Se afișează postările cu eticheta stiri externe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stiri externe. Afișați toate postările

ISIS a ocupat peste 70% din teritoriul Siriei, ce ordin a dat Vladimir Putin?

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a dat ordin, vineri, la o întrevedere cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, ca forţele armate ruse din Siria să acţioneze mai dur şi orice ţintă care reprezintă un pericol pentru militarii ruşi să fie nimicită.

 Potrivit presei ruse, Vladimir Putin a desfăşurat vineri, 11 decembrie, o şedinţă cu reprezentanţii Ministerului Apărării pentru a discuta despre situaţia forţelor armate care luptă în Siria. „Vă chem să acţionaţi mult mai dur. Orice ţintă care reprezintă o ameninţare la adresa forţelor armate ruse trebuie să fie nimicită imediat”, a declarat liderul de la Kremlin. În acelaşi timp, Putin i-a avertizat pe cei care vor organiza provocări militarilor ruşi că deja au fost întreprinse măsuri suplimentare pentru securitatea acestora şi a bazelor militare aeriene. La rândul său, Serghei Şoigu i-a raportat lui Putin despre faptul că numărul teroriştilor din Siria şi Irak este de circa 60 de mii, iar suprafaţa teritoriilor controlate de ISIS a crescut. „ISIS a cucerit peste 70% din suprafaţa Siriei şi majoritatea regiunilor din Irak”, a precizat Şoigu. Autorităţile de la Moscova au mai anunţat că oferă suport şi arme atât forţelor guvernamentale, cât şi „armatei siriene libere” care luptă împotriva ISIS.

Rusia si Franta si-au unit fortele

Presedintele rus Vladimir Putin a ordonat marti navelor ruse de razboi din Mediterana sa intre in ‘contact direct’ cu portavionul Charles-de-Gaulle si sa ‘coopereze cu aliatii’ francezi.

‘Un grup naval francez in frunte cu portavionul (Charles-de-Gaulle) va sosi in curand in sectorul actiunilor pe care le intreprindeti. Trebuie stabilit un contact direct cu francezii si trebuie lucrat cu ei ca si cu aliatii’, a cerut Vladimir Putin in timpul unei reuniuni a Statului Major al armatei ruse, reuniune consacrata operatiunilor militare in Siria, dupa cum relateaza Interfax.

Seful Statului Major si ministrul apararii au primit indicatiile necesare, trebuie elaborat cu ei (francezii) un plan de actiuni comune atat pe mare, cat si in aer’, a adaugat liderul de la Kremlin.

Presedintele rus si omologul sau francez Francois Hollande au avut marti o convorbire telefonica, in cadrul careia au convenit ca agentiile lor de informatii sa aiba o coordonare mai stransa in problema conflictului din Siria, dupa atentatele de vineri de la Paris.

Cu 26 de avioane de vanatoare la bord – 18 avioane de vanatoare Rafale si opt Super Etendard -, portavionul Charles de Gaulle va creste considerabil capacitatea fortelor aeriene franceze in regiune, reducand timpul de zbor pentru raportarea misiunilor realizate in prezent in regiunea golfului.

Ca si Franta, Rusia a decis marti sa-si intensifice operatiunile militare in Siria in urma tragediei aviatice de la sfarsitul lunii octombrie din Egipt, in care a fost implicat un avion rus cu 224 de persoane la bord, tragedie considerata de Moscova a fi fost provocata de un act terorist.

Bombardiere strategice ruse au lovit, pentru prima data, pozitii ale gruparii jihadiste Statul Islamic in Siria, tara unde Moscova duce de la 30 septembrie o campanie de operatiuni aeriene, a indicat ministrul rus al apararii Serghei Soigu, in cadrul reuniunii membrilor Statului Major rus.

Pana in prezent, Rusia a utilizat in Siria bombardiere tactice si avioane de sprijin la sol. Utilizarea bombardierelor strategice cu raza lunga de actiune, mai puternice si decoland din Rusia, constituie o noua etapa in demonstratia de forta militara rusa in aceasta tara, noteaza AFP.

Bombardiere Tu-22 au lovit marti dimineata pozitii ale Statului Islamic in provinciile Raqa (nord-est) si Deir Ezzor (est), in timp ce Tu-160 si Tu-95MC au bombardat provinciile Alep (nord-vest) si Idleb (nord-vest), a precizat Serghei Soigu.

Potrivit sefului Statului Major rus, Valeri Gherasimov, aviatia rusa a lovit, in cele 48 de zile de interventie, 4.111 de tinte in Siria si a distrus 562 de posturi de comanda, 64 de tabere de antrenament si 54 de depozite de arme.

Armata rusa a anuntat totodata ca isi va intari contingentul aerian in Siria cu 37 de avioane, intre care opt Su-34 si patru Su-27.

SUA ameninta Romania, gaze de sist si Rosia Montana

SUA santajeaza Romania: ”Ori lasati americanii sa extraga gaze de sist pentru a le vinde Europei dependente de gazul rusesc, ori va vom izola ca pe vremea lui Ceausescu si va lasam prada razboiului”
Politologul evreu american George Friedman este unul dintre acei analisti pe care ii asculta liderii politici si militari de la Washington. Director al  Stratfor, una din cele mai influente agentii de analiza din SUA, considerata de multi practic o firma privata a CIA, George Friedman, ii avertizeaza pe romani . Individul practic ne santajeaza si ne spune in fata, tradus, cam asa : ”ori puneti tara la bataie si ne dati gazele de sist si aurul de la Rosia Montana, ori veti avea soarta lui Ceausescu. Da, efectele asupra mediului sunt grave, dar asta e pretul pe care trebuie sa il platiti”. Rar mi-a fost dat sa aud la un asemenea nivel o abordare mai abjecta.
Dar sa ascultam ce zice:
”Americanii vin aici sa faca bani. Sunt multe feluri de a face bani si un mod sigur de a-i pierde: sa nu cunosti situatia, adica impredictibilitatea.
In ultimii ani, investitorii americani s-au saturat de Romania. exemplul care imi vine in minte e Rosia Montana. A devenit un simbol in comunitatea de investitori a ceea ce se poate intampla in Romania. Cred ca guvernul a inteles asta si faptul ca principalele voastre resurse sunt cele energetice si minerale.Trebuie sa va targuiti, dar odata incheiat targul, sa va tineti de el.”
“Daca un guvern incheie un contract, toate guvernele de dupa el trebuie sa il respecte. Daca nu, viabilitatea Romaniei ca tara independenta e amenintata. Romania are nevoie de investitori straini, nu are resursele sa se dezvolte singura. Capacitatea europenilor de a investi e limitata, chinezii au bani, dar isi aduc propria forta de munca, rusii au bani, dar nu au expertiza, americanii le au pe toate. Problema e acum domnia legii – un contract sa ramana un contract, sa nu se schimbe. Asa ca nu faceti targuri proaste, ca sa nu trebuiasca sa le schimbati.
In 6 luni – un an, investitorii vor incepe sa vina. Companiile americane urmaresc acum cu atentie Romania. Stim de o companie care vrea sa investeasca in energie si are nevoie de informatii. Din pacate, la voi aceste informatii sunt secrete, or nu poti aduce investitii cu informatii tinute in secret.
Gazele de sist sunt o arma care poate fi folosita pentru a evita razboiul. Rusia controleaza Europa prin gaze. Aveti nevoie de resurse alternative iar Romania e cea mai bogata in astfel de resurse. De aceea americanii sunt atat de interesati de resursele voastre.
Romania trebuie sa decida daca va permite exploatarea gazelor de sist. Ar fi minunat daca nu am avea nevoie de ele, dar data fiind pozitia strategica a Romaniei, exploatarea gazelor de sist e o problema strategica nationala. Gazul de sist limiteaza influenta ruseasca. Oricat de mult ar putea afecta mediul el ofera o solutie geopolitica. In situatia actuala a Romaniei, ar fi iresponsabil sa nu luati in considerarea exploatarea gazelor de sist.
Decizia trebuie luata acum”, ne atentioneaza analistul american “fiindca acum rusii taie energia Europei. Totul presupune un risc. Gazele de sist ar putea polua mediul, dar Rusia… Nimic din ce am construit nu a ramas fara consecinte asupra mediului. Romania vrea sa fie sigura ca restul Europei are suficient gaz ca sa nu poata fi santajata de rusi, altfel Romania va fi izolata, asa cum a fost in timpul Razboiului Rece.
Riscul ecologic e real, riscul geopolitic e si mai real. Pericolul ca Romania sa se intoarca la perioada cand era izolata de toata lumea, ca in timpul lui Ceausescu, trebuie luat in considerare.”

