Se afișează postările cu eticheta big bang. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta big bang. Afișați toate postările

Lumea de sub picioarele noastre, Atlantida

Aborigenii din Amazonia au credința că în interiorul Pământului există o civilizație fabuloasă, care nu este încă descoperită. Indienii Macuxi trăiesc în Amazonia, în teritorii care aparțin Braziliei și Venezuelei. Conform credinței lor, ei sunt copiii Soarelui, creatorul focului și protectorul interiorului Pământului. Ei susțin că au acces la această civilizație, cunosc drumurile interioare care duc la această civilizație.
Legenda spune că, în anul 1907, ei au făcut o călătorie în interiorul Pământului, carea durat 15 zile și unde au întâlnit creaturi care aveau peste trei metri înălțime. Grotele în care au coborât erau imense și luminate de niște lămpi gigantice. Ei susțin că au rămas în grotele interioare 4-5 zile, unde se puteau deplasa mult mai ușor, comparativ cu suprafața Pământului.
Indienii susțin că în interiorul Pământului puteau zbura sau levita. Mâncarea giganților era formată din fructe, un măr cât un cap de om, pești uriași. Indienii au fost ajutați de către giganți să ajungă la suprafața Pământului.
Ei se consideră gardienii intrării către lumea interioară a Pământului, o lume plină de bogății. Atunci când exploratorii britanici au venit în Amazonia, în dorința de a descoperi aur și diamante au coborât în aceste grote și nu au mai revenit la suprafață.
Același tip de legendă o întâlnim și la preoții lama din Tibet. Și aceștia se consideră gardienii porții de intrare într-o lume misterioasă, din interiorul Pământului. Legenda spune că astfel de intrări, spre misterioasa lume sunt și în deșertul Gobi, Argentina, Napoli, muntele Atlas.
Dacă vorbim despre teza conform căreia universul s-a format prin Big Bang și toată materia s-a format și distribuit uniform în acest turbion cosmic, cum se poate explica faptul că Pământul este format din materiale grele, în timp ce, Jupiter are în componență materiale ușoare, în special hidrogen?
Teoria conform căreia Pământul este gol în interior nu este una nouă. Edmund Halley, în anul 1692, a lansat această teorie. Halley susținea că Pământul este format din patru sfere concentrice și că în interior Pământul este populat.
O ipoteză care are din ce în ce mai mulți susținători este aceea conform căreia, atlanții, supraviețuitorii de pe continentul Atlantida, s-au retras în interiorul Pământului, ca urmare a cataclismului produs la suprafață.
Imensele zone deșertice sunt vestigii ale acestui devastator cataclism care s-a produs. Halley a fost primul om de știință care a susținut că în interiorul Pământului există o atmosferă luminoasă care produce la suprafața Pământului celebrele aurore boreale.
Din păcate, omenirea nu a putut afla ce se află cu adevărat în interiorul Pământului. Forările pe care le-au realizat rușii au fost posibile până la o adâncime de 35 de kilometri. Dincolo de această adâncime rămâne misterul.

Universul a existat dintotdeauna, teoria Big Bang este falsa?

Universul există dintotdeauna, conform unui nou model al fizicii cuantice care completează cu succes celebra teorie generalizată a relativităţii elaborată de Albert Einstein. Acest model rezolvă numeroase probleme ale materiei şi energiei negre şi completează cu succes numeroase verigi lipsă ale ştiinţei actuale.
În prezent, cei mai mulţi specialişti susţin că în urmă cu aproape 14 miliarde de ani, dintr-un punct, o explozie s-a declanşat şi materia rezultată a început să creeze Universul. Această teorie este cea a Big Bangului şi chiar dacă se bucură de o popularitate extinsă, ea generează numeroase semne de întrebare atunci când vine vorba despre numeroase aspecte şi legi ale fizicii.
Cu toate că singularitatea Big Bangului se naşte în mod direct şi inevitabil din ecuaţiile matematice ale Relativităţii generalizate, unii oameni de ştiinţă văd această chestiune ca fiind problematica pentru că matematică poate explica doar ceea ce s-a întâmplat imediat după – nu în timpul sau înaintea – singularităţii.
Precum un paradox demn de fizica cuantică, singularitatea pune în pericol legile fizicii, pentru că acestea tind să dispară. Aceasta este părerea unor fizicieni celebri, care încearcă să dezvolte sau să pună bazele unei noi teorii ale Universului, care să nu mai genereze atât de multe semne de întrebare când vine vorba despre materia neagră. Mai pe scurt, teoria Big Bangului anulează energia şi materia neagră, ceea ce este o inepţie, cel puţin din punct de vedere fizic.

