Se afișează postările cu eticheta inchisoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inchisoare. Afișați toate postările

Tezaurele de comori sustrase din Sarmizegetusa Regia

Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa în dosarul penal în care patru hunedoreni au fost anchetaţi pentru furtul şi traficarea a trei tezaure de bijuterii şi monede antice, în valoare de aproape patru milioane de euro. Hunedorenii au fost condamnaţi la închisoare şi la plata despăgubirilor.

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au pronunţat sentinţa într-un dosar al traficanţilor de tezaure dacice, sustrase din siturile vechilor cetăţi dacice din Munţii Orăştiei şi Sebeşului. Instanţa de fond i-a condamnat pe Liviu Darius Baci şi Mircea la câte şapte ani şi patru luni de închisoare şi trei ani interzicerea anumitor drepturi. Florin Sebastian Zvîncă a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar Romică Hîndorean a primit o condamnare de şase ani şi patru luni. Soluţia Tribunalului Hunedoara nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Magistraţii au dispus obligarea lui Liviu Darius Baci şi Mircea Mihăilă de a returna obiectele de patrimoniu furate sau contravaloarea lor în bani. ”Obligă pe inculpaţii Liviu-Darius Baci şi Mircea Mihăilă, în solidar, să restituie părţii civile Statul Român, prin Ministerul Culturii, tezaurul alcătuit dintr-un număr de 3.572 monede Lysimach şi Pharnakes, din aur, sau să plătească părţii civile contravaloarea acestora, în sumă de 3.771.950 euro.

Obligă pe inculpaţii Darius-Liviu Baci şi Mircea Mihăilă, în solidar, să plătească părţii civile Statul Român, prin Ministerul Culturii, suma de 22.600 euro, reprezentând valoarea compensaţiei echitabile plătită de partea civilă pentru recuperarea unui număr de 28 monede Lysimach, din aur. Constată că partea civilă Statul Român a recuperat: un număr de 28 monede Lysimach, din aur; tezaurul alcătuit din 35 denari romani din argint şi o tetradrahmă, precum şi tezaurul alcătuit dintr-un colier cu pandantive şi doi cercei, din aur”, a informat Tribunalul Hunedoara. Darius Baci, Mircea Mihăilă, Florin Zvâncă şi Romică Hândorean au fost trimişi în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara în toamna anului 2012. Cei patru inculpaţi au fost judecaţi în stare de libertate, iar procurorii au stabilit că ar fi produs un prejudiciu de circa patru milioane de euro. Darius Baci este acuzat de de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat, fals în declaraţii şi spălare a banilor, Mircea Mihăilă a fost trimis în judecată pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat, spălare a banilor şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 gr./l alcool pur în sânge, Florin Zvâncă este acuzat de fals în declaraţii şi spălare a banilor, iar Romică Hândorean a fost judecat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, spălare a banilor şi operaţiuni de export ilegal de bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul cultural naţional. Bani negri din tezaurele Sarmizegetusei Potrivit procurorilor, în perioada 1998 - 2009, cei patru au desfăşurat activităţi sistematice de detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia în urma cărora au sustras şi valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe tezaure arheologice, pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional. Cel mai valoros tezaur, în valoare de 3.794.550 euro, a fost alcătuit din 3600 monede Lysimach, Pharnakes şi Asander, care reprezentau 30 de kilograme, din aur. Bunurile au fost furate în august 1998, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, punctul Şesu Căprăreţei, iar la data trimiterii lor în judecată, doar 28 de monede Lysimach erau recuperate.


