere că oamenii sunt răpiţi pentru a fi studiaţi, dar această ipoteză s-a modificat odată cu înmulţirea cazurilor.
Dr. Jacobs este de părere că anumite specii extraterestre doresc să modifice frecvenţa bioenergetică a planetei pentru ca hibrizii creaţi să se adapteze cât mai bine pe Terra. Aceşti hibrizi sunt creaţi din oameni şi extratereştri şi au scopul de a se infiltra în societate şi să trăiască printre oameni.
Acesta este un proiect secret şi ar trebui să se termine în patru sau cinci generaţii, atunci când numărul hibrizilor va fi suficient de mare. Atunci marea schimbare se va produce şi oamenii obişnuiţi vor deveni specie secundară hibrizilor, care vor prelua controlul întregii planete.
Aceasta este marea invazie de care vorbeşte extrem de multă lume şi se va desfăşura pe cale paşnică, fără ca niciun incident major să nu se petreacă. De ce această invazie? Dr. Jacobs crede că omul pune în pericol Terra şi astfel şi celelalte planete din sistemul solar vor avea de suferit. Pentru ca pericolul să fie îndepărtat este nevoie ca omul să sufere o mutaţie şi aceasta se materializează dintr-un hibrid extraterestru.
Se mai spune că civilizaţia extraterestră care implementează acest plan macabru este extrem de avansată şi doreşte cu orice preţ salvarea Terrei. Din punct de vedere uman, această invazie este una lipsită de caracter, dar dacă viaţa continuă în acest ritm sfârşitul civilizaţiei este unul iminent.

Cate specii extraterestre sunt printre noi?

Credem sau nu în inteligența extraterestră? Planeta noastră are peste 4 miliarde de ani, iar universul 14 miliarde de ani. Au vizitat civilizațiile extraterestre planeta noastră? Au OZN-urile viteza luminii, de pot vizita, atât de ușor Terra?
Mărturii ale milioanelor de oameni care au fost martori la astfel de evenimente, răpiri, discursul oamenilor de știință, mărturii ale astronauților, dar și ale oamenilor de stat care sunt convinși că aceste civilizații există.
Nu este o glumă, în Congresul Canadei, ministrul Apărării, Paul Hellyer, a ținut un discurs în care a vorbit despre extratereștrii și vizitele pe care aceștia le-au făcut, de-a lungul timpului, omenirii.
El a susținut că din cele peste 80 de specii extraterestre, cu patru dintre ele omenirea a intrat în contact. Aceștia nu au vrut rău omenirii, vizitele lor fiind pașnice și ajutând foarte mult la dezvoltarea științei. El a mai subliniat faptul că, existența lor a schimbat profund concepția noastră despre univers.
Mai jos, vă prezentăm câteva informații dintr-un raport realizat de oamenii de știință americani, împreună cu reprezentanți ai armatei americane, referitor la speciile de extratereștrii cu care omenirea a venit în contact. Primii dintre aceștia și cei mai apropiați de rasa umană sunt reptilienii care sunt un hibrid rezultat din rasa umană și extratereștrii numiți gri.
Conform raportului, un reptilian se poate reproduce singur, dat fiind modificările genetice, în urma cărora s-a format. Ei pot trăi lungi perioade, ca entitate unică, grație clonajului. Oamenii au fost de acord să împartă patrimoniul genetic, în schimbul unui ajutor de înaltă tehnologie. Ei sunt pregătiți pentru a trăi pe o altă planetă și de a începe evoluția lor, de la un punct mult mai avansat, față de cel de unde a pornit evoluția omului.
În altă categorie a extratereștrilor sunt incluși cei care iradiază energie solară, au înfățișare diafană, sunt frumoși și inteligenți. Se spune că ei s-au infiltrat pe rețelele de socializare, de unde transmit informații oamenilor.
Cea de a treia categorie este cea a hibrizilor Sirieni, care au intrat în contact cu oamenii de foarte mult timp. Ei sunt considerați părinții oamenilor, pentru că au fost trimiși pe Pământ pentru a crea din punct de vedere genetic oamenii.
Ei sunt specializați în tehnologie, arhitectură, energie durabilă și geometrie sacră. Ei sunt mai înalți decât oamenii, sunt subțiri, au pielea bleu și nu au mușchi. Din cea de a patra categorie fac parte Pleadienii, care au ochii rotunzi, albaștrii și mai sunt numiți marii blonzi.
Ei au capacități deosebite, în sensul că pot capta toate semnalele psihice pe care noi, oamenii, le transmitem. Ei s-au dezvoltat foarte mult din punct de vedere al psihicului.
Arcturienii sunt cea mai veche civilizație extraterestră din Calea Lactee. Ei posedă cea mai dezvoltată tehnologie și sunt de departe superiori celorlalte civilizații extraterestre.
Se spune că președintele Eisenhower s-a întâlnit în trei rânduri, cu extratereștrii, la baza militară de la Hollomon, după care SUA au derulat mai multe proiecte strict secret, cu extratereștrii.


Un secret bine pazit, programul Magnet

În episodul de saptamâna trecuta am rezumat câteva idei interesante prezentate de ufologul veteran canadian Grant Cameron într-un lung interviu despre „OZN-urile si constiinta umana extinsa”, dat lui Alex Tsakiris, proprietarul podcast-ului Skeptiko. Între altele, Cameron a subliniat ca în ultimele 6-7 decenii a avut loc o evolutie remarcabila a atitudinii comunitatii ufologice, catre întelegerea implicarii constiintei umane în fenomenul OZN.
 Cameron a reamintit ca printre primele cazuri explorate de el a fost cel al inginerului Wilbert Smith, care a condus, în perioada 1950-1954, programul Magnet, un program guvernamental canadian OZN. La ora actuala, se cunoaste o nota oficiala a lui, pe atunci strict secreta, adresata ministrului adjunct al Departamentului Transporturilor, cu informatii privind OZN-urile. Nota a fost declasificata ulterior de catre guvernul canadian.
 Wilbert Smith lucra la minister ca inginer sef pentru radiocomunicatii, iar, dupa terminarea programului Magnet, a fost promovat seful comunicatiilor. El a condus si Radio Ottawa, care, între altele, bruia comunicatiile ruse, si a fost responsabil cu frecventele radio AM/FM, inclusiv cu frecventele militare si frecventele de informatii, ca si cu negocierea acestora de-a lungul frontierei cu SUA.
 În cadrul proiectului Magnet, Smith a fost interesat de OZN-uri si de modul lor de propulsie. Pentru a afla informatii, el s-a deplasat la Washington, DC, obtinând sprijinul atasatului militar de la Ambasada Canadei. Acesta era acreditat la Consiliul de Cercetare-Dezvoltare SUA, care detinea toate datele privind cercetarile militare secrete, inclusiv cele legate de bomba cu hidrogen. În nota, pe care a întocmit-o în decembrie 1950, Smith scria ce anume a aflat pe aceasta filiera: ca „farfuriile zburatoare” exista si ca acesta este secretul cel mai înalt clasificat în Statele Unite, evaluat „cu doua puncte mai sus” decât bomba cu hidrogen.
Un secret bine pazit
 Aceste cuvinte au fost scrise cu doi ani înainte ca prima bomba cu hidrogen sa fi fost detonata. Apoi, el mai spune ca a aflat ca exista un mic grup, avându-l in frunte pe Dr. Vannevar Bush, care conduce cercetarea privind „farfuriile zburatoare”. Se stie ca Bush a fost consilierul stiintific al presedintelui Roosevelt. Se mai stie ca Bush a coordonat, din punct de vedere stiintific, toate dezvoltarile militare majore americane în timpul celui de al Doilea Razboi Mondial: bomba atomica, motoarele cu reactie, siguranta de proximitate s.a.m.d.
 Memorandumul lui Smith, la început strict secret, nu a fost pe deplin declasificat pâna în 1978. Smith a murit în 1962; dosarele sale au fost puse în ordine de fiul sau cel mai mare si au fost apoi mutate la un cercetator din Ottawa, care a aflat de existenta notei din 1950, deoarece Smith avusese o copie în dosarul lui personal. De aici a pornit solicitarea ca guvernul canadian sa declasifice documentele. Nota lui Smith se gaseste acum în arhivele canadiene si nimeni nu neaga ca ar fi fost scrisa, sau ca nu ar fi fost Top Secret.
 Pe firul hârtiilor personale ale lui Smith, s-a descoperit ca sursa informatiilor acestuia fusese Dr. Robert Sarbacher, care, în anii 1950, a fost consultant al Consiliului de Cercetare si Dezvoltare al armatei SUA. În 1983, dupa ce documentul si fisierele personale ale lui Smith au devenit publice, Stanton Friedman a reusit sa-l gaseasca pe Dr. Robert Sarbacher, si sa stea de vorba cu el. Sarbacher si-a amintit de interviul cu Wilbert Smith, la Ambasada Canadei, si a confirmat ca i-a spus ca subiectul era secretul cel mai strict. El însusi stia acestea deoarece fusese convocat la o serie de întâlniri la baza Air Force Wright-Patterson, unde exista o farfurie zburatoare prabusita si unde s-a facut o informare în acest sens pentru un grup de oameni de stiinta de rang înalt de la Consiliul de Cercetare si Dezvoltare. Sarbacher nu a avut timp sa mearga acolo, fiind ocupat într-un alt proiect, dar stia de câtiva oameni care au fost, între care, desigur Vannevar Bush, dar si John von Neumann, Wernher von Braun, ca si un om de stiinta care era înca în viata, Dr. Eric Walker, fostul presedinte al Universitatii de Stat din Pennsylvania. Sarbacher a adaugat ca farfuriile zburatoare erau reale, nu le-au facut americanii si acestia nu stiau cine le-a facut.
 Cameron a adaugat ca fiul lui Smith i-a confirmat zvonul ca tatal sau i-a spus ca a avut acces chiar la o farfurie zburatoare prabusita, undeva în afara de Washington, DC, si a vazut si cadavre. Daca ar fi asa, rezulta ca Smith se gasea la un nivel de clasificare extrem de ridicat de colaborare între guvernele SUA si canadian.
 Cameron a mai remarcat ca toata lumea citeaza azi, din memorandumul din 1950 al lui Smith, detaliile reproduse mai sus, privind farfuriile zburatoare. Dar omit cu totii o fraza extrem de interesanta din acelasi memorandum: „Am fost informat în continuare ca autoritatile americane au investigat un numar de directii care ar putea fi, eventual, legate de farfurii, cum ar fi fenomenele psihice, si am dedus ca nu au obtinut rezultate, deoarece mi-au spus ca în cazul în care Canada poseda informatii în domeniul geomagnetismului, ei ar saluta o discutie cu canadieni acreditati în mod corespunzator”. Aspectul cheie din toata povestea asta cu „fenomenele psihice” – spune Cameron – este ca, ei vorbesc de conexiunea OZN – psihic în 1950, atunci când nu se pusese problema unei eventuale interactiuni între extraterestrii si fiintele umane, nici telepatica, nici de alta natura.
Primul presupus contact, care a fost adus la cunostinta publicului, a fost în 1952, când au aparut primii „contactati” – oameni care vorbeau cu „blonzii”. Primul a fost George Adamski, apoi au urmat altii. Ei afirmau ca se întâlnesc cu extraterestrii si au discutii cu ei. Dar memorandumul lui Smith fusese scris cu doi ani înainte si în el se spune ca autoritatile americane presupuneau deja ca fenomenele mentale sunt parte din acest fenomen al farfuriilor zburatoare (asta desi, în zilele noastre, Casa Alba a dat publicitatii o declaratie ca guvernul american nu poseda nicio dovada a prezentei extraterestre).
 Un alt subiect, pe care Grant Cameron l-a abordat, la solicitarea lui Tsakiris, a fost acela al programelor secrete MK–ULTRA. Acestea aveau ca obiectiv tehnici de control al mintii, de folosire a mintii ca o arma de razboi, pentru a putea interoga oameni, a afla cu ce se ocupa rusii, ca si alte astfel de lucruri. Când existenta programelor a devenit publica, spre mijlocul anilor 1970, a fost un mare scandal în Statele Unite ale Americii. Imediat dupa aceea, marea majoritate a documentelor au fost distruse, proces în care a fost implicat si Richard Helms, directorul CIA.
 Cameron mentionase ca Dr. Robert Sarbacher a spus ca singurul supravietuitor al consultantilor militari care în jurul anului 1950 avusesera acces la informari secrete privind extraterestrii era Dr. Eric Walker, fostul presedinte al Universitatii de Stat din Pennsylvania. Ufologii l-au contactat si au încercat sa-l întrebe ce stie despre un presupus grup MJ-12, format din persoane suspuse, singurele care ar fi avut acces la secretele privind prezenta extraterestra pe Pamânt, asa cum este ea cunoscuta de administratia americana. Au întrebat ce este MJ-12? Câti oameni sunt în grup? Cum activeaza acesti oameni? Cine conduce grupul?
Un grup subteran
 În mijlocul unuia dintre aceste interviuri, în 1990, Walker a întrerupt brusc conversatia despre echipamente, trupuri recuperate si altele asemenea, întrebând: „Cât de bun îti este cel de al saselea simt? Cât de multe stii despre perceptia extrasenzoriala?”, la care cel ce conducea interviul a raspuns „Ei bine, nu cine stie ce”, nefiind ceva de interes pentru el. Atunci Walker a spus: „Daca nu stii despre perceptia extrasenzoriala si cum sa o folosesti, nu vei afla mare lucru despre acest MJ-12, acest grup de conducere superioara a programului OZN. Numai putini stiu despre el”.
 Apoi, în 1993, a fost acea remarca a lui Ben Rich, fostul sef al „Skunk Works”, care – fiind întrebat cum sunt propulsate OZN-urile – a raspuns: „Permiteti-mi sa va pun o întrebare: Cum functioneaza perceptia extrasenzoriala?” La care tipul a raspuns: „Ei bine, aceasta înseamna ca toate punctele în timp si spatiu sunt interconectate”. Atunci Ben Rich s-a întors si a spus: „Acesta e modul în care ele functioneaza!”.
a Cameron a facut si o trimitere la un articol pe care l-a postat pe site-ul sau, intitulat „Cele 64 de motive pentru care Guvernul a decis sa nu-ti spuna adevarul”. Primul dintre aceste motive este ca subiectul este clasificat. Aceasta este o tehnologie militara; e genul de tehnologie pe care ne-o dorim. Ce bine ar fi daca am putea dezvolta lucruri care sa poata zbura în jur si nimeni sa nu le poate detecta… Daca am putea obtine aceasta tehnologie spirituala, cu care, sa zicem, am putea merge la seful Rusiei si sa-i implantam în cap niste mesaje, la modul care se spune ca se întâmpla în cazul rapirilor, si sa fim apoi din nou în Washington pentru masa de prânz. Cine are cele mai bune arme câstiga. Si câstiga decisiv. Apoi progreseaza ideologia lor si toata cultura lor. Deci, aceasta este într-adevar o prioritate majora pentru orice stat. Un alt aspect este musamalizarea, ca nu cumva altcineva sa fure tehnologia si sa dezvolte acest armament mai repede decât tine.
