Se afișează postările cu eticheta barlad. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta barlad. Afișați toate postările

O batrana din Barlad face colectie de gunoaie

Pe casa scarii este bine sa fie curat dar in apartament la o baba din barladse era un cocar de infectie, baba facea colectie de gunoaie.
O bătrână de 67 de ani, locatară a unui apartament din centrul Bârladului, a fost evacuată cu forţa de autorităţile locale şi internată în spital, pentru ca, în lipsa ei, locuinţa să poată fi deparazitată. Vecinii nu au mai suportat mizeria şi mirosurile emanate de gunoaiele colectate de Sofia Cotârleţ în ultimii ani şi au reclamat-o la toate instituţiile la care s-au gândit.

Intervenţie în forţă a autorităţilor locale bârlădene, în urma unei reclamaţii făcute la adresa unei femei de 67 de ani, Sofia Cotârleţ, care locuieşte într-un bloc situat între Muzeul „Vasile Pârvan” şi Casa Sturdza. După zeci de plângeri depuse în ultimii ani, ieri, în jurul orei 10, reprezentanţi ai Primăriei Bârlad, asistaţi de poliţişti locali şi de ordine publică, au descins la blocul D4, scara A, apartamentul 14, în speţă adresa celei reclamate, pentru a veni în sprijinul vecinilor.
Oamenii spun că nu mai pot să stea în propriile locuinţe nici cu geamurile închise, din cauza mirosurilor cadaverice emanate din apartamentul bătrânei. Şi asta nu din cauză că ar fi murit cineva acolo, ci pentru că holul, baia, bucătăria şi camerele sunt ticsite de gunoaie împuţite adunate de ani de zile şi depozitate claie peste grămadă. Temându-se să nu se îmbolnăvească de la gândacii şi celelalte insecte care şi-au făcut cuib în locuinţa Sofiei Cotârleţ, vecinii au apelat la autorităţi.
Ieri, oamenii legii s-au crucit când au văzut teancurile de deşeuri din locuinţa bătrânei, care îşi vedea liniştită de treaba ei, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De parcă nu ar fi fost suficientă mizeria adusă de ea în urma plimbărilor pe la containerele de gunoi, podeaua era plină şi de urină şi fecale de la câinele maidanez pe care îl ţine în locuinţă. Cu sprijinul poliţiştilor, reprezentanţii primăriei şi-au făcut curaj şi, înarmaţi cu un pulverizator cât toate zilele, au stropit toată casa cu K-otrine, un insecticid foarte puternic folosit pentru stârpirea gândacilor, muştelor, ploşniţelor, moliilor etc. Nu înainte de a o convinge pe bătrână să coopereze şi meargă de bunăvoie la spital, secţia Psihiatrie, pentru investigaţii şi tratament de specialitate.
„Iniţial, oamenii au depus plângere la Direcţia de Sănătate Publică, însă ne-a fost dirijată nouă, fiind de competenţa noastră să o soluţionăm. Noi ne-am organizat şi am intervenit. Dimineaţă, am făcut dezinsecţie, iar astăzi intrăm la curăţenie şi reparaţii. În tot acest timp, femeia va rămâne internată la spital, să putem lucra. La final, după ce terminăm curăţenia, vom mai face o dezinsecţie, după care o vom aduce pe femeie înapoi. Dosarul medical va fi înmânat Direcţiei de Asistenţă Socială, astfel încât să poată fi găsită o soluţie ca femeia să primească un însoţitor personal. Să sperăm că nu vor mai fi probleme. Eu am văzut săptămâna trecută ce este în locuinţă, dar a mai durat puţin până ne-am corelat cu Poliţia Municipală şi până am finalizat toate formalităţile ca să putem interveni”, ne-a declarat Olga Ungureanu, şefa Serviciului de Gospodărie Comunală şi Locativă din cadrul Primăriei Bârlad.
„Mirosea a hoit!”
Tot ieri, angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială s-au deplasat la faţa locului şi au discutat cu femeia şi cu rudele ei, o soră şi fiul acesteia, pentru a găsi o soluţie. Nepotul Sofiei Cotârleţ şi-a luat angajamentul că, în perioada în care mătuşa lui va fi internată, va avea grijă de apartament şi de câine. Mai ales că, spune tânărul, bătrâna are nevoie de spitalizare şi tratament întrucât suferă de TBC.
„Nu o dată mi-a aruncat cu materii fecale pe geam, că stau în apartamentul alăturat. În plus, este un miros îngrozitor pe scara blocului. Mirosea a hoit! De câţiva ani ne chinuim aşa, mai ales vara, când sunt temperaturi ridicate. Ne punem sănătatea în pericol. Are două surori, dar niciuna nu se ocupă de ea. De câte ori le sunam să le spun ce păţim din cauza ei, ne răspundeau că nu au treabă. Femeia nu e handicapată, ca să zici că stă la pat, ci merge. Ba chiar se duce la gunoi şi aduce sacoşe pline cu gunoaie şi le depozitează în casă. Cred că are probleme psihice. Am depus reclamaţii peste tot, pe la Primărie, pe la Poliţie, chiar şi la Sanepid. Au fost de câteva ori şi au mai făcut puţin curat, dar niciodată nu ţinea mult”, ne-a spus Ionica Paşcanu, vecina bătrânei.

Gradul de poluare in Barlad este o amenintare

Biologul Virgil Vesel atrage atenția că gradul de poluare în Bârlad a devenit o reală amenințare. El îi avertizează pe edili să demareze cât mai repede posibil o acțiune de plantare masivă de arbori în tot orașul și să ia în serios devierea mașinilor de mare tonaj, întrucât nivelul gazelor cu efect de seră a crescut alarmant. Bârladul are de aproape patru ori mai puțini copaci decât le este necesar localnicilor să respire un aer cât de cât curat. Statistica pe care autoritățile le-o flutură cetățenilor pe sub nas, precum că Bârladul e pe locul doi la numărul de metri pătrați de spațiu verde, este praf în ochi: ne lăudăm cu 24 mp pe cap de locuitor, când nouă ne trebuie 100 mp de pădure pe cap de locuitor. Municipiul Vaslui este în aceeași situație.
„Edilii trebuie să ia măsuri cât încă se mai poate face ceva. Soluția stă doar în mâinile lor și este vital pentru noi toți să facă din ea prioritatea numărul unu. Nu murim dacă amânăm construirea unor parcări, a organizării de festivaluri sau a schimării unor borduri. Dar fără aer murim cu siguranță”, a declarat, pentru Est News, profesorul Vesel, cel care de zeci de ani studiază tot ce ține de bios și de mediu.
Virgil Vesel spune că în Bârlad efectele încălzirii climatice sunt evidente și măsurabile: „Valorile temperaturii aerului indicate de termometrul din fața primăriei sunt superioare cu peste 10 grade celor prognozate de meteorologi pentru zona noastră. Dacă am monitoriza și procentajul de oxigen și cel de dioxid de carbon, ne-am da seama cât de nociv este mediul în care trăim”.
În opinia lui de specialist, cel mai eficient mijloc de combatere a efectului de gaze de seră este plantarea masivă de arbori – măsura la care se referă atunci când spune că edilii dețin cheia și lacătul acestei probleme.