Un alt tezaur traficat de cei patru, potrivit procurorilor, a fost estimat la 100.000 euro, fiind alcătuit dintr-un colier cu pandantive şi doi cercei din aur. Acesta a fost sustras în perioada 2002 - 2003 din situl cetăţii dacice de la Căpâlna, judeţul Alba. Colierul şi pandantivele au fost recuperate şi depuse în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Cei patru au mai fost acuzaţi şi de traficarea unui tezaur de 35 de denari romani din argint şi o tetradrahmă, descoperite în anul 2000 din punctul arheologic Dâncu Mare. Bunurile au fost recuperate şi se află la muzeul din Alba Iulia. Condamnă pe inculpatul Baci Darius Liviu, la: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat; 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat; 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii,; 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului Baci Darius-Liviu pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor, la care adaugă un spor de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor. Condamnă pe inculpatul Mihăilă Mircea, la: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat; 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat; 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului Mihăilă Mircea pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor, la care adaugă un spor de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor. Condamnă pe inculpatul Zvîncă Florin-Sebastian, la: 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii; 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului Zvîncă Florin-Sebastian pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor. Condamnă pe inculpatul Hîndorean Romică, la: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat; - 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor; 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni de export ilegal, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului Hîndorean Romică pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor, la care adaugă un spor de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor. SURSA: Tribunalul Hunedoara. Potrivit procurorilor, banii primiţi de inculpaţi în urma traficului de obiecte de patrimoniu au fost „spălaţi” astfel. „Pentru reciclarea sumei de 3.000.000 mărci germane, rezultată din valorificarea tezaurului sustras, inculpaţii au achiziţionat o spălătorie auto (ulterior modernizată şi împrumutată frecvent cu titlu de aport asociat), două parcuri auto cuprinzând 20 de autoturisme de lux, 33 de parcele de teren în intravilanul municipiului Deva, acţiuni bancare, o vilă cu piscină, apartamente în municipiul Deva. Aceştia au petrecut vacanţe în Europa de vest, Tunisia şi Japonia etc.”, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Vă recomandăm şi: Kosoni din aur proveniţi din tezaurele de comori sustrase din Sarmizegetusa Regia au fost repatriaţi din Belgia Trei kosoni din aur au fost recuperaţi din Belgia de autorităţile statului român. Monedele dacice fac parte dintr-un tezaur furat de braconieri din Sarmizegetusa Regia. Ce făceau dacii cu banii şi de ce nu îi foloseau niciodată pentru comerţ? Secretele monedelor Koson din aur, descoperite în Sarmizegetusa Regia
Cele mai importante tezaure monetare descoperite în România provin din antichitate.
Kosonii din aur au fost găsiţi doar pe teritoriul vechii Dacii, în schimb cele mai multe dintre piesele monetare scoase la iveală în urma săpăturilor arheologice sunt monede de import. Dacii nu erau interesaţi de folosirea banilor în comerţ, potrivit istoricilor.
Copilul care a descoperit o comoară de galbeni în valoare de 500.000 de euro 
Flavius are 11 ani şi se poate considera unul dintre cei mai norocoşi copii din satul hunedorean Ocolişu Mic de la poalele cetăţilor dacice. A dat peste o comoară de galbeni, în valoare de aproape 500.000 de euro, însă nu s-a gândit nicio clipă la valoarea ei. S-a bucurat doar de descoperire şi a dat banii familiei, care i-a predat apoi autorităţilor.

O rasa de descendenti foarte evoluati, controleaza Terra

Un cercetător de la NASA susține această teorie. Nick Bostrom a declarat că o rasă de descendenți foarte evoluați, controlează Terra. Oamenii trăiesc într-o închisoare numerică.
Cine vor fi ființele viitorului? Vor fi oamenii sau alții? Putem utiliza realitatea virtuală pentru a simula evenimente din trecut sau pentru a recrea condițiile în care au trăit înaintașii noștri. Bostrom susține că trăim într-o simulare a realității. Toate sentimentele noastre, memoria, relațiile pot fi generate de un calculator. Noi suntem copiii unui cod informatic ultra sofisticat.
Noi vedem ceea ce avem nevoie să vedem și când trebuie să vedem. NASA are calculatoare care sunt de două ori mai rapide decât creierul uman. Dacă facem un calcul simplu, folosind legea lui Moore, care spune că un calculator devine o dată la doi ani mai performant, vom descoperi că un super computer, într-un singur deceniu, va avea capacitatea de a recrea viața completă a unei persoane de 80 de ani.
Computerul va recrea toată gândirea, toate emoțiile, tot ce a trăit o persoană în 80 de ani. Dacă luăm reală ideea lui Bostrom, universul nostru este o simulare informatică, creată de o super entitate și generată printr-un cod informatic, vor rezulta multe incoerențe și mistere legate de cosmos. Cine se ascunde în spatele acestei simulări?
Mărimea și vârsta universului sugerează că multe civilizații foarte dezvoltate există în univers.
Soarele comparativ cu celelalte stele din galaxie, este o stea tânără. Există miliarde de stele care sunt mai bătrâne decât Soarele.
Probabilitatea că există viață pe alte planete este mare. Faptul că miliarde de planete au existat înainte de formarea Soarelui, induce posibilitatea ca viața în galaxie să nu fi apărut o dată cu Soarele. Fără să știm foarte multe, planeta noastră este colonizată de aceste civilizații foarte dezvoltate. Poate că nu vă pare realistă ipoteza prezentată mai sus, dar vă informez că o mare parte din documentele declasificate și aparținând CIA, conțin informații cu privire la posibilitatea unei invazii a extratereștrilor.
Teama autorităților americane este așa de mare, încât se spune într-un document că bomba atomică a rușilor nu trezește astfel de sentimente de panică. Ipoteza conform căreia nu suntem singuri în univers nu este nouă. Nici teoria că extratereștrii ne monitorizează sau suntem creați de extratereștrii și aduși pe planeta Pământ nu este nouă.
Edgar Mitchell este al șaselea om care a pus piciorul pe Lună, în anul 1971. Într-un interviu acordat unui post de televiziune american, el a povestit următoarea întâmplare. După încheierea misiunii, în anul 1971, el a fost contactat de martori sau de copiii celor dispăruți și care au fost martori la evenimentul de la Roswell.
Proprietarul unei firme de pompe funebre din Roswell i-a declarat că autoritățile care se aflau la locul prăbușirii OZN-ului, i-au comandat un sicriu, cu mărime ca pentru un copil. În sicriu a fost transportat corpul neînsuflețit al unui extraterestru, mort în acest accident. Acest lucru a fost confirmat și de fostul șerif din Roswell, care a participat la anchetă.
Mitchell a spus că a înțeles poziția autorităților americane de a mușamaliza acest caz, pentru că omenirea nu era pregătită, în acel moment, să cunoască adevărul. El continuă și spune că nu înțelege atitudinea autorităților de a nega acele fapte, în prezent, când omenirea este pregătită din toate punctele de vedere de a i se spune adevărul. El a conchis că probabil la mijloc sunt interese majore și sume uriașe de bani.

Dan Diaconescu a uitat de datoria la BRD

Judecătoria Sectorului 1 a admis o cerere a BRD-Groupe Societe Generale de executare silită în cazul unui imobil al lui Dan Diaconescu din Sectorul 1 al Capitalei, pentru o datorie de peste cinci milioane de euro, pe care liderul PPDD trebuia să o plătească până în 25 aprilie.
BRD-Groupe Societe Generale a cerut Judecătoriei Sectorului 1 executarea silită a lui Dan Diaconescu pentru un împrumut în valoare de 5.012.774,05 euro, făcut în luna septembrie 2011, prin intermediul SC Oglinda Press SRL, al cărui acţionar majoritar este. Liderul PPDD ar fi trebuit să achite datoria până în 25 aprilie.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti au admis joi cererea, banca putând astfel să execute silit un imobil al lui Dan Diaconescu, situată în Sectorul 1 al Capitalei.
"Admite cererea de încuviinţare a executării silite. În baza art. 665 alin. 3 si art. 819 NCPC încuviinţează executarea silită imobiliară cu privire la imobilul situat în localitatea Bucureşti, strada Căpriorilor nr. 6, sector 1, proprietatea debitorului Diaconescu Cristian Dan, pentru recuperarea creanţei în sumă de 5.012.774,05 euro, în temeiul titlului executoriu emis la data de 29.09.2011 de către SC Oglinda Press SRL, cu scadenţă la data de 25.04.2013, avalizat de debitorul Diaconescu Cristian Dan, la care se vor adăuga cheltuielile de executare. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu", se arată în decizia instanţei de judecată.
Decizia Judecătoriei Sectorului 1 este executorie şi nu poate fi atacată.

Puya ar împuşca toţi câinii agresivi

După ce rapperul Puya a declarat pe scena Romanian Music Awards 2013 că ar împuşca toţi câinii maidanezi agresivi, iubitorii de animale i-au pus gând rău.
Cântăreţul de muzică rapp Puya a declarat că ar împuşca toţi câinii maidanezi care sunt agresivi faţă de copii. Puya este şi el tatăl a două fete minore. Vorbele au fost spuse pe scena premiilor Romanian Music Awards 2013 de la Braşov.

Iubitorii de animale s-au simţit ameninţaţi şi au creat o petiţie prin care cer arestarea artistului pentru instigare la violenţă împotriva animalelor. Petiţia ajunsese marţi dimineaţă la 500 de semnături.

“Puya a atras dispreţul multor oameni, după ce a intrat pe scenă la Romanian Music Awards şi a îndemnat publicul să omoare câinii comunitari”, se arată în petiţia postată pe change.org.