 Dincolo de astea, exista si conexiunea cu fenomenele mentale… Dar aceste idei ale lui Cameron le vom expune, mai pe larg, saptamâna viitoare.

Laboratorul reptilienilor exista?

Reptilieni, reptiloizi sau dragoni apar în legende încă din cele mai vechi timpuri. Cultura chineză are în centrul atenției dragonul care este considerat o reptilă. Indienii dar și europenii au multe legende despre dragoni sau șerpi care au puteri supranaturale. Sunt trimiși ai lui Dumnezeu pe Pământ.
În 1982, paleontologul Dale Russel, avansează o teorie, în urma descoperirii unor cranii de dinozaur, conform cărei spațiul planetei ar fi permis dezvoltarea dinozaurilor, care au fost specia dominantă și nu cea umană așa cum am învățat cu toții. În anul 1967, apar primele teorii despre reptilienii Annunakis. Reptilienii își schimbă firma, sunt un hibrid între om și reptilă și se trag din Babilon. Mai mult, teoria susține că reptilienii sunt eterni din cauza faptului că ei se hrănesc cu sânge uman, care le dă forța și energia de a fi eterni. Ei conduc lumea și tot ceea ce ni se întâmplă este comandat de ei.
După o mare catastrofă cosmică, ei s-au retras pe Pământ, trăind în cavernele din subteran. Există multe mărturii, multe făcute publice, referitor la baza Dulce din statul New Mexico, SUA, care susțin că în subteranul acestei baze există reptilieni. Mai mult, deasupra acestei baze militare, au fost văzute foarte multe OZN-uri. Se crede că tunelurile de sub baza Dulce se întind pe o suprafață mare a SUA. Credința că există o lume subterană nu este nouă. Triburile din America de Sud au această credință care vine din trecutul îndepărtat. Triburile apache din Mexic, considerau că indienii P ablo sunt urmașii unor creaturi care trăiesc în subteran.
Autoritățile americane sunt suspectate că întrețin în această bază, experimente pe care reptilienii le fac. Reptilienii sunt foarte avansați din punct de vedere genetic și ajută pe specialiștii americani în înțelegerea unor fenomene complexe. În această bază se fac experimente cu privire la telepatie, hipnoză, control sublimal. Testele genetice se fac pe șoareci, păsări și foci. Reptilienii au făcut încrucișări și pe oameni, rezultatele fiind înspăimântătoare. Creaturi cu două capete, trei picioare.
În 1978, într-o fermă de vaci care se afla la câteva mile depărtare de baza Dulce, a fost constatat că mai mult de o sută de vaci au fost mutilate și abandonate pe câmp.  Specialiștii care au venit la fața locului, pentru a ancheta cazul, au constatat că pielea animalelor strălucea. S-a constatat că ele fuseseră iradiate pentru a fi studiate. Cantitatea de magneziu și de potasiu, din corpul animalelor, era de 70 de ori mai mare decât nivelul normal. La scurt timp, la aceeași fermă au dispărut câteva zeci de bovine, împreună cu persoana care le îngrijea.



 Sunt persoane care susțin că în interiorul bazei se fac experimente pe animale vii, dar și pe oameni.
Diverse persoane susțin că au fost răpite, duse în interiorul bazei, unde sub hipnoză le-au fost făcute diferite operații.
Christa Tilton susține că în iulie 1987, a fost răpită timp de trei ore și dusă în această bază. Ea a reușit să-și amintească că i-au fost prelevate ovulele. Supusă unui control, medicii au constatat că îi fuseseră prelevate ovulele. Ea a povestit despre experimentele terifiante pe care reptilienii le fac în laboratoarele din interiorul bazei
Autoritățile militare americane au negat existența unei baze militare în zonă. De curând un satelit rusesc a fotografiat baza Dulce. Rușii susțin că baza se extinde în subteran , pe o suprafață extrem de mare.  Pozele au fost date publicității. Americanii au preferat să tacă.