„Trotuarele tuturor străzilor, parcările amenajate în ultima vreme, terenurile de joacă ale copiilor, curțile și vecinătatea instituțiilor publice, versanții văii râului ce străbate orașul, aleile dintre blocuri – în toate aceste locuri trebuie plantați rapid arbori. Repet, arbori! Nu floricele, nu gazon!”, avertizează Vesel.
O zonă pe care o indică împăduririi este fostul islaz al cartierului Munteni, adică șesul situat între Obor și Centrul de Afaceri „Tutova”: „Zona ar putea deveni, prin împădurire, un obiectiv care să rivalizeze cu Grădina Publică”.

De trei ori mai puțini copaci decât este necesar
Chiar dacă, între orașele cu peste 50.000 de locuitori, Bârladul se află pe locul doi în țară în ceea ce privește numărul de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, adică peste 24 mp pe cap de locuitor, asta nu înseamnă mai nimic. Această pozitie în clasament doar dă bine în discursurile politicienilor din fruntea urbei, căci la capitolul sănătate și diminuare a poluării este departe de a fi suficient.
„Trebuie să ne trezim la realitate. Ca să putem respira aer cât de cât curat, la 100 de oameni este nevoie de un hectar de pădure. Altfel spus, avem nevoie de 100 mp pe cap de locuitor. Iar noi avem doar 24 mp și ne mai și lăudăm cu asta!”, spune biologul.
Bârlădenii, sufocați de autoturisme și de mașini de tonaj greu
Profesorul mai susține că nu zona industrială este principala sursă a gazelor cu efect de seră, așa cum se vehicula până nu demult, ci traficul auto. La acest capitol, cele care ne produc cele mai mari necazuri sunt mașinile de tonaj greu.
„Construirea unei centuri ocolitoare se impune cu prioritate. Nu mai trebuie amânat. Ar trebui avută în vedere și înlocuirea autobuzelor cu troleibuze în transportul local. Motorul acționat electric nu consumă oxigen și nu generează gaze cu efect de seră. S-a constatat că gazele de eșapament emise de motoarele Diesel conțin nu numai astfel de gaze, ci și substanțe cancerigene precum azbestul, arseniul și iperita”.
Ce sunt gazele cu efect de seră și cum ne pot nenoroci?
Razele soarelui străbat atmosfera și încălzesc mai întâi suprafața uscatului și a apei. Incălzirea atmosferei se realizează de jos în sus, din căldura purtată de radiațiile infraroșii reflectate de suprafața continentelor și a oceanelor. Acestea urcă în păturile superioare și se pierd în spațiul cosmic.
Desfășurarea circuitului căldurii este perturbată de așa-numitul efect de seră. Unele componente gazoase din atmosferă depășesc concentrațiile normale. Este vorba de vapori de apă, dioxid de carbon, metan, oxizi de azot etc.
Ele se constituie ca o plapumă călduroasă care împiedică iradierea căldurii în spațiu. Este asemenea pereților transparenți ai unei sere, ce permit pătrunderea razelor soarelui, dar opresc ieșirea căldurii.
„Chiar dacă încălzirea planetei este un proces global, măsurile de prevenire trebuie efectuate prin acțiuni locale. De aceea, controlarea traficului rutier și plantarea de arbori trebuie să fie prioritatea număr unu a celor ce conduc orașul”, mai spune profesorul Vesel.
Copacii inhalează gazele nocive în locul oamenilor
Plantele verzi, în special arborii – sunt singurele organisme care folosesc drept hrană dioxidul de carbon, adică exact acea substanță care duce la apariția încălzirii globale, cea care îi omoară pe oameni.
Copacii trăiesc cu dioxidul de carbon, așa cum omul trăiește cu mâncare, apă și aer. Din reacțiile acestui proces, cunoscut sub numele de fotosinteză, se produce oxigenul prezent în atmosferă, fără de care viața pe Pământ ar fi imposibilă. Reducerea consumatorilor de emisii gazoase, adică a copacilor, a împins planeta într-o stare de criză. Nemaifiind copaci care să inhaleze „aerul poluat”, oamenii sunt cei care o fac în locul lor.
Domnilor edili, aceste argumente sunt suficient de convingătoare?
Copacii au un randament de 50 de ori mai mare în procesarea gazelor din atmosferă, comparativ cu plantele ierboase. Un hectar de pădure consumă într-o zi însorită de vară 280 kilograme de dioxid de carbon și generează 200 de kilograme de oxigen. Un arbore cu dezvoltare medie produce oxigenul necesar la trei oameni.
Frunzele copacilor rețin praful și fumul provocate de traficul rutier purificând aerul, iar vaporii de apă eliminați prin frunze în procesul de transpirație umezesc atmosfera.
Biologul Vesel explică: „Arborii dezinfectează aerul prin emanația de fitoncide, substanțe care distrug microbii diferitelor boli. Măsurătorile au arătat că într-o pădure găsim doar 500 de microbi la metrul cub de aer. În aerul dintr-un magazin din oraș sunt circa patru milioane. Suprafețele împădurite măresc gradul de ionizare al atmosferei de 5-10 ori, influențând pozitiv buna dispoziție și capacitatea de muncă a oamenilor. Efectul benefic al prezenței arborilor în oraș este dat și de umbra și răcoarea pe care coroanele acestora le oferă cu generozitate în zilele caniculare. Totodată, perdeaua de arbori de pe trotuare diminuează zgomotele străzii cu 10-18 decibeli”.