Dosare cu vizite de gradul II

La sfarsitul lunii martie 2015, Ministerul Apararii al Marii Britanii a fost acuzat de musamalizare OZN, dupa ce a intarziat publicarea unui volum masiv de documente, poreclit intre timp „Dosarele X ale Marii Britanii”.  La sfarsitul anului trecut, Ministerul Apararii a promis sa elibereze 18 noi fisiere OZN, dar nu a reusit sa-si materializeze promisiunea. Dupa ce Lordul Black din Brentwood a depus o interpelare in Camera Lorzilor, Ministerul Apararii a recunoscut ca nu a dat inca documentele Arhivelor Nationale, pentru a fi facute publice, acuzand „cerinte suplimentare de procesare” si declarand ca fisierele vor fi publicate la sfarsitul anului 2015 sau in 2016.
 Nick Pope, care a lucrat ca investigator OZN la Ministerul Apararii, a declarat: „Aceasta intarziere masiva va fi luata in brate de teoreticienii conspiratiei. Se pare ca Ministerul Apararii functioneaza la ralanti. Apare fireasca suspiciunea ca exista o bomba in aceste fisiere si ca ministerul nu stie cum sa se descurce”. O posibilitate ar fi cazul militarului american John Burroughs, implicat in intalnirea OZN din 1980, de la Rendlesham Forest, dupa care s-a ales cu probleme grave de sanatate. „Avand in vedere ca guvernul SUA a emis recent o cerere de prejudiciu, pe baza faptului ca guvernul britanic a admis ca martorii incidentului de la Rendlesham au fost, probabil, iradiati, este posibil ca acest lucru sa fi provocat o disputa diplomatica la nivel inalt, si asta e ceea ce cauzeaza intarzierea. Pat Frascogna, avocatul lui Burroughs, a castigat recent un proces pentru a forta sefii din departamentul de sanatate a militarilor SUA sa plateasca pentru tratamentul bolii sale… Aceste fisiere ale ministerului britanic al apararii (cele intarziate n.n.) contin informatii despre incidentul din Rendlesham Forest, asa cum reiese din niste documente desecretizate anul trecut, raspunzand la o cerere facuta de catre John Burroughs, in virtutea legii accesului liber la informatii”.
Dosare cu vizite de gradul II
 In timp ce multi teoreticieni ai conspiratiei spera ca cele 18 dosare sunt pline de dovezi privind vizite extraterestre, este mult mai probabil ca ele contin informatii strict secrete de aparare, care ar putea sa se refere la arme sau la avioane clasificate. „In continuare, situatia este frustranta pentru noi toti, cei care incercam pur si simplu sa aflam adevarul despre ce anume s-a intamplat”, a mai comentat Pope. Ca raspuns la intrebarea Lordului Black, Lordul Astor de Hever, subsecretar de stat si lord purtator de cuvant pentru aparare, a declarat doar atat: „Programul pentru transferul de fisiere de la Ministerul Apararii la Arhivele Nationale este format din aproximativ 10.000 de dosare pe an. Acest program este actualizat continuu, pentru a tine seama de modificarile de prioritate si de progres pe diferite seturi de inregistrari”…
*  *  *
 In ultimii 20 de ani, mai multe agentii guvernamentale au facut publice fisiere cu rapoarte si anchete pe fenomenele aeriene neidentificate. Aproape toate aceste dosare contin observatii din aviatie sau incidente legate de siguranta zborurilor, implicand lumini sau obiecte neobisnuite, intre care: pericolul unor coliziuni aeriene, apropiere periculoasa, distragerea atentiei echipajului, detectii radar nereusite, incursiuni sau manifestari in interiorul spatiului aerian restrictionat sau controlat etc. Rapoartele sunt facute de regula de piloti civili si militari sau controlori de trafic aerian, aflati in timpul desfasurarii activitatii lor profesionale. In aceste observatii exista multe trasaturi similare sau „profiluri”, care ar putea fi folosite pentru siguranta aviatiei, deci care ar merita sa fie analizate mai indeaproape. Cu toate acestea, la nivel oficial, nu a existat niciun efort coordonat in acest sens. Autoritatile aeronautice americane indruma pilotii si controlorii de trafic aerian, care vor sa faca un raport raport privind o intalnire OZN, sa contacteze grupurile civile de cercetare OZN; iar aceste organizatii nu au publicat niciun studiu si nu au demonstrat nici cel mai mic interes pentru problematica sigurantei aviatiei…
 Sunt si unele exceptii. Guvernul francez si-a mentinut o vigilenta oficiala, aproape constanta, cu privire la fenomenele aeriene neidentificate. In 1977, el a infiintat GEPAN, ca un grup de cercetare pentru studiul fenomenelor aerospatiale neidentificate, in cadrul CNES (Centrul National pentru Studii Spatiale). Acest grup, cu unele reorganizari, a avut o existenta continua, azi numindu-se GEIPAN (Groupe d’Études et d’Informations sur les Phénomčnes Aérospatiaux Non-identifiés). El este o organizatie, finantata de la buget si cu o activitate reglementata prin lege, care colecteaza rapoartele prin politie, jandarmerie si din intreaga birocratie franceza, inclusiv de la autoritatea aeronautica. In felul acesta stau la un loc si toate rapoartele privind incidentele OZN afectand siguranta aviatiei. Incepand cu sfarsitul anilor 1980, ca raspuns la propriile cazuri OZN, si guvernele din Chile, Peru si Uruguay au infiintat echipe oficiale de cercetare a fenomenului OZN, cu accent pe observatiile aviatorilor si pe incidentele legate de siguranta in domeniul aviatiei.
Dr. Richard. F. Haines, „chief scientist” la Centrul national de aviatie pentru raportarea fenomenelor anormale (NARCAP) din SUA, a colectat peste 3400 de cazuri de observatii si incidente aviatice, care implica fenomene aeriene neidentificate (FAN). Richard Haines a fost anterior sef al biroului pentru factorii umani ai spatiului la NASA si a servit timp de 21 de ani drept cercetator principal la Centrul de cercetare aerospatiala Ames al NASA. NARCAP a fost fondata in anul 1999 in mod specific pentru a investiga si a documenta rapoartele OZN ale aviatiei, in beneficiul sigurantei zborurilor. Rapoartele sunt tratate in mod confidential pentru a proteja reputatia autorilor. NARCAP are un personal de aproximativ 50 de specialisti care pot efectua investigatii, analize, prezentari si alte actiuni legate de siguranta aviatiei in contextul OZN. NARCAP a publicat numeroase rapoarte si studii. Primul sau raport tehnic, „Siguranta aviatiei in America: un factor pana acum neglijat”, a fost pregatit si lansat de Dr. Richard Haines in 1999. Acest document prezinta peste 100 de exemple de incidente OZN, care au implicat factori de siguranta a aviatiei, pe o perioada de 50 ani.
 Dominique Weinstein, specialist tehnic international al NARCAP si membru al colegiului de experti al CNES-GEIPAN, a intocmit o colectie de 1300 observatii din aviatia internationala, din perioada 1916-2000, privind incidente care implica OZN. Carlos Guzman si Alfonse Salazar asociati de cercetare NARCAP din Mexic, au publicat in 2004 o carte – Ovnis y la Aviación Mexicana – documentand multe exemple de observatii OZN facute de aviatie si de incidente legate de siguranta zborurilor. In anul 2006, ministerul britanic al apararii, a dat publicitatii raportul „CONDIGN”, privind „Fenomene Aeriene Neidentificate in regiunea de aparare aeriana a Regatului Unit”, care afirma raspicat ca „existenta FAN (deci a OZN-urilor n.n.) este indiscutabila… Si ele sunt, probabil, o amenintare la adresa sigurantei aviatiei”. Rapoartele „Airprox” publicate de Autoritatea Aviatiei Civile a Regatului Unit releva in mod clar ca anumite cazuri OZN implica intr-adevar factori de siguranta a aviatiei si ca multe cazuri de OZN din Regatul Unit prezinta caracteristici comune cu cele raportate in alte tari. Organismul oficial de cercetare OZN al guvernului chilian – CEFAA – a fost infiintat in anul 1997. In anul 2010, NARCAP semnat un acord oficial de cercetare cu CEFAA, participand apoi la investigarea mai multor cazuri din Chile. In 2010 NARCAP a publicat „Project Sphere”, un efort international pentru a examina observatiile si incidentele legate de siguranta aviatiei, care implica OZN-uri de tipul luminilor sau al obiectelor sferice. Acest raport include cazuri din sase tari, inclusiv din Statele Unite ale Americii.
OZN si siguranta aeriana
 In septembrie 2012, Richard Haines prezentat in fata Academiei franceze a Aerului si Spatiului, precum si in fata grupului Ill-de-France al Asociatiei Aeronautice si Astronautice a Frantei, un studiu privind OZN-urile si factorii de siguranta aeriana. In 2013 Guvernul din Peru a redeschis propria echipa de investigatii militare OZN – OIFAA. In acelasi an, ca raspuns la cazurile care implica OZN-uri, mai multi piloti germani si din UE au infiintat ramura NARCAP – Germania. In luna iulie 2014, Richard Haines si Dr. Jacques Vallée, membru in Comitetul executiv consultativ NARCAP, au prezentat, la un atelier de lucru inchis, numit CAIPAN, gazduit de organismul oficial francez CNES-GEIPAN, tehnicile de investigare pentru a examina pretinsele intalniri FAN raportate de aviatie, ca si elaborarea unei strategii de cercetare a fenomenului.
La acelasi atelier, cercetatorul argentinian Carlos Daniel Ferguson a pregatit un document intitulat „Rapoarte ale pilotilor argentinieni privind siguranta aviatiei, cu referire la fenomene aeriene neidentificate”. Si in acest document, publicat pe site-ul NARCAP.org, sunt evidentiate descrieri si „comportamente” OZN, care sunt in concordanta cu cele raportate de alte natiuni. Priit Rifk, din Estonia, asociat de cercetare la NARCAP, a pregatit un document intitulat „O trecere in revista a unor presupuse intalniri OZN, implicand siguranta aviatiei, avute de piloti estonieni in spatiului aerian estonian si din Uniunea Sovietica”, publicat pe site-ul NARCAP. Si acest document contine cazuri cu profile compatibile cu unele raportate in alte tari. De-a lungul ultimilor 15 ani, NARCAP a primit si numeroase rapoarte din multe alte tari, cu cazuri care implica aparent factorii de siguranta a zborurilor la intalnirile OZN.

Transilvania detine cheia salvarii planetei

Printul Charles al Marii Britanii a acuzat societatea că exploatează mediul înconjurător fără a ajuta natura să se regenereze. Mai mult, moștenitorul Coroanei britanice crede că Transilvania deține cheia salvării planetei.

The Mirror îl citează pe prințul Charles, care a vorbit despre biodiversitate și comunități rurale la BBC Radio 4.El insusi pasionat de agricultura, fiul reginei Elisabeta a II-a a spus ca "trebuie pusa o valoare economica pe ceea ce ne da natura".

"Pentru sute de ani, am dat natura la o parte si am exploatat, am luat, nu am pus nimic inapoi. Si ne imaginam cumva ca suntem separati de natura, ca doar exista altundeva, ca o poti exploata", sustine printul Charles.

Acesta a cumparat si a renovat proprietati in Transilvania, dupa ce s-a indragostit de aceasta regiune in urma cu 20 de ani. Mostenitorul tronului britanic spune ca vrea sa conserve mediul pentru nepotii sai si ai altor oameni si sustine ca biodiversitatea ar trebui pusa in centrul agriculturii.

Printul Charles sustine ca "vechile tipare de viata" din Transilvania ar trebui pastrate, dand exemplul cositului fanului si al oamenilor care au una sau doua vaci.

"Micul fermier, micul proprietar este absolut crucial pentru mentinerea sigurantei alimentare. Nu poate fi totul facut de catre corporatii gigantice. Unele dintre ele incearca, insa multe dintre ele nu sunt interesate de biodiversitate sau cultura sau comunitatile rurale", mai spune prințul Charles.

OZN de mari dimensiuni, Primul nivel de alerta nucleara in America

În data de 17 aprilie 1997, ora 8.00, un satelit american, Geos 9, transmite o fotografie, în care un obiect de dimensiuni uriașe survolează Alaska. Imaginea a fost difuzată de mai multe site-uri, inclusiv NASA, dar, după câteva ore, aceasta este retrasă.
La ora 8.30, obiectul se afla deasupra Vancouver Island. La aceeași oră, un alt obiect de dimensiuni mari se afla deasupra Pacificului, la 80 de kilometri de San Francisco. La orele 9.00, obiectul de deasupra Pacificului dispăruse. Cel de deasupra Alaskăi continua să survoleze zona.
Cele două obiecte aveau peste 40 de kilometri lungime, forma fiind de pătrat sau dreptunghi. La orele 11.00, un alt obiect, de dimensiuni de 20 de kilometri lungime, survolează Colorado. Specialiștii au considerat că sunt OZN-uri de mari dimensiuni, numite și mame, în care se află OZN-uri de mici dimensiuni.
La orele 11, în SUA se declanșează primul nivel de alertă nucleară. Agenția Reuters dă un anunț, în care se spune că alerta a fost dată pentru protejarea populației din zonele survolate. Nu se precizează de cine sau de care pericol trebuia protejată populația.
Câteva zile mai târziu, un specialist de la NASA, într-o conferință de presă, susține că imaginile transmise de satelit se datorează unor probleme legate de programul prin care satelitul trimitea imaginile. Dacă lucrurile au stat așa, de ce a fost declanșat primul nivel de alertă nucleară?
S-a produs ceva foarte grav, dacă autoritățile americane au apelat la o astfel de alertă. În data de 15 martie 1997, cu o lună înainte de evenimentele din SUA, au fost observate OZN-uri de mari dimensiuni, în mai multe colțuri ale lumii.
Cea mai spectaculoasă observare a OZN-urilor s-a făcut la 15 kilometri de Ottawa, într-un orășel. Practic, toată populația care se afla acasă, în jurul orelor 19.00, a văzut două OZN-uri, de dimensiuni uriașe, de culoare galbenă. Ele zburau silențios și s-au oprit deasupra râului din apropierea orașului, timp de 40 de minute.
Din cele două OZN-uri au ieșit zece OZN-uri de dimensiuni mai mici, care după câteva minute, au dispărut în OZN-urile mamă. Unul dintre OZN-urile mai mici s-a apropiat de râul înghețat, la o distanță de 300 de metri. Avea o lungime de aproximativ 12 metri, iar culoarea galbenă se reflecta în gheața râului.
Același fenomen a fost observat în Gatineau, un alt oraș al Canadei, în statul Virgina, SUA. Doi piloți care zburau, în 15 martie 1997, deasupra orașului Tucson, Arizona, au înaintat superiorilor lor un raport, în care au descris faptul că două OZN-uri de dimensiuni uriașe au înconjurat avionul în care se aflau, minute întregi.
În aceeași noapte de 15 martie, în Nevada, pe un perimetru de peste 480 de kilometri, populația din zonă a putut urmări fascinanta apariție a unor OZN-uri, de dimensiuni uriașe, care au staționat deasupra orașului Phoenix, minute bune.
Printre observatori s-a aflat chiar și guvernatorul statului Nevada. Au fost puse la dispoziția specialiștilor trei filme video. Conform acestora, unul dintr OZN-uri avea peste 1500 de metri. Spre surprinderea tuturor, autoritățile nu au fost interesate de filme, poze sau mărturii ale miilor de persoane.

Tesla a fost geniul care comunica cu extraterestrii

Indiscutabil, Tesla a fost un geniu. Multe din documentele care au fost găsite în laboratorul său, după moartea sa, au fost confiscate de FBI și ținute secret, departe de ochii curioșilor.
Ulterior, s-a dovedit că invențiile pe care și le-au însușit alți cercetători și pentru care au primit premiul Nobel, se găseau ca prototip în documentele din laboratorul său.
Începând cu anul 1896, el era convins că poate comunica prin semnale radio cu civilizații extraterestre.
În anul 1899, în timp ce se afla în laboratorul său din Colorado Spring, a recepționat mai multe semnale radio cosmice, pe care le-a considerat ca fiind transmise de civilizații extraterestre.
Tesla nu este singurul om de știință care a fost convins că a primit mesaje codificate de la alte civilizații. Marconi, cel care a intrat în istorie ca fiind inventatorul radioului, cu toate că Tesla îl brevetase cu câțiva ani, înaintea sa, a declarat că și el a recepționat mesaje care proveneau din spațiu.
În anul 1937, Tesla a declarat că a lucrat mult timp la un aparat care putea trimite mesaje interstelare, prin semnale radio. El a susținut că a primit mesaje codificate de la extratereștrii, situație care a fost confirmată și de alți cercetători, după anul 1970.
După întâmplarea cu Marconi, care îi furase invenția privind radioul, în anul 1934, Marconi recunoaște acest lucru și își cere scuze public, Tesla se retrage în laboratorul său, nu mai face publice studiile și invențiile pe care le gândise, de teamă că îi vor fi furate.
Cel mai mare mister din jurul lui Tesla este cel legat de Tunguska.
Coincidență sau nu, în aprilie 1908, Tesla declară unui ziarist că a inventat un emițător care prin undele pe care le trimite, poate genera o explozie uriașă, la mare distanță.
Tesla a recunoscut că efectele sunt catastrofale pentru omenire. Două luni mai târziu, are loc catastrofa din Tunguska. Coincidență, sau nu?
Conform teoriilor sale, lume este un condensator natural, un fel de diapazon, care poate trimite unde electrice produse de un emițător central.
Ideea era de a trimite unde electrice în jurul planetei, pe care urma să le capteze, iar.
El este geniul care a creat artificial un fulger de peste 50 de metri înălțime. Experimentul a distrus laboratorul în care lucra, dar și casele vecinilor.
Tesla gândește un proiect mondial prin care toată omenirea să aibă electricitate. Proiectul era simplu. O tijă înfiptă în pământ și legată la un transformator. Proiectul era grandios. Energie electrică gratuită pentru toată omenirea.
Omul de afaceri american, Astor Morgan, s-a oferit să îi sponsorizeze proiectul. Conform calculelor lui Tesla, emițătorul putea furniza 100 miliarde de Wați, care corespunde la 10 megatone de TNT, adică, exact puterea exploziei din Tunguska.
În mâinile lui Tesla se afla o armă redutabilă, mai puternică decât cea atomică.
Sponsorul său, Morgan, înțelege amploarea și importanța proiectului, dar și pericolul la care era expusă planeta.
Afacerile sunt afaceri, a spus Morgan. Cum să dăm electricitate gratuit omenirii? Morgan se retrage din acest proiect.
Tesla devenise fanatic în susținerea proiectului său. Deprimat, înrăit de societatea în care trăia și care nu-l susținea, Tesla se retrage în cercetare, încercând de unul singur să finalizeze proiectul.
Explozia misterioasă a vasului francez Iena, în anul 1907, în largul oceanului, a fost pusă pe seama acestui experiment, care devenise terifiant.
Întrebat dacă are legătură cu această tragedie, Tesla a tăcut.
De ce a ales Tesla, Siberia, ca loc pentru a testa experimentul?
În anul 1908, cercetătorul Roberts Peary pleca într-o expediție la Polul Nord. Toată lumea științifică avea ochii ațintiți asupra lui Peary, care avea susținerea autorităților americane, nu numai financiar.
Tesla uitat de lume, de sponsori, a declanșat experimentul în Tunguska, pe de o parte, pentru a compromite expediția, pe de altă parte, pentru a-și demonstra valoarea științifică.


Rusia spune adevarul despre fenomenul OZN

Multe rumori au fost cu privire la un prim contact pe care rușii l-au avut cu o civilizație extraterestră, încă din anul 1942. Vocea Rusie a realizat un documentar în care a prezentat anumite documente, care atestă acest lucru.
În anul 1969, în apropiere de orașul Sverdlovsk s-a produs un accident. Rușii au recuperat epava unui OZN, dar și cadavrul unui extraterestru.
Toată operațiunea s-a făcut strict secret, de către militari și KGB. Conform unor rapoarte, rușii au reușit să facă autopsia cadavrului, într-un loc, strict secret. Conform ziarului Pravda, KGB -ul a avut ca sarcină asamblarea OZN-ului
În data de 10 august 1989, radarele rusești au detectat un OZN. Observatorii de la turnul de control au încercat să intre în contact cu el. Pentru că nu s-a putut realiza acest lucru, OZN-ul a fost considerat ostil și în urmărirea lui a fost trimis un MIG-25.
OZN-ul a fost doborât și la locul accidentului s-a deplasat o echipă de specialiști. Cu toate că au avut echipament de protecție, unii dintre membrii echipei s-au îmbolnăvit, din cauza radiațiilor din zona accidentului. Epava OZN-ului a fost transportată la baza militară Mozdok. Unul dintre cei trei extratereștrii, care se aflau în epava OZN-ului trăia, cu toate că avea răni grave.
O echipă de medicii s-a deplasat la baza Mozdok, pentru a încerca să-l mențină în viață. Extraterestrul a murit, după câteva ore. Cei trei extratereștrii aveau înălțimea de un metru și purtau costume metalice de culoare gri. Pielea lor avea o culoare bleu-verde și o textură reptiliană.
Nu aveau păr, ochii erau mari, de culoare neagră și prezentau o peliculă de protecție. Brațele erau mici, dar se terminau cu degete în formă de gheare. Cele trei corpuri au fost conservate în recipiente de sticlă și duse la Kapustin Yar. La numai o lună, după această întâmplare, Rusia este scena unui alt incident.

În septembrie 1989, în orașul Voronej, situat la 480 kilometri de Moscova, se întâmplă un fapt extraordinar. În apropierea parcului din Voronej, a aterizat un OZN. Trei creaturi de talie mare, 3-4 metri înălțime, având capete minuscule au coborât din OZN și s-au plimbat câteva minute prin parc. Ele erau însoțite de un robot în miniatură.
Mulțimea a fost cuprinsă de panică și isterie. Această vizită a fost confirmată de sute de persoane care se aflau în zona parcului.
OZN-ul avea forma unui disc și o lungime de 16 metri, o înălțime de peste 4 metri, prezenta o ușă de intrare și hublouri. După câteva minute, OZN-ul s-a ridicat și a plecat silențios.  Organele de partid și KGB-ul au negat această întâmplare, cu toate că, la ea au participat ca observatori, sute de localnici.
În anul 2012, Asociația Kosmopinsk a emis un raport cu privire la activitatea OZN-urilor deasupra Rusiei. În raport se arată că numărul OZN-urilor în formă de triunghi a fost mai mare, față de cele în formă discoidală sau sferică. Traiectoria lor a fost în zig-zag, toate emiteau fascicole luminoase, semn că ele urmau executarea aterizării.
În data de 5 septembrie 2012, deasupra Moscovei a fost observat un OZN, care preț de mai multe minute a survolat Moscova. În raport se spune că mii de moscoviți au vizualizat, fotografiat sau filmat OZN-ul.  Chiar și instituțiile de specialitate în acest domeniu au filmat această apariție.

Documentarele care au fost difuzate pe posturile de televiziune ruse au purtat titlul campaniei, Rusia spune adevărul despre OZN-uri. Rusia a solicitat SUA să procedeze la fel și să difuzeze publicului documente pe care le țin secret, încă din anul 1947.

Femeia care misca obiectele cu puterea mintii

Dacă privim în istorie vom vedea că multe persoane susțineau că au puteri psihice ieșite din comun. Unii dintre ei erau șarlatani, alții aveau cu adevărat astfel de puteri neobișnuite.
Nina Kulagina era femeia care deplasa obiecte cu ajutorul spiritului. Ea s-a născut la Leningrad, în anul 1927.
La 14 ani intră în armata Roșie, unde luptă și este avansată la gradul de sergent. În timpul războiului este rănită la cap de un obuz.
La scurt timp, după acest accident, ea a constatat că poate mișca obiectele din jurul său, cu ajutorul minții.
După război, ea și-a făcut o familie și a intrat într-un con de umbră. După anul 1960, ea devine o adevărată vedetă a URSS, până în anul 1990, când a murit.
Totul a început cu un eveniment minor care s-a produs. S-a enervat și a observat că obiectele care erau în preajma sa, au început să se miște. Într-un interviu pe care l-a acordat, înainte de moarte, Kulagina a declarat că pentru a activa aceste puteri, ea are nevoie de o perioadă în care să mediteze.
Când simte o durere puternică în coloană, iar imaginile din fața ochilor devin neclare, știe că această putere psihică este activată. În timpul războiului rece, o serie de filme au fost făcute cu Nina Kulagina, în care ea ridică anumite obiecte cu puterea minții.. Filmele au fost difuzate, pentru a crea o stare de spirit negativă, în rândul americanilor.
După anul 1960, 40 de specialiști au consultat-o pe Kulagina, dintre care doi erau laureați ai premiului Nobel, și au căzut de acord în ceea ce privește puterea neobișnuită a Ninei Kulagina.
În unul din filme, cercetătorii sparg un ou într-un bazin cu apă. Kulagina are puterea, doar privind, de a separa albușul de gălbenuș, după care, albușul este mișcat într-un colț al bazinului și gălbenușul în celălalt colț.
În timpul acestor experimente, temperatura corpului Ninei creștea foarte mult, iar bătăile inimii se amplificau.
Testul suprem a fost dat, în anul 1970, când cercetătorii au dorit să vadă dacă puterile ei sunt la fel de mari, asupra materiei animale.
Inima unei broaște a fost pusă într-o soluție alcalină și a continuat să bată, cu ajutorul a doi electrozi care erau alimentați cu un curent electric. La început, Kulagina a făcut ca inima să bată foarte tare, după care, inima a început să bată tot mai lent, până s-a oprit.
Kulagina putea citi o hârtie, care era învelită într-o hârtie opacă, cu ajutorul degetelor. Un alt experiment s-a produs pe un celebru psihiatru rus, care era sceptic în ceea ce privește puterea Ninei Kulagina.  Aceasta l-a privit intens, câteva minute, după care psihiatrul a început să se învinețească, să se simtă foarte rău. Era la un pas de moarte, moment în care Kulagina a oprit experimentul.

Kulagina a lucrat pentru KGB, o bună perioadă de timp. Nu se cunosc experimentele la care a participat și câte victime au fost.

Tone de aur au fost furate din Romania

În ultima cu o sută de ani, armatele „aliate“ sau de ocupaţie au jefuit cumplit ţara. Nemţii şi ruşii sunt în topul celor care au luat cele mai multe bunuri de pe teritoriul României. De altfel, tezaurul României a fost rechiziţionat de ruşi. Valoarea pierderilor se ridică la aproape 100 de tone de aur.
Spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost mereu un ţinut bogat, plin de resurse, râvnit încă din perioada antichităţii. Secole de-a rândul, diferite populaţii angrenate fie în procese de migraţie, fie mari imperii în plină expansiune, au jefuit cumplit acest teritoriu.    Chiar şi după cristalizarea României moderne, la mijlocul secolului XIX, jafurile au continuat. Primul Război Mondial a adus pe teritoriul ţării trei armate de ocupaţie, doar Moldova rămânând liberă.    Cel de-al Doilea Război Mondial i-a adus pe ”aliaţii” germani şi mai apoi ruşi, care la rândul lor au secătuit rezervele naţionale. Cea mai importantă pierdere din ultima sută de ani a României rămâne însă tezaurul naţional, rechiziţionat de bolşevici. Conţinea în jur de 95 de tone de aur.
Jafurile nemţeşti în Muntenia şi Oltenia
În anul 1916, România participa la Primul Război Mondial în tabăra Antantei, adversară a Puterilor Centrale, din care făcea parte Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia. După ofensiva din Ardeal, armata română era obligată să se retraga în faţa unei uriaşe contraofensive germane şi austro-ungare din vest, dar şi a unei ofensive bulgare din sud prin Dobrogea. În urma bătăliilor de pe Valea Jiului, frontul românesc a fost rupt.
Fără ajutor din partea aliaţilor, românii au rămas singuri în faţa unui adversar mult prea numeros. La 6 decembrie 1916, Bucureştiul cade în faţa trupelor de ocupaţie germane. Armata, Guvernul, dar şi numeroşi refugiaţi se retrag în Moldova. Germania era deja de doi ani în război, din 1914. Îmbelşugata Românie, aflată pe un loc fruntaş la aceea vreme în clasamentul economic al statelor europene, reprezenta un paradis.    ”Bucureştiul e descris de Alfred von Olberg ca «un mare oraş, curat şi modern. Străzile principale asfaltate, cele secundare pavate, numeroase clădiri de stat şi publice, vile magnifice, hoteluri foarte bine întreţinute, multe restaurante ademenitoare şi cafenele extraordinar de elegante, cele mai multe în stilul caracteristic parizian, tramvaie electrice,tramvaie cu cai pe liniile mai puţin importante, pe scurt un oraş modern– desigur ici şi colo cu influenţe orientale». Un oraş care îl frapează pe feldmareşalul von Mackensen”, scria în articolul ”Din vremea ocupaţiei Bucureştilor(1916-1918)” istoricul bucureştean Ioan Bulei.
Nemţii au instituit rapid instituţii şi organisme ocupate în principal cu jefuirea sistematică a zonelor româneşti. Practic, aşa cum arată istoricul Ioan Bulei în lucrarea sa, se rechiziţiona totul. Inclusiv acoperişurile metalice, clopotele de la biserici sau clanţele de la uşi.    ”Pentru nevoile războiului, ocupanţii rechiziţionează şi cupru şi aramă. Aşa se ia coronamentul de aramă al Palatului Justiţiei, înlocuindu-se cu o simplă tinichea. În pericol ajung acoperişurile de aramă ale unora din monumentele istorice ale ţării: Biserica Domnească din Curtea de Argeş, Mitropolia din Târgovişte…. Cu numeroase intervenţii la Mackensen se reuşeşte salvarea lor. Mai greu e cu salvarea clopotelor”, scria Ioan Bulei. Până la instaurea disciplinei, mai multe case sunt jefuite de soldaţii germani, inclusiv cea a lui Take Ionescu.    Jaful a fost sistematic. Nemţii şi aliaţii lor austro-ungari au prădat cumplit teritoriul ocupat. Statisticile oferite de istoricul bucureştean sunt grăitoare. „În timpul ocupaţiei, germanii sărăcesc cu totul ţara ocupată. Germania şi Austro-Ungaria, în vremea ocupaţiei, transportă pe teritoriul lor 2,3 milioane de tone de alimente şi nutreţ, 100.000 de vagoane cu cereale, păstăi, marmeladă, peşte, articole de lux, săpun. Câmpurile de petrol vitale pentru Puterile Centrale furnizează 1.478.765 tone de ţiţei. Practic, economia românească e prădată”, scrie Bulei. De altfel, generalul von Mackensen mărturiseşte sincer, după acest jaf că ”N-aş vrea să fiu ministru de Finanţe al României în deceniile următoare, dar nici contribuabil român”.
Bulgarii se pregăteau să fure până şi moaştele
În aceeaşi perioadă, armata bulgară de ocupaţie se îndeletnicea şi ea cu jaful în Bucureşti. Istoricii vorbesc de atitudinea curtenitoare a ofiţerilor germani şi de interdicţiile superiorilor în rândul soldaţilor de a agresa civilii sau de a se deda la violuri şi jafuri. Tot din articolul specialistului Ioan Bulei, ”Din vremea ocupaţiei Bucureştilor(1916-1918)”, se arată că ofiţerii germani au reuşit să îi împiedice pe soldaţii bulgarii să fure până şi moaştele din biserici sau clădirea Academiei.    Prima tentativă a fost cea de jefuire a Academiei. ”În două rânduri germanii intervin pentru salvarea unor valori culturale şi simbolice ale Bucureştiului. În noapte de 22 spre 23 ianuarie 1917, mai mulţi ofiţeri bulgari se introduc în Academia Română şi încep să ia documente din fondul acesteia pe motiv că ele fuseseră furate de români în campania acestora din 1913 din Bulgaria”, preciza istoricul. În al doilea rând, soldaţii bulgari au vrut să fure moaştele Sfântului Dumitru de la Mitropolie. Aceştia au tăbărât, după cum arată mărturiile de epocă, pe sergentul care asigura paza, l-au legat şi au furat racla cu moaştele. Moaştele au fost readuse la Bucureşti de o companie de de cavalerie germană trimisă după acestea.
Tezaurul României, furat de bolşevici
În aceeaşi perioadă tulbure a ocupaţiei germane, România a fost jefuită cumplit până şi de aliaţi. Tezaurul României, dus spre păstrare la Kremlin, în Rusia, a fost rechiziţionat de revoluţionarii bolşevici care tocmai îl asasinaseră pe ţarul Nicolae al II lea şi instaurau dominaţia sovietelor în Rusia. Nesiguranţa frontului în Moldova şi cuceririle Puterilor Centrale în restul ţării i-a făcut pe reprezentanţii Guvernului să se gândească la o retragere în Rusia.    În aceste condiţii, s-a pus problema oferirii spre păstrarea a tezaurului naţional ruşilor. S-a pus şi problema păstrării acestuia la Londra, dar rutele erau nesigure din cauza războiului şi dinstanţa mare. Mihail Romaşcanu, un istoric român din 1934, explică în lucrarea ”Tezaurul român de la Moscova” cum s-a făcut predarea uriaşului tezaur în mâinile ruşilor. Din lucrarea acestuia reiese că la 12 decembrie 1916 Consiliul de Miniştrii autoriza acest transfer, după ce reprezentantul Rusiei, generalul Mossoloff, preciza că va semna protocolul de primire-predare între statul român şi cel rus.
”Ministrul Rusiei la Iaşi, generalul A. Mossoloff, care înlocuia pe domnul Poklewsky Koziell chemat în ţară pentru un concediu mai îndelungat, comunicase prin nota nr. 148 din 11 decemvrie 1916 ministrului de finanţe român că este autorizat telegrafic să semneze protocolul relativ la încărcarea într-un tren special a tezaurului Băncii Naţionale, adăugând că guvernul rus garantează integritatea lui atât în timpul parcursului, cât şi pe tot timpul cât depozitul va rămâne la Mosova”, se arată în lucrarea lui Mihail Romaşcanu. Tot prin prisma documentelor vremii se arată că tezaurul românesc a fost încărcat în vagoane şi a fost dus în Rusia în două tranşe. Prima între 12 şi 14 decembrie 1916, din gara Iaşi, şi cel de-al doilea la 18 iulie 1917. Practic, în urma primului transport, statul român a trimis în Rusia o avere colosală.
Era vorba de peste 300 de milioane de lei aur, plus bijuteriile Reginei Maria în valoare de 7 milioane de lei aur. ”Valoarea totală a tezaurului în aur efectiv compus din monete diferite şi lingouri era de 314.580.456,84 lei aur. În afară de tezaurul Băncii Naţionale se mai încărcase a treia zi (14/27 decembrie 1916) în vagonul nr. 225.692 I-O B, încă două casete conţinând bijuteriile M.S. Regina Maria şi a căror valoare era de 7.000.000 lei aur. Casetele purtau sigiliile Băncii Naţionale şi toate erau intacte”, scria Romaşcanu. S-a semnat şi un protocol în trei exemplare.    Erau în total 17 vagoane cu aur şi monezi din aur. Al doilea transport din 1917 consta în alte 24 de vagoane cu valori ale Băncii Naţionale, Casei de Depuneri şi ale altor instituţii publice. Valoare stocată în aceste vagoane era evaluată la 1.594.836.721,09 din partea Băncii Naţionale, plus încă 7,5 miliarde lei aur din partea celorlalţi depozitanţi. La acestea se adăugau opere de artă şi alte obiecte extrem de valoroase. După instaurarea dictaturii bolşevice, autorităţile române au încercat să mute tezaurul în Statele Unite, purtând numeroase tratative în acest sens.
Prea târziu însă: armata română trecea Prutul la 20 ianuarie 1918 în ajutorul Basarabiei, iar la 26 ianuarie Rusia, prin intermediul lui Troţki, rupea relaţiile cu România. Tezaurul a fost sechestrat în Rusia. Aproape 96 de tone de aur românesc se aflau în Rusia bolşevică. ”Trotzki declara că el (n.r. tezaurul) nu va putea fi obţinut de «oligarhia română». Consiliul Comisarilor Poporului îşi lua asupra sa răspunderea de a conserva şi a preda în mâinile poporului român toate valorile noastre depozitate la Moscova. Aceeaşi dispoziţie se aplica şi celorlalte depozite româneşti aflate la băncile din Rusia. Tezaurul român încredinţat în paza şi păstrarea Rusiei a fost confiscat de bolşevici”, scria în lucrarea sa Constantin Romaşcanu.    În 1935, la presiunea autorităţilor româneşti şi marilor puteri europene, a fost adusă o parte din tezaur, cu 17 vagoane la gara Obor. Gheorghe Paraschivescu, reprezentantul României, nota în inventarul său, însă, că ruşii nu au predat aur, bijuterii sau alte obiecte de valoare. În 1956, după instaurarea comunismului, o altă parte a tezaurului a fost retrocedată. De acestă dată transportul a fost mai consistent, fiind aduse bijuterii, obiecte de artă, cărţi, vase din aur, tapiserii şi alte obiecte valoroase. Printre acestea se aflau şi celebrul tezaur de la Pietroasele. Era totuşi o mică parte din uriaşul tezaur depozitat la Kremlin. O altă retrocedare a avut loc în 2008. O mare parte din tezaur a rămas însă în Rusia, problema tezaurului rămânând şi astăzi spinoasă şi parţial cunoscută, fără confirmări şi rapoarte oficiale.
Jefuiţi de aliaţi şi prieteni
Seria jafurilor a continuat şi aproape de mijlocul secolului XX. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România, ca aliat al Germaniei, a furnizat cantităţi impresionante de combustibil şi alimente armatei naziste. Mai mult decât atât, într-o vreme statul român plătea întreţinerea soldaţilor germani staţionaţi în România. Mai precis se cheltuiau 100 de milioane de lei lunar, din 1940 până în 1942, pentru întreţinerea acestor trupe, o adevărată avere în aceea perioadă. După întoarcerea armelor, în 1945, au venit trupele sovietice, acum aliate, pe teritoriul României. Există o întreagă literatură cu mărturii ale supravieţuitorilor privind jaful făcut de trupele ruseşti pe teritoriul României greu de cuantificat în cifre.

