Cele mai sanatoase alimente de post - ciupercile

Sănătatea organismului nostru depinde, în mare măsură, de ceea ce mâncăm. Astfel, dacă te-ai hotărât să urmezi Postul Adormirii Maicii Domnului , trebuie să ştii să organismul are nevoie de alimente sănătoase de post, energizante, bogate în vitamine şi minerale, dar mai ales proteine.
Pentru că în post sunt interzise cu desăvârşire carnea, ouăle şi lactatele, care reprezintă hrana de bază în cea mai mare parte a anului, persoanele care vor ţine tot postul trebuie să consume alimente bogate în proteine, carbohidraţi, vitamine şi minerale de care este nevoie atât pentru sănătatea organismului cât şi pentru randamentul în activităţile de zi cu zi.
Iată, așadar, care sunt cele mai sănătoase alimente de post!

Cele mai sănătoase alimente de post - oleaginoase crude (nuci, migdale, fistic, alune, caju)

Nucile, migdalele, fisticul și alunele sunt sățioase și hrănitoare şi pot înlocui oricând gustarea de la ora 11 sau pe cea de după-amiază, de la ora 5. Nu consuma însă mai mult de o mână de fructe uscate pe zi, adică 50 de grame.
Au cel mai mare conţinut  de antioxidanţi, deci te feresc de acţiunea radicalilor liberi,  şi previn distrugerea celulară, deţin importante resurse de fibre şi vitamina E, ajutând la scăderea colesterolului şi reglarea glicemiei din organism, dar  şi la păstrarea senzaţiei de saţietate pe o perioadă mai mare de timp.
30 g de caju = 4,4 grame proteine
30 g de seminţe de susan = 8 grame de proteine
60 g de alune de pădure = 5 grame proteine
30 g fistic = 5,8 grame proteine
2 linguri de migdale = 4 grame proteine

Cele mai sănătoase alimente de post - ciupercile, cel mai bun înlocuitor al cărnii

Ciupercile conţin multe proteine, aşa că pot înlocui carnea şi aportul ei nutritiv cu succes.  În plus, ciupercile pot fi folosite şi pentru alte mâncăruri, precum sarmale, supe, ciorbe etc.
Ele sunt o sursă importantă de potasiu, fier, calciu, sodiu, fosfor, zinc, vitamine B1, B2, B3, B6, C, D, F şi acid folic. Datorită conţinului de glicocen (zahăr specific cărnii) şi de aminoacizi, ciupercile au gust asemănător cărnii, aducând organismului proteine, dar nu şi grăsimi şi nici multe calorii.

Cele mai sănătoase alimente de post - leguminoasele (linte, fasole boabe, mazăre)

Leguminoasele sunt altă sursă importantă de proteine, în special dacă mănânci linte sau fasole. O cană de linte conţine 18 grame de proteine, iar o cană de fasole, 15,5 grame.

Cele mai sănătoase alimente de post - avocado

Avocado este unul dintre cele mai sănătoase alimente de post, care nu ar trebui să lipsească din meniu. Are în compoziţie o cantitate de grăsimi asemănătoare celei din unt. Mai exact, 85% din calorii sunt provenite din grăsimi. Dar sunt grăsimi bune, spre deosebire de cele din unt.
Un singur fruct de avocado înmagazinează 4 grame de proteine, ceea ce îl plasează direct în topul alimentelor cu cele mai mari valori de proteine.
Astfel, acest fruct este ideal în dietă, deoarece proteinele ajută la arderea eficientă a grăsimilor şi favorizează dezvoltarea musculaturii. În plus, toate aceste proteine sunt în întregime folosite de corp, în timp ce anumite proteine din carne nu sunt absorbite complet de organism.

Cele mai sănătoase alimente de post - tofu

Un aliat de nădejde al vegetarienilor, brânza vegetală sau ,,tofu" nu trebuie să lipsească nici ea din meniul tău în perioada postului. O cantitate de 9 grame de proteine ajunge în organismul tău cu fiecare 100 de grame de tofu consumate.

Cele mai sănătoase alimente de post - cerealele integrale adevărate

Cerealele sunt esenţiale în această perioadă întrucât reprezintă surse extraordinare de carbohidraţi şi fibre, atât solubile, cât şi insolubile, care ajută la scăderea colesterolului, prevenind astfel formarea cheagurilor de sânge responsabile de apariţia infarctului şi a accidentului vascular cerebral.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu