E cazul SUA- Germania, dar nu asupra lui m-as opri astazi, ci as aminti un caz care ne afecteaza direct. O mai veche datorie a Germaniei fata de Banca Nationala a Romaniei.
E vorba de contractul de Clearing semnat intre Guvernele Romaniei si Germaniei, pe data de 23 martie 1939, in care Romania se obliga sa livreze marfuri diverse (titei brut, produse petroliere, cherestea, produse cerealiere, etc.) catre Germania, care urma sa le achite la un pret mai mare cu 10 % fata de valoarea medie a preturilor mondiale.
Germania urma sa achite facturile prin Casa Germana de Compensatie, dar platile trebuiau efecuate numai catre BNR, in marci germane imperiale. BNR, la randul ei, achita in lei romanesti exportatorilor si in acest fel totul era in regula. Contractul acesta se poate gasi pe Internet, nu e niciun mare secret
In primii ani de contract Germania s-a achitat cu constiinciozitate de obligatiile financiare asumate prin contract. Dar ulterior, mai ales incepand din 1943, Germania a inceput sa gafaie cu platile, acumulandu-se restante la plata, astfel ca la data de 30 iunie 1944 BNR comunica catre Banca Reglementelor Internationale de la Basel ca Germania inregistra o restanta la contractul de Clearing de 545 milioane RM (Reichsmark – adica marci imperiale germane).
Dupa 30 iunie 1944 restantele nemtilor fata de BNR au urcat vertiginos, in doar 6 luni inregistrandu-se un total al datoriilor neplatite de circa 900 milioane RM, conform datelor obtinute de la Banca Reglementelor Internationale de la Basel, Bilantul Anual, editia sfarsitului de an 1944.
Insasi Ministerul de Finante din Germania a emis, la data de 7 septembrie 1944, un document oficial ce avea caracter intern, prin care recunostea ca are obligatii de plata neachitate la termen, catre 31 de state, protectorate si teritorii, in suma totala de 20.049.880 RM, calculate pana la data de 31 august 1944.
In fruntea listei se aflau Franta, cu 8.536.746 RM, urmata de Belgia, cu 4.987.953 RM si Danemarca, cu 1.293.515 RM. Romania ocupa locul 4 cu suma de 1.126.344 RM.
Ulterior datei de 31 august 1944 exporturile Romaniei catre Germania au continuat sa fie derulate, mai ales in virtutea inertiei si a haosului generat de actiunea politico – militara de la 23 august 1944. Dar marfurile romanesti exportate in Germania erau din ce in ce mai reduse, astfel ca totalul facturilor pe care Germania trebuia sa le plateasca Romaniei se ridica la aproape 1,3 miliarde RM.
Aceasta suma nu a mai fost niciodata achitata Romaniei, dar BNR in schimb s-a achitat constiincios obligatile asumate fata de exportatorii romani si le-a platit acestora, la zi, toate facturile !
Astfel ca singurul perdant din aceasta afacere a fost, in exclusivitate, numai BNR-ul, care nu a mai solicitat, niciodata, vreo compensare de la nemti.
Astazi valoarea initiala pe care institutia condusa de Mugur Isarescu ar putea s-o recupereze de la Germania ar fi de 18,8 miliarde de Euro, conform unor calcule efectuate de membrii comisiei Bergier, din Elvetia.
Dar in realitate valoarea in discutie ar putea fi cu mult mai mare, poate chiar undeva in jurul sumei de 100 miliarde de Euro, daca tinem cont de valoarea principalilor indicatori comparativi dintre anii 1944 si 2010 (preturile marfurilor exportate, costurile de transport, taxele vamale, etc.).
Pe 16 august 2010 parlamentara germana Ulla Jelpke a adresat Guvernului Germaniei o interpelare, solicitand un punct de vedere oficial asupra acestui posibil sold neachitat de Casa de Compensatie din Germania catre Romania, reprezantata de BNR.
Raspunsul Guvernului German, prin Ministerul de Finante de la Berlin, a venit neasteptat de repede, chiar in aceeasi zi (!). Un raspuns previzibil, prin care Ministerul Finantelor de la Berlin spune ca Romania a renuntat la orice pretentie materiala fata de Germania, prin semnarea Tratatului de Pace de la Paris, din 10 februarie 1947.
Numai ca un astfel de raspuns este total incorect deoarece art. 28 din Tratatul de Pace de la Paris prevede ca “Romania renunta la orice pretentii fata de Germania, cu exceptia celor rezultand din contracte si alte obligatii anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum si din drepturi dobindite inainte de aceeasi data” .
Deci motivatia Ministerului de Finante din Germania nu sta in picioare, ba chiar as putea spune ca insasi prin motivatia aceasta lipsita de logica s-au impotmolit si mai tare si vor trebui sa accepte, intr-un final previzibil, ca au de platit o suma imensa Romaniei.