Singularitatea nu există, dar Universul a existat dintotdeauna

Ahmed Farag Ali de la Benha University si Zewail City of Science and Technology, din Egipt şi Saurya Das de la the University of Lethbridge din Alberta, Canada, au pus bazele unei lucrări ştiinţifice care revoluţionează teoria Universului.
Fizicienii punctează faptul că termenii de corecţie cuantică folosiţi de cei doi nu sunt aplicabili ad hoc într-o încercare de a elimina în mod special singularitatea Big Bangului. Munca lor se bazează pe ideile fizicianului teoretician David Bohm, care este cunoscut şi pentru contribuţiile sale în filosofia fizicii. Începând cu anul 1950, Bohm a experimentat cu înlocuirea liniilor geodezice clasice (cea mai scurtă distanţă dintre două puncte aflate pe o suprafaţă curbată) cu traiectorii cuantice.
Cu toate că nu este cu adevărat o teorie a gravitaţiei cuantice, modelul conţine elemente atât ale teoriei cuantice cât şi a relativităţii generale. Ali şi Das se aşteaptă ca rezultatele calculelor lor să stea în picioare chiar în cazul întregii teorii a gravitaţiei cuantice.
Noua teorie susţine că Universul nu se află în plină expansiune şi din acest motiv nici marele colaps nu va avea loc niciodată. De fapt, întreg spaţiul este umplut cu un fluid cuantic, compus în mare măsură de un element nou supranumit gravitoni. Aceştia generează sau ajută la formarea gravitaţiei şi joacă un rol esenţial pentru menţinerea întregii structurii Universului.
Într-o lucrare adiţională, Das, împreună cu un alt colaborator, Rajat Bhaduri de la McMaster University, Canada, a continuat studiul acestui model. Ei au demonstrat că gravitonii pot forma un condensat Bose – Einstein (numit după Einstein şi un alt fizician indian Satyendranath Bose) la temperaturi prezente în Univers în toate epocile.
Cu toate că noua teorie încă nu este dezvoltată în totalitate, logica propusă de fizicieni este cea mai aproape de adevăr pentru că astfel numeroase probleme ale teoriei relativităţii se rezolvă şi singularitatea, odată eliminată, face ca Universul să fie veşnic.

Big bang-ul a creat doua universuri paralele

O nouă teoria a fost lansată de trei fizicieni, în care se susține că în momentul producerii Big Bang-ului au fost create două universuri. Unul dintre acestea, cel al nostru, evoluează către viitor și un altul, spre trecut.
Teoria aceasta vrea să răspundă unei întrebări fundamentale și anume, timpul se scurge într-un singur sens? Conform acestor fizicieni, timpul se scurge în două sensuri, spre viitor și spre trecut. Cei trei fizicieni susțin că în momentul Big Bang-ului, particulele au două posibilități. Se formează un sistem în care, pe de o parte timpul se scurge către viitor și un altul unde timpul se scurge către trecut.
Ceea ce noi considerăm trecutul nostru, înseamnă viitorul pentru celălalt univers. Posibilitatea ca timpul să se scurgă în două sensuri este determinată de gravitate. Cele două universuri sunt perfecte identice, numai că timpul străbate aceste spații în sens invers.
Teoria este interesantă, dar a luat prin surprindere lumea științifică, astfel încât, mulți oameni de știință nu cred în valabilitatea acestei teorii. Cele două universuri sunt perfect identice și au aceeași durată, ca și existență. Dacă ele s-au format în același timp, ele vor dispare în același moment.
Teoria universurilor paralele a fost inițiată de fizicianul Everett, în anul 1957. În ultimii 20 de ani, teoria a fost dezvoltată și abordată de mai mulți cercetători, care prin experimente au reușit să demonstreze faptul că există o multitudine de universuri paralele. Teoria conform căreia în momentul Big Bang-ului s-au format două universuri este nouă și suscită interesul multor fizicieni.

Este de notorietate cazul unei persoane care în anul 1990 se afla pe aeroportul din Tokyo. El a prezentat un pașaport care nu fusese emis de nicio țară cunoscută. Autoritățile japoneze au crezut, în prima fază că este vorba de un spion. Persoana în cauză susținea că vine din Europa, vorbea mai multe limbi europene, avea asupra sa bani necunoscuți și declara că țara de unde vine există de peste 1000 de ani.
După mai multe ore de interogatoriu, persoana a fost arestată. După câteva ore, s-a constatat că persoana dispăruse din celulă. La această întâmplare au fost martori angajați ai aeroportului și polițiști care au depus mărturie că întâmplarea este reală. Cercetătorii au concluzionat că era vorba despre un accident . O persoană dintr-un alt univers a ajuns în mod accidental în universul nostru.