Strandul din Barlad este deschis publicului

DE NECREZUT… Strandul din Bârlad, investitie care a fost vizatã de procurorii DIICOT în cazul infractorilor care au comis fraude electronice, se deschide astãzi oficial în Bârlad. Strandul Tineretului a fost concesionat de Sindicatul “Rulmentul” din Bârlad, unei firme apartinând sotiei unui politist din Bârlad, care a fost si el vizat în acelasi dosar. La mini-conferinta de presã, organizatã ieri la Strand doar pentru presa care “tace” si laudã, a fost vãzutã si masina politistului Cãtãlin Bejinaru, comisarul sef implicat în scandalul clonãrii cardurilor. Prezentã a fost doar sotia sa, care supraveghea ultimele retusuri la lucrãrile strandului.
Din ciclul incredibil dar adevãrat, vã prezentãm astãzi cum se poate ca la o investitie, vizatã de procurorii DIICOT în scandalul cu clonãrile de carduri, lucrurile sã meargã ca si cum nimic nu s-a întâmplat! Vã reamintim cã în acest caz au fost arestati nouã infractori din Bârlad si s-au prezentat probe, cã în “Strandul Tineretului” din Bârlad s-au spãlat bani proveniti din furtul anului. Astãzi se deschide oficial Strandul, lucru fãcut cunoscut bârlãdenilor ieri, de cãtre Vasile Rosca, liderul Sindicatului “Rulmentul” în cadrul unei pseudo-conferinte de presã, organizatã doar pentru presa … cuminte, care nu prezintã adevãratele afaceri din spatele unei legãturi incredibil de periculoase, a unor încrengãturi dintre politisti si infractorii din Bârlad. În luna aprilie, în urma anchetelor fãcute de procurorii DIICOT, structura centralã si politistii de la BCCO Bucuresti s-au fãcut nu mai putin de 13 arestãri, în dosarul privind fraudele electronice, cu carduri clonate, dintre care nouã infractori, inclusiv capii retelei, erau din Bârlad. Printre cei arestati a figurat si Marius (“Bebe”) Cordas, fost Crãsuleac, despre care procurorii DIICOT au precizat în referatul privind propunerea de arestare preventivã cã: “În ceea ce priveste activitatea infractionalã a inculpatului Cordas Marius Ioan, în conformitate cu declaratia ………, din data de …, a rezultat cã este cunoscut cu apelativul <<BEBE>> si cã acesta este persoana care coordoneazã grupul infractional organizat, care actioneazã pe teritoriul României, în mai multe judete, precum si în Japonia sau alte state. De regulã, astfel cum rezultã din probatoriul administrat pânã în prezent si din rãspunsul Autoritãtilor Judiciare Japoneze, CORDAS MARIUS IOAN este cel care stabileste detaliile premergãtoare faptelor si se asigurã cã utilizarea clonelor cardurilor fraudate se poate desfãsura în bune conditii. (…) O parte din sumele de bani, numitul Cordas Marius Ioan i-a investit în Complexul de agrement (strand) din mun. Bârlad.” Cu alte cuvinte, pe lângã bârlãdenii care se spãlau în strand, se spãlau si banii lui “Bebe” Cordas! Si acum totul se reia, ca si cum nimic nu s-a întâmplat!
Legãturi periculoase…
Cum Complexul de agrement Strand din Bârlad a fost luat de sotia comisarului sef Cãtãlin Bejinariu, din cadrul Politiei Bârlad (de fapt, totul a fost si este de fatadã, dupã cum se vede, comisarul Bejinariu fiind cel care se afla în spatele firmei), Marius Ioan Cordas a investit masiv în Strandul … comisarului Bejinariu. Surse din rândul politistilor bârlãdeni ne-au precizat cã “Bebe” (Cordas Marius) era asociat la Strand si cã, în ultima vreme, comisarului Bejinariu îi mergea tare bine… Tot surse din rândul politistilor ne-au mai spus cã în urma anchetei fãcute de procurorii DIICOT si de politistii din cadrul Servicului de Combatere a Crimei Organizate, la nivel central, comisarul sef Bejinar a iesit basma curatã, el precizând cã sotia sa a fãcut afaceri cu “Bebe” Cordas, nu el, iar între sotia sa si infractorul dibuit de DIICOT a fost doar un contract de împrumut. Adicã, nu a investit Cordas bani, ci i-a împrumutat. Cum ar veni, procurorii DIICOT au bãtut câmpii când au spus cã “Bebe” Cordas a investit din banii furati în Complexul de Agrement Strand din Bârlad! Vã reamintim cum a ajuns Strandul din Bârlad, de la Sindicatul Rulmentul, la familia Bejinaru si la Cordas Marius, zis “Bebe”. Sindicatul “Rulmentul” din cadrul SC Rulmenti SA Bârlad s-a chinuit timp de cinci ani sã deschidã strandul, dar nu i se dãdeau avizele sanitare necesare functionãrii (DSP, DSVSA, Mediu, etc). Acum câtiva ani, la întrebarea jurnalistilor de ce nu se deschide strandul, liderul de sindicat de atunci a spus cã se cer investitii de peste 150 000 de euro, în strand, altfel nu primesc avizele. Si brusc, anul trecut, Vasile Rosca, liderul de sindicat de la Rulmentul, face ofertã pentru a se ocupa o firmã de strand! La “licitatia” de oferte s-a înscris doar firma sotiei comisarului sef Bejinaru, Irina Manoilã Bejinaru. Si nu întâmplãtor a fost doar ea la licitatie, pentru cã, asa cum am mai precizat, am aflat cã tatãl ei, Dumitru Manoliã, este vicepresedintele Sindicatului Rulmentul, alãturi de Vasile Rosca, care în afarã cã este presedintele sindicatului, este si consilier local al PSD Bârlad în CLM. Ei, vedeti cum se leagã? Tatãl Dumitru Manoilã a “ajutat” pe fiica sa si pe ginerele, ditamai comisarul sef la Biroul de Investigatii Criminale, Cãtãlin Bejinaru Manoilã, sã punã mâna pe strand, contra unei sume de 5000 de lei lunar pe perioada functionãrii, cãtre sindicat! Atât! Iatã si explicatia simplã, foarte simplã, pentru care conferinta de presã de ieri a fost organizatã doar pentru presa care este “amabilã” cu PSD si capii acestui partid care deja sufocã Bârladul prin legãturile primejdioase pe care le-a creat între politic, politie si infractori.
Cum a ajuns Bârladul raiul interlopilor
Vã mai reamintim cã procurorii DIICOT au dispus pe 27 aprilie, în urma unei descinderi în fortã la Bârlad si a unor perchezitii la domiciliile mai multor interlopi din Bârlad, retinerea a 13 persoane care fãceau parte dintr-o grupare specializatã în sãvârsirea de infractiuni informatice si spãlare de bani. Între persoanele retinute s-a aflat si fotbalistul bârlãdean Bogdan Ghiceanu de la echipa CS Otopeni. Anchetatorii sustin cã, în mai putin de o lunã, cu ajutorul cardurilor clonate, infractorii au fãcute 34.000 de retrageri de la bancomate din tarã si strãinãtate. Prejudiciul adus astfel marilor corporatii din SUA si OMAN se ridicã la peste 15 milioane de dolari. Suma este cea care a fost doveditã si procurorii DIICOT au si probe, dar în realitate, suma furatã de la marile corporatii depãseste 42 de milioane de dolari. Dar, ce este cel mai important abia de acum urmeazã: capii retelei sunt bârlãdeni: Serban Gabriel, Cordas Marius Ioan, Florin Bogdan Ghiceanu, fost fotbalist la Bârlad. Dintre cei 13 arestati, nouã erau din Bârlad, capii retelei stabilind “cartierul general” la Bârlad dintr-un motiv simplu: au “racolat” doi politisti bârlãdeni: pe agentul Mihãitã Lupu de la BCCO Vaslui si pe comisarul sef Cãtãlin Bejinariu. Dintre acesti doi politisti, cel mai sifonat a iesit Mihãitã Lupu, care a fost nevoit sã-si dea demisia din politie. Comisarul sef Cãtãlin Bejinaru a fost suspectat doar pentru “relatia” de parteneriat a sotiei sale cu “Bebe” Cordas si este în prezent la serviciu. Procurorii DIICOT precizeazã încã cã cercetãrile din acest mega dosar încã nu s-au terminat! Ele sunt încã în desfãsurare la Politia Capitalei.

