ştirul, o plantă foarte bogată în vitamine şi minerale ce vindecă multe boli

Considerat de mulţi doar o buruiană bună de dat la porci, ştirul, o specie de amarant, este de fapt o plantă foarte bogată în vitamine şi minerale. Este un medicament natural, un aliment gustos şi hrănitor. Populaţiile străvechi ale Asiei menţionau această buruiană ca având rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalităţii, iar grecii antici o denumeau „amaranthus“, adică planta care nu moare.

Dintre cele peste 60 de specii de amarant existente în lume, la noi cresc câteva, în flora spontană, iar una dintre ele este ştirul. Este o plantă salbatică cu flori verzi-galbene mărunte şi reunite ca într-un spic, care este folosită mai mult ca nutreţ pentru porci.   Strămoşii noştri foloseau ştirul în alimentaţie dar şi pentru tratarea unor afecţiuni. În prezent, această plantă este folosită mai rar în mâncăruri, bătrânii din anumite zone ale ţării fiind cei care încă mai păstrează reţete ale unor ciorbe ţărăneşti sau mâncăruri prăjite pe bază de ştir.
De la ştir se consumă partea verde, tânără, şi foarte tânără, dar şi seminţele. Din frunzele tinere pot fi preparate salate, tocăniţe şi ciorbe. Amarantul poate fi confundat cu spanacul. Se folosesc frunzele tinere la mâncarea de ştir, reţetele fiind exact ca cele în care este folosit spanacul. Gustul însă este mai puţin înecăcios, dar e bine de ştiut că trebuie pus un ou prăjit lângă mâncarea de ştir cu usturoi şi ceapă sau o bucată de omletă, pentru un plus de savoare.
Bunicile noastre mai folosesc ştirul ca medicament tradiţional, tonic, astringent, în scop nutritiv, în combaterea diareei, sau a scaunelor cu sânge. Infuzia de ştir se foloseşte prin gargară şi ameliorează dureri de gât sau afta bucală, precum şi pentru spălarea eczemelor de tot soiul, dar în special a celor provocate de alergii.   Numeroase vitaminele, precum A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E se regăsesc în această plantă-minune. De asemenea, ştirul mai conţine riboflavină, acid folic şi folat, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc.
Pentru calităţile sale nutritive şi beneficiile aduse organismului, amarantul a fost inclus de cercetătorii Staţiunii Legumicole Experimentale din Buzău pe lista cu plantele vechi, ce trebuie rehabilitate şi reintroduse în cultură de câţi mai mulţi grădinari români.
”Unele plante, cum este cazul ştirului alimentar Roşu de Buzău sau busuiocul de Radovanu, de Călăraşi, au fost selecţionate din flora spontană, altele de la vechii grădinari, dar s-au obţinut seminţe de la două mari bănci de gene din Occident”, a declarat cercetătorul Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de ştiinţe agricole şi silvice.”
Potrivit specialiştilor, ştirul va fi una dintre sursele de hrană ale viitorului, chiar dacă încă este considerat ca fiind hrana porcilor şi a săracilor. Producţia poate atinge 10 tone de plantă verde comestibilă la un hectar, la fiecare recoltare după o perioadă de 30-40 de zile. Deja, peste 50 de ţări tropicale cultivă amarantul ca resursă alimentară, în cantităţi foarte mari.

Amarantul creşte în numeroase tipuri de mediu, chiar şi pe maidanele sterpe. Produc un număr mare de seminţe care germinează repede, iar productivitataea este deosebită, putându-se obţine mai multe recolte pe an.   În America de Sud, această buruiană este folosită ca aliment zilnic de mai bine de 7000 de ani, fiind considerat mai hrănitor decât grâul sau porumbul.

În Asia, consumul de amarant este foarte răspândit, în China, Hong-Kong, Taiwan şi în India. În Grecia bucătarii prepară o salată tradiţională de ştir, numită vleeta, făcută din soiul Amaranthus blitum. În Mexic se consumă alegria, o băutură alcoolică din ştir, iar din seminţele pisate prepară un fel de bragă, denumită atole. În Ecuador se fierb florile şi rezultatul, combinat cu rom, este băutura tradiţională aquardiente.

Read More

Troscotul este o planta umila ce vindeca multe boli

Troscotul este o plantă umilă, o buruiană nebăgată în seamă, care creşte pe margini de drum. Dar la fel ca în basmul Cenuşăresei, umilinţa ascunde virtuţi. Troscotul este o buruiană bogată în principii active, cu multiple întrebuinţări terapeutice. Popular, troscotul este cunoscut şi sub numele de iarba găinilor.
Troscotul, alături de coada-calului, sunt principalele surse vegetale din flora spontană, din care ne putem suplimenta dozele zilnice de siliciu. Mai conţine, pe lângă siliciu, taninuri, flavone (aviculoarozida, arabinoza), mucilagii şi cantităţi mici de vitamina C. În mod normal, organismul uman îşi procură dozele fiziologice de siliciu (10 mg/zi) printr-o alimentaţie echilibrată, bogată în fructe şi legume.
Boli interne. Bolile omului vârstnic – ateroscleroză, accidentele vasculare. Produce un efect de creştere a elasticităţii vaselor sanguine, prin conţinutul său în siliciu şi flavonoide.
Bolile aparatului urinar – cistite, pielite, nefrite. Flavonoidele au un puternic efect diuretic.
Bolile aparatului respirator – bronşite, traheite, edeme pulmonare. În vreme ce siliciul anorganic produce la nivel pulmonar boala numită silicoză, siliciul organic este recomandat în vindecarea afecţiunilor pulmonare.
Bolile aparatului locomotor – osteoporoza. S-a dovedit ştiinţific că siliciul solubil (organic) ajută, alături de factorii hormonali, la formarea calciului în oase. Studii biochimice au arătat că, în organism, concentraţia de siliciu scade, odată cu vârsta, această scădere ducând la creşterea fragilităţii şi porozităţii osului, prin epuizarea calciului.
Bolile aparatului digestiv – esofagite de reflux, gastrite, boală ulceroasă, diaree. Acţiunea de vindecare se datorează mucilagiilor şi taninurilor din plantă.
Boli reumatice. Siliciul organic din troscot joacă un rol important în formarea şi refacerea ţesutului conjunctival al cartilagiilor şi ligamentelor, acestea fiind cele mai afectate în boala reumatismală. Notă: Dozajul pentru tratamentul acestor boli este redat la prezentarea preparatelor din troscot. Utilizare externă Troscotul dă bune rezultate în bolile pielii şi ale anexelor acesteia – păr, unghii. Prişniţele cu soluţii extractive din troscot (infuzie sau decoct) pot contribui la atenuarea ridurilor, cunoscându-se faptul că siliciul solubil (organic) joacă rol de catalizator în formarea colagenului şi elastinei, două proteine din structura pielii, răspunzătoare de elasticitatea acesteia. Concentraţia colagenului şi elastinei scad odată cu vârsta. Se recomandă aplicarea de comprese cu ceai de troscot pe faţă, înainte de folosirea cremelor antirid sau antioxidante, care au în compoziţia lor vitamina A, vitamina E, coenzima Q10 şi resveratrolul, din extractul moale de tescovină. Acţiunea acestor creme este îmbunătăţită prin aplicarea în prealabil a compreselor cu ceai de troscot.
Afecţiuni sângerânde – răni, zgârieturi, hemoroizi şi fisuri anale cu scurgeri de sânge. Acţiunea sa se datorează proprietăţilor hemostatice ale preparatelor din troscot, care au în compoziţie taninuri. În cazul acestor afecţiuni, se toaletează zona cu ceai preparat din troscot, după care urmează aplicarea unor pomezi de uz topic, precum: pulberi, unguente, creme sicative sau cu antibiotice.
Pentru hemoroizi şi fisuri anale. Intern, se administrează una din formele farmaceutice prezentate, ceai, tinctură sau vin, iar extern, după spălarea cu ceai de troscot, se pot folosi unguentele care conţin extracte naturale.
”Apă la genunchi”. Se recomandă a fi folosită o cataplasmă obţinută dintr-un amestec de tescovină foarte fin măcinată şi argilă uscată, încorporate într-un ceai de troscot, până se obţine o pastă moale, care se întinde uşor în jurul genunchilor. Pulberea de tescovină poate fi uşor obţinută în gospodărie.
Din troscot se pot obţine mai multe forme farmaceutice, unele având ca solvent apa (ceaiurile: infuzia şi decoctul), altele alcoolul (tinctura) şi vinul.
Infuzia. Mod de preparare: 2 linguri de plantă măcinată groscior se opăresc cu 250 ml de apă fiartă. Se lasă la infuzat timp de 30 minute, după care se filtrează. Se consumă 2 căni pe zi, îndulcite după gust.

Read More

Simptomele alergiei la ambrozie

Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este poate cea mai alergica buruiana din Europa si America de Nord. Este o planta anuala, perena, prezenta in gradini, in culturile de cereale si de florea-soarelui, dar si in zonele lasate in paragina (de aici denumirea populara: iarba de paragina sau iarba parloagelor), cum ar fi pe marginea drumurilor si a cailor ferate, in apropierea daramaturilor pe santierele de constructii, in zone unde s-a depozitat pamant excavat, pe terenurile lipsite de vegetatie si prost intretinute.

In zonele urbane o intalnim cel mai adesea in zonele cu ruine sau in proaspetele zone rezidentiale unde constructiile nu au fost terminate, pe marginile soselelor, pe spatiile verzi, dar si in curtile caselor si parcuri.

In tara noastra, ambrozia s-a aclimatizat recent. Primele informatii asupra acestei specii in Romania dateaza din 1908 - planta fiind prezenta in zona Banat, Sighet, Moldova, Muntenia si Ploiesti. In aceasta perioada s-au identificat doar exemplare individuale sau populatii foarte mici.

Dupa anul 1990 pe teritoriul Romaniei numeroase terenuri agricole au fost abandonate, au avut loc defrisari masive in sectorul silvic, astfel ambrozia s-a extins foarte mult in flora spontana, invadand inclusiv culturile agricole.

O singura planta matura poate alibera pana la 8 miliarde de grauncioare de polen si pana la 30.000 de seminte care isi pastreaza calitatile germinative 40 de ani.

In cazul alergiei la ambrozie, sistemul respirator sau pielea pacientului dezvolta o reactie neobisnuit de puternica atunci cand polenul ambroziei este inhalat.

Perioada de polenizare incepe la sfarsitul lunii iunie, cu un varf al concentratiei de polen in aer in a doua jumatate a lunii august si se intinde pana in octombrie. Pe durata zilei, polenul de ambrozie se ridica in aer de la rasaritul soarelui, concentratia atinge maximul zilei la amiaza, minimul fiind dupa ploaie si noaptea.

Daca esti alergic la ambrozie, sunt mari sanse sa fii alergic si la multe alte plante de camp si cereale, sau chiar la fructe precum pepene galben, pepene rosu, banane, dovlecei.

Simptomele alergiei la ambrozie
Simptomele alergiilor la polenuri depind si de dimensiunile particulelor: particulele mici sau cele care se pot dizolva in secretiile tractului respirator pot ajunge in arborele bronsic si declanseaza mai frecvent crize de astm, in timp ce particulele mari raman in caile respiratorii superioare sau la nivel ocular si determina simptomele specifice alergiilor.

Cel mai evident si deranjant simptom este rinoreea. Aceasta se manifesta printr-o scurgere nazala apoasa, chinuitoare, ce dureaza intre doua si trei saptamani si care nu cedeaza la nici un tratament obisnuit.

Este asociata cu stranutul in rafale si senzatia de nas infundat. Pruritul este asociat cu pruritul ocular, senzatiile provocate fiind extrem de chinuitoare.

De asemenea, la nivelul ochilor apare si roseata, lacrimarea si edemul palpebral (umflarea pleoapelor).
Pe piele pot sa apara eruptii si zone edematoase (umflate), in functie de sensibilitatea fiecarui pacient.

In cazul persoanelor astmatice, polenul ambroziei poate declansa tuse si crize de astm care trebuie tratate corespunzator, conform schemelor prescrise.

Conform ultimelor estimari intre 10-15% din populatie sufera de alergie in timpul verii. Simptomele pot sa apara chiar si la persoanele care nu se cunosc "cu alergii" in trecut.

Tratamentul alergiei la polenul de ambrozie
Tratamentul combina profilaxia alergiei, adica evitarea si minimizarea contactului cu alergenii cunoscuti, imunoterapia si tratamentul medicamentos.

Alegerea tratamentului este conditionata de modul de manifestare al alergiei. Daca alergia se manifesta prin rinita sau rino-conjunctivita alergica, atat profilaxia cat si tratamentul sunt importante, deoarece o rinita alergica netratata poate evolua in timp spre dezvoltarea astmului bronsic de cauza alergica.

Persoanele care se stiu alergice la polen, bolnavii de astm bronsic sau care au probleme cu glanda tiroida e bine sa stea cat mai departe de aceasta planta.

Read More

Spanacul salbatic foarte bogat in acid oxalic

Caprita sau spanacul salbatic (Chenopodium album) este o planta deseori intalnita atat in curtile si gradinile amenajate, cat si in salbaticie. Desi considerata o simpla buruiana, planta, care este cunoscuta in tarile de limba engleza, sub numele de lamb's quarters incepe sa reintre in alimentatita moderna. Prin pietele vestice un kilogram din aceste ierburi ajunge pana la 5$.

Planta este cunoscuta si consumata in Europa si Orient inca din antichitate. Studiile arheologice, desfasurate de-a lungul mai multor decenii in situri din Danemarca, au scos la iveala faptul ca aceasta planta facea partea din alimentatie inca din epoca fierului.

La noi se intalneste in flora spontana din toata tara, fiind mare iubitoare de soluri bogate in nitrogen. Uneori caprita este confundata cu stirul sau cu loboda, ambele comestibile.

Cum o consumam
Frunzele si lastarii tineri se pot adauga in placinte, dar uneori si in mancaruri gatite asemeni spanacului: omlete, salate, sandvisuri, la tigaie, la aburi, in supe sau ciorbe, ca umplutura in tarte.Atentie! Caprita trebuie consumata cu moderatie pentru ca este foarte bogata in acid oxalic, care blocheaza absorbtia calciului si favorizeaza formarea pietrelor la rinichi.

Fiecare planta produce mii de seminte micute, negre, care se pot consuma fiind bogate in vitamina A, calciu, fosfor si potasiu. Seamana cu cele de mac si pot fi adaugate la aluaturi sau preparate in retete la fel ca quinoa (ambele fac parte din genul Chenopodium). Prin nordul Indiei, aceste seminte sunt facute terci, iar in alte regiuni sunt folosite in bauturi slab fermentate.

Placinta de caprita este o specialitate rurala bine cunoscuta prin satele din sudul tarii. O varianta a acestei retete a fost descrisa de Ionita Zamfir din Heresti, Ialomita, pentru jurnalul.ro: "Se toaca varful plantei si frunzele. Se face o foaie de placinta. Iei apoi un litru de lapte, 6 oua, banza si smantana cat e nevoie sa se lege. Se amesteca bine cu frunzele. Se umplu foile si se dau la cuptor. Deasupra foilor se pune putina untura, sa iasa placinta mai frageda si mai suculenta."

Read More