Alexandru cel Mare nu a fost prima persoana care a vazut OZN-uri

Alexandru cel Mare nu a fost prima persoană care a văzut OZN-uri. Cronicarii au descris în anumite cronici momentul în care a fost văzut un obiect necunoscut pe cer.

În timpul unei lupte, soldații săi, dar și elefanții au refuzat să treacă un râu, în momentul în care, pe cer au apărut obiecte necunoscute. Istoricii au descris aceste obiecte ca fiind niște sfere luminoase din care ieșeau focuri.

În Europa medievală există multe cronici care descriu astfel de evenimente. În timpul unui asediu pe care l-a dat regele Carol cel Mare, părțile combatante s-au oprit pentru că pe cer au apărut niște sfere luminoase, chiar deasupra celor două oști.

În anul 1561, deasupra orașului Nurenberg au apărut mai multe sfere din care ieșea foc. Martori au fost miile de locuitori ai orașului. Unii dintr aceștia, fiind îngroziți de ceea ce au văzut, au fugit din oraș.

În Țările Române o primă atestare a unui astfel de fenomen vine din anul 1517. Samn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit dinspre miazănoapte, ca un chipiu de om, de au stat multă vreme și iara s-au ascuns în văzduh.

Este greu de crezut că, oamenii acelor vremuri nu cunoșteau stelele, ploile de meteoriți, eclipse, și nu putea face diferența între astfel de evenimente. În 15 octombrie 1595, Mihai Viteazu atacă Târgoviște, oraș aflat sub ocupație otomană. Cronicele vremii, valahe, germane și italiene descriu apariția unei comete, care a stat deasupra taberei valahilor, mai multe ore.

Conform astrologilor, în anul 1595, nicio cometă nu a trecut pe cerul Valahiei. În ianuarie 1913, există documente în acest sens, în spațiul aerian românesc au avut loc fenomene ciudate.

Deasupra obiectivelor militare din Iași, Focșani, Brăila și Târgoviște a fost semnalată apariția unor obiecte zburătoare necunoscute. Anul 1968, pădurea Baciu, Cluj. Tehnicianul, Florin Barnea, care se afla cu un grup de prieteni, reușește să fotografieze un OZN, care a staționat deasupra pădurii mai multe minute.

Specialiștii străini au clasificat imaginile ca fiind cele mai clare, până la acel moment. Anul 1978, 23-25 septembrie. Ceea ce s-a întâmplat este ieșit din comun. Locul întâmplării, cabana Bâlea, protagoniștii, 20 de soldați.

O lumină puternică a cuprins zona telefericului și a cabanei. Soldații au văzut o entitate de 2,5 metri înălțime, în apropierea cabanei. În noaptea următoare, entitatea a apărut iarăși, în apropierea cabanei. Câțiva soldați au ieșit din cabană și s-au apropiat de entitate. Aceasta a scos un sunet lugubru.

Unul dintre soldați a căzut secerat la pământ, iar entitatea a fugit. Dimineața, soldații au văzut urme pe cabană, zgârieturi adânci, dar și în proxima apropiere a cabanei. Urmele nu semănau ce le făcute de urs. Această întâmplare a fost ascunsă de Securitate, însă, specialiștii susțin că, este una dintre cele mai interesante și ciudate întâmplări.

Se pare că, în România, specialiștii nu sunt interesați de astfel de evenimente. În România a fost descoperit un obiect din aluminiu, într-o grotă de nisip, alături de oase de mastodont, care au o vechime de peste un milion de ani și a fost numit Călcâiul din Aiud.

 Obiectul este fabricat din aluminiu. Aluminiul a fost descoperit, abia, în anul 1825. Obiectul în cauză este expus la Muzeul de Istorie din Cluj Napoca.
Toate aceste descoperiri au trecut neobservate, pentru că, specialiștii români preferă să tacă, atunci când nu pot explica anumite evenimente.

Read More

Dalai Lama ne atentioneaza in legatura cu extraterestrii

Dalai Lama este printre puținele personalități care și-a asumat o declarație curajoasă. El și-a susținut public ideea că, extratereștrii există și au intrat în contact cu omenirea, de foarte mulți ani.

În calitatea pe care a avut-o, de lider al guvernului tibetan aflat în exil, el a avut acces la anumite documente strict secret, care conțineau date cu privire la contactele dintre extratereștrii și oameni. Aflat în exil, în India, el a dat un interviu unui ziar german, în care a făcut referință la apariția unor OZN-uri, în zona Cașmir, la granița Indiei cu China.

Conform documentelor întocmite de către serviciile secrete indiene, în perioada august-octombrie 2012, au fost observate în această zonă, peste o sută de OZN-uri, în câteva rânduri, armata intervenind. Dalai Lama susține că, în zona Cașmir, autoritățile indiene au amplasat un radar foarte performant, care să vizualizeze prezența OZN-urilor.

Cu toate că au fost observate astfel de apariții, cu ochiul liber, radarul nu a semnalat aceste apariții. Dalai Lama a mai spus că, armata indiană are poze ale acestor OZN-uri, din care reiese faptul că la bordul OZN-urilor se aflau echipaje de extratereștrii.

În mai 2014, alarma dintr-un templu budist s-a declanșat în mod suspect. Unul dintre preoți a inspectat curtea, unde totul părea că este în ordine. Cu toate acestea, alarma a continuat să sune mult timp. A doua zi, a fost verificată camera de filmare din interiorul curții. Filmul a prezentat un OZN, de mari dimensiuni, luminos, care a survolat templul budist.

Dalai Lama a mai făcut precizarea că, preoții tibetani, numiți lamas, au intrat în contact cu extratereștrii. Extratereștrii sunt interesați de cei patru munți sacri, aflați la granița dintre Tibet și India. Locul este greu accesibil omului, dat fiind zăpada care acoperă munții, tot timpul anului, dar și pantelor abrupte, care fac impracticabilă zona.

Preoții lamas cunosc Agartha și capitala Shambala. Este vorba despre zona subterană care este a extratereștrilor. Ei susțin ca Regele Lumii a făcut o profeție, conform căreia, poporul aflat în caverne va ieși, curând, la suprafață.

În anul 2001, o echipă de alpiniști spanioli, care obținuse permisiunea autorităților chineze de a escalada munții sacrii, locul unde se presupune că este Agartha, a renunțat în ultimul moment la escaladare, de teama extratereștrilor, care deranjate fiind, i-ar fi putut ucide.

Read More

Intalnire de gradul III in Romania

George Pârvu, doctor in geologie, a publicat nu demult istoria unei intâlniri stranii si inexplicabile, pe care afirma ca a avut-o, in 1939, la vârsta de 9 ani, in comuna sa natala, Armasesti, judetul Ialomita, la circa 5 kilometri nord-vest de Urziceni. Asa cum a relateaza martorul, intr-o dimineata cu soare stralucitor, pe la inceputul lunii august, a iesit, impreuna cu patru colegi de scoala primara, pe islazul comunal. Locul era neted, deci aici puteau alerga in voie, iar când oboseau se culcau pe iarba deasa ca un covor. Iarba se mentinea totdeauna proaspata, gratie unui pârâias din preajma, cunoscut in zona sub numele de Viroaga Sarata.

 Stând asa, culcati pe spate, si privind cerul, unul dintre copii a atras atentia asupra unei stelute stralucitoare care se juca pe cer, urcând si coborând, fugind in zigzag. Apoi aparitia, de parca i-ar fi localizat, le-a dat ocol de câteva ori, dupa care a coborât spre ei. Pe masura ce se apropia, crestea in volum si devenea tot mai stralucitoare. La altitudinea de aproximativ 70-80 de metri, s-a oprit, stationând in aer fara zgomot. Brusc si-a pierdut luminozitatea, devenind mata si de culoarea aramei. In partea inferioara, expusa privirilor lor, obiectul avea o scobitura, o denivelare circulara spre interior. Doi dintre copii s-au speriat si au fugit, ascunzându-se in spatele ghizdului unei fântâni. Ceilalti trei, printre care era si George Pârvu, s-au ridicat in picioare si, tinându-se strâns de mâini, priveau uimiti aparitia.

 Asa cum relata martorul: „In cele din urma, s-a lasat pe pamânt, la 40-50 de metri fata de noi… La baza, de la contactul cu solul in sus, pe o inaltime de circa 30 cm, avea un fel de aripioare curbate, ca paletele de la morile de apa… Nava avea o forma aproximativ ovala, ca o lalea cu petalele inchise… Dupa aprecierile mele de atunci, obiectul avea cam cinci metri inaltime si trei metri (poate putin mai mult) in diametru”.

Dupa ce „laleaua” se asezase pe sol, din ea s-a desprins o trapa pe care au iesit doi omuleti supli, imbracati in niste costume cenusii, ca de scafandru, mulate perfect pe corp. Martorul a apreciat ca „erau mai inalti decât noi copiii, cu un cap de om”, deci „cam de 1,30-1,35 metri”. Omuletii au sarit sprinten de pe trapa, au examinat cu atentie solul, unul indreptând spre acesta un aparat ca o cutie de marimea unei lanterne. Apoi au venit spre copii, „unul lânga altul, asa cum mergem si noi oamenii. Picioarele lor se articulau la fel ca ale noastre, iar mâinile le miscau pe lânga corp la fel ca noi. Unul dintre ei tinea in mâna un fel de baston scurt si gros, asa cum este acum bastonul politistilor, numai ca era mult mai gros. Celalalt tinea un fel de aparat dreptunghiular, de dimensiuni ceva mai mari, care semana cu un reportofon”.

  Si copiii au pornit spre vizitatori, tinându-se strâns de mâini. Prietenii lui George se numeau Fanica si Marcel. Când au fost cam la sapte metri distanta, „omuletul care avea bastonul in mâna l-a ridicat la orizontala si l-a indreptat spre noi, fara sa lase impresia ca ne ameninta. Din acel moment, nu am mai putut inainta, deoarece in fata noastra s-a ridicat un fel de zid invizibil, tare ca de caramida. Dadeam cu piciorul in gol si loveam ceva tare, invizibil. Am avut impresia ca omuletii se distrau pe seama noastra”.

 Vizitatorii au privit spre copii câteva clipe, dupa care „ne-au salutat aplecându-si capetele inainte, pâna la brâu”, cam la modul in care saluta japonezii. Apoi s-au intors, „in vreme ce omuletul cu aparatul ca un reportofon soptea continuu ceva in el. Mergeau unul lânga altul, ca doi soldati. Când au ajuns la nava, au sarit pe trapa, au intrat, iar aceasta s-a inchis imediat in urma lor”. Nava a decolat brusc, pastrând culoarea mata, pâna la o altitudine apreciata la 70-80 de metri. Aici „s-a aprins ca un bec, a devenit aproape incandescenta si a tâsnit spre cer ca o sageata aprinsa, fara sa produca zgomot sau flacari”.

 Asa cum adauga martorul: „Disparitia navei mi-a creat o stare de regret, simtind un gol launtric, pentru ca a plecat fara sa ne intrebe sau sa ne spuna ceva”.

 Ramasi singuri, copiii s-au uitat unii la altii, mirati, si s-au repezit spre locul unde stationase „monstrul zburator”. Niciun copil nu a remarcat ca zidul invizibil disparuse. Aici, atât iarba, cât si aspectul solului pareau, la prima vedere, intacte. Examinând insa locul mai atent, martorii au observat o suprafata circulara cu diametrul de circa doi metri, in interiorul careia iarba, desi neafectata, avea o culoare mai galbuie decât cea din exteriorul suprafetei circulare. Dupa doi ani, pe locul aterizarii pamântul era crapat, devenise mai aspru si avea o consistenta mai mare. Ulterior, când acolo s-a semanat grâu, spicele erau mai scurte, desi la fel de bogate.

 Cei trei copii, ametiti si uluiti de strania intâmplare, au plecat in graba spre casele lor. George s-a hotarât sa mearga la tatal sau, care lucra la statia de cale ferata Armasesti, ca achizitor de cereale. De la islaz si pâna la statie erau circa 2,5 kilometri. Martorul crede ca i-a parcurs, alergând, in opt-noua minute. Spune ca simtea atâta energie in sinea lui ca nu se mai recunostea. Nu putea sta linistit nicio clipa, vibra din tot corpul. Tatal, când l-a vazut, a incercat sa-l mângâie pe cap, dar si-a retras repede mâna, intepat „de parca luase un fir electric in mâna”. George i-a povestit in amanunt ce s-a intâmplat pe islaz. Tatal, neincrezator, l-a amenintat cu bataia daca mintea cumva.

George Pârvu scrie ca, peste cinci ani, pe 10 august 1944, s-a intâlnit din nou cu ciudata aparitie, intr-un loc mai departe de sat, unde dormea intr-un prepeleac, pentru a pazi un lot cu struguri timpurii. Noaptea a vazut o steluta care efectua un joc in zigzag, urcând si coborând. Steluta i-a dat târcoale, la o distanta nu mai mica de 150 de metri, dupa care s-a indepartat. A reaparut a doua zi, „cât un butoi de 500 de litri” luminos. De frica, George s-a ascuns, câteva minute, impreuna cu câinele sau, intr-un lan de porumb. Obiectul, dupa ce a efectuat câteva cercuri strânse, „s-a urcat brusc spre cer, ca o sageata aprinsa”. Peste un timp, a auzit iar zgomotul facut de OZN, acelasi cu al celui vazut in 1939. „Acest zgomot nu l-am uitat niciodata, asa ceva nu se uita”. Din nou, a incercat sa se ascunda. Obiectul s-a apropiat, a efectuat câteva cercuri, dupa care s-a indepartat.

 O a treia intâlnire a avut loc in luna august 1949, intr-o poienita din Padurea Sarata, aflata in apropierea hotarului de vest al comunei Armasesti. Intr-un moment de cumpana, când avea mari probleme cu conditiile cerute de regim pentru a fi admis la facultate, a vazut deasupra sa, plimbându-se si leganându-se in aer, „un fel de geamandura uriasa de forma ovala, ca o lalea inchisa, care, la capatul gros avea o scobitura concava, ca un lighean imens, pe fundul caruia era fixat un fel de hublou, de data aceasta puternic luminat, ca oglinda reflector a unei lanterne”. I s-a parut atunci ca obiectul i-a trimis un semnal de incurajare…

 A revazut OZN-ul din nou – scrie el – in vara anului 1954, in plin centrul Bucurestiului. De acum George Pârvu absolvise facultatea si lucra la un institut de cercetari geologice. Era impreuna cu un numar mare de martori, care au urmarit, cu totii, o aparitie luminoasa, care se strecura printre blocuri, deasupra strazii Edgar Quinet, intre Universitate si blocul „Dunarea”. Avea dimensiunile unui ceaun enorm; a executat câteva miscari in zigzag, dupa care a disparut, urcând spre cer cu o viteza fantastica.

Un ceaun enorm pe cer

 S-au intrebat, cu totii ce o fi fost aparitia aceasta. A doua zi, martorul a cercetat curios paginile principalelor doua ziare oficiale: „Scânteia” si „România libera”, in speranta ca va gasi o notita despre eveniment. Dar acolo nu era nimic. Numai unii locuitori ai Capitalei susoteau si comentau, ca un zvon, cum ca ar fi fost vazut un obiect „strain”, necunoscut, deasupra Universitatii.

 George Pârvu a povestit aceasta ultima observatie, ca si mai vechile sale patanii, unuia dintre profesorii importanti ai facultatii. Era academician si se spunea ca ar fi fost si seful unei loji masonice. Acesta l-a ascultat atent si calm. In final, i-a spus ca il crede, dar l-a rugat sa nu mai spuna nicio vorba despre „caz”. A dus degetul aratator la buze, semnul indubitabil al tacerii. Martorul si-a amintit atunci ca, si in timpul razboiului, relatase intâlnirea sa din 1939 unui ofiter german, stationat in zona, care nu l-a crezut, dar si-a pus si el degetul la buze, sfatuindu-l sa taca.

 Abia in 2011 s-a decis sa-si faca publice dramaticele intâlniri, simultan prin doua carti: „La voia destinului”, Editura C.N.I. Coresi si „Extraterestrii si Toma Necredinciosul”, Editura Semne – Artemis, ambele edituri din Bucuresti. De asemenea, impreuna cu prietenul sau, geologul Avram Burlacu, el insusi autor de articole in mai multe reviste, a scris un material intitulat „Adevarul despre fiintele extraterestre care viziteaza Terra”. Autorii s-au adresat, cu acest material revistei „Magazin” si, aparent, si altor publicatii. Probabil, plecând de la acelasi articol, Ionel Grama a publicat o relatare a cazului in revista „Lumea Misterelor”.

 George Pârvu a continuat sa se intrebe daca cei doi omuleti au fost cu adevarat extraterestri, sau poate a asistat la testarea unor aparate militare secrete, intrucât ulterior a auzit ca, incepând cu anul 1935, atât Germania cât si Japonia incepusera cercetari pentru fabricarea de noi arme sofisticate si pentru descoperirea de noi surse de energie, in vederea razboiului. Suspiciunile sale au fost intarite de asemanarea uimitoare dintre miscarile de salut ale extraterestrilor cu acelea ale japonezilor.

Autorul prezentui articol ar fi dorit sa-l intâlneasca personal pe George Pârvu si pe Avram Burlacu. Si nu doar pentru ca au mai ramas unele detalii si neclaritati de lamurit. Din pacate, la scrisorile trimise la singura adresa (electronica) pe care o aveam nu am primit raspuns si in ciuda unor investigatii, pe mai multe cai (dar poate nu suficient de insistente), n-am reusit sa gasesc alte modalitati de contact. Ar fi o mare bucurie daca ne-ar auzi macar acum si ne-am putea intâlni.

Read More

Pentagonul are un plan in cazul unei invazii?

Trebuie să avem teamă de o invazie extraterestră? Este o întrebare care preocupă omenirea și în special pe oamenii de știință. Începând cu anul 2013, în Los Angeles a crescut numărul aparițiilor OZN-urilor.
Multe persoane au reclamat la autorități aceste apariții și nu este vorba de vizualizări individuale.

Grupuri de martori au reclamat aceste apariții, lucru care dă credibilitate. Aparițiile OZN-urilor au fost semnalate începând cu anul 1942, când populația era îngrozită că aceste obiecte zburătoare sunt de origine japoneză și vor bombarda zona.

Istoria acestor apariții a început în anul 1897, în orașul Aurora. Un OZN s-a prăbușit în zonă, lovind o moară eoliană. Localnicii au descoperit cadavrul unui extraterestru pe care l-au îngropat.

În ultimii ani, tot mai multe apariții au fost deasupra orașului Marfa. Este renumit acest oraș prin multitudinea de fenomene care nu au putut fi explicate. Există documente care atestă că, peste 12000 de astfel de fenomene s-au produs în ultimii șapte ani.

Avioanele care au plecat în urmărirea OZN-urilor, au avut multe dificultăți. Conform mărturiilor pe care le-au făcut piloții, OZN-urile au pus în pericol viețile acestora. De cele mai multe ori, acestea zburau foarte aproape de avioane, încercând să prăbușească avioanele.

Multe dintre aceste nave s-au întors la sol cu avarii foarte mari. Canalul de televiziune National Geographic a difuzat un documentar, în care, câțiva oameni de știință au ridicat o problemă sensibilă pentru omenire. Suntem pregătiți în cazul unei invazii?

Răspunsurile au fost negative. Tehnologia de care dispune omenirea, în acest moment, nu ar face față unui astfel de scenariu. Pentagonul și Națiunile Unite au un plan care va fi aplicat în cazul unei invazii. Cât de viabil și sigur pentru omenire este acest plan, vom vedea.

Există oameni de știință care sunt convinși că, în cazul unei invazii a extratereștrilor, aceștia nu ar putea rezista pe planeta Pământ, dat fiind gravitația. Extratereștrii nu vor rezista la o astfel de gravitație, ba mai mult, microbii care există pe planeta noastră sunt inamici puternici ai extratereștrilor.

Stephen Hawking, fizician, compară invazia extratereștrilor cu debarcarea lui Colomb în America. S-ar putea produce un genocid, asemănător celui prin care a fost cucerită America.  Oamenii de știință care au fost intervievați în acest documentar au admis că există civilizații extraterestre și că acestea ne monitorizează.

Mesajele pe care omenirea le-a transmis către aceste civilizații au rămas fără răspuns.
Constatăm faptul că, oamenii de știință au început să recunoască public, ceea ce, până acum câțiva ani era un subiect închis. Trebuie să luăm în calcul, au spus ei, faptul că aceste civilizații pot fi agresive, iar consecinţele sunt dramatice.

Read More

Cele mai mari mistere ale lumii

Se prezintă ca fiind reprezentanţi ai Air Force, CIA sau FBI. La câteva ore după producerea unui eveniment suprareal, fac investigații.  Au fost numiți oamenii în negru. Apariții bizare, frapează prin comportament, îmbrăcăminte și modul în care caută să liniștească martorii, explicând că totul a fost o iluzie.

De regulă, sunt interesați de evenimentele extraterestre, dar, și de conspirații. Autorităţile americane neagă existența lor. Sunt martori care spun contrariul. Costumul negru, pălăria și ochelarii de soare, așa arată descrierea celor care i-au întâlnit.

Ochelarii sunt purtați, indiferent de vreme sau oră. Sunt o formă de disimulare. Martorii nu au putut descrie înfățișarea acestora.  Vocea acestora are ceva metalic, iar limbajul este unul arhaic.
Martorii la anumite evenimente și care au purtat discuții cu oamenii în negru, și-au schimbat declarațiile sau au refuzat să se mai prezinte la autorități, după aceste întâlniri.

Ce mijloace și metode au oamenii în negru, pentru a schimba cursul unei anchete? În anul 1950, Robert Bender, ziarist și editor, a fost prima persoană care a susținut în mod public, faptul că, a avut o astfel de discuție cu oamenii în negru.

Bender fusese martor la un eveniment cu totul ieșit din comun, legat de un OZN, care staționase în apropierea localității, mai multe minute.

Bender a publicat în ziarul său această întâmplare, inclusiv vizita pe care i-au făcut-o niște personaje ciudate, care a făcut ocolul Americii. Promisese cititorilor că va reveni cu informații. La câteva zile, el vinde ziarul și pleacă din localitate, fără explicații.

Cometa Elenin a fost descoperită în anul 2010, de către un astrolog rus. A fost numită Planeta X/Nibiru.
Dispare misterios, în august 2011 și reapare la fel de miraculos, în octombrie 2011. Originea cometei nu este cunoscută.

Evenimentele tragice care s-au produs în anul 2011, au fost puse pe seama acestei apariții. Cutremurul din Chili și cel din Japonia, tsunami care s-a format după aceste cutremure, moartea în masă a unor animale din Arkansas.

Cometa a dispărut, dar, rumorile au rămas. Ce a reprezentat Elenin? O cometă controlată, un OZN?
Astronomii chinezi au susținut că au identificat în apropierea cometei mai multe OZN-uri, care practic au însoțit-o pe toată perioada apariției sale. Sunt voci care susțin că NAŞA a avut cunoștință de toate aceste apariții și de faptul că Elenin a fost cauza dezastrelor care s-au produs. A preferat tăcerea.

Operațiunea Highjump a avut loc în anul 1947, în Antarctica. Oficial, s-a spus că este o operațiune cu caracter științific. În media, ziariștii au lansat alte ipoteze. S-a susținut că operațiunea avea drept scop vânătoarea de naziști ți nu numai… Se cunoaște faptul că Germania își revendicare un vast teritoriu în Antarctica, unde submarinele naziste au făcut numeroase incursiuni și după 1945.

În anul 1920, colonelul american, Byrd, a organizat o expediție la Polul Sud, în urma căreia a declarat că a descoperit o deschizătură care ducea spre interiorul Pământului.

Byrd și însoțitorii lui au susținut că sub calota glaciară există o zonă locuibilă de către creaturi necunoscute. Știrea a făcut senzație, cu toate că, autoritățile americane au încercat să mușamalizeze descoperirea. Germanii au fost interesați de această descoperire și au pornit cercetările, imediat după începerea celui de al Doilea Război Mondial.

Expediția Highjump a avut legătură cu descoperirea din anul 1920? Care a fost finalitatea sa?

Read More

OZN-urile sunt de provenienta sovietica sau extraterestra

În data de 24 iunie 1947, omul de afaceri american, Kenneth Arnold, în timp ce se afla în avionul său personal, a văzut mai multe OZN-uri care ieșeau din ocean cu o viteză amețitoare, după care, dispăreau pe cer.

Martori au fost și persoanele care îl însoțeau. Declarațiile sale au făcut mare vâlvă, în toată presa anului 1947.  În 7 ianuarie 1948, are loc afacerea Mantell. Este considerată proba decisivă, în privința existenței extratereştrilor.

În anul 1947, SUA, ca urmare a războiului care se sfârșise, decid să-și reorganizeze apărarea națională, pe trei structuri, terestră, navală și aeriană.  Teama americanilor era determinată de sovietici și de posibilitatea unui atac nuclear. Șeful departamentului aerian, generalul Twining are o misiune precisă. OZN-urile sunt de proveniență sovietică sau extaterestă?

Savanții naziști care au fost preluați de SUA, în anul 1945 , au o ipoteză foarte clară. OZN-urile nu aparțin armatei sovietice. Ipoteza se baza pe studiile și observațiile pe care le efectuaseră în Germania.
În 7 ianuarie 1948, după-amiaza, locuitorii din Madisonville, Kentucky, au observat pe cer un obiect zburător, de dimensiuni mari, care a staționat deasupra localității.

Poliția, pompierii intră în alertă. Localitatea se află la câțiva kilometri de rezerva federală, Fort Knox, unde este depozitat aurul de la banca centrală americană. Un sfert de oră mai târziu, OZN-ul se afla deasupra bazei militare Godman, unde a putut fi vizualizat pe ecranele radarelor.

Patru avioane, F51, Mustang se ridică de la sol și pleacă în urmărirea OZN-ului. Colonelul Mantell conduce operaţiunea. Era un veteran al războiului care se încheiase. Avioanele reușesc să se apropie de OZN, la o distanță de 4000 de metri.

Mantell transmite prin radio că, OZN-ul are dimensiuni de peste 100 de metri diametru și că este metalic. Trei dinte cele patru avioane se reîntorc la bază, unul dintre ele urmărește OZN-ul, care începuse să aibă o viteză, din ce în ce mai mare.

Comunicarea cu solul a fost întreruptă, iar avionul și OZN-ul au dispărut de pe ecranele radarelor.
O oră mai târziu, autoritățile au descoperit epava avionului. Avusese loc o coliziune puternică cu solul, în urma căreia, anumiți martori au descris producerea unei explozii puternice.

Mantell, pilotul avionului a fost declarat mort, însă rămășițe din corpul său nu au fost descoperite, cu toate că s-a periat zona accidentului, pe mai mulți kilometri. În fața acestui tragic accident, autoritățile au declarat că tragedia a fost cauzată de un balon meteorologic.

Mai târziu, după anul 2000, când au fost declasificate documentele, adevărul a ieșit la iveală. Cauzele prăbușirii avionului au fost de origine extraterestră. Sunt persoane care susțin că Mantall a fost răpit de către extratereștrii, înainte ca avionul să se prăbușească.

După anul 1948, SUA au derulat cele mai mari proiecte privind civilizațiile extraterestre, semn că, șa originea tragediei a fost un OZN.

Read More

OZN-ul lui Tesla cu tehnologie extraterestra

Unul dintre cei mai mari inventatori ai omenirii a fost Nikola Tesla. La începutul secolului trecut, omul de știință a depus o cerere prin care să breveteze un obiect spațial, care seamănă extrem de bine cu celebrele OZN-uri.

La vremea respectivă, farfuria lui Tesla a făcut vâlvă în cercurile științifice. Au existat numeroși martori care au avut șansa să urce la bordul farfuriei zburătoare. S-au scris numeroase articole cu privire la această impresionantă invenție și la modul prin care obiectul spațial putea să dezvolte viteze impresionante.

La prima vedere, sistemul era unul simplu. Un condensator discoidal suficient de mare permitea aparatului să decoleze vertical, iar numeroși conductori se aflau la controlul direcției de zbor. De asemenea, Tesla a adăugat aparatului un sistem de stabilizare giroscopic, cât și o unitate de control electrică.

Numeroși au fost cei care l-au considerat pe Tesla un om care a fost în viitor pentru că OZN-ul sau era dotat cu ecrane plate și camere de filmat pentru a acoperi unghiurile moarte ale pilotului. Interesant este faptul că aceste dotări erau utilizate la începutul anilor 1900, atunci când tehnologia de pe Terra se afla într-un stadiu incipient al dezvoltării sale.

Cel mai impresionant fapt este că nava lui Tesla se alimenta cu „energie liberă”, fiind capabilă să meargă neîntrerupt pentru ani de zile.

Bineînțeles că nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu acest aparat de zbor impresionant. Probabil că tehnologia a fost preluată de agențiile speciale din SUA și trecută sub marca „top secret”. întrebarea la care nu putem însă să răspundem este: de unde a preluat Tesla această tehnologie pentru că este foarte greu de crezut că a inventat-o pur și simplu?

Read More

SUA confirma existenta Area 51

Armata americană a ţinut la secret, vreme de mulţi ani, Zona 51. Cei mai mulţi fani ai teoriilor conspiraţiei susţin că aici sunt ţinuţi extratereştrii obţinuţi de SUA şi tot aici sunt testate OZN-urile acestora. Acum, există dovezi care arată ce se întâmplă de fapt în Zona 51.

National Security Archive a Universităţii George Washington a primit acces la documente care atestă Area 51 şi în care se menţionează experimentele care s-au derulat acolo, dar şi de când există această zonă. În sute de pagini de documente se arată că în deşertul Nevada a fost locul de testare a celor mai noi avioane, unul dintre ele fiind un celebru avion invizibil pentru radar folosit cu succes de armata SUA.

La circa un deceniu după cel de-Al Doilea Război Mondial, preşedintele Eisenhower al SUA a semnat documentul prin care lua naştere Area 51 şi tot ceea ce a urmat. Proiectul pentru care preşedintele şi-a dat acordul acoperea construirea unui aparat de zbor capabil de misiuni la mare înălţime, pe distanţe mari şi care să poată fotografia zone de la distanţă.

Locul pentru baza Area 51 avea să fie ales în timpul unui survol cu avionul, avion în care se regăseau Richard Bissel, ofiţer CIA şi colonelul Osmund Ritland, ofiţer senior al Air Force, iar pilotul a fost Tony LeVier, pilot de teste pentru aparatele Lockheed. Ei au observat ceea ce părea o pistă de aterizare în ceea ce se numea Groom Lake. Au coborât din avion, au cercetat zona şi au identificat o bază folosită în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Unitatea aceasta este, totuşi, în pustietate, astfel că Kelly Johnson, inginer al programului Lockheed, a decis să-i spună Paradise Ranch, mai târziu prescurtată în Ranch, adică „Ferma“. De Area 51 se ştia deja, doar că acum armata SUA o confirmă oficial. Este posibil ca tot mai multe informaţii să apară, pornind de la aceasta declasificare.  Cât despre extratereştrii din Area 51, aceştia nu au fost dezvăluiţi de către armată.