FBI-ul a venit la Barlad

SOCANT Bârladul a ajuns pe harta infractiunilor cercetate de o comisie rogatorie internationalã formatã din FBI, politisti si procurori din peste 27 de tãri. Pentru a da de urma hotilor care au spart serverele unor bãnci din SUA si Oman si au scos numai într-o singurã zi din bancomatele a peste 27 de tãri europene 39 de milioane de dolari, iar în aceeasi zi în Japonia peste 9 milioane de dolari, în Bârlad au venit doi agenti FBI si doi politisti japonezi. Procurorii DIICOT au prezentat în referatul pentru solicitarea arestãrii preventive a celor 13 inculapati, dintre care nouã sunt din Bârlad, probatoriul care cuprinde tot ce au fãcut infractorii bârlãdeni, în frunte cu capii retelei Serban Gabriel si Marius Cordas (“Bebe”), în Japonia. Pentru cã efectiv acesti interlopi – hoti sadea, care aveau politistii la degetul cel mic, au speriat politia japonezã, sustrãgând numai într-o singurã zi peste 9 milioane de dolari, din bancomatele din Tokyo. Vã prezentãm materialul probator al procuroriilor DIICOT, obtinut cu ajutorul autoritãtilor japoneze si ale FBI.
Banda de hoti din Bârlad, care a spart serverele unor bãnci din SUA si OMAN, sustrãgând cu carduri clonate sume impresionante de bani din conturile unor importante corporatii strãine, a speriat Japonia si FBI. Înainte de arestarea celor implicati, în Bârlad a fost o echipã de agenti FBI si de agenti ai politiei din Japonia, agenti care, am aflat pe surse, au participat si la perchezitiile efectuate pe 26 aprilie la cei implicati acasã. Capii acestei retele, Serban Gabriel si Marius Cordas – fost Crãsuleac -, împreunã cu alti membri ai retelei, sunt cei care au fost în Japonia. Iatã bârlãdenii care s-au plimbat prin Tokyo, iar printre altele au golit conturile Bãncii OMAN (sucursala japonezã) de 9 milioane de dolari într-o singurã zi: Serban Gabriel, Sticlan Mãdãlina Gabriela (fatã de videochat din Bucuresti), Rotaru Marian Octavian, Turlacu Florin Robert, Mãcineanu Doru Ionut (toti din Bârlad). “Din totalul tãrilor unde au fost efectuate retragerile de numerar cea mai mare sumã frauduloasã a fost retrasã din Japonia 9.625.105,06 USD, iar totalul prejudiciului creat la nivelul tuturor tãrilor a fost de 39.005.833,83 USD. Urmare a verificãrilor si analizelor efectuate asupra fraudelor comise, autoritãtile judiciare din Japonia au comunicat cã efectueazã cercetãri asupra mai multor persoane implicate în fraudarea cardurilor bancare din ziua de 20.02.2013. În comunicarea primitã, autoritãtile judiciare din Japonia precizeazã cã în ziua de 20.02.2013 autorii folosind clonele unor carduri emise de Banca Muscat din Oman au efectuat un numãr foarte mare de operatiuni în mai multe tãri inclusiv Japonia, unde a fost retrasã suma de aproximativ 9.000.000 USD, de la un numãr de 220 ATM-uri. De asemenea, Banca Muscat din Oman a comunicat cã în ziua de 20.02.2013 au fost fraudate mai multe carduri emise de bancã, fiind retrasã suma de peste 38.000.000 USD, din aproximativ 25 de tãri, inclusiv România” se mentioneazã de cãtre procurorii DIICOT în referatul cu propunerea arestãrii preventive a membrilor monstruoasei retele.
S-au pus cu tehnica japonezã si s-au ars!
Cu politistii din Japonia nu prea a fost loc de întors pentru capii retelei, Serban Gabriel si Marius “Bebe” Cordas, asa cum s-a putut în Bârlad, unde racolaserã doi politisti cu functii importante: agentul Mihãitã Lupu si comisarul sef Cãtãlin Bejinaru. Japonezii au o tehnicã extraordinarã, care le-a permis politistilor sã-i identifice pe cei care au scos banii cu carduri clonate. Ia fiti atenti, ce spun procurorii DIICOT: “Având în vedere cã în data de 20.02.2013 cu ocazia fraudãrii cardurilor bancare în Japonia, autoritãtile nipone au obtinut imagini si fotografii de o bunã rezonantã (claritate) cu autorii, acestea au fost înaintate tãrilor unde au fost efectuate retrageri frauduloase, inclusiv România, în vederea identificãrii persoanelor implicate. De asemenea a fost înaintat si un tabel cu numerele de carduri, cu tãrile în care au fost tranzactionate fraudulos precum si sumele aferente tranzactiilor. Au fost analizate fotografiile suspectilor înaintate de cãtre autoritãtile judiciare din Japonia si au fost identificate urmãtoarele persoane: Serban Gabriel, Sticlan Mãdãlina Gabriela, Rotaru Marian Octavian, Turlacu Florin Robert, Mãcineanu Doru Ionut. La data de 10.11.2014 a fost înaintat cãtre parchet rãspunsul tradus al autoritãtilor judiciare nipone referitor la activitatea infractionalã desfãsuratã de cãtre membrii grupãrii în luna februarie 2013 pe teritoriul Japoniei. Din materialul probator pus la dispozitie de cãtre autoritãtile din Japonia, respectiv rãspunsurile punctuale la întrebãrile adresate vizând persoanele implicate, a rezultat sumarul cazului din Japonia: în data de 20.02.2013 s-au efectuat retrageri de numerar în valoare de aproximativ 900 milioane JPY yeni japonezi (9 milioane USD dolari americani) de la un numãr total de aproximativ 220 ATM-uri ale bãncilor (…) folosindu-se mai multe carduri de credit falsificate. Cardul de credit ce a fost falsificat este emis de banca Muscat Bank din Oman, are numãrul 5305 5164 4407 7255, fiind clonat de mai multe ori si utilizat de autori la retrageri de numerar. Ca urmare a analizãrii efecuate de autoritãtile din Japonia în ceea ce priveste imaginile surprinse de camerele de supraveghere video instalate la ATM-urile de unde au fost efectuate retrageri fraduloase de numerar, s-a stabilit faptul cã un total de 9 persoane, 7 bãrbati si 2 femei, au retras numerar utilizând cardurile falsificate, debitându-se astfel contul aferent compromis. Persoanele implicate în activitatea infractionalã desfãsuratã în Japonia în data de 20.02.2013, care sunt totodatã cercetate si în prezentul dosar pentru activitãti infractionale având acelasi mod de operare, desfãsurate pe teritoriul României în data de 02.12.2013, sunt urmãtoarele: Serban Gabriel, Cordas Marius Ioan, Sticlan Mãdãlina Gabriela, Rotaru Marian Octavian, Turlacu Florin Robert, Mãcineanu Doru Ionut, Codrianu Rãzvan Vasile (toti din Bârlad – n.r.) Urmare a verificãrilor si a analizelor efectuate asupra fraudelor comise, autoritãtile judiciare din Japonia prin intermediul INTERPOL au comunicat cã efectueazã cercetãri asupra mai multor persoane implicate în fraudarea cardurilor bancare din ziua de 20.02.2013. În comunicarea primitã, autoritãtile judiciare din Japonia precizeazã cã în ziua de 20.02.2013 autorii, folosind clonele unor carduri emise de Banca Muscat din Oman, au efectuat un numãr foarte mare de operatiuni în mai multe tãri inclusiv în Japonia, de unde a fost retrasã suma de aproximativ 9.000.000 USD, de la un numãr de 220 ATM-uri. Având în vedere cã în data de 20.02.2013, cu ocazia fraudãrii cardurilor bancare în Japonia, autoritãtile nipone au obtinut imagini si fotografii cu autorii, ce au o rezolutie si claritate foarte bunã, acestea au fost înaintate tãrilor în care au fost efectuate retrageri frauduloase inclusiv România, în vederea identificãrii persoanelor implicate. De asemenea, a fost înaintat si un tabel cu numerele de carduri, cu tãrile în care au fost tranzactionate fraudulos precum si sumele aferente tranzactiilor. De asemenea, Banca Muscat din Oman a comunicat cã în ziua de 20.02.2013 au fost fraudate mai multe carduri emise de bancã, fiind retrasã suma de peste 38.000.000 USD, din aproximativ 25 de tãri, inclusiv Romania”, scriu procurorii DIICOT.
Cazul bârlãdenilor hoti, analizat de o comisie rogatorie internationalã!
Frauda produsã de cei arestati din reteua bârlãdeanã de hackeri si interlopi, plus politisti care le asigurau spatele, a fost fãcutã unor bãnci din SUA si OMAN, iar faptele s-au petrecut pe teritoriul a 27 de tãri. În asemenea cazuri se constituie o comisie rogatorie internationalã, formatã, cum am mai spus, din agenti FBI, politisti si procurori din toate tãrile unde au avut loc infractiuni. Important este cã cei arestati si dovediti infractori si care au pãgubit bãncile de peste 42 de milioane de dolari, vor trebui sã dea înapoi tot ce au furat! Nu bãncile din SUA si Oman vor banii, ci companiile de asigurare din SUA, unde bãncile aveau asigurare împotriva unor asemenea atacuri! Si cu campaniile americane de asigurare nu te joci! Mai mult, ei vor fi judecati cel mai probabil si în Japonia, pentru paguba uriasã fãcutã bãncilor din Tokyo. Luxul infractorilor condusi de Gabriel Serban si Marius Cordas va dispare, asa cum vor dispãrea si masinile politistilor implicati. Despre ce lux vorbim? Uitati: “Dupã fraudarea cardurilor bancare, în ziua de 20.02.2013, sumele de bani obtinute în mod fraudulos au fost transferate în România de cãtre membrii grupãrii, prin sistemul Western Union iar o parte au fost adusi în tarã de cãtre diferite persoane. O parte din sumele de bani au fost investite în achizitionarea de imobile de lux în centre rezidentiale din Bucuresti, Constanta si Bârlad, pentru care au achitat sume mari de bani. Pentru a nu fi înregistrati în evidentele financiare cu aceste bunuri, autorii au înscris imobilele achizitionate, pe numele unor persoane din anturajul lor însã si-au comunicat datele lor de contact, telefon, adresa de email”, au spus procurorii DIICOT. Incredibilã patã pe obrazul orasului! Incredibilã patã pe obrazul Politiei Bârlad! Si sã stiti cã deja se fac cercetãri pentru a gãsi toatã banda de infractori, deoarece am înteles cã cei 13 arestati scriu de zor si dau tot ce stiu pentru cã, nu-i asa, o colaborare fructuoasã cu politia si anchetatorii aduce o pedeapsã mai blândã! Epopeea cardurilor clonate si a banilor spãlati de interlopi prin Bârlad, având asiguratã protectia politiei si a unor politicieni geluiti, continuã!

La Barlad doi politisti spalau bani, 40 milioane dolari

Tribunalul București a decis luni arestarea preventivă a 13 persoane reținute de procurorii DIICOT, suspectate că făceau parte dintr-o grupare specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice și spălare de bani.

În megadosarul privind infractiunile informatice, cu un prejudiciu dovedit de 15 milioane de dolari, dar în realitate de peste 39 de milioane de dolari, sunt implicati comisarul sef Cãtãlin Bejinariu, seful Biroului de Infractiuni Criminale din cadrul Politiei Bârlad, a cãrui sotie s-a asociat cu unul din capii retelei, Cordas Marius Ioan, zis “Bebe”, si agentul Mihãitã Lupu, din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate (BCCO), aflat în subordinea DIICOT.

Pentru cã, la Bârlad, infractorii aveau “la mânã” politistii din cele mai importante servicii, aici si-au instalat “cartierul general”. Din retea fãceau parte, ca lideri, bârlãdenii Gabriel Serban, Marius Ioan Cordas (“Bebe”), fotbalistul Bogdan Ghiceanu si arbitrul Cristian Chiriac.

Fotbalist… cu stare!

Fotbalistul din Liga a 2- a avea apartament în Bucuresti, masinã si era bãgat pânã-n gât în reteaua condusã de Serban Gabriel si Cordas Marius Ioan. În referatul despre care am spus, privind cererea de arestare preventivã, este mentionat cã Bogdan Ghiceanu a fost recunoscut în filmãrile de la ATM- uri, unde se extrãgeau bani de pe cardurile clonate.

“Faptele penale sãvârsite de cãtre Ghiceanu Bogdan Ionut întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, spãlare de bani, acces ilegal la un sistem informatic în formã continuatã, deținerea de instrumente în vederea falsificãrii de valori, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formã continuatã”, precizeazã procurorii DIICOT în cererea privind arestarea preventivã a fotbalistului bârlãdean infractor sadea!

Nea Titi, primarul care injura ca la usa cortului plange in fata judecatorilor

Constantin Constantinescu, fostul primar de Bârlad, a fost prezent astăzi la Judecătoria Bârlad pentru a obţine validarea acordului de vinovăţie încheiat cu procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Fostul edil a plâns în hohote în faţa judecătorului, cerşind o pedeapsă redusă