Rusii vor ataca Turcia

Un rabin din secolul XVIII a profețit intrarea rușilor în Crimeea. Dar nu e decât începutul pentru o nouă campanie expansionistă. „Capturarea unui oraș din Crimeea de către ruși e și primul semn că se apropie ziua venirii lui Mesia”, mai spunea Vilna Gaon.
Vilna Gaon, figură proeminentă a lumii ebraice din Estul Europei, în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a profețit evenimentele care se succed azi cu repeziciune, în Crimeea și Ucraina, și le-a legat, surprinzător, de „răscumpărarea mesianică a evreilor”, fixând foarte aproape acea dată, cunoscută sub numele de Geulah.
„Când vei auzi că rușii au invadat Crimeea, vei ști că au început să bată clopotele pentru Geulah. Când vei auzi că rușii au intrat în Constantinopol, pregătește-ți hainele de Shabbos și așteaptă apariția lui Mesia. Pașii lui Mesia se aud tot mai aproape, după ziua în care Rusia capturează marele oraș Crimeei”.
Profeția lui Vilna Gaon este similară cu altele din aceeași perioadă – din lumea creștină, de data aceasta – care se referă la creșterea Rusiei și recucerirea Constantinopolului de la turci. După ce Rusia va ataca Turcia, aceasta va fi măcinată de revoluție, iar în Anglia va începe un război civil, spun profețiile.
Cine a fost Vilna Gaon? Rabinul orașului Vilnius, pe numele său adevărat Elijah ben Shlomo Zalman Kremer, supranumit și Elijah din Vilna (Vilnius) sau Gra (acronim pentru Gaon Rabbenu Eliyahu), a trăit la Vilnius între anii 1720-1797. Cunoscut talmudist și kabbalist, lider spiritual al comunității evreiești din Lituania și Polonia, i se spunea în ebraică „ha-Gaon he-Chasid mi-Vilna”, ceea ce ar însemna ”sfântul geniu din Vilnius”.
Este autor al multor texte asupra Talmudului și a Thorei, ca și asupra unor texte ebraice din Evul Mediu, precum și al unei superbe cărți de proverbe. S-a ocupat, de asemenea, de traduceri – de exemplu, a tradus cărțile de geometrie ale lui Euclid în ebraică.

Proiectul MOON DUST

După incidentul din iulie 1947, de la Roswell, SUA au decis că trebuie să desfășoare un proiect în care echipe de oameni să fie inițiați și specializați, în incidente legate de extratereștrii și OZN-uri. Intervenția la fața locului, imediat după un astfel de incident, este extrem de importantă. Trebuie puse în practică proceduri precise, respectarea ordinelor, personalul trebuie să fie specializat în recuperarea probelor care fac dovada accidentului.
În anul 1947, generalul Nathan Twining scria un raport superiorilor săi, despre OZN-uri. El considera că acestea sunt controlate manual, automat sau de la distanță. Totodată el vorbea despre forma, mărimea și culoarea OZN-urilor, despre zonele unde au fost observate.
Curând, americanii și-au dat seama că se impune formarea unei echipe care să poată interveni în astfel de cazuri și crearea unui departament care să clasifice toate aceste date. Informațiile care se obțineau din astfel de incidente se scurgeau pe diverse piste, spre nemulțumirea autorităților, ajungând în presă, la populație. Toate informațiile trebuiau stocate într-un proiect, la care trebuia să aibă acces numai câteva persoane. Acest proiect s-a numit Blue Book.
Astfel au fost formate echipe specializate pe întreaga suprafață a SUA, care puteau să intervină în cel mai scurt timp și în cel mai mare secret. Proiectul s-a sprijinit pe ajutorul poliției și al armatei, care aveau obligativitatea de a susține aceste echipe în cel mai mare secret. Forțele aeriene americane, împreună cu serviciile secrete au stabilit că trebuie să aibă propriul lor proiect cu echipe specializate.
A fost creat proiectul Moon Dust, iar serviciile secrete din armată au preluat controlul asupra evenimentelor extraterestre. De regulă, clasificau toate informațiile, în media ajungeau informații minimalizate și mult mai târziu, când impactul emoțional era redus. Serviciile Secrete Militare ale SUA, sunt puternice ca și structură, bine finanțate și sunt aproape stat în stat. Congresul american nu are cunoștință despre activitatea lor.
Se cere insistent autorităților americane declasificarea unui raport, întocmit în 1947, în Georgia, unde a fost descoperită epava unui OZN, iar în interiorul epavei erau cinci cadavre ale extratereștrilor. Mărturie că acest incident s-a produs este un telex pe care armata a treia americană l-a transmis altor structuri ale armatei.
În 1953, în deșertul din California, a fost descoperit un OZN, acoperit de nisip, care a fost recuperat în cel mai mare secret de către cei de la armată. În 25 martie 1965, în Nepal s-a descoperit epava unui OZN. Autoritățile nepaleze au informat ambasada americană, care la rându-i a trimis echipa specială a proiectului Moon Dust, pentru a recupera OZN-ul. Există din ce în ce mai multe motive și probe să credem că au fost recuperate nu numai epave ale OZN-urilor, vorbim despre cadavre ale extratereștrilor sau despre extratereștrii care au supraviețuit accidentelor.

Datoria Germaniei fata de Romania

In cautare de bani, statele incep sa se uite prin arhive la datoriile istorice  pe care le au de incasat si sa intenteze procese pentru recuperarea acestora.
E cazul SUA- Germania, dar nu asupra lui m-as opri astazi, ci as aminti un caz care ne afecteaza direct. O mai veche datorie a Germaniei fata de Banca Nationala a Romaniei.

E vorba de contractul de Clearing semnat intre Guvernele Romaniei si Germaniei, pe data de 23 martie 1939, in care Romania se obliga sa livreze marfuri diverse (titei brut, produse petroliere, cherestea, produse cerealiere, etc.) catre Germania, care urma sa le achite la un pret mai mare cu 10 % fata de valoarea medie a preturilor mondiale.

 Germania urma sa achite facturile prin Casa Germana de Compensatie, dar platile trebuiau efecuate numai catre BNR, in marci germane imperiale. BNR, la randul ei, achita in lei romanesti exportatorilor si in acest fel totul era in regula. Contractul acesta se poate gasi pe Internet, nu e niciun mare secret

In primii ani de contract Germania s-a achitat cu constiinciozitate de obligatiile financiare asumate prin contract. Dar ulterior, mai ales incepand din 1943, Germania a inceput sa gafaie cu platile, acumulandu-se restante la plata, astfel ca la data de 30 iunie 1944 BNR comunica catre Banca Reglementelor Internationale de la Basel ca Germania inregistra o restanta la contractul de Clearing de 545 milioane RM (Reichsmark – adica marci imperiale germane).

 Dupa 30 iunie 1944 restantele nemtilor fata de BNR au urcat vertiginos, in doar 6 luni inregistrandu-se un total al datoriilor neplatite de circa 900 milioane RM, conform datelor obtinute de la Banca Reglementelor Internationale de la Basel, Bilantul Anual, editia sfarsitului de an 1944.

Insasi Ministerul de Finante din Germania a emis, la data de 7 septembrie 1944, un document oficial ce avea caracter intern, prin care recunostea ca are obligatii de plata neachitate la termen, catre 31 de state, protectorate si teritorii, in suma totala de 20.049.880 RM, calculate pana la data de 31 august 1944.

 In fruntea listei se aflau Franta, cu 8.536.746 RM, urmata de Belgia, cu 4.987.953 RM si Danemarca, cu 1.293.515 RM. Romania ocupa locul 4 cu suma de 1.126.344 RM.

Ulterior datei de 31 august 1944 exporturile Romaniei catre Germania au continuat sa fie derulate, mai ales in virtutea inertiei si a haosului generat de actiunea politico – militara de la 23 august 1944. Dar marfurile romanesti exportate in Germania erau din ce in ce mai reduse, astfel ca totalul facturilor pe care Germania trebuia sa le plateasca Romaniei se ridica la aproape 1,3 miliarde RM.

Aceasta suma nu a mai fost niciodata achitata Romaniei, dar BNR in schimb s-a achitat constiincios obligatile asumate fata de exportatorii romani si le-a platit acestora, la zi, toate facturile !

Astfel ca singurul perdant din aceasta afacere a fost, in exclusivitate, numai BNR-ul, care nu a mai solicitat, niciodata, vreo compensare de la nemti.

Astazi valoarea initiala pe care institutia condusa de Mugur Isarescu ar putea s-o recupereze de la Germania ar fi de 18,8 miliarde de Euro, conform unor calcule efectuate de membrii comisiei Bergier, din Elvetia.