Fie pentru că nu există, dar faptul acesta nu va opri foarte mulţi adepţi ai teoriilor conspiraţiei de a oferi noi poveşti. Cât despre renumele zonei, acesta se datorează în mare parte filmelor şi poveştilor care au circulat sub diverse forme. Spre exemplu, în „Ziua Independenţei“, armata foloseşte armele extratereştrilor pentru a contraataca şi lansează nava din Area 51. Şi toată această istorie este legată de evenimentul de la Roswell, când se presupune că acolo s-a prăbuşit un OZN pe care armata SUA l-a ascuns de ochii curioşilor în Area 51 pentru a-i cerceta pasagerii şi tehnologia.

Read More

Dosare cu vizite de gradul II

La sfarsitul lunii martie 2015, Ministerul Apararii al Marii Britanii a fost acuzat de musamalizare OZN, dupa ce a intarziat publicarea unui volum masiv de documente, poreclit intre timp „Dosarele X ale Marii Britanii”.  La sfarsitul anului trecut, Ministerul Apararii a promis sa elibereze 18 noi fisiere OZN, dar nu a reusit sa-si materializeze promisiunea. Dupa ce Lordul Black din Brentwood a depus o interpelare in Camera Lorzilor, Ministerul Apararii a recunoscut ca nu a dat inca documentele Arhivelor Nationale, pentru a fi facute publice, acuzand „cerinte suplimentare de procesare” si declarand ca fisierele vor fi publicate la sfarsitul anului 2015 sau in 2016.

 Nick Pope, care a lucrat ca investigator OZN la Ministerul Apararii, a declarat: „Aceasta intarziere masiva va fi luata in brate de teoreticienii conspiratiei. Se pare ca Ministerul Apararii functioneaza la ralanti. Apare fireasca suspiciunea ca exista o bomba in aceste fisiere si ca ministerul nu stie cum sa se descurce”. O posibilitate ar fi cazul militarului american John Burroughs, implicat in intalnirea OZN din 1980, de la Rendlesham Forest, dupa care s-a ales cu probleme grave de sanatate. „Avand in vedere ca guvernul SUA a emis recent o cerere de prejudiciu, pe baza faptului ca guvernul britanic a admis ca martorii incidentului de la Rendlesham au fost, probabil, iradiati, este posibil ca acest lucru sa fi provocat o disputa diplomatica la nivel inalt, si asta e ceea ce cauzeaza intarzierea. Pat Frascogna, avocatul lui Burroughs, a castigat recent un proces pentru a forta sefii din departamentul de sanatate a militarilor SUA sa plateasca pentru tratamentul bolii sale… Aceste fisiere ale ministerului britanic al apararii (cele intarziate n.n.) contin informatii despre incidentul din Rendlesham Forest, asa cum reiese din niste documente desecretizate anul trecut, raspunzand la o cerere facuta de catre John Burroughs, in virtutea legii accesului liber la informatii”.

Dosare cu vizite de gradul II

 In timp ce multi teoreticieni ai conspiratiei spera ca cele 18 dosare sunt pline de dovezi privind vizite extraterestre, este mult mai probabil ca ele contin informatii strict secrete de aparare, care ar putea sa se refere la arme sau la avioane clasificate. „In continuare, situatia este frustranta pentru noi toti, cei care incercam pur si simplu sa aflam adevarul despre ce anume s-a intamplat”, a mai comentat Pope. Ca raspuns la intrebarea Lordului Black, Lordul Astor de Hever, subsecretar de stat si lord purtator de cuvant pentru aparare, a declarat doar atat: „Programul pentru transferul de fisiere de la Ministerul Apararii la Arhivele Nationale este format din aproximativ 10.000 de dosare pe an. Acest program este actualizat continuu, pentru a tine seama de modificarile de prioritate si de progres pe diferite seturi de inregistrari”…

*  *  *

 In ultimii 20 de ani, mai multe agentii guvernamentale au facut publice fisiere cu rapoarte si anchete pe fenomenele aeriene neidentificate. Aproape toate aceste dosare contin observatii din aviatie sau incidente legate de siguranta zborurilor, implicand lumini sau obiecte neobisnuite, intre care: pericolul unor coliziuni aeriene, apropiere periculoasa, distragerea atentiei echipajului, detectii radar nereusite, incursiuni sau manifestari in interiorul spatiului aerian restrictionat sau controlat etc. Rapoartele sunt facute de regula de piloti civili si militari sau controlori de trafic aerian, aflati in timpul desfasurarii activitatii lor profesionale. In aceste observatii exista multe trasaturi similare sau „profiluri”, care ar putea fi folosite pentru siguranta aviatiei, deci care ar merita sa fie analizate mai indeaproape. Cu toate acestea, la nivel oficial, nu a existat niciun efort coordonat in acest sens. Autoritatile aeronautice americane indruma pilotii si controlorii de trafic aerian, care vor sa faca un raport raport privind o intalnire OZN, sa contacteze grupurile civile de cercetare OZN; iar aceste organizatii nu au publicat niciun studiu si nu au demonstrat nici cel mai mic interes pentru problematica sigurantei aviatiei…

 Sunt si unele exceptii. Guvernul francez si-a mentinut o vigilenta oficiala, aproape constanta, cu privire la fenomenele aeriene neidentificate. In 1977, el a infiintat GEPAN, ca un grup de cercetare pentru studiul fenomenelor aerospatiale neidentificate, in cadrul CNES (Centrul National pentru Studii Spatiale). Acest grup, cu unele reorganizari, a avut o existenta continua, azi numindu-se GEIPAN (Groupe d’Études et d’Informations sur les Phénomčnes Aérospatiaux Non-identifiés). El este o organizatie, finantata de la buget si cu o activitate reglementata prin lege, care colecteaza rapoartele prin politie, jandarmerie si din intreaga birocratie franceza, inclusiv de la autoritatea aeronautica. In felul acesta stau la un loc si toate rapoartele privind incidentele OZN afectand siguranta aviatiei. Incepand cu sfarsitul anilor 1980, ca raspuns la propriile cazuri OZN, si guvernele din Chile, Peru si Uruguay au infiintat echipe oficiale de cercetare a fenomenului OZN, cu accent pe observatiile aviatorilor si pe incidentele legate de siguranta in domeniul aviatiei.

Dr. Richard. F. Haines, „chief scientist” la Centrul national de aviatie pentru raportarea fenomenelor anormale (NARCAP) din SUA, a colectat peste 3400 de cazuri de observatii si incidente aviatice, care implica fenomene aeriene neidentificate (FAN). Richard Haines a fost anterior sef al biroului pentru factorii umani ai spatiului la NASA si a servit timp de 21 de ani drept cercetator principal la Centrul de cercetare aerospatiala Ames al NASA. NARCAP a fost fondata in anul 1999 in mod specific pentru a investiga si a documenta rapoartele OZN ale aviatiei, in beneficiul sigurantei zborurilor. Rapoartele sunt tratate in mod confidential pentru a proteja reputatia autorilor. NARCAP are un personal de aproximativ 50 de specialisti care pot efectua investigatii, analize, prezentari si alte actiuni legate de siguranta aviatiei in contextul OZN. NARCAP a publicat numeroase rapoarte si studii. Primul sau raport tehnic, „Siguranta aviatiei in America: un factor pana acum neglijat”, a fost pregatit si lansat de Dr. Richard Haines in 1999. Acest document prezinta peste 100 de exemple de incidente OZN, care au implicat factori de siguranta a aviatiei, pe o perioada de 50 ani.

 Dominique Weinstein, specialist tehnic international al NARCAP si membru al colegiului de experti al CNES-GEIPAN, a intocmit o colectie de 1300 observatii din aviatia internationala, din perioada 1916-2000, privind incidente care implica OZN. Carlos Guzman si Alfonse Salazar asociati de cercetare NARCAP din Mexic, au publicat in 2004 o carte – Ovnis y la Aviación Mexicana – documentand multe exemple de observatii OZN facute de aviatie si de incidente legate de siguranta zborurilor. In anul 2006, ministerul britanic al apararii, a dat publicitatii raportul „CONDIGN”, privind „Fenomene Aeriene Neidentificate in regiunea de aparare aeriana a Regatului Unit”, care afirma raspicat ca „existenta FAN (deci a OZN-urilor n.n.) este indiscutabila… Si ele sunt, probabil, o amenintare la adresa sigurantei aviatiei”. Rapoartele „Airprox” publicate de Autoritatea Aviatiei Civile a Regatului Unit releva in mod clar ca anumite cazuri OZN implica intr-adevar factori de siguranta a aviatiei si ca multe cazuri de OZN din Regatul Unit prezinta caracteristici comune cu cele raportate in alte tari. Organismul oficial de cercetare OZN al guvernului chilian – CEFAA – a fost infiintat in anul 1997. In anul 2010, NARCAP semnat un acord oficial de cercetare cu CEFAA, participand apoi la investigarea mai multor cazuri din Chile. In 2010 NARCAP a publicat „Project Sphere”, un efort international pentru a examina observatiile si incidentele legate de siguranta aviatiei, care implica OZN-uri de tipul luminilor sau al obiectelor sferice. Acest raport include cazuri din sase tari, inclusiv din Statele Unite ale Americii.

OZN si siguranta aeriana

 In septembrie 2012, Richard Haines prezentat in fata Academiei franceze a Aerului si Spatiului, precum si in fata grupului Ill-de-France al Asociatiei Aeronautice si Astronautice a Frantei, un studiu privind OZN-urile si factorii de siguranta aeriana. In 2013 Guvernul din Peru a redeschis propria echipa de investigatii militare OZN – OIFAA. In acelasi an, ca raspuns la cazurile care implica OZN-uri, mai multi piloti germani si din UE au infiintat ramura NARCAP – Germania. In luna iulie 2014, Richard Haines si Dr. Jacques Vallée, membru in Comitetul executiv consultativ NARCAP, au prezentat, la un atelier de lucru inchis, numit CAIPAN, gazduit de organismul oficial francez CNES-GEIPAN, tehnicile de investigare pentru a examina pretinsele intalniri FAN raportate de aviatie, ca si elaborarea unei strategii de cercetare a fenomenului.

La acelasi atelier, cercetatorul argentinian Carlos Daniel Ferguson a pregatit un document intitulat „Rapoarte ale pilotilor argentinieni privind siguranta aviatiei, cu referire la fenomene aeriene neidentificate”. Si in acest document, publicat pe site-ul NARCAP.org, sunt evidentiate descrieri si „comportamente” OZN, care sunt in concordanta cu cele raportate de alte natiuni. Priit Rifk, din Estonia, asociat de cercetare la NARCAP, a pregatit un document intitulat „O trecere in revista a unor presupuse intalniri OZN, implicand siguranta aviatiei, avute de piloti estonieni in spatiului aerian estonian si din Uniunea Sovietica”, publicat pe site-ul NARCAP. Si acest document contine cazuri cu profile compatibile cu unele raportate in alte tari. De-a lungul ultimilor 15 ani, NARCAP a primit si numeroase rapoarte din multe alte tari, cu cazuri care implica aparent factorii de siguranta a zborurilor la intalnirile OZN.