Cel mai influent om al Bârladului (până de curând), fostul primar PSD Constantin Constantinescu, a cerşit, la propriu, îndurarea magistratului de la Judecătoria Bârlad în sarcina căruia a intrat validarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu procurorii de la Curtea de Apel Iaşi. Fostul edil a plâns în hohote după ce preşedintele de şedinţă l-a întrebat dacă îşi recunoaşte vina, dacă este de acord cu pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare şi cu pedepsele complementare şi accesorii. Nea’ Titi a aprobat în şoaptă, mai mult din cap, pentru a nu putea fi auzit din sală cum spune “da” la toate întrebările judecătorului. La final, avocatul său a cerut dreptul preşedintelui de instanţă ca inclupatul să adreseze câteva cuvinte. “Aş vrea să spun câteva lucruri legte de faptul că sunt aici. Nu mi-am dorit. Au fost 11 ani în care mi-am dorit să fiu în slujba oraşului, să-l fac să arate mai bine. După 4-5 ani de eforturi, documentaţia acelui proiect a fost gata şi eram atât de fericit încât am semnat. Vreau să mă credeţi că nu am ştiut că nu e bine”, a spus Constantinescu şi a izbucnit în lacrimi cu sughiţuri. De la râs, la plâns Schimbarea bruscă de atitudine a fost evidentă. Cu numai câteva minute înainte, când fostul primar a intrat în sala de şedinţă, avea zâmbetul larg pe faţă şi a salutat jovial pe toţi cei aflaţi în sală, inclusiv pe jurnalişti. După izbucnirea în plâns a redevenit serios. La finele şedinţei a stat câteva minute pe holul Judecătoriei la discuţii amicale cu cei doi avocaţi angajaţi, cu Magda Voinea, juristul Primăriei (care a fost prezentă şi în sală), dar şi cu avocatul Dumitru Boroş (consilier local independent, fost preşedinte PNL Bârlad). Pedeapsa favorabilă: 6 luni Avocatul angajat de nea’ Titi a ţinut o pledoarie de aproximativ jumătate de oră în care a accentuat că a fost vorba despre o infracţiune aflată la limita inferioară a pericolului social. La final a solicitat judecătorului să aplice clientului său legea cea mai favorabilă. Anume, aplicarea pedepsei prevăzute de vechiul Cod penal în care infracţiunea de conflict de ineterese se predepseşte cu închisoare de la şase luni, la cinci ani. Fost edil, la muncă neremunerată în folosul comunităţii Judecătorul a stabilit un nou termen, pe 12 mai, dată la care se va pronunţa asupra validării sau invalidării acordului de recunoaştere. Magistratul a citit în faţa inculpatului pedeapsa negociată (un an închisoare cu suspendare), precum şi pedepsele complementarii şi accesorii. Fostul primar a fost de acord cu termenul de încercare de 3 ani, interval în care trebuie să se prezinte periodic la serviciul de probaţiune, trebuie să anunţe schimbarea de domiciliu sau a locului de muncă, să anunţe dacă pleacă de la domiciliu mai mult de 5 zile, să facă 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, dar şi interzicerea dreptului de a candida, de a fi ales şi de a ocupa funcţii publice în termenul de încercare de trei ani.

