Se afișează postările cu eticheta miracol. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta miracol. Afișați toate postările

Focul sacru: minunea de la Sfantul Mormant

Este considerat cel mai vechi miracol al lumii creștine. Primele descrieri ale acestui fenomen datează din secolul al IV- lea și se produce în Sâmbăta sfântă, înainte de Paștele ortodox.
În Sâmbăta sfântă, mormântul este închis și totodată verificat de autoritățile israeliene, să nu existe în interiorul său, surse de a se aprinde focul. La prânz patriarhul ortodox grec sau armean intră în interiorul mormântului. Afară mulțimea strigă, Doamne ai milă! Patriarhul iese cu focul sacru, pe care îl împarte mulțimii. În biserică se aud tunete și se văd explozii de lumină.
Conform documentelor, în anul 137, împăratul Adrian a ordonat să fie dărâmată biserica și pe acel loc, să fie construit un templu închinat lui Venus. Când Constantin cel Mare a urcat pe tron, mama sa, în vârstă de 80 de ani, merge la Ierusalim și descoperă Mormântul Sfânt. Constantin ordonă să fie ridicată o biserică pe acel loc. Această minune a focului sacru se produce numai de Paștele ortodox. O lumina de o culoare deosebită se ridică din mormânt, care aprinde candelele și lumânările din biserică. Martorii descriu lumina ca fiind de culoare albastră și care țâșnește din piatra de deasupra Mormântului Sfânt.
Lumina este feerică și nu este periculoasă pentru om, în sensul că nu arde. Aprinde numai lumânările și candelele din biserică.
Sunt și sceptici care contestă veridicitatea minunii. Istoricul Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului și prăbușirii Imperiului Roman, susține că apariția luminii este o făcătură a sectelor preoțești grecești, armene și copte pentru a atrage vizitatori și a spori visteria Ierusalimului. O altă sursă istorică este arhimandritul rus Profirie care în secolul al XVII-lea se afla la Ierusalim și descrie că focul este aprins de la o candelă care nu se stinge niciodată și se află în interiorul mormântului.
În anul 1990, Victoria Clark, corespondent pentru România, al ziarului britanic The Observer, scrie în una din cărțile sale că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare și spirituale au fost considerate prea mari, așa că ideea a fost abandonată.
În 2001, un făclier armean a declarat că nu este nici un miracol. Preoții greci aduc o lampă, cea folosită în acest scop de 1500 de ani și aprind focul. Pentru pelerini este un foc din rai. Pentru noi, nu. Un specialist grec care a studiat mulți ani fenomenul susține că nu poate exista o lampă, pentru că patriarhul la intrare în mormânt este controlat de către autorități.
El susține că lumânările dacă sunt impregnate cu fosfor alb, în contact cu aerul umed din mormânt, aceste se aprind instantaneu. Fosforul era folosit încă din antichitate, fiind utilizat de magicieni, încă din anul 23 e.n. Spațiul pe care îl ocupă biserica este împărțit cu exactitate în șase zone.
Fiecare zonă aparține unui cult religios, de peste 155 de ani. Zonele sunt împărțite între ortodocșii greci, romano-catolici, etiopieni, copți, asirieni. Cu toate acestea, biserica este într-o stare avansată de deteriorare, pentru că cele șase culte religioase nu se pun de acord cu restaurarea monumentului și cu construcția unei alte intrări în biserică.
În 1834, a avut loc un grav incident, în care și-au pierdut viețile câteva sute de pelerini, pentru că biserica nu are decât o singură intrare. În momentul apariției luminii, pelerinii s-au speriat și s-au călcat în picioare.

Rostopasca si minunile pe care la face pentru organism

Rostopasca este cel mai bun leac împotriva negilor. Este recunoscuta însa si pentru proprietatile sale în tratamentul bolilor hepato-biliare. Afla mai multe despre afectiunile pe care le vindeca în acest material!

Contine alcaloizi, sparteina, vitamina C, ulei volatil, flavonoizi, saponoide, saruri minerale, compusi care o recomanda în tratamentul a peste o suta de afectiuni. Printre cele mai importante se numara colicile biliare, dischinezia biliara, acneea, eczemele, enterocolitele, hepatitele acute si cronice. Rostopasca poate fi un bun remediu si în tratamentul leucemiei. Stiai ca, în cazul cancerelor hepatice, extractul de planta poate opri procesul de dezvoltare a tumorilor?

Extern, trateaza eczemele si negii

Bataturile, dar si tumorile maligne de piele se pot trata cu ajutorul compreselor cu infuzie si suc de rostopasca. Pentru cataracta si petele de pe cornee, se recomanda sucul de rostopasca. Se ia o frunza de planta, se spala, iar tulpina ei se preseaza cu degetele pana iese un lichid de culoare portocalie. Cu sucul extras se unge pleoapa înspre coada ochiului.

Eczemele se pot trata cu alifie de rostopasca. Se prepara din 30 g pulbere de rostopasca si 15 g vaselina, la care se adauga 10 ml ulei de masline. Cu acest amestec se ung ranile si se panseaza. Pansamentul trebuie sa stea 2-3 zile, dupa care se poate schimba pana la vindecare.

Negii pot fi „stersi“ de pe piele tot cu suc de rostopasca. Se aplica lichidul pe suprafata afectata, tamponand usor si se lasa sa actioneze în profunzime. Se repeta în fiecare dimineata si seara. In cel mult o luna si jumatate de tratament, negii vor disparea. Sucul de rostopasca e eficient si în tratarea herpesurilor bucale si genitale.

Atentie! Poate deveni toxica!

Din cauza alcaloizilor în numar mare din continut, rostopasca devine extrem de toxica daca este depasita doza recomandata. Indiferent de afectiune, nu se poate administra de catre un adult care cantareste 75 de kilograme mai mult de 4 g de planta uscata în fiecare zi.

Depasirea dozei recomandate duce la complicatii precum gastroenterita, tuse, probleme de respiratie, spasme digestive, halucinatii si tulburari cardiace. Nu se recomanda gravidelor si copiilor sub 12 ani.

Ce poate trata pe cale interna

Rostopasca este hematopoietica, adica ajuta la formarea sangelui, de aceea se recomanda în tratamentul leucemiei. Se face un amestec din urzici, mladite de soc si rostopasca, 2 lingurite de plante uscate la 250 ml apa clocotita si se beau 2 l pe zi.

Bolile hepato-biliare, cum sunt hepatita cronica si dischinezia biliara, se utilizeaza tinctura de rostopasca. De 3 ori pe zi se consuma 10 picaturi de tinctura. In tratamentul gastritei se recomanda consumul a cate 10 picaturi de tinctura, de 4-6 ori pe zi.

Hemoroizii se pot vindeca tot cu ajutorul acestei plante. Se beau cu înghitituri mici2-3 cani cu infuzie în fiecare zi.