Read More

Misterele din Muntii Buzaului

Misterele din Munţii Buzăului sunt, de câţiva ani, un subiect inepuizabil de dezbatere printre împătimiţii fenomenelor paranormale. Relatări despre dispariţii inexplicabile ale unor persoane, despre morminte ale unor uriaşi, apariţii de OZN-uri sau defectări ale aparaturii electrice sunt frecvent publicate pe bloguri sau în publicaţii de specialitate.

Cercetătorul Vasile Rudan, autorul blogului jurnalparanormal.ro, susţine că Munţii Buzăului sunt cunoscuţi ca regiune unde se manifestă fenomene ciudate.    Tocmai de aceea, generalul Ilie Ceauşescu a stabilit aici o subunitate cu un caracter ocult, pentru cercetare, dar şi pentru a antrena soldaţi pentru „unitatea de paranormali“ pe care voia s-o înfiinţeze. Însuşi Rudan ar fi fost parte a echipei de extrasenzoriali care au fost dislocaţi în Munţii Buzăului pentru a efectua teste.
Mistere din Munţii Buzăului. „Cerul straniu“, printre constatările echipei de cercetători
În această zonă, susţine Rudan, cerul capătă o intensitate ce nu poate fi descrisă prin cuvinte, pe care oamenii de ştiinţă o măsoară în grade Kelvin, având valoarea de peste 23.000. Pentru comparaţie, azurul cerului deasupra marilor oraşe abia depăşeşte 16.000 de grade Kelvin.
Mistere în Munţii Buzăului: dispariţiile misterioase ale unor brăileni
La Bozioru, ghizii locali sunt întrebaţi deseori de turişti despre povestea dispariţiei unor brăileni, la începutul anilor ’80, despre care au citit în presă.   O primă referire la aceste dispariţii face Dan Fodor, în „Monitorul de Iaşi“. El relatează într-un număr al publicaţiei despre doi brăileni, care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, iar într-un loc numit „La Tihărie“ unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă.   Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: „Uite ce am găsit!“. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi apoi a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece persoane, unele din Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat, după care a disparut si el. „Cei doi fraţi, căutati în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată”, scria Adina Mutăr în „Formula As“.    Unele persoane ar fi dispărut ca apoi să apară în alt loc, după o anumită perioadă, fără să-şi aducă aminte ce s-a întâmplat, după cum reiese din povestirile sătenilor, adunate de profesorul de română din comuna Bozioru, Ilie Mândricel.
Mistere în Munţii Buzăului: flăcările care joacă pe comori
În povestirile bătrânilor sunt referiri şi la oameni care au găsit tezaure sacre şi au fost azvârliţi din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de către „spirite“. Deasupra fostului schit Găvane, pe Podul Manciului, oamenii au văzut flăcările ce joacă pe comori. Nefiind pricepuţi în interpetarea semnelor, s-au grăbit şi au săpat. Comoara de aici era însă „juruită“, iar săpătorilor „le-au apărut spaime, fel de fel de călugări şi draci, care le-au luat minţile şi i-au dus în alte locuri“. Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timp ce săpau, au apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parcă ar fi fost ridicaţi şi aruncaţi de acele spirite ce păzeau comoara.    O altă poveste se referă la un oarecare Mătăreanu care, săpând după o comoară, s-a trezit, după vreo săptămână, departe de acest loc, într-o poiană, în pădure, unde l-au găsit oamenii „cam zăpăcit la cap“. Acesta uitase şi cum se numea.    Alexandru Mironov, care fusese de mai multe ori în zonă, a subliniat de câte ori a avut ocazia că regiunea este foarte deosebită, chiar şi fără astfel de dispariţii misterioase. Printre altele, a precizat ca aceasta zona nu este, in primul rand, identificata arheologic, desi acolo au fost descoperite fragmente de ceramica a unei civilizatii careia nu i s-a putut preciza epoca, diferita de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere arheologic. Aminteşte despre anomaliile magnetice, despre un pisc care atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive şi despre o regiune unde solul este negru, ca şi când, odată, acolo, a ars „ceva“, probabil o construcţie imensă.
Misterul uriaşilor de la Scăieni
În Munţii Buzăului întâlnim şi legende despre uriaşi. În Scăieni, cel mai vechi sat din zona Boziorului, au fost descoperite schelete umanoide care măsurau peste 2,5 metri. Ceea ce a frapat în mod deosebit era dimensiunea craniilor, care erau cât „dovlecii de prăsilă”.   Descoperirea a fost făcută absolut întâmplător, când oamenii au vrut să planteze o livadă de meri pe o colină din zonă. Scheletele erau intacte, iar lângă ele au fost găsite mai multe fragmente de oale. Oamenii au continuat să sape şi au dezgropat câteva schelete, dar apoi au decis să lase restul mormintelor intacte şi au încercat să sape printre ele. Ei sunt convinşi că scheletele descoperite aparţin uriaşilor despre care vorbeau legendele din bătrâni.   În vechime, cu mult înainte ca localitatea să fie atestată, se spune că zona Boziorului era locuită de uriaşi sau „tartari”. Legenda spune că aceştia ar fi construit două subterane sub nişte stânci enorme şi că tot ei ar fi sculptat Stâlpii Tainiţei, de pe muntele cu acelaşi nume, zonă în care nu poate ajunge picior de om în zilele noastre. De asemenea, pe muntele Tainiţa există un loc unde în stâncă sunt săpate “scaune” domneşti a căror origine este inexplicabilă pentru localnici, deoarece se află, de asemenea, la înălţimi foarte mari şi în zone inaccesibile.
Mistere în Munţii Buzăului. Arealul enigmatic, numit de localnici „Ţara Luanei“
Munţii Buzăului, mai ales zona care ascunde misterioasele aşezări rupestre de la Nucu, Aluniş şi Ruginoasa, atrag ca un magnet turişti pasionaţi de legende. Una dintre poveşti, cunoscută de mai toţi bătrânii din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, numele pe care lumea lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară.    Diana Gavrilă, o tânără care şi-a dedicat mulţi ani culegerii de legende şi, mai nou, activităţii de călăuzire a turiştilor prin ţinutul aşezărilor rupestre, a învăţat cuvânt cu cuvânt legenda Luanei, pe care a auzit-o la bătrâni în variante foarte asemănătoare între ele. O povesteşte la fel de fidel fiecărui curios care se încumetă să viziteze ansamblul rupestru format din bisericuţa lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul mic şi Agatonul mare sau grota Fundul Peşterii, pe pereţii cărora se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate şi simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau pumnalele Akinakes.      „Ţinuturile acestea, care sunt cunoscute pentru ansamblul religios de aşezări rupestre, le mai putem numi, metaforic, Ţara Luanei. Lucrul acesta se datorează unei legende, culeasă din zonă, din rândurile celor mai în vârstă, care nici nu mai există printre noi. Legenda vorbeşte de o fiinţă atotputernică, un bătrân de demult, un înţelept al timpurilor, stăpân nu numai al meleagurilor ci şi al unei cetăţi cu ziduri care atingeau cerul. Această cetate se pare că era străjuită zi şi noapte de un soare strălucitor, aidoma astrului zilei. Cei ce trăiau acolo erau netemători de moarte. În această poveste este amintită prezenţa izvoarelor tămăduitoare, Luana fiind cel care cunoştea leacul lor, având grijă ca de fiecare dată să-i tămăduiască pe cei răniţi în războaie. Cei ce se încumetau să folosească singuri leacul se îmbolnăveau şi mureau”, ne povesteşte Diana.
Diana Gavrilă este convinsă că legenda izvorăşte din fapte reale şi are şi argumente pentru asta. „Ştie toată lumea că zona rupestră Nucu este o adevărată vale a apelor tămăduitoare, susurând un izvor cu proprietăţi tămăduitoare şi care în vremea lui Ceauşescu ar fi fost verificată iar în urma brevetului obţinut ar fi fost ridicat acel stabiliment balnear de la Fişici”, spune ghidul nostru.   Tânăra care a ascultat variantele poveştii despre Ţara Luanei de la bătrâni îndrăzneşte chiar să emită ipoteza că legenda este de fapt o frântură de istorie străveche a zonei. „Dacă ar fi să tălmăcesc această poveste, aş spune că ea nu face decât să amintească clar legăturile noastre cu cea mai veche civilizaţie a lumii, civilizaţia sumeriană. Spun asta nu prin prisma faptului că cineva ar fi venit din Sumer şi ar fi lăsat urme în zona munţilor Buzăului ci că, de fapt, poporul presumerian ar fi poporul pelasgic, cel în rândul căruia era obiceiul de migrare către alte teritorii atunci când creşteau numeric. Mama bătrână, fiind perioada matriarhatului, conducea tribul împreună cu un iniţiat. Luana, dacă ar fi să discutăm pe marginea acestui nume, nu îl regăsim decât în civilizaţia sumeriană, ca şi divinitate, venind de la Luanu, creatorul zeilor, ceea ce pentru noi ar însemna Dumnezeu, dar în acelaşi timp figurează şi ca rege pământean”, ne spune Diana Gavrilă, ghidul turistic din Colţi care este şi licenţiată în istorie.
Ţara Luanei, vegheată de Babele de la Ulmet   
Curenţii de aer, ploile dar şi mâna lui Dumnezeu au făurit, de-a lungul anilor, pe creasta unui deal din comuna buzoiană Bozioru, o formaţiune stâncoasă extrem de stranie, compusă din pietre rotunde, parcă şlefuite de un meşter pietrar.     Localnicii dar şi primii geografi care au luat contact cu aceste stânci le-au numit Babele de la Ulmet, pentru că seamănă izbitor cu cele din Masivul Bucegi. Odată ajunşi în centrul comunei Bozioru, oricare dintre localnici îţi poate deveni ghid turistic. Dacă vii în zonă, tresari la vederea fiecărei ciudăţenii a naturii, de care dai la tot pasul. După o călătorie pe uliţele înguste de munte de la marginea comunei Bozioru spre Valea cu Teiu, traseul continuă preţ de 20 de minute către creasta Babelor de la Ulmet.  O piatră perfect rotundă anunţă apropierea de suratele mai mici ale Babelor din Bucegi. După o luptă aprigă cu mărăcinii, turiştii care ajung în zonă pot admira frumuseţea stâncilor în formă de ciuperci frumos şlefuite parcă de misterioşi meşteri pietrari. Cea mai înaltă dintre babele de la Ulmet are doi metri. Ciudat este că formaţiunea stâncoasă se află pe un platou de nisip, izolat, iar unele dintre stânci sunt perfect ovale, iar altele au forma unor farfurii zburătoare.