Gasca din Barlad care a umflat potul de 40 mil. dolari

Legãturi periculoase între interlopi, politisti corupti si politicieni
INCREDIBIL! Încet, încet, lumea interlopã din Bârlad îsi ridicã fustele. Cu ajutorul procurorilor DIICOT, primele piese au fost scoase la ivealã. Seful Investigatiilor Criminale, comisarul sef Cãtãlin Ioan Bejinaru Manoilã, din Politia Bârlad, aparent un profesionist, era o rotitã importantã în reteaua internationalã de hoti, care se ocupa cu “albirea” banilor furati. Întâmplãtor, capul retelei, Marius Cordas investeste în afacerea sotiei acestuia, Irina Bejinaru Manoilã, care cu ajutorul unor politicieni pune mâna pe strandul de la Rulmenti, aflat în administrarea sindicatului. Strandul municipal a stat închis multã vreme pentru cã asa a vrut “tãtucul” Bârladului – deputatul Adrian Solomon. Nu avea avize de la DSVSA, DSP sau Mediu. Dupã ce a fost preluat de sotia politistului, toate obstacolele au dispãrut. Au fost date chiar si avizele de la DSVSA, institutie coordonatã de Petcu, care pentru sindicat au fost imposibil de obtinut. Nu sunt singurele afaceri la Bârlad care au crescut ca din apã, dar deocamdatã numai spãlarea de bani prin strand a intrat în vizorul procurorilor. Probabil o sã urmeze si alte afaceri de la farmacii, pânã la abatoare de pãsãri sau afaceri imobiliare si case de amanet. Dar toate acestea dupã ce se ajunge la regina, adevãratul beneficiar al acestor bani furati si “albiti” cu stoicism de complicata retea infractionalã. Bebe ajunsese în Bârlad un adevãrat bancher. Pe partea cealaltã actionau Mihãitã Lupu de la Crimã Organizatã si cumãtrul sãu, Gabriel Serban, un alt cap al acestei retele, arestat si acesta de procurori. Curios este cã acesti infractori si complicii lor se întâlneau în barul fratelui unui alt politist de frontierã prosper, Alin Cosnitã, cumãtrul lui Solomon. Desi nu au nicio legãturã, procurorii DIICOT ar trebui sã ia în calcul un alt caz descoperit de ANI. Cel al agentului Marius Dediu, care nu-si poate justifica o avere de peste 11 miliarde de lei vechi. De ce am amintit de acest caz? Fiindcã fratele sãu este unul din ofiterii IPJ Vaslui, care trebuiau sã se sesizeze în cazul politistilor corupti si ajunsi peste noapte prosperi, cu masini de off-roud si concedii pe Coasta de Azur. Cei doi politisti, în loc sã-si dea demisiile de onoare, si-au luat subit concediu.
Actiunea DIICOT, care a scos la ivealã implicarea celor doi politisti bârlãdeni, Cãtãlin Bejenaru si Mihãitã Lupu într-o retea mafiotã internationalã bine organizatã, care a dat lovituri de aproape 42 de milioane de dolari unor bãnci din SUA si Oman, a scos la ivealã o adevãratã caracatitã de tip mafiot, care îsi fãcea veacul în Bârlad. Politisti, interlopi, oameni de afaceri prosperi, politicieni si oameni importanti din administratie si nu numai si-au dat mâna în cel mai mare tun informatic, cam cât bugetul judetului, urmat de spãlare de bani la fel de spectaculoasã si bine organizatã. Interesant este de vãzut cât de sus s-a întins aceastã caracatitã si cine este adevãrata reginã, beneficiarul suprem al sumelor care erau furate din bãncile strãine. Faptul cã cei doi capi ai retelei descoperitã de DIICOT, Marius Cordas (Bebe) si Gabriel Serban sunt bârlãdeni e posibil ca regina sã fie chiar în orasul rulmentilor. Interesant cã cei doi capi aveau protectia asiguratã de cei doi politisti. Bebe era asociat cu sotia lui Bejinaru, iar Serban s-a încumetrit cu politistul de la Crimã Organizatã, Mihãitã Lupu. Procurorii DIICOT au precizat cã “o parte din sumele de bani, numitul Cordas Marius Ioan i-a investit în Complexul de agrement (Strand) din mun. Bârlad”. Cum Complexul de agrement Strand din Bârlad a fost luat de sotia comisarului sef Cãtãlin Bejinaru (de fapt, totul a fost de fatadã, comisarul Bejinariu fiind cel care se afla în spatele firmei), Marius Ioan Cordas a investit masiv în strandul … comisarului Bejinaru. Surse din rândul politistilor bârlãdeni ne-au precizat cã “Bebe” (Cordas Marius) era asociat la strand si cã, în ultima vreme, comisarului Bejinaru îi mergea tare bine.
Cum a ajuns strandul la Bejinaru?
Sã vedem cum a ajuns strandul din Bârlad, de la Sindicatul “Rulmentul”, la familia Bejinaru si la Cordas Marius, zis “Bebe”. Simplu, foarte simplu! Sindicatul “Rulmentul” din cadrul SC Rulmenti SA Bârlad, s-a chinuit timp de cinci ani sã deschidã strandul, dar nu i se dãdeau avizele sanitare necesare functionãrii (DSP, DSVSA, Mediu, etc). Acum câtiva ani, la întrebarea jurnalistilor de ce nu se deschide strandul, liderul de sindicat de atunci a spus cã se cer investitii de peste 150.000 de euro, în strand, altfel nu primesc avizele. Si brusc, anul trecut, Vasile Rosca, liderul de sindicat la “Rulmentul”, face ofertã pentru a se ocupa o firmã de strand! La “licitatia” de oferte s-a înscris doar firma sotiei comisarului sef Bejinaru, Irina Manoilã Bejinaru. Si nu întâmplãtor a fost doar ea la licitatie, pentru c-am aflat cã tatãl ei, Dumitru Manoliã, este vicepresedintele Sindicatului “Rulmentul”, alãturi de Vasile Rosca, care în afarã cã este presedintele sindicatului, este si consilier local al PSD Bârlad în CLM. Ei, vedeti cum se leagã? Tatãl, Dumitru Manoilã, i-a “ajutat” pe fiica sa si pe ginerele, ditamai comisarul sef la Biroul de Investigatii Criminale, Cãtãlin Bejinaru Manoilã, sã punã mâna pe strand, contra unei sume de 5.000 de lei lunar pe perioada functionãrii, cãtre sindicat! Atât! De aici începe si “interventia” deputatului Adrian Solomon: autorizatiile pentru deschiderea strandului! Surse din rândul sindicalistilor rulmentisti ne-au precizat cã, deputatul Adrian Solomon s-a ocupat de obtinerea tuturor autorizatiilor necesare, astfel cã, dupã ce cinci ani a stat închis pentru populatie, pentru cã pe cei din Sindicatul “Rulmentul” nu i-a ajutat nimeni sã obtinã autorizatii, odatã cu intrarea sindicalistilor sefi la PSD (Vasile Cosma si Dumitru Manoilã) s-a putut! De aici si pânã la a face legãtura cu Cordas Marius, pe care comisarul Bejinaru l-a ajutat sã spele banii din infractiunile economice prin strandul închiriat de sotia sa, nu e mare lucru de spus!
Barul lui Cosnitã, centrul de comandã al caracatitei
“Bebe” Cordas a ajuns, alãturi de Gabriel Serban, ambii bârlãdeni, precum si încã alti 11 infractori, la închisoare. Judecãtorii de la Tribunalul Bucuresti le-au dat mandate de arestare preventivã pentru 30 de zile si acum cei doi interlopi vor da cu subsemnatul, trebuind sã dezvãlui multele “investitii” din Bârlad, pe unde spãlau bani, cu ajutorul politistilor si nu numai! Avem informatii cã la Barul “Ground”, apartinând fratelui lui Alin Cosnitã, un politist de frontierã deja arhicunoscut în Bârlad, se adunã toatã lumea bunã care participa la operatiunile externe ale caracatitei: Cãtãlin Bejinaru, Mihãitã Lupu, Gabriel Serban, Marius “Bebe” Cordas si multi altii. Invitatii de “onoare” la petrecerile cu staif ce au loc la “Ground” sunt nimeni altii decât deputatul Adrian Solomon (cumãtru cu Alin Cosnitã) si Traian Petcu, directorul DSVSA Bârlad. Bineînteles acestia erau atrasi de acest local, datoritã muzicii de calitate care se ascultã aici. Iar pentru a vedea ce gusturi aveau capii retelei, anul trecut de ziua de nastere a lui “Bebe” Cordas, care a fost organizatã la “Ground” a cântat BUG Mafia!
Ce face CI-ul din IPJ Vaslui?
Desi unii politisti cunosc toate încrengãturile acestor mafioti cu politicul local, se pare cã nimeni nu a fãcut nimic! Pentru cã este greu de înteles, cum de nimeni dintre politistii de la Control Intern (CI) n-a sesizat cã unora ca Mihãitã Lupu, Cãtãlin Bejinaru si altora le-a crescut nivelul de trai brusc, iar din anturajul lor fac parte interlopi dubiosi! Se nasc câteva întrebãri foarte interesante pentru cei din CI: Cum de a fost numit sef la Investigatii Criminale, la Bârlad, un politist (Cãtãlin Bejinaru) plin de datorii, în executare silitã la acea vreme si cãruia Kraur Ioan -pensionarul- îi reprosa în sedinte publice cã are legãturi cu mafiotii încã înainte de numire? Cum de fiecare datã când se fãcea un control economic de cãtre Politia Bârlad, nevasta lui Cãtãlin Bejinaru avea magazinul închis, de la Scoala “Episcop Iacov Antonovici” (a detinut acolo un magazin, Irina Bejinaru Manoilã)? Cum de stã comisarul Bejinaru în locuinta de serviciu de la Minister când are atâtia bani si cum a primit-o? De ce au fost îndepãrtati între 2010 si pânã în prezent politisti valorosi precum: Botu Mugur – judecãtor în prezent, Crãciun Cãtãlin – procuror în prezent, Cucu Mihai – ofiter la Economic la IPJ Vaslui, Caminic Viorel – ofiter la IGPR în prezent? Sunt întrebãri pe care si le tot pun unii politisti bârlãdeni, care n-au curajul sã spunã (încã) lucrurilor pe nume. Si cazul politistilor Lupu si Bejinaru nu este singura patã pe obrazul Politiei Bârlad si a IPJ Vaslui! Cine conduce acest CI din IPJ Vaslui? Nimeni altul, decât fratele lui Marius Dediu, polistul caruia nu-i ies la socotealã vreo câteva sute de mii de euro.
Politistul Marius Dediu, cercetat de ANI!
Vã reamintim cã la Biroul de Politie Rutierã Bârlad, agentul de politie Marius Robert Dediu, este cercetat de Agentia Nationalã de Integritate (ANI) pentru cã nu poate justifica suma de 11 miliarde de lei vechi! Si acesta are niste legãturi foarte interesante de familie: seful sãu direct, comisarul sef Costicã Fânaru, este cumantul lui Marius Dediu, iar fratele lui este politist la CI la IPJ Vaslui! Adicã fix acolo unde ar fi trebuit sã se sesizeze cineva cã unor politisti le creste averea ceva de speriat!

Observatorul Astronomic din Barlad

Bârlad este un orăşel de doar 50.000 de locuitori situat în cel mai sărac judeţ al ţării, Vaslui. Ştirile din acestă zonă conţin doar crimesau beţii. O altfel de ştire venită din această zonă a trecut neobservată.
Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad se numără printre cele mai dotate observatoare astronomice din țară, și este locul unde în ultimul timp s-au făcut multe realizări, atât din punct de vedere al activităților cu publicul, cât și în domeniul astrofotografiei și al cercetării științifice, de exemplu: obținerea codului MPC în anul 2013.
În Bârlad se află însă şi unul dintre cele mai performate observatoare astronomice din țară. Oamenii de aici au reuşit la începutul lunii februarie să facă o descoperire istorică pentru astronomia românească. În data de 10 februarie 2015, Dumitru Ciprian Vîntdevară a descoperit cu ajutorul telescopului principal al Observatorului Astronomic o novă roşie luminoasă într-o galaxie apropiată: Messier 101 (Pinwheel Galaxy), situată la aproximativ 21 milioane de ani lumină, pe teritoriul constelaţiei Ursa Mare, scrie ziarul Puterea.

Acest tip de nove sunt foarte rare şi din acest motiv nu sunt înţelese foarte bine de către oamenii de ştiinţă. Din câte se ştie până acum, nova roşie luminoasă este o explozie stelară cauzată de fuziunea a două stele din secvenţa principală. Este caracterizată printr-o culoare roşie distinctă. Nova roşie luminoasă nu trebuie confundată cu nova standard, ce se caracterizează prin explozii care au loc pe suprafaţa unor stele pitice albe.

Pe 10 februarie 2015, reprezentanţii Observatorului au raportat la Biroul Central de Telegrame Astronomice (CBAT), o posibilă supernovă cu magnitudinea 16.5 în galaxia M 101.

Pe 13 februarie 2015, astronomul neozeelandez Stu Parker a utilizat un telescop din Spania şi a confirmat că într-adevăr există un nou obiect în galaxia M 101. Ulterior s-a constatat că noua descoperire nu este o supernovă, şi o perioadă de timp natura acestui obiect a fost incertă.

Tocmai pe 11 martie a fost publicată o nouă telegramă astronomică, în care se confirmă spectografic că noul obiectul este de fapt o novă roşie luminoasă (luminos red nova/LRN).  Descoperirea a fost înregistrată oficial şi la Biroul Central de Telegrame Astronomice din Statele Unite ale Americii.

„Descoperirea propriu-zisă pe telescopul principal al Observatorului am făcut-o pe 10 februarie, însă am aşteptat confirmarea spectografică de la alte telescoape mai mari din lume. Spre bucuria noastră, este o descoperire unică în România şi, cu siguranţă, va rămâne în istorie. Am demonstrat că avem dotarea şi posibilitatea să facem descoperiri ştiinţifice în acest domeniu al astronomiei”, a declarat coordonatorul observatorului, Ciprian Vântdevară.

O bunica din Barlad a prins hotul

O bunicuţă din Bârlad ar putea concura, fără doar şi poate, cu celebrul detectiv Sherlock Holmes, la prins infractori. Bătrâna de 76 de ani a reuşit să dea pe mâna poliţiei un hoţ care intrase în casa răposatului ei frate, de care avea grijă Timp de câteva zile, bătrâna de 76 de ani a stat la pândă. Seară de seară, a stat în umbră şi a urmărit ce se petrece în casa fratelui ei. A pus semne la uşi ca să-şi dea seama când acţionează infractorul. Iar metodele ei au dat roade. Nu e prima dată când femeia face pe detectivul. În urmă cu şapte ani, a apărat şi barul fiului ei. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 56 de ani care a folosit, fără drept, timp de mai multe zile locuinţa respectivă, pe motiv că nu are unde locui. Bărbatul este cercetat în libertate. Aşa că femeia se teme că omul ar putea intra şi în alte case.


O bunica din Barlad a prins hotul

Rulmenti Barlad va fabrica bijuterii?

SC Rulmenţi SA Bârlad, membră a Grupului URB, va produce în perioada următoare bijuterii din oţel inoxidabil pe care le va comercializa în România, în Turcia şi în alte câteva state europene. „Credem că e absolut normal să ne diversificăm activitatea atât timp cât acest lucru presupune minimum de efort şi costuri. Avem oţel şi tehnologia necesară astfel încât nu este nevoie de nicio investiţie propriu-zisă. Nu în ultimul rând, este vorba de o nouă activitate, care ne va permite să menţinem şi chiar să creăm noi locuri de muncă”, a declarat Mustafa Tunca Dingiloglu, chief executive officer în cadrul Grupului URB. Reprezentanţii URB urmează să semneze un contract cu un celebru designer de român care să creeze modelele de bijuterii ce urmează să fie produse. Compania Rulmenţi Bârlad este cea mai mare firmă din judeţul Vaslui, cu un număr de peste 1.600 de salariaţi şi unul dintre principalii agenţi economici din estul României.

Metoda Accidentul face ravagii in buzunarele naivilor

Ce pot sa faca niste politisti din barlad unor hoti care suna parsoanele batrane pentru a le cere bani in urma unui accident.
Nu mai suport cand vad cate o stire in care un batran este inselat sa trimita bani unui necunoscut si acesta crede ca ii trimite bani fiului sau ca sa scape de probleme.
Un pensionar din Bârlad era cât pe ce să cadă victimă unei înşelăciuni prin metoda „Accidentul”. Din fericire, chiar înainte să trimită banii în contul escrocului, a fost oprit de un angajat al băncii.
Escrocheriile prin metoda „Accidentul” continuă să dea bătăi de cap poliţiştilor din Bârlad. Ultima sesizare de acest gen a fost primită săptămâna trecută, de la un pensionar care era cât pe ce să fie păcălit. Vârstnicul a povestit anchetatorilor că a fost sunat pe telefonul mobil de un bărbat care s-a recomandat a fi chiar fiul său şi care i-a adus la cunoştinţă că a fost implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat victime omeneşti şi că are nevoie de 20.000 de lei pentru a rezolva situaţia.
În momentul în care vârstnicul se afla într-o bancă pentru a trimite banii în contul menţionat, angajaţii respectivei unităţi i-au recomandat să verifice dacă evenimentul rutier a avut loc într-adevăr. Bărbatul a constatat că nimic nu era adevărat.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de înşelăciune. Înşelăciunea se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani. Primul sfat al poliţiştilor este de a verifica dacă ruda respectivă a fost într-adevăr rănită sau implicată într-un accident. În niciun caz, poliţiştii nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente, aşa cum le spun escrocii victimelor înşelăciunilor. O altă recomandare este să verifice şi la unitatea medicală dacă, într-adevăr, au fost aduse victime ale presupusului accident”, ne-a declarat subcomisar Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui.
Pentru că tot mai multe persoane cad victime acestui tip de escrocherie, poliţiştii reamintesc populaţiei scenariul „ţeparilor”. În primul rând, infractorii utilizează calităţi false (rudă cu victimele înşelăciunilor, avocat, procuror) şi solicită telefonic diferite sume. Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere) sunt în spital sau au fost reţinute de organele de poliţie pentru săvârşirea unor accidente de circulaţie (cu victime decedate sau rănite grav). Banii solicitaţi reprezintă onorariul avocatului sau trebuie plătiţi presupusei victime pentru a fi evitată întocmirea unui dosar penal şi pedeapsa cu închisoarea. Pentru reuşita unor astfel de acţiuni, infractorii mizează pe mai mulţi factori: incapacitatea de a evalua veridicitatea situaţiei în stare de anxietate şi condiţii presante, empatia sau compasiunea ridicată a victimei înşelăciunii, precum şi predispoziţia acesteia de a se încrede uşor în oameni. Sub imperiul emoţiilor cauzate de cele aflate, victimele nu mai reţin detaliile discuţiilor şi sunt uşor influenţabile, astfel încât, cu foarte mare uşurinţă, acceptă să transfere sume importante pe numele unor persoane pe care nu le cunosc, indicate de către escroci.
„Oricine poate fi implicat într-un accident de circulaţie, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Victima şi autorul unui accident rutier nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale de urgenţă. De asemenea, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav, este anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru. În niciun caz, nu daţi crezare unor «poveşti» anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.