Au mai fost astfel de cazuri stranii. Este vorba de fermierul David Lang, care a dispărut chiar sub privirile familiei sale. Teoretic, un univers are o infinitate de planete, pe care trebuie să existe viață. Din păcate, din cauza faptului că viteza luminii nu poate fi depășită, orizontul nostru observabil se reduce la distanța dintre Big Bang și prezent, cuprinzând circa 14 miliarde de ani. Noi putem primi semne de viață doar de la lucruri aflate la cel mult 14 miliarde de ani lumină, acesta fiind universul observabil, cu toate că el este în continuă expansiune. Ce este dincolo de acest volum nu putem ști.

Secretele fizicii cuantice, Universurile paralele

Teoria universurilor paralele a fost introdusă în lumea științifică prin Hugh Everett, în anul 1957. Teoria se bazează pe reinterpretarea mecanicii cuantice.
O persoană care a murit și alta care este vie, se află în două universuri diferite. Universul se divide în două universuri. Persoana care a murit părăsește universul celor vii și trece dincolo, adică într-un alt univers. Everett a dat un exemplu din fizica cuantică. Un atom emite doi fotoni, care pleacă fiecare într-o altă direcție. Direcțiile sunt paralele. Practic universul se divide în alte două universuri.
În momentul în care capturăm un foton, alegem unul dintre universuri. Everett susține că numai o parte din universurile paralele sunt capabile de a menține sau produce viața. Unele au gravitație foarte puternică, altele au interacțiuni electromagnetice foarte slabe. Cercetătorii americani au afirmat în cadrul unei conferințe ținute în decembrie 2014, că universurile paralele există și exercită asupra universului nostru o forță care determină fenomene inexplicabile.
Aceste lumi paralele există simultan și se influențează printr-o forță de repulsie. Lumea noastră se află într-un ocean de lumi paralele. Întrebarea pe care și-au pus-o cercetătorii este cea referitoare la faptul dacă există universuri identice, gemene?
Cercetătorii susțin că este foarte greu de a depista un univers geamăn. În fiecare univers, viața și evoluția au un alt timp. Într-un univers dinozaurii au supraviețuit și terorizează oamenii, în altul oamenii au intrat în contact cu extratereștrii. Există un univers în care timpul să fie același cu cel al nostru?
În momentul în care a fost creat universul nostru, acea mare explozie numită Big Bang a creat materie și antimaterie. Materia a rămas, antimateria a dispărut.

Unde a dispărut antimateria?

Această problemă este una din marile mistere ale lumii noastre. Dacă acceptăm teoria Big Bangului, înseamnă că o parte egală cu materia se află undeva într-un univers și se numește antimaterie. Cercetătorii au făcut simulări ale Big Bangului și au ajuns la concluzia că în momentul marii explozii, cele două părți, materia și antimateria, se distrug reciproc. Rămâne din această mare ciocnire o parte infimă, numită materie.
Fiecare univers paralel se află într-o altă dimensiune. Universul nostru este tridimensional. În vecinătatea universului nostru există un alt univers, frontiera dintre cele două este practic, de netrecut.
În momentul în care cele două universuri se apropie are loc un fenomen asemănător Big Bangului. Sunt specialiști care susțin că Big Bang-ul, fenomenul care a creat universul nostru, are o astfel de origine.
Noi, cei din acest univers nu putem să vedem sau să atingem materia din alt univers, dar putem simți gravitația altui univers paralel.
Specialiștii își susțin această teorie prin faptul că în univers au fost depistate surse de gravitație invizibile. Acestea sunt numite materie neagră. Unii specialiști au emis ipoteza că frontiera dintre două universuri paralele sunt găurile negre. Găurile negre sunt punctele de contact dintre două universuri paralele.
Forța gravitațională din interiorul unei găuri negre este atât de mare, încât ea poate comprima masa unei stele într-un punct, numit singularitate.
Și totuși materia nu dispare pur și simplu. Ce se întâmplă cu materia care intră într-o gaură neagră?
Unii specialiști au avansat o teorie nouă, care susține că odată intrată în gaura neagră, materia va ieși printr-o gaură, numită albă. Universul nostru a fost creat de o explozie, generată de atingerea dintre două universuri, în care materia a trecut printr-o gaură neagră, ca într-un final să ajungă în gaura albă.


O alta teorie despre cum sa format universul

Ar putea fi momentul să spunem „la revedere” teoriei Big Bangului. O echipă de cosmologi speculează că Universul s-a format din resturile ejectate atunci când o stea 4-dimensională s-a prăbuşit într-o gaură neagră. Acest nou scenariu postulat de cercetători ar explica de ce cosmosul pare să fie atât de uniform în toate direcţiile.
 Modelul standard Big Bang afirmă că Universul a explodat dintr-un punct infinit de dens, cunoscut sub numele de singularitate. Totuşi, nimeni nu ştie ce ar fi provocat această explozie: legile cunoscute ale fizicii nu ne pot spune ce s-a întâmplat în acel moment.

„Din punctul de vedere al cunoştinţelor actuale din fizică, puteau să zboare şi dragoni din singularitate”, comentează Niayesh Afshordi, astrofizician la Perimeter Institute for Theoretical Physics din Waterloo, Canada.

În modelul actual este greu de explicat cum un Big Bang violent a reuşit să lase în urma sa un Univers care are o temperatură aproape totalmente uniformă, pentru că nu pare să fi trecut suficient timp de la „naşterea cosmosului” pentru a putea atinge un punct de echilibru al temperaturii.

Pentru majoritatea cosmologilor, cea mai plauzibilă explicaţie pentru această uniformitate ar fi aceea că, după începutul timpului, o formă necunoscută de energie a făcut Universul tânăr să se „umfle” cu o viteză mai mare decât viteza luminii. În acest mod, o bucată mică cu aproximativ aceeaşi temperatură s-ar fi întins, devenind cosmosul vast pe care îl vedem astăzi. Totuşi, Ashfordi subliniază că „Big Bang-ul a fost atât de haotic încât nu este clar unde ar fi putut fi întâlnită o bucată mică şi omogenă care să permită debutul procesului inflaţiei”.

Într-o nouă cercetare publicată pe arXiv, Ashfordi şi colegii săi studiază o propunere făcută în 2000 de o echipă în care se găsea şi Gia Dvali, un fizician ce lucrează astăzi la Universitatea Ludwig Maximilians din Munchen, Germania. În propunerea din 2000, Universul nostru tridimensional (3D) este o membrană care pluteşte printr-un „univers vrac” care are patru dimensiuni spaţiale.

Cercetătorii conduşi de Ashfordi au realizat că, în cazul în care universul vrac ar conţine propriile sale stele 4D (patru-dimensionale), unele ar putea colapsa, formând găuri negre 4D la fel ca stelele masive din Universul nostru: explodând ca supernove, aruncând cu forţă straturile exterioare, iar straturile interioare colapsând într-o gaură neagră.

În Universul nostru, o gaură neagră este mărginită de o suprafaţă sferică numită „orizont de evenimente”. Dacă în spaţiul obişnuit tridimensional este nevoie de un obiect bi-dimensional (o suprafaţă) pentru a crea o „graniţă” în gaura neagră, în „universul vrac” orizontul de evenimente al unei găuri negre 4D ar fi un obiect 3D - o formă ce poartă numele de hipersferă. Când cercetătorii conduşi de Ashfordi au modelat moartea unei stele 4D, ei au descoperit că materialul ejectat ar forma o membrană 3D care înconjoară orizontul de evenimente 3D şi care se extinde încet.

Autorii postulează că universul 3D în care trăim ar putea fi exact o astfel de membrană — şi că noi detectăm dezvoltarea membranei ca fiind expansiunea cosmică. „Astronomii au măsurat acea expansiune şi au extrapolat din ea că Universul a început cu un Big Bang — dar asta e doar un miraj”, afirmă Afshordi.

Modelul conceput de Afshordi explică în mod natural uniformitatea Universului nostru. Deoarece universul vrac 4D ar fi putut avea în trecut o perioadă infinită de timp, ar fi fost suficient timp ca diferite părţi ale universului 4D să atingă un punct de echilibru, acesta fiind moştenit de universul nostru 3D.

Modelul lui Afshordi are şi nişte probleme, totuşi. La începutul acestui an, observatorul spaţial Planck a dat publicităţii date care cartografiau micile fluctuaţii de temperatură în radiaţia cosmică de fond — radiaţia străveche care poartă amprentele primelor momente ale Universului. Fluctuaţiile confirmau predicţiile modelului Big Bang clasic şi ale teoriei inflaţiei, însă modelul propus de Afshordi deviază de la observaţiile făcute de Planck cu aproximativ 4%. Sperând să rezolve discrepanţele, Afshordi afirmă că lucrează la rafinarea modelului.

În ciuda acestei nepotriviri, Dvali laudă modul ingenios în care cercetătorii au reuşit să renunţe la modelul Big Bang. „Singularitatea este problema fundamentală a cosmologiei, iar aceşti cercetători rescriu istoria astfel încât singularitatea să nu existe”, spune fizicianul. Deşi rezultatele observatorului Planck „demonstrează că teoria inflaţiei este corectă”, ele nu oferă un răspuns la întrebarea „cum a avut loc inflaţia”, spune Dvali. Acest studiu ar putea ajuta la demonstrarea faptului că inflaţia a fost activată de mişcarea Universului printr-o altă realitate, cu mai multe dimensiuni, concluzionează Dvali.

Sursa: Nature