Numeroase bloguri au fost create special pentru discuţii în spaţiul virtual despre Ţara Luanei, Aşezările Rupestre sau Babele de la Ulmet. Iată impresiile unei turiste, după o vizită în Munţii Buzăului, postate pe blogul romaniamegalitica: „Acolo, la Fundul Peşterii, văzusem pe pereţi desenate mulţime de pumnale, vârfuri de săgeată şi de lance orientate cu vârful în sus, între care erau figurate zeci de linii. Profesorul Vasile Boroneanţ spune că sunt pumnale de tip Akinakes, tipice perioadei sec. VI-IV înainte de Hristos. Imaginea este impresionantă si parcă ilustrează, într-adevăr, un atac, un război, poate chiar trâmbe de foc. De altfel, Fundul Peşterii este încadrat în Lista Monumentelor cu datarea în sec. XVI-XIX! „Sumerienii aveau 12 zei-regi”, mă lămureşte fata.

„Când între ei se năştea un alt zeu, cel mai bătrân trebuia să plece. Iar Luana e atestat, a fost unul dintre regii Sumerului, prediluvian, al treilea la număr. De altfel, numele acesta e străin de noi, nimeni nu îl poartă, el apare doar în legendă”. O las să continue, dar pentru mine e parca prea mult. Am pătruns dintr-o dată într-o lume fantastică, dar care e pe jumătate aievea: „tăbliţa” sumeriană de la Policiori, scrierile ciudate de pe Broscaru, povestea regelui Luana, carele şi trâmbele de foc, florile uriaşe de pe dealul Martirei”.

Read More

OZN-urile exista dar noi oamenii nu stiu sa ii vada

În data de 5 noiembrie 1990, un eveniment extraordinar a avut loc în Franța. La orele 19.00, mii de persoane au putut observa lumini în formă de triunghi, pe cerul Franței.

Peste 400 de OZN-uri au fost văzute, survolând cerul. Aveau dimensiuni uriașe, de până la 500 de metri și 100 de metri înălțime. Spectacolul a fost excepțional, conform miilor de martori. Luminile se măreau, după care se multiplicau în altele mai mici.

Raportul întocmit de către autorități a scos în evidență câteva caracteristici. Obiectele zburătoare urcau sau coborau foarte rapid. Dispăreau instantaneu, după care reapăreau. Exploziile luminoase dădeau naștere la alte obiecte luminoase. Acestea aveau forma unui triunghi.

Au fost observate mase enorme, de culoare neagră, care aveau o lungime de până la 2000 de metri. Obiectele zburătoare aveau structuri metalice. Puteau staționa orizontal. Zborul era silențios. Puteau executa viraje spectaculoase.

Emanau lumini puternice, ca niște proiectoare. Luminile clipeau simultan. Obiectele se așezau în forma literei V. Luminile aveau caracteristicile unui laser. Comportamentul animalelor a fost anormal, ca și cum ar fi fost efectul de ultrasunet.

Unele obiecte au survolat la joasă altitudine. Au fost înregistrate vibrații surde. S-au înregistrat efecte electromagnetice. Motoarele mașinilor s-au defectat, alarmele s-au pornit instantaneu, televizoarele s-au dereglat.

Spațiul aerian francez a fost survolat de la 100 de metri, până la 10000 de metri altitudine. Conform radarelor, obiectele erau aliniate pe direcția nord-est. În aceeași zi, în Spania a fost reperat un obiect zburător, care avea o lungime de peste 5 kilometri.

Obiectele nu erau de origine terestră, dat fiind dimensiunile foarte mari și performanțele zborului. Apariția și dispariția obiectelor zburătoare se făceau după un plan bine organizat. A fost cel mai important eveniment extraterestru vizualizat, practic, era o armată de OZN care invadase cerul Franței.

Specialiștii susțin că, în 5 noiembrie 1990, omenire a fost în faza de pre-contact cu civilizațiile extraterestre. Două zile mai târziu, deasupra Montrealului, Canada, un obiect zburător a staționat, mai multe ore. Avea un diametru de 450 de metri și se afla la o altitudine de 1000 de metri.

Radarele militare, dar și cele de la aeroporturile din Montreal nu au putut capta imaginea obiectului, cu toate că, el era vizibil cu ochiul liber.

Read More

Cineva acolo sus detoneaza meteoritii periculosi

Omul de știință Yuri Lavbin a lansat o ipoteză nouă, cu privire la coliziunea meteoritului în Tunguska. Extratereștrii au detonat și doborât meteoritul, pentru a salva planeta Pământ. El a prezentat 10 cristale de cuarț pe care le-a recuperat de la locul coliziunii.

Cristalele păreau că formează un lanț. Fiecare cristal prezintă un desen. Lavbin a declarat că omenirea nu are tehnologia necesară pentru a imprima în cristale astfel de desene. De asemenea, silicatul de fier nu poate fi fabricat oriunde, doar în spațiu, a afirmat Lavbin.

Coliziunea a avut loc, în vara anului 1908. Enorme bule vulcanice s-au precipitat către cer, cu un zgomot terifiant. Locuitorii din zonă au declarat că au văzut moartea cu ochii. În câteva secunde, pe o distanță de 40 de kilometri pătrați, totul a fost ras de pe suprafața Pământului.

După o lungă perioadă, cercetătorii ruși au fost interesați de acest eveniment și deplasându-se la locul incidentului au găsit cuarț sub formă de plăci. Lavbin, care este specialist în cristale, susține că asemenea cristale nu sunt de origine terestră.

Specialiștii ruși au încercat, cu ajutorul laserului să facă desene în bucățile de cristal. Experimentul a eșuat. Desenele reprezintă un sistem ingenios de linii și cercuri. Cristalele au făcut parte din sistemul de navigare al unui OZN, susține Lavbin.

Dacă meteoritul ar fi lovit Terra, toată planeta ar fi fost distrusă. Meteoritul avea peste 1 miliard de tone. Cu siguranță, meteoritul a fost distrus în spațiu, de către un OZN și numai o parte din el a lovit Pământul. Două luni, după teribila coliziune, tot continentul european a fost luminat de o lumină stranie, care făcea ca la miezul nopții să poți citi un ziar.

Conform specialiștilor ruși, explozia și distrugerea meteoritului s-au efectuat în spațiu, la o distanță de 10 kilometri de Pământ. În regiunea Tunguska au fost descoperite multe sfere de metal și de silicat. În momentul distrugerii meteoritului, au putut fi observate în atmosferă, bule de lumină, de foc și plasmă, cu un diametru de peste 60 de metri.

Conform mărturiilor localnicilor, cu două luni înaintea producerii incidentului, șamanii au avertizat populați să părăsească zona. Aveau cunoștință că un obiect celest va lovi Pământul.

O mare parte din populație, la sfatul acestora a părăsit satele, împreună cu animalele lor. Astfel au fost salvate multe vieți. Tunguska este zona unde s-au înregistrat cele mai multe anomalii din Siberia. Cu câteva luni înainte, respectiv, aprilie-mai, au putut fi observate aurore boreale, nori argintii, lumini ciudate.

Aceste fenomene au fost observate și în țări europene din apropierea Rusiei. Au fost înregistrate mari perturbații electromagnetice. Locuitorii au putut observa pe cer, înainte coliziunii, o lumină puternică, urmată de câteva zgomote foarte mari. Fiecare zgomot producea pe cer o lumină sferică.

Martorii care se aflau pe malul unui lac, din apropierea zonei de coliziune, au declarat că apa lacului a secat pentru câteva secunde, lăsând să se vadă fundul acestuia. Martorii au declarat că în aer au fost 14 explozii, care s-au auzit până la 1500 de kilometri distanță. Un eveniment similar a avut loc, în 26 februarie 1984, în Siberia, în apropiere de orașul Myrni. Bule de foc și lumină au fost observate pe cer, zgomote deosebit de puternice veneau din atmosferă.

Pe sol au fost găsite sfere de metal, asemănătoare cu cele din Tunguska. Din fericire, nu a avut loc nicio coliziune. Meteoritul fusese distrus în atmosferă. Cu siguranță, cineva acolo sus, ne iubește și detonează meteoriții periculoși.

Read More

OZN de mari dimensiuni, Primul nivel de alerta nucleara in America

În data de 17 aprilie 1997, ora 8.00, un satelit american, Geos 9, transmite o fotografie, în care un obiect de dimensiuni uriașe survolează Alaska. Imaginea a fost difuzată de mai multe site-uri, inclusiv NASA, dar, după câteva ore, aceasta este retrasă.

La ora 8.30, obiectul se afla deasupra Vancouver Island. La aceeași oră, un alt obiect de dimensiuni mari se afla deasupra Pacificului, la 80 de kilometri de San Francisco. La orele 9.00, obiectul de deasupra Pacificului dispăruse. Cel de deasupra Alaskăi continua să survoleze zona.

Cele două obiecte aveau peste 40 de kilometri lungime, forma fiind de pătrat sau dreptunghi. La orele 11.00, un alt obiect, de dimensiuni de 20 de kilometri lungime, survolează Colorado. Specialiștii au considerat că sunt OZN-uri de mari dimensiuni, numite și mame, în care se află OZN-uri de mici dimensiuni.

La orele 11, în SUA se declanșează primul nivel de alertă nucleară. Agenția Reuters dă un anunț, în care se spune că alerta a fost dată pentru protejarea populației din zonele survolate. Nu se precizează de cine sau de care pericol trebuia protejată populația.

Câteva zile mai târziu, un specialist de la NASA, într-o conferință de presă, susține că imaginile transmise de satelit se datorează unor probleme legate de programul prin care satelitul trimitea imaginile. Dacă lucrurile au stat așa, de ce a fost declanșat primul nivel de alertă nucleară?

S-a produs ceva foarte grav, dacă autoritățile americane au apelat la o astfel de alertă. În data de 15 martie 1997, cu o lună înainte de evenimentele din SUA, au fost observate OZN-uri de mari dimensiuni, în mai multe colțuri ale lumii.

Cea mai spectaculoasă observare a OZN-urilor s-a făcut la 15 kilometri de Ottawa, într-un orășel. Practic, toată populația care se afla acasă, în jurul orelor 19.00, a văzut două OZN-uri, de dimensiuni uriașe, de culoare galbenă. Ele zburau silențios și s-au oprit deasupra râului din apropierea orașului, timp de 40 de minute.

Din cele două OZN-uri au ieșit zece OZN-uri de dimensiuni mai mici, care după câteva minute, au dispărut în OZN-urile mamă. Unul dintre OZN-urile mai mici s-a apropiat de râul înghețat, la o distanță de 300 de metri. Avea o lungime de aproximativ 12 metri, iar culoarea galbenă se reflecta în gheața râului.

Același fenomen a fost observat în Gatineau, un alt oraș al Canadei, în statul Virgina, SUA. Doi piloți care zburau, în 15 martie 1997, deasupra orașului Tucson, Arizona, au înaintat superiorilor lor un raport, în care au descris faptul că două OZN-uri de dimensiuni uriașe au înconjurat avionul în care se aflau, minute întregi.

În aceeași noapte de 15 martie, în Nevada, pe un perimetru de peste 480 de kilometri, populația din zonă a putut urmări fascinanta apariție a unor OZN-uri, de dimensiuni uriașe, care au staționat deasupra orașului Phoenix, minute bune.

Printre observatori s-a aflat chiar și guvernatorul statului Nevada. Au fost puse la dispoziția specialiștilor trei filme video. Conform acestora, unul dintr OZN-uri avea peste 1500 de metri. Spre surprinderea tuturor, autoritățile nu au fost interesate de filme, poze sau mărturii ale miilor de persoane.

Read More

Fenomenul extraterestru este o realitate

Tentativa de a explora Universul pare a fi un eșec pentru omenire. Viața biologică este prea scurtă pentru a putea explora Universul. Tehnica spațială de care dispune omenirea nu este atât de performantă, încât să putem atinge viteze uriașe, pentru a călători rapid în Univers,în decursul unei vieți biologice.

Civilizațiile extraterestre au o astfel de tehnologie, care să le permită deplasarea rapidă în Univers. Teoriile privind existența civilizațiilor extraterestre se bazează pe trei piste. Prima se referă la faptul că fenomenul extraterestru este o realitate indiscutabilă. Planeta noastră a fost vizitată de mai multe civilizații extraterestre.

Acest fenomen nu s-a produs accidental, nu este singular. Practic omenirea a fost vizitată de aceste civilizații, încă de la începuturile sale. Prima pistă se bazează pe mărturiile, pozele, filmele, făcute în întreaga lume. Nu putem să vorbim despre un caz singular, izolat. Există milioane de mărturii, în acest sens.

În fiecare zi, apar alte probe. Oricât am fi de sceptici, trebuie să recunoaștem că fenomenul extraterestru există. Cea de a doua pistă se bazează pe documente oficiale, declasificate. Nu putem nega veridicitatea acestora. Ele au fost întocmite de specialiști și conțin probe fără echivoc.

Misiunile spațiale Apollo, sondele spațiale, au adus cu ele probe indubitabile că civilizațiile extraterestre există. Cu toate că, agențiile spațiale au ascuns mult timp aceste probe sau au prezentat fotografii degradate voluntar, prezenta urmelor civilizațiilor extraterestre a fost constatată de mulți specialiști.

Dosarele privind existența civilizațiilor extraterestre sunt voluminoase și cuprind observații care nu pot fi explicate. Unele dintre acestea nu se referă la faptul că extratereștrii ne vizitează, ci la locul de unde vin. Dacă admitem că extratereștrii vin dintr-o altă dimensiune și se pot materializa în spațiul și timpul nostru, ce se întâmplă cu ei, atunci când nu-i putem vedea?

Existența extratereștrilor pe planeta noastră este mai veche decât existența omului? Este omul un simplu locatar pe Terra? Dacă admitem că extratereștrii au baze pe planeta noastră, ne întrebăm, unde sunt? Pe pământ, sub pământ, în oceane?

Luna și planeta Marte, cu cei doi sateliți naturali Phobos și Deimos, pot fi alte locații pentru bazele extraterestre. Mulți specialiști consideră că Phobos și Deimos, fiind goale în interior, pot fi populate de extratereștrii. Fotografiile surprinse de pe aceste planete ne prezintă piramide, construcții, atmosferă, nori, avalanșe, lumini misterioase, ziduri. Toate acestea sunt probe că o inteligență extraterestră le-a creat.

Centura de asteroizi dintre planetele Marte și Jupiter este un alt loc ideal unde extratereștrii ar putea avea colonii spațiale. Pe de o parte, distanța față de Soare este suficient de apropiată, iar pe de altă parte, pot beneficia de minereurile care se află în asteroizi.

Read More

Civilizatii extraterestre exista pe Luna

În anul 2008, India a intrat în bătălia cu NASA pentru a cunoaște cât mai mult despre Univers. În 22 octombrie 2008, India lansează o sondă spațială automată către Lună. Misiunea avea drept scop cartografierea completă a suprafeței satelitului nostru natural, Luna. Rezultatele au venit, la scurt timp. Indienii au anunțat că pe Lună există apă.

A fost o grea lovitură pentru NASA, deoarece specialiștii americani au susținut contrariul, cu toate că trimiseseră mai multe misiuni pe Lună. Până în anul 2008, s-a crezut că luna este un deșert mort, friguros, arid.

12 americani au mers pe Lună, până în 1972, au adus pe Pământ peste 380 de kilograme de rocă. Începând cu misiunea Apollo 15, un rover lunar a fost pus la dispoziția astronauților cu ajutorul căruia ei s-au putut deplasa câțiva kilometrii pe suprafața Lunii.

Programe costisitoare financiar din partea americanilor și totuși, India umilește, în anul 2008, NASA. Pentru a verifica informația dată de India, NASA a trimis pe lună o rachetă, care atingea viteza de 9000 de kilometri pe oră și care avea la bord 1000 de tone de material explozibil. Costurile au fost uriașe, 79 de milioane $.

Racheta a bombardat suprafața Lunii și ceea ce India susținuse, s-a adeverit. Pe Lună există surse mari de apă. După succesul fulminant, din 2008, India a început să deruleze un proiect secret, care avea drept scop, descoperirea civilizațiilor extraterestre.

ONU a început să-și pună multe probleme referitoare la capacitatea Indiei de a păstra acest proiect secret. Omenirea nu trebuia să afle că India a făcut descoperirea uriașă, referitor la civilizațiile extraterestre.

ONU începe să șantajeze și să amenințe India că va fi exclusă din organizație dacă va continua să facă astfel de dezvăluiri publice.

India anunță, la scurt timp, că sonda spațială indiană, a descoperit urme de viață pe Lună. Lumea științifică este consternată. Toate teoriile cu privire la Lună au fost demolate din temelii. Indienii susțin că pe Lună există formă materială de viață.

Toate aceste anunțuri făcute de indieni au determinat pe americani să riposteze. Sonda spațială lunară, indiană a fost distrusă. Specialiștii indieni suspectează pe americani că au apelat la sistemul HAARP, pentru a distruge sonda.

Un semnal de 3000000000 de wați emis din Alaska poate ajunge până la Lună și distruge o anumită zonă de interes. Sunt specialiști care susțin că în India, spre deosebire de alte zone ale lumii, cataclismele naturale se țin lanț.

Conform acestora, ele sunt produse artificial. În India s-au înregistrat cele mai multe cutremure, alunecări de teren, inundații. Mai mult, se produce un fenomen de masă care îngrijorează autoritățile indiene. Sinuciderile în masă. La ultimul eveniment de acest gen, s-au sinucis 1500 de indieni. Să fie toate acestea plata pentru încercarea de a prelua supremația în cucerirea Lunii?

Oamenii de știință consideră că India nu a făcut altceva, decât să confirme faptul că civilizații extraterestre există pe Lună. Până la anunțul lor, cunoșteam că pe Lună sunt artefacte, structuri artificiale pe care nu le putea crea natura, vezi piramidele din cristal, transparente, epave ale OZN-urilor și chiar OZN-uri.

Read More

Lumini zburatoare inexplicabile?

Robert Hastings este un vechi investigator al prezentei OZN-urilor deasupra depozitelor si silozurilor cu arme nucleare. Începând din 1973, el a intervievat peste 150 de martori ai unor asemenea cazuri. În aprilie 2015, Hastings scria pe site-ul sau, pentru prima data, despre marturii care vorbesc si despre prezenta unor fiinte aparent nepamântene în astfel de incidente. Martorul sau principal era Christopher Cabrera, fost membru al politiei de securitate, activând din 1998 pâna în 2002, mai ales în „Zona 2” din baza Nellis, lânga Las Vegas, pe atunci unul dintre cele doua depozite principale de arme nucleare ale Fortelor Aeriene din Statele Unite.

 Cabrera povestea: „Primul incident la care am asistat a avut loc la sfârsitul anului 1998, în timp ce lucram cu un camarad pe perimetrul de patrulare sud-vest. Schimbul meu era de la 6 dimineata pâna la 6 dupa-amiaza. Cu aproximativ 15 minute înainte de a pleca din tura, patrula mea s-a întâlnit cu patrula de nord-est la unul dintre punctele de control, discutând, înainte de a fi eliberati din posturile noastre. Fiind iarna, la ora 17:45 era complet întuneric. Masinile noastre erau parcate spre sud-est, când toti patru am observat ca trei lumini extrem de puternice clipesc succesiv într-o formatiune verticala, triunghiulara. Evenimentul a durat aproximativ 10 secunde si luminile au fost atât de stralucitoare de parca s-ar fi facut din nou ziua”.

  „Se aprindea mai întâi lumina din vârful de sus al formatiei, apoi a doua lumina, în stânga jos, apoi a treia lumina, la dreapta jos. Succesiunea s-a facut cel putin de doua ori, lumina stingându-se treptat, si nu brusc… Luminile de jos erau la aproximativ 100 de picioare (30 de metri, n.n.) de pamânt; trebuia sa privim usor în sus pentru a le vedea. Pareau sa fie la aproximativ un sfert de mila (400 m, n.n.) de noi, sau poate un pic mai aproape. Luminile nu pareau sa fie separate, ci mai degraba fixate de un obiect solid. Nu putea fi vazut niciun contur clar, dar ceva bloca stelele din spate. Nu se auzea niciun sunet; era o liniste stranie”.

Un incident care nu trebuia raportat

  „Dupa ce lumina a disparut, ne-am întrebat cu totii daca am vazut cu adevarat ceea ce am vazut si, cel mai important, ce anume a fost? Apoi, am notificat imediat centrul nostru de control asupra incidentului, asa cum era de datoria noastra”.

  „Chiar daca era schimbarea turei, controlul a stopat orice miscare de patrulare în interiorul zonei si a trimis o echipa pentru perimetrul exterior, numit «patrula Oscar», pentru a investiga ce se petrece. O alta patrula, cu un membru senior, a decis sa ajute patrula Oscar în cadrul anchetei. Procesul a durat aproximativ 30 minute si abia dupa aceasta a fost permisa schimbarea turei. Eu, împreuna cu camaradul meu si cealalta patrula care a asistat la incident, am fost chemati în biroul sefului nostru de zbor. Când am intrat în holul din fata biroului sau, ni s-a spus sa completam un formular de incident. Ni s-au pus apoi întrebari generale de catre seful nostru, dupa care am fost introdusi, separat, în biroul sau si ni s-a cerut sa spunem povestea noastra în detaliu. În timpul conversatiei mele cu el, nicio clipa nu am avut impresia ca nu m-ar crede”.

  „Chiar înainte sa ne permita sa ne ducem acasa pentru noapte, el ne-a instruit strict ca incidentul nu s-a întâmplat niciodata si sa nu vorbim despre el între noi sau cu oricine altcineva. Am fost amenintati, între altele, cu o concediere dezonoranta, într-un mod confuz, care m-a iritat”.

  „A doua zi, ca parte a sedintei noastre de dimineata, seful de zbor s-a adresat întregului personal, spunând ca nu a existat niciun incident cu o noapte înainte si ca nimeni nu ar trebui sa vorbeasca despre asta, daca nu doreste sa se confrunte cu sanctiuni dure. Ne-am conformat instructiunilor si nici colegii mei, nici eu nu am mai vorbit niciodata despre asta”.

  „N-am aflat ce s-a întâmplat cu rapoartele noastre despre incident si nu am aflat daca acesta a fost investigat în continuare. Am continuat sa lucrez în zona, ca santinela, pentru înca 5 luni, pâna am fost promovat la lucru la arsenal, în Zona 2, pentru mai mult de 3 ani. Desi, în restul activitatii mele de la Zona 2, nu am experimentat alte incidente, altii au raportat lumini ciudate, voci fara trup, umanoizi-umbra, precum si urme ciudate, ca de gheare, pe anumite suprafete”.

Hastings i-a spus lui Cabrera ca a auzit si el despre observarea unor asemenea „oameni-umbra”, în Zona 2, de la un alt fost politist de securitate, care a lucrat acolo din 2002 pâna în 2008. Aceasta persoana i-a dat chiar o declaratie scrisa detaliata si i-a permis sa înregistreze cu el un interviu telefonic, în 2010. Hastings adauga ca l-a gasit credibil, precaut în evaluari, dar fara ezitari în discursul sau. Într-un e-mail, martorul a scris ca experientele sale au cuprins: lumini zburatoare inexplicabile, care se misca neregulat, apar o noapte întreaga si dispar în urmatoarele, si un incident unic, în care personalul de securitate a urmarit foarte de aproape o luminita. Au mai fost: alarme de penetrare inexplicabile, cu fenomene stranii: gust metalic în aer, diferente de temperatura extreme si pierderea comunicatiilor radio, caderi bruste ale tensiunii electrice, cu esecul pornirii generatoarelor de rezerva, observarea de umanoizi, figuri ca niste umbre, urme de picior ori mutilari de animale. Acestora li se adauga hartuirea personalului de securitate, de catre superiorii care cereau un secret strict asupra celor vazute.

 Desi martorul i-a dat lui Hastings documente atestând activitatea sa de politist de securitate si i-a spus ca ar putea publica declaratiile sale, acesta a devenit mai târziu preocupat de posibile repercusiuni oficiale si a încetat comunicarea. Prin urmare, Hastings nu-i putea dezvalui identitatea. În orice caz, acest politist i-a spus ca într-o noapte din 2004, a observat el însusi silueta unui umanoid înalt de circa 2,5 metri. Trei patrule de politie fusesera trimise atunci, cu vehiculele lor, pentru a investiga o lumina misterioasa care a aparut într-un colt îndepartat al zonei de depozitare a armamentelor; când au sosit la locul unde a fost vazuta lumina, aceasta disparuse. Dar, câteva secunde mai târziu, un politist a reperat nu departe, conturata pe cerul luminat de Luna, silueta unei fapturi imense, care s-a întors rapid si a fugit. Cei sase politisti de securitate au pornit imediat dupa ea cu masinile, dar dupa ce intrusul a disparut pentru o clipa dupa o ridicatura de teren, nu a mai putut fi vazut, de parca l-ar fi înghitit pamântul…

 Dupa ce Hastings a relatat aceasta marturie lui Cabrera, acesta parea usurat ca si altcineva a raportat o astfel de întâlnire, spunând ca a fost tot timpul preocupat de gândul ca ar putea fi luat drept mincinos sau dezechilibrat mintal. El a mai mentionat si ca un fost coleg, care a ajuns la Zona 2 chiar înainte de sfârsitul angajarii sale acolo, a raportat incidente care implica asa-numitii oameni-umbra. Mai târziu, Hastings a vorbit cu aceasta persoana la telefon, care i-a spus ca avusese doua astfel de observatii, chiar la lumina zilei; în cele din urma însa, el a decis sa nu dea mai multe detalii, nici în scris, nici pe  înregistrare audio. Chiar si asa, ufologul considera comentariile martorului ca fiind credibile si îi era clar ca el fusese profund afectat de aceste întâlniri.

Povesti cu fantome

 Am putea fi tentati – spune Hastings – sa respingem astfel de marturii, ca pe niste ridicole „povesti cu fantome”, inventate pentru trecerea timpului de niste tineri gardieni militari, plictisiti. Totusi, sa nu uitam ca ei aveau statutul garantat de programul de fiabilitate a personalului, prin care un politist de securitate ar fi fost realocat imediat, departe de paza armelor nucleare, daca stabilitatea sa mintala ar fi fost în cauza. Ei nu aveau absolut niciun motiv sa raspândeasca povesti cu OZN-uri si umanoizi. Mai mult, ei si-au informat prompt superiorii, dupa care nu au fost realocati, doar li s-a spus sa nu discute niciodata despre aceste incidente.

 Cabrera si-a continuat relatarea spunând ca la sfârsitul lunii iulie 2002 a fost trimis si la punctul numit Indian Springs, la aproximativ 30 de mile de Nellis. Aici era un loc pentru antrenamente cu avioane Thunderbirds si se mai spunea ca s-ar testa vehicule aeriene fara pilot si drone de lupta. Dar au fost si zvonuri privind reperarea unor OZN-uri si fiinte umanoide. La Indian Springs a ajuns doar de câteva ori, dar întotdeauna i s-a parut ceva straniu. Nu erau niciodata multi oameni acolo si activitatea era extrem de scazuta. Într-o dimineata, la sfârsitul lunii septembrie 2002, i s-a spus ca va efectua, la intrarea principala, un schimb, începând de la ora 7 dimineata pâna în jurul orei 17, împreuna cu o alta persoana. Dar când a sosit la Indian Springs, a constatat ca nu exista niciun camarad, asa ca a lucrat toata tura pe cont propriu.

La ora 17 nu a venit nimeni sa-l schimbe. A sunat la Nellis, de unde i s-a spus ca exista o usoara întârziere. Aproximativ 45 de minute mai târziu, pe cerul încarcat de stele, a vazut, plutind nemiscata deasupra bazei, o sfera rosie-chihlimbar. Dupa ce a observat-o circa doua minute, din sfera a tâsnit un fascicul rosu, care a lovit coasta celui mai apropiat munte. Fasciculul a durat aproximativ un minut si parea sa topeasca roca muntelui. Apoi, brusc, raza s-a stins si globul a disparut. Câteva secunde mai târziu, s-a risipit si lumina rocii topite. Cabrera a fost eliberat din post, aproximativ 20 de minute mai târziu. N-a povestit incidentul nimanui, temându-se de ridiculizare, de o concediere dezonoranta sau de o degradare. Dar cele doua incidente traite i-au schimbat viata profund.

Read More

Nu suntem singuri in univers, vor veni extraterestrii?

Colonelul Charles Halt dezvăluie că a fost martor la apariţia unui OZN şi spune că liderii mondiali ”acoperă adevărul”

Un fost comandant al unei baze aeriene militare americane se găsește în centrul celei mai controversate apariții a unuiOZN în Marea Britanie, potrivit ediţiei de marţi a publicaţiei The Express. Charles Halt, colonel în retragere, insistă că ”nu suntem singuri” în univers, însă cei care conduc lumeaascund adevărul opiniei publice.

 Halt este cel mai înalt fost ofițer al Statelor Unite care a confirmat public aparițiile OZN-urilor, spunând că a obținut ”noi dovezi justificative” despre obiectul misterios care a aterizat la Rendlesham, Suffolk, Marea Britanie, în apropierea bazei Royal Air Force, în anul 1980.

Charles Halt a vorbit la o conferință despre OZN-uri la Woodbridge, Suffolk, unde a precizat faptul că ”nu există nicio îndoială în mintea mea că nu suntem singuri în univers, dar există unele persoane de la putere care cunosc acest lucru şi nu vor să spună despre ele”.

Legendara apariție a OZN-ului de la Rendlesham a fost numită Roswell al Marii Britanii, după numele localității în care s-a prăbușit în mod misterios obiectul zburător neidentificat, în apropiere de New Mexico, Statele Unite, în iulie 1947.

Observarea OZN-ului din Marea Britanie a fost semnalată atunci când trei ofițeriamericani de la baza RAF Bentwaters au văzut ”o aeronavă sub formă triunghiulară”, care a aterizat într-o pădure vecină, în primele ore ale zilei de 26 decembrie 1980. Halt, care era comandant șef adjunct al bazei în acel moment, acum în vârstă de 75 de ani, nu a fost prezent la prima întâlnire cu OZN-ul, dar i s-a raportat a doua zi. El susține că ofițerii, care au văzut luminile și apoi OZN-ul aterizând, nu au putut fi contactați timp de 40 de minute, perioadă în care au pornitcăutările prin pădure, deoarece mijloacele de comunicare s-au întrerupt.

Apoi, în seara zilei de 27 decembrie 1980, ofițerii i-au raportat că OZN-ul s-a întors. Comandantul a mers să investigheze cazul și a văzut un obiect misterios pe un câmp, între o pădure și o fermă din zonă. ”Era oval și se găsea la aproximativ 90-130 de metri distanță. După un minut, obiectul a produs un zgomot violent și a dispărut. Apoi, am observat obiecte zburătoare pe cer, la circa 900-1.200 de metri înălțime”, a povestit colonelul.

În cadrul conferinței, Halt a precizat că: ”Am confirmarea că și controlorii de radarde la baza RAF Bentwaters au văzut obiectul zburând 60 de mile în doar două sau trei secunde, ceea ce înseamnă că OZN-ul avea o viteză de mii de mile pe oră”. 

Read More