Cam cu un deceniu in urma s-a lansat ideea ca
molecula de ADN este sipetul cu comori ascunse al umanitatii, ceea ce
nu e departe de adevar, care ar putea deschide pentru stiinta o cale
noua de abordare a nemuririi. De-acum putea incepe „joaca de-a
Dumnezeu”. Este acceptat unanim ca molecula de ADN prezenta in orice
organism viu aflat pe Pamant este depozitarul tuturor proceselor
biologice, de la organismul mamiferelor la cel al insectelor sau
pestilor. Toata informatia despre organism este „incuiata” in aceasta
„caramida” a vietii. De aici si ideea descifrarii acestui cod, care
poate fi comparat cu codul in care este scris sistemul de operare
Windows pentru computere, numai ca infinit mai complex decat acesta, ar
putea deschide calea manipularilor genetice ale secolelor viitoare, spre
oamenii viitorului si, de ce nu, spre nemurire.
Deocamdata rezultatele sunt net inferioare viselor
oamenilor de stiinta, codul genetic fiind un pod prea indepartat pentru
posibilitatile de azi ale stiintei. Daca in privinta genomului uman
lucrurile sunt peste puterile stiintei de azi, cercetatorii au incercat
sa compenseze rezultatele dirijand cercetarea spre aducerea la viata a
speciilor disparute de animale, plecand de la manipularea aceleiasi
celule de ADN. Cu alte cuvinte, animalele de pe legendara arca a lui Noe
ar putea fi readuse la viata cu ajutorul moleculei de ADN extrase din
fosilele de animale descoperite de-a lungul timpului de
paleoarheologi. Asa a aparut intrebarea extrem de ispititoare, e drept
lansata si in filme de fictiune precum Jurassic Park: e posibil ca
hoarde de mamuti sa strabata din nou solul siberian?
Sa ne amintim ca acum 62 de ani, pe 25 aprilie 1953,
cercetatorii Francis Crick si James Watson descriau prima oara intr-un
studiu structura ADN-ului (acidul dezoxiribonucleic), in forma de dubla
elice. Recent, cercetatori participanti la proiectul australian „Lazare”
(Lazar) au anuntat ca au recuperat „nuclee moarte” din celulele unei
ciudate specii de broasca, considerata disparuta din 1983, pe care le-au
injectat apoi in celule fara nucleu ale unei rude indepartate care
traieste.
Inghetat de 40 de ani, materialul genetic al
broastei Rheobatrachus silus a revenit la viata, la fel ca Lazar din
Biblie. Unele celule de oua astfel create au inceput sa se inmulteasca,
formand un inceput de embrioni. Embrionii clonati au pierit in cateva
zile, insa cercetatorii sunt siguri ca pot realiza miracolul
„reinvierii” acestei broaste. Inceputul este timid, dar visele sunt
grandioase.
La o broasca o reusita poate astepta un an, doi, dar
pentru a reinvia un mamut, ar fi nevoie de o munca de 20-30 de ani,
este de parere Hendrik Poinar, specialist in genetica evolutiei si
ADN-ului vechi la Universitatea canadiana McMaster, dupa cum relateaza
AFP. Si reinvierile nu s-ar opri la mamuti, ar mai fi vorba si despre
tigrul tasmanian, un marsupial carnivor disparut in anii 1930, pasarea
dodo, care nu a mai fost vazuta de la sfarsitul secolului al XVII-lea.
Suporterii „reinvierilor” au bifat un succes minor
in anul 2009 cand s-a reusit clonarea unui muflon de Pirinei pornind de
la celule ale ultimului reprezentant al speciei, mort in 2000. Numai ca
succesul a fost cu final trist deoarece puiul, purtat de o capra
domestica, a murit dupa circa zece minute din cauza unei malformatii
pulmonare.
