Se afișează postările cu eticheta studii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta studii. Afișați toate postările

Ce simţi când mori?

Moartea a fost dintotdeauna un subiect care a stârnit curiozitatea şi, în multe cazuri, a dat naştere temerilor. Cum este dincolo sau ce simţi când mori sunt doar două dintre întrebările pe care, cu siguranţă, la un moment dat, ni le punem cu toţii. Cel puţin referitor la cea de-a doua întrebare au încercat ofere câteva lămuriri oameni care au trecut prin experienţa morţii clinice.
Află, aşadar, ce simţi când mori, aşa cum rezultă din relatările persoanelor care au cunoscut această experienţă!
În 2012, mijlocaşul Fabrice Muamba, care activă la echipa engleză Bolton Wanderers, s-a prăbuşit în mijlocul terenului în timpul unui meci de fotbal. Cauza a fost un atac de cord, care a fost urmat de dispariţia semnelor vitale şi de moartea clinică. Din fericire, Muamba a supravieţuit şi a putut povesti ceea ce s-a întâmplat cu el în perioada în care a fost în moarte clinică. În acele momente, a simţit o ameţeală profundă, aproape ireală, şi a avut senzaţia aleargă în interiorul corpului unei alte persoane. Senzaţia de durere lipsea, însă, cu desăvârşire.
O experienţă similară i-a fost dat trăiască şi unui farmacist din secolul al XVIII-lea în timpul unei puncţii venoase, reuşind astfel se înscrie şi el pe lista celor care, ulterior, au putut ne dea răspunsul la întrebarea “Ce simţi când mori?”. Punctia venoasă era folosită de medicii vremii în scopul scăderii febrei. În timp ce medicii îi luau sânge, farmacistul şi-a pierdut conştienţa şi a “văzut” o lumina pură şi strălucitoare care i-a dat senzaţia se află în Răi.
Cu 15 ani în urmă, cercetătorul Sam Parnia şi echipa lui au intervievat 63 de pacienţi de la Spitalul General din Southampton, care fuseseră resuscitaţi după un atac de cord. Doar şapte dintre ei şi-au putut aminti ce au simţit în perioada în care nu au fost conştienţi. Aceştia avuseseră senzaţia se află într-un spaţiu de unde nu se mai puteau întoarce, simţiseră o pace profundă şi un singur pacient a relatat s-a “văzutsărind de pe un munte.
Cercetarea a continuat pe pacienţi din 15 spitale americane şi europene. Doi dintre pacienţii care au fost în moarte clinică şi apoi resuscitaţi au putut da răspunsul la întrebarea “ce simţi când mori?”, povestindu-şi experienţele trăite în afară corpului. Unul dintre ei a relatat a “văzut” o femeie care stătea într-un colţ al încăperii şi îi făcea semn vină spre ea. În momentul în care a ajuns lângă ea, pacientul a privit în jos şi s-a văzut pe el însuşi înconjurat de cadre medicale care încercau -l resusciteze. Celălalt pacient care se aflase în moarte clinică povesteşte a avut senzaţia s-a înălţat la nivelul tavanului, iar de acolo privea cum o asistentă şi un doctor încercau -l readucă la viaţă.
Deşi studiile au avut în prim plan doar oameni care “au murit” în urma atacurilor de cord, este liniştitor totuşi ştii moartea nu vine însoţită de durere fizicăLumina strălucitoare, senzaţia plăcută de eliberare, de linişte, de pace interioară de carea poate mulţi nu au avut parte în această viaţă, sentimentul pătrunderii pe un tărâm nepământean şi, ocazional, cel al părăsirii corpului sunt relatate ca fiind cele mai frecvente senzaţii în timpul unei morţi clinice. Aşadar, frica de moarte este complet nejustificată.

Vitamina D si diabetul de tip 2

Exista multe studii care asociaza deficienta de vitamina D cu un numar de probleme de sanatate, precum rahitism, risc marit de boli cardiovasculare, deteriorare cognitiva la varstnici si chiar cancer.

Recent noi cercetari asociaza deficienta de vitamina D si cu o potentiala aparitie a diabetului.
Vitamina D si diabetul de tip 2

Un studiu publicat in Revista Societatii de Endocrinologie a Endocrinologiei Clinice & Metabolismul arata ca exista o legatura intre nivelul redus de vitamina D si diabet, fara nicio legatura cu greutatea corporala.

O “Lucrare stiintifica despre efectele non-scheletice ale vitaminei D” a fost publicata de Societatea de Endocrinologie, explicand rezultatele studiilor stiintifice care fac legatura intre deficienta de vitamina D si obezitate. Lucrarea explica si cum persoanele respective sunt predispuse la prediabet, diabet de tip 2, precum si sindrom metabolic, spre deosebire de persoanele cu un nivel normal de vitamina D.
Obezitatea nu este un factor definitoriu

Cel mai recent studiu a fost desfasurat pe 118 participanti la Spitalul Universitar Virgen din Victoria, Malaga si 30 de participanti la Spitalul Universitar Dr. Josep Trueta din Girona, Spania. Cercetatorii au analizat indicatorii de vitamina D ai participantilor si i-au clasificat in functie de factori precum indexul de masa corporal (IMC) si daca au fost diagnosticati cu prediabet, diabet, sau afectiuni glicemice.

S-a masurat atat nivelul de vitamina D din sangele participantilor, cat si manifestarea genei receptor a vitaminei D in tesutul adipos.

Rezultatele au aratat ca participantii care erau obezi dar nu au suferit de afectiuni cauzate de metabolizarea glucozei aveau un nivel mai ridicat de vitamina D decat subiectii diabetici. Participantii cu greutati corporale mai mici diagnosticati ca diabetici, sau avand afectiuni cauzate de metabolizarea glucozei aveau, de regula, niveluri mai scazute de vitamina D.

Cercetatorii au concluzionat ca relatia directa dintre nivelul de vitamina D si cel al glucozei este mai importanta decat orice alti factori de indice de masa corporala, cum ar fi obezitatea.
Conform autorului studiului, medicul Manuel Macias-Gonzalez de la Complejo Hospitalario de Malaga al Universitatii din Malaga:

    “Rezultatele noastre arata ca vitamina D este asociata mai mult cu metabolizarea glucozei decat obezitatea. Studiul sugereaza ca deficienta de vitamina D si obezitatea interactioneaza in sinergie pentru marirea riscului de diabet si a altor tulburari metabolice. O persoana obisnuita isi poate reduce riscul mentinand un regim alimentar sanatos si facand miscare regulat.”

Poate vitamina D contribui la reglarea zaharului din sange?

Cercetatorii care au efectuat studii diferite au ajuns sa creada ca exista o legatura intre vitamina D si abilitatea corpului de a asimila zaharul. Acestia sunt interesati si de legatura dintre vitamina D si reglarea calciului, care joaca si el un rol in asimilarea zaharului.

Unele cercetari arata ca tinerii cu niveluri mai ridicate de vitamina D prezinta riscuri mai scazute de a dezvolta diabet de tip 2 la o varsta mai inaintata, spre deosebire de cei cu nivel mai scazut de vitamina D.

Cu toate acestea, exista cateva studii contradictorii care nu au reusit sa demonstreze ca suplimentarea cu vitamina D previne cu succes aparitia diabetului la participanti. In mod evident sunt necesare si alte studii pentru a face o legatura clara intre vitamina D si rolul potential al acesteia in prevenirea tulburarilor de metabolizare a glucozei.

Deocamdata, pana apar noi studii, bucura-te de avantajele expunerii responsabile la soare ori de cate ori poti – corpul tau are nevoie de razele sale vindecatoare!

Cartoful dulce combate mai multe tipuri de cancer

Cercetătorii au descoperit că această legumă gătită la cuptor ucid până la 65% din celule canceroase. Dar beneficiile pentru sănătate ale cartofilor dulci nu se limitează la studiile de laborator.
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii japonezi, femeile care se află în pre-menopauză şi mănâncă cartofi dulci mai mult de trei ori pe săptămână au cu 30% mai puţine riscuri de a dezvolta cancer mamar. Alte studii au arătat că această legumă (în combinaţie cu alte alimente), reduce riscul apariţiei cancerului la rinichi cu 56% şi a cancerului vezicii biliare cu 67%.
Cartofii dulci sunt o sursă excelentă de antioxidanți, cum sunt betacarotenul, vitamina C, manganul, complexul de vitamina B și potasiu. Nu numai că au un indice glicemic scăzut, dar cartofii ajută la reducerea nivelului de zahăr din sânge și îmbunătățesc sensibilitatea la insulină la adulții cu diabet zaharat de tip II.
Betacarotenul este un antioxidant puternic. Specialiștii spun că persoanele care consumă o dietă bogata în betacaroten au un risc redus de a se îmbolnăvi de cancer, în special de plămân, colon și stomac.
Te ajută să slăbești
Potrivit unui alt studiu realizat pe șoareci, cartofii dulci pot ajuta chiar la pierderea în greutate, reducând apetitul. Metoda de gătit sau de preparare este la fel de importantă ca și alimentele pe care le mănânci, deoarece acest lucru poate avea un impact foarte mult asupra calității meselor. Cartofii dulci nu sunt o excepție.
Gătiți la aburi sau copți în cuptor, cartofii dulci își păstrează betacarotenul, făcând ca antioxidantul să fie ingerat mai ușor de organism. Prin fierbere, cartofii dulci își pierd beneficiile.