 Dar in realitate valoarea in discutie ar putea fi cu mult mai mare, poate chiar undeva in jurul sumei de 100 miliarde de Euro, daca tinem cont de valoarea principalilor indicatori comparativi dintre anii 1944 si 2010 (preturile marfurilor exportate, costurile de transport, taxele vamale, etc.).

Pe 16 august 2010 parlamentara germana Ulla Jelpke a adresat Guvernului Germaniei o interpelare, solicitand un punct de vedere oficial asupra acestui posibil sold neachitat de Casa de Compensatie din Germania catre Romania, reprezantata de BNR.

 Raspunsul Guvernului German, prin Ministerul de Finante de la Berlin, a venit neasteptat de repede, chiar in aceeasi zi (!). Un raspuns previzibil, prin care Ministerul Finantelor de la Berlin spune ca Romania a renuntat la orice pretentie materiala fata de Germania, prin semnarea Tratatului de Pace de la Paris, din 10 februarie 1947.

Numai ca un astfel de raspuns este total incorect deoarece art. 28 din Tratatul de Pace de la Paris prevede ca “Romania renunta la orice pretentii fata de Germania, cu exceptia celor rezultand din contracte si alte obligatii anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum si din drepturi dobindite inainte de aceeasi data” .

Deci motivatia Ministerului de Finante din Germania nu sta in picioare, ba chiar as putea spune ca insasi prin motivatia aceasta lipsita de logica s-au impotmolit si mai tare si vor trebui sa accepte, intr-un final previzibil, ca au de platit o suma imensa Romaniei.

Google vrea sa creeze o retea care sa elimine roamingul

Reprezentanţii companiei Google se află în discuţii cu Hutchison Whampoa, care deţine serviciile mobile Three, pentru a încheia o înţelegere care va permite americanilor să apeleze în străinătate fără să fie taxaţi în plus, au declarat sursele din industrie.

Scopul Google este acela de a crea o reţea globală care va oferi aceleaşi preţuri pentru apeluri, mesaje şi date mobile, indiferent unde se află clientul. Prin asocierea cu Hutchison, Google ar putea obţine acces deplin la serviciile mobile din Regatul Unit, Irlanda, Italia şi alte câteva ţări în care conglomeratul Hong Kong deţine reţeaua mobilă. Sursele au menţionat că asocierea cu Hutchison a fost una naturală pentru acest scop, deoarece încearcă, de asemenea, să elimine tarifele de roaming pentru clienţii Three. Planurile de lansare a unei reţele de comunicaţii mobile au fost dezvăluite luna trecută, şi se bazează nu atât pe construcţia unei noi reţele, cât pe noi oferte de utilizare a infrastructurii existente, atât acasă, cât şi în străinătate. Reţeaua globală, un proiect „la scară mică” Compania a descris proiectul ca fiind unul modest, întrucât piaţa serviciilor de telecomunicaţii din Europa a început, deja, să lucreze la dispariţia tarifelor de roaming. Cu toate acestea, analiştii industriei se aşteaptă ca Google să se folosească de această reţea pentru a pune presiune asupra celor mai mari companii de servicii mobile ale Americii, AT&T şi Verizon, care se bucură de profituri mai mari decât companiile europene. De asemenea, Google ar putea folosit acest proiect pentru a încuraja operatorii să investeze în noi tehnologii, spre îmbunătăţirea acoperirii mobile, prin reţelele WI-FI. Consumatorii britanici nu vor putea dispune de noile servicii Sursele spun că Google nu va oferi această reţea de servicii mobile utilizatorilor britanici, iar acest lucru este foarte puţin probabil să se întâmple în viitor, întrucât piaţa de telecomunicaţii europeană este, într-o anumită măsură, competitivă. Reprezentanţii companiilor Google şi Three au refuzat să comenteze pe baza acestui subiect. Furnizorii de servicii mobile se tem de marile companii, Google şi Apple Deşi planurile de construcţie a unei reţele globale par modeste, o iniţiativă serioasă din partea Google sau Apple pentru a intra în industria serviciilor mobile ar putea reprezenta un adevărat pericol pentru operatori. Apple, de asemenea, lucrează la o tehnologiei care ar putea înlocui cartelele SIM cu programe care le permit utilizatorilor iPad să selecteze orice reţea disponibilă, fapt ce i-ar putea distanţa pe clienţi de operatori. Un alt sistem dezvoltat de Apple ar putea selecta automat cea mai bună reţea la cel mai bun preţ, ameninţând să compromită serviciile oferite de operatori.

Dovada clara ca niciun avion nu a lovit turnurile gemene

Chiar daca au trecut peste 13 ani de la atentatul asupra World Trade Center din New York, discutiile pe marginea tragicului eveniment sunt departe de a se fi stins. Intr-o declaratie sub juramant, un fost pilot CIA afirma ca este fizic imposibil ca vreun avion Boening-767 sa fi lovit si distrus turnurile gemene in 11 septembrie 2001, mai ales pilotat de cineva neexperimentat. John Lear, fiul inventatorului Learjet – Bill Lear, avand o vasta experienta ca pilot si instructor de zbor, a ajuns la aceasta concluzie analizand cu luciditate datele oficiale ale atentatului. Pilotii avioanelor Boeing care au efectuat zborurile AA11 si UA175 au fost, conform afirmatiilor mass-media si autoritatilor, hijackeri fara prea mare experienta in pilotaj.
Citam din declaratia pe proprie raspundere a lui John Lear:
„Niciun Boeing 767 nu a lovit turnurile gemene, asa cum au sustinut in mod fraudulos in declaratiile oficiale guvernul, mass-media, NIST (National Institute of Science and Technology – Institutul National de Stiinta si Tehnologie) si expertii in domeniul constructiilor.”
„Astfel de accidente nu au avut loc deoarece sunt fizic imposibile asa cum au fost descrise, din urmatoarele motive: in cazul zborului UA175 care ar fi lovit turnul de sud, un Boeing 767 real ar fi inceput sa se telescopeze in momentul in care botul avionului ar fi lovit structura masiva din coloane de otel cu diametrul de 14 inch (aproximativ 35,5 cm) la baza si varf si de 39 de inch (aproximativ 99cm) in partea de mijloc”, scrie site-ul neonnettle.com
„Coada orizontala si cea verticala s-ar fi separat instantaneu de avion, ar fi lovit coloanele de otel si ar fi cazut la sol. Aceste resturi nu au fost gasite.”
Motoarele, la impactul cu coloanele de otel, si-ar fi mentinut forma generala si fie ar fi cazut la sol, fie ar fi fost gasite printre ruinele cladirii prabusite.”
„Niciun Boeing 767 nu ar fi putut atinge viteza pe care declaratiile oficiale sustin ca ar fi avut-o, de 540 mile/h (aprox. 870 km/h), la 1000 de metri deasupra nivelului marii. Sistemul de ventilatie al motorului nu este conceput pentru a accepta la acea altitudine un volum si o presiune a aerului corespunzatoare unei astfel de viteze.” (La altitudinea de 8000-12000 de metri la care evolueaza aeronavele actuale, aerul este rarefiat, opunand o rezista minima inaintarii avioanelor, iar temperatura lui este de cca -50°Celsius, n.r.)
„Bucata de fuzelaj extern cu trei sau patru hublouri gasita printre daramaturi este incompatibila cu un avion care ar fi lovit coloane din otel de 14 inch (35,5 cm), la o viteza de peste 500 mph (870km/h), asa cum sustin autoritatile si mass-media. In urma unui asemenea impact fuzelajul avionului «s-ar fi facut armonica».” „Nicio parte semnificativa a Boeingului 767 sau a motorului nu ar fi putut strapunge structura solida, cu coloanele groase de otel a turnului, fara ca bucati din ea sa nu fie gasite la sol.”
„Resturile ramase in urma coliziunii ar fi trebuit sa contina sectiuni masive ale Boeing-ului 767, inclusiv miezurile celor trei de motoare, avand fiecare o greutate de aproximativ patru tone, care nu ar fi avut cum (si de ce, n.r.) sa fie ascunse sau «sa se piarda». Cu toate acestea, nu exista nicio «urma-proba» din aceste componente structurale masive ale niciunuia din cele doua Boeing 767 la WTC. Disparitia completa a celor doua avioane Boeing 767 este imposibila.”
„Presupusa coborare a avioului in New York, cu o viteza foarte mare, pe o linie relativ dreapta, de catre un pilot novice este putin probabila din cauza dificultatii extreme de a controla pozitia, rata de coborare si viteza de coborare in parametrii de zbor «controlat».”
„Este nevoie de un pilot cu inalta calificare pentru a interpreta EFIS (displayurile electronice de zbor) si de a folosi comenzile, inclusiv eleroanele, carma, elevatoarele, spoilerele si drosselii, cu care pilotii hijacker, neinstruiti, nu aveau cum sa fie familiarizati, astfel incat sa initieze, sa mentina si sa controleze o asemenea coborare.”
John Lear, in conformitate cu declaratia sa sub juramant, are peste 19000 de ore de zbor la activ, a zburat cu peste 100 de tipuri diferite de avioane in timpul celor 40 de ani de zbor si detine mai multe certificate de aviator FAA decat orice alt pilot FAA certificat. A zburat pentru CIA in misiuni secrete din Asia de Sud-Est, Europa de Est, Orientul Mijlociu si Africa intre 1967 si 1983, apoi a lucrat timp de 17 ani in cadrul mai multor companii aeriene de transport de pasageri si de marfa ca instructor de zbor si capitan.
Declaratia pe propria raspundere din care v-am oferit citatele de mai sus a fost data pe 28 ianuarie 2014, in cadrul unui proces deschis de catre Morgan Reynolds la Tribunalul Districtual SUA al Districtului de Sud, New York.
In martie 2007, Reynolds, fost economist-sef in administratia George W. Bush a depus o cerere de corectare la Institutul National de Stiinta si Tehnologie din SUA, invocand convingerea sa, sustinuta de dovezi concludente, ca turnurile WTC  nu au fost lovite de avioane.
Desi Miscarea Adevarul despre 9/11 a respins initial teoria „Nu au existat avioane” ca fiind prea bizara, dupa o analiza stiintifica si rationala, aceasta a devenit o explicatie larg acceptata, datorita probelor colectate.
Spre deosebire de orice alta forma de declaratii, o declaratie pe propria raspundere devine adevar de drept, in cazul in care aceasta nu este infirmata. In acest caz, guvernul american va fi obligat sa admita ca varianta oficiala data de Comisia 9/11 este gresita.
Comisia de investigare a atacului asupra turnurilor WTC nu a luat probe de la experti in zbor sau piloti, atunci cand a efectuat cercetarile in 2002-2004.
Ideea vehiculata recent in ceea ce priveste prabusirea turnurilor gemene este ca s-a folosit tehnologie holografica pentru a induce imaginea, prezentata si pe posturile de televiziune, a doua avioane care au intrat cu viteza in cele doua turnuri, dar acestea au fost lovite si distruse cu o arma electromagnetica, scalara, cu impuls sau de alt gen, necunoscuta noua.

Vinurile americane contin mult arsenic?

Mai mulți producători de vinuri din California au respins acuzațiile potrivit cărora o serie de vinuri de calitate mai slabă ar conține un nivel periculos de arsenic.Potrivit unui dosar trimis în instanță, 28 de vinării importante au produs și au lansat pe piața, în deplină cunoștință de cauză, vinuri contaminate, scrie BBC. Acuzațiile au fost respinse categoric de producători, precizând că vinurile comercializate în Statele Unite nu reprezintă niciun pericol pentru consumatori.

Peste 1300 de sticle de vin au fost testate de către trei laboratoare independente care au indicat că, în cel puțin trei cazuri, nivelul de arsenic depășea de șase ori limita admisă de lege.

Institutul Vinului, care reprezintă peste 1000 de producători din California, a calificat drept iresponsabilă acțiunea îndreptată împotriva vinarilor. „Considerăm aceste acuzații false. Toate vinurile vândute pe piața din Statele Unite sunt curate și nu reprezintă niciun pericol pentru sănătatea consumantorilor”, a precizat Institutul Vinului, într-un comunicat.

Cantități mici de arsenic pot fi găsite și în aer, apă sau sol, dar șoricioaica – cum i se mai spune – devine mortală în cantități peste limita admisă.

Bloc de 57 de etaje construit in 19 zile

Bloc de 57 de etaje din China, construit în numai 19 zile
Un bloc de 57 de etaje a fost realizat într-o perioadă record de timp de o firmă chineză. Întreaga construcţie a fost ridicată în doar 19 zile din prefabricate, potrivit Agerpres. Clădirea, care se află în orașul Changsha (din centrul Chinei) și care a fost realizată în ritm de trei etaje pe zi, are o suprafață totală de 186.000 de metri pătrați. Aceasta numără 800 de apartamente și spații de birouri pentru 4.000 de persoane.
Este cel mai înalt edificiu construit de această firmă cunoscută pentru rapiditatea cu care execută proiectele. În 2010, un hotel de 15 etaje a fost construit în numai 48 de ore, iar în 2011, în doar 15 zile s-au ridicat cele 30 de etaje ale altui hotel.
Conform unuia dintre arhitecții companiei, Zhang Xianmin, metoda de construcţie folosită, pe bază de module, nu este doar mai rapidă, ci și mai durabilă decât sistemul clasic, întrucât „reduce considerabil cantitatea de ciment folosită“. Ca urmare, „scade și poluarea aerului cu praf, aspect extrem de important în China“, a mai spus specialistul, subliniind și eficiența energetică a clădirilor de acest gen.
Compania Broad Sustainable Building și-a propus să realizeze, tot în orașul Changsha, așa-numitul Sky City, de 220 de etaje, care ar urma să fie cea mai înaltă construcție din lume.

James Robertson mergea 30 km pana la munca si doarmea 2 ore

Mergea 33km pe jos in fiecare zi la munca si dormea doar 2 ore pe noapte. Ce a patit acest barbat dupa ce i s-a aflat poves

James Robertson din Detroit a devenit foarte cunoscut dupa ce i s-a aflat povestea - la 56 de ani, barbatul mergea la slujba lui de la fabrica pe jos, in fiecare zi, pentru 33 de kilometri. Din cauza drumului, el mai apuca sa doarma doar 2 ore in fiecare noapte. De 10 ani, de cand vechea lui masina a cedat, nu a ratat nicio zi de munca!

Viata lui s-a schimbat cand Evan Leedy, un student de 19 ani de la Universitatea Wayne State din Detroit, a aflat povestea lui. A pornit o campanie pe GoFundMe sperand sa stranga 5.000 de dolari pentru ca James Robertson sa-si poata cumpara o masina.

Numai ca povestea a devenit rapid viral si, aproape instantaneu, a strans 44.000 de dolari! In doar 5 zile de la lansarea campaniei (in momentul scrierii articolului), campania a strans 311.000 de dolari si continua sa creasca. Mai mult, un dealer Ford local i-a oferit gratuit o masina lui Robertson, un Ford Taurus!

Povestea lui Robertson a impresionat multa lume - aproape 12.000 de oameni au contribuit la campania de pe GoFundMe iar cei de la HuffingtonPost l-au numit 'cel mai muncitor om din America".

Robertson nu s-a plans nicio clipa si nu a cerut ajutor - castiga 11 dolari pe ora, insuficient pentru a-si cumpara o masina. Iar programul autobuzelor nu ii ofereau optiuni pentru a ajunge la serviciu astfel. Nu a dorit insa sa renunte la jobul sau pentru unul mai apropiat de casa si nu voia sa-si dezamageasca in niciun fel colegii.

Acum, datorita generozitatii a mii de oameni, lungul sau drum pe jos s-a incheiat.

La 26 ani un roman fura un milion de lire

Un roman a ingrozit Anglia cu metoda sa de JAF. Ce s-a intamplat cu prada de un milion de lire
La doar 26 de ani, Gheorghe Cretu se poate lauda ca a inventat o noua metoda de jaf, pe care a pus-o in practica in oraselul Watford
La ce putea sa il duca mintea pe un roman care e disperat dupa bani, a planificat tot face un an doi de puscarie in Anglia dar cand iese se duce frumos dezgroapa bani si bijuteriile si se duce acasa in Romania.
Romanul a comis probabil cel mai indraznet jaf din istoria localitatii, scrie ziarul local ‘Watford Observer’. Pentru a crea o diversiune care sa tina ocupate foartele de ordine, el a provocat o serie de incendii in centrul orasului, apoi, in vreme ce politistii si pompierii incercau sa tina situatia in control, a jefuit trei magazine de bijuterii in alta parte a orasului. Mai mult, romanul a instalat si bariere improvizate pe rutele de acces de la locul incendiului pana la scena jafurilor.

Gheorghe Cretu a fost, in cele din urma, prins in cursul unui alt jaf, in localitatea Milton Keynes, impreuna cu doi complici, si ei romani. Tribunalul l-a condamnat la doi ani si trei luni de inchisoare, in schimb tovarasii sai au fost eliberati, procurorii spunand ca nu au suficiente probe pentru a-i inchide.

Mai important, prada din aceste jafuri, estimata la un milion de lire sterline (5,94 milioane lei) nu a fost gasita de anchetatori. Este vorba despre bijuterii si ceasuri de lux.

Miley Cyrus s-a casatorit cu fiul lui Arnold Scwharzenegger

Miley Cyrus nu inceteaza sa isi uimeasca admiratorii si tine prima pagina a presei de scandal din SUA. Ultima stire despre ea arata ca vedeta s-ar fi casatorit cu Patrick Scharzenegger.

Ceremonia ar fi avut loc la inceputul acestei luni. Potrivit The Stir, totul ar fi fost oficiat de o persoana din echipa cu care vedeta a pornit in turneul "Bangerz". Cu aceasta ocazie, toti participantii, inclusiv cei doi miri, au consumat mult alcool.

Miley si Patrick au organizat totul intr-un hotel din Miami, fiul lui Arnold Scwharzenegger fiind foarte entuziasmat. Persoana care i-ar fi casatorit pe cei doi a fost un tanar prieten al lui MileY. Este foarte probabil ca ceremonia sa fi fost doar un joc care sa incinga atmosfera la petrecerea organizata de ei.

Este greu de crezut ca acestia ar fi putut semna hartiile de casatorie in asemenea circumstante. Conform Gossipcop, ei ar fi avut inele facute din hartie, ceea ce intareste ipoteza ca Miley si iubitul ei nu au vrut decat se se distreze.