„Jocul de-a Dumnezeu” pare mult mai complicat decat
se spera. Desi nu se stie la ce ar folosi, visul urmator ar fi
readucerea la viata al dinozaurilor disparuti dupa unele teorii acum 65
milioane de ani. O asemenea dorinta este naruita pana la nivelul
imposibilului chiar de rationamentul conform caruia ADN-ul dinozaurilor
este prea degradat de trecerea miilor de milenii pentru a putea fi
recuperat de geneticieni. La tot ce spera geneticienii ar fi recuperarea
unor mostre de ADN de la animale care au disparut de cel mult 200.000
de ani in arborele evolutiei. Maximum de reusita ar duce, deci, doar
pana la omul de Neanderthal. Dar si in acest caz este vorba doar de
supozitii. De ce? Pentru ca asa „Un animal este mai mult decat genomul
sau, nu totul este inscris in ADN; cum va putea fi invatat sa se
hraneasca, sa vaneze, sa zboare…? Pe scurt, cum va invata o pasare dodo
sa fie o pasare dodo?”, se intreaba un specialist. In plus, unele specii
de animale au disparut odata cu mediul lor natural. Asta nu inseamna ca
nu exista o adevarata vanatoare dupa forme de viata disparute. Dupa cum
arata un ziarist de la revista Focus, in regiunea rusa Iakutia, zona a
inghetului vesnic, uriasul „congelator” ce ascunde un mare numar de
forme de viata uitate, a inceput o adevarata vanatoare pentru ramasitele
conservate ale unor specii de animale disparute.
Clonare dificil de realizat
La jumatatea anului 2013 a fost descoperit un
exemplar de mamut extraordinar de bine conservat, care, uimire!,
prezinta inca sange in organism. Sansele de clasare a acestui mamifer
disparut s-au reaprins. Se apropia momentul zero? „Clonarea unui mamut
pornind de la celule intacte – si mai important, de la un genom intact –
va fi un proces extraordinar de greu, probabil chiar imposibil”,
sustinea Love Dalén, paleogenetician la Muzeul de Istorie Naturala din
Suedia. „Gasirea acestui mamut atat de bine conservat face lucrurile sa
devina un pic mai posibile”, dar totusi extrem de greu de realizat, a
mai adaugat el.
Dalén se refera la mamutul extraordinar de bine
conservat descoperit recent pe o insula din Arctica, in largul coastei
siberiene. O parte din acest mamut, o femela, era blocata in gheata, iar
cand paleontologii care au facut descoperirea au incercat sa sparga
aceasta gheata cu o dalta, a inceput sa curga sange. Totusi, chiar si
acest tesut poate fi foarte afectat la nivel celular din cauza trecerii
vremii.
Mamutul cu o vechime de 10.000 de ani nu a fost examinat de alti oameni
de stiinta in afara celor care l-au descoperit, dar conform
informatiilor furnizate de acestia gradul sau de conservare este de-a
dreptul incredibil. Si cu toate acestea, sansele descoperirii unui
exemplar de mamut perfect conservat sunt extrem de mici. Chiar daca
mamutul a inghetat imediat dupa ce a murit, nu se poate sti, de-a lungul
miilor de ani, prin cate procese de inghet/dezghet a trecut, procese
care pot distruge celulele si informatia ADN. Or, pentru a putea clona
un exemplar de mamut este nevoie de ADN intact care sa fie folosit la
inlocuirea ADN-ului din ovule de elefant cu genomul de mamut si apoi de
dezvoltarea embrionului intr-o femela de elefant purtatoare. Dar cat
„traieste” ADN-ul pentru a putea fi folosit pentru reinvierea unei
specii? Un studiu realizat in 2012 ajunge la concluzia ca in oase,
jumatate dintre legaturile chimice care formeaza catena ADN se rup la
521 de ani dupa moarte, iar degradarea completa a materialului genetic
intervine dupa aproximativ 6,8 milioane de ani. Asadar, pana la reusita
unei „reinvieri” concludente nu ne putem bucura deocamdata decat de
legendarele povesti biblice a lui Lazar si a Potopului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu