Figurinele de piatra si sculpturile unor Anunnaki

Figurinele de piatra si sculpturile unor Anunnaki

Există numeroase locuri în lume unde misterul se păstrează de mii de ani. Un asemenea loc se află și pe o insulă mică din Oceanul Pacific, numită Nuku Hiva.

Pe această insulă din Polinezia Franceză descoperim unele dintre cele mai ciudate statui existente pe Terra.
Statuile sunt de diferite mărimi iar corpurile sunt disproporționate, craniile sunt alungite iar ochii și urechile neobișnuit de mari, diferite de cele ale unui om obișnuit.

Mai interesant este faptul că multe dintre aceste statui necunoscute au o expresie facială ce denotă ură, furie. Acestea datează de la începutul mileniului al II-lea iar originea lor rămâne un mister nerezolvat nici până astăzi.

Există multe statui cu aspect ciudat pe glob, de la figurinele de piatră și sculpturile unor Anunnaki din Irak până la statuile misterioase antice din Iordania.

Sunt statuile realizate după imaginația băștinașilor sau o reprezentare a unor ființe care le-au vizitat insula în acele timpuri?

Nimeni nu poate să ne spună cu exactitate, însă speculațiile curg din abundență în mediul online. Marea majoritate a ufologilor sunt de părere că ele ar reprezenta ființe ale unei rase extraterestre de reptilieni.

Insula Nuku Hiva se află la 1.600 km de Tahiti și a fost descoperită în anul 1595 de navigatorul spaniol Alvaro de Neira.

Read More

Atlantida un teritoriu urias care a disparut acum 7.500 ani

Misterul care înconjoară dispariţia teritoriului Doggerland, supranumit "Atlantida Nordului", după ce a fost acoperit de apele mării în urmă cu multe milenii, ar putea fi descifrat cu ajutorul cartografiei 4D.
În urmă cu 7.500 de ani, un teritoriu uriaş, situat în largul Marii Britanii şi locuit de unii dintre primii europeni, dispărea sub apele Mării Nordului. Oamenii de ştiinţă vor să readucă la viaţă acel teritoriu - ce unea Marea Britanie de continentul european - cu ajutorul tehnologiei 4D.
Doggerland era un teritoriu vast, acoperit de păduri şi populat de mamuţi, lei ai cavernelor şi alte specii de animale care sunt în prezent dispărute de pe faţa pământului. Plasat la est de Anglia şi având Olanda la sud şi Danemarca la vest, Doggerland impresiona prin mărimea sa, având o suprafaţă de peste 25.000 de kilometri pătraţi, echivalentă cu aceea a provinciei Bretagne din Franţa. A dispărut după ce a fost înghiţit definitiv de apele mării, la sfârşitul ultimei ere glaciare, în jurul anului 6200 î. e.n. Din acest motiv, teritoriul este cât se poate de concret şi nu are nimic dintr-un mit, iar cercetătorii britanici s-au lansat într-un ambiţios proiect de cartografiere 4D a acelei zone dispărute.
În 2007, cercetătorul Vince Gaffney a realizat o primă versiune a unor hărţi speciale, folosind date seismologice - care au adus o precizie indispensabilă pentru cunoaşterea suprafeţei pe care o avea Doggerland. După opt ani, profesorul Gaffney a primit sarcina de a realliza o hartă detaliată a teritoriului respectiv, cu o precizie de neegalat, graţie unei finanţări europene de peste 2 milioane de euro.
Pentru a reuşi acest lucru, tehnologia 4D utilizează de fapt numeroase discipline (precum biochimie şi seismologie), nu doar pentru a trasa relieful submarin din Doggerland, ci şi pentru a trasa evoluţia acestuia de-a lungul timpului (a 4-a dimensiune).
Miza este una majoră, pentru că Doggerland, veritabil paradis pentru comunităţile de vânători-culegători din preistorie, ar fi putut reprezenta "leagănul Europei" din acea epocă, graţie văilor, zonelor mlăştinoase şi numeroaselor fluvii ale sale. "Aceste cercetări noi vor revoluţiona înţelegerea noastră din punct de vedere arheologic asupra acelei perioade", a declarat Simon Fitch, participant la studiu. În ianuarie, cercetătorii britanici au descoperit deja o uriaşă pădure scufundată sub ape, veche de câteva mii de ani.
Noul studiu va îmbogăţi cunoştinţele oamenilor de ştiinţă, încă modeste, despre acel teritoriu scufundat, a cărui existenţă a fost descoperită abia în urmă cu câteva decenii. În secolul al XIX-lea, plasele aruncate de pescarii britanici în Marea Nordului aduceau uneori la suprafaţă diverse oseminte, însă ei nu aveau nicio idee despre faptul că sub bărcile lor se afla o întreagă lume dispărută. Paleontologul amator Dick Mol, graţie perspicacităţii şi încăpăţânării sale, i-a convins pe pescari să îi încredinţeze tot ce descopereau pe fundul mării şi, mai ales, să îi indice locurile în care făceau acele descoperiri. La scurt timp după aceea, cercetătorii nu au mai avut niciun dubiu: viaţa a existat într-adevăr pe un teritoriu în prezent scufundat. În 1985, Dick Mol a recuperat din acea zonă un maxilar uman vechi de câteva milenii, dovedind astfel că acea "Atlantidă preistorică" a fost într-adevăr locuită de oameni.
Dincolo de aspectul istoric, eventualele descoperiri viitoare ar putea să ofere oamenilor de ştiinţă informaţii preţioase despre felul în care omenirea va trebui să îşi administreze viitorul. Anumite sate preistorice, în prezent scufundate, situate în apropiere de coastele Germaniei, arată faptul că oamenii au fost nevoiţi să îşi adapteze regimul alimentar pentru a face faţă creşterii nivelului apelor. Fluviile şi lacurile dispăreau, iar oamenii au trecut la un regim "marin", compus din peşti şi vieţuitoare marine. În contextul în care actualul fenomen al încălzirii globale pare să genereze efecte tot mai brutale, cercetătorii britanici consideră că noul studiu ce vizează teritoriul Doggerland ar putea să aducă informaţii vitale despre capacitatea extraordinară de supravieţuire a speciei umane.

Read More

Lumea de sub picioarele noastre, Atlantida

Aborigenii din Amazonia au credința că în interiorul Pământului există o civilizație fabuloasă, care nu este încă descoperită. Indienii Macuxi trăiesc în Amazonia, în teritorii care aparțin Braziliei și Venezuelei. Conform credinței lor, ei sunt copiii Soarelui, creatorul focului și protectorul interiorului Pământului. Ei susțin că au acces la această civilizație, cunosc drumurile interioare care duc la această civilizație.

Legenda spune că, în anul 1907, ei au făcut o călătorie în interiorul Pământului, carea durat 15 zile și unde au întâlnit creaturi care aveau peste trei metri înălțime. Grotele în care au coborât erau imense și luminate de niște lămpi gigantice. Ei susțin că au rămas în grotele interioare 4-5 zile, unde se puteau deplasa mult mai ușor, comparativ cu suprafața Pământului.

Indienii susțin că în interiorul Pământului puteau zbura sau levita. Mâncarea giganților era formată din fructe, un măr cât un cap de om, pești uriași. Indienii au fost ajutați de către giganți să ajungă la suprafața Pământului.

Ei se consideră gardienii intrării către lumea interioară a Pământului, o lume plină de bogății. Atunci când exploratorii britanici au venit în Amazonia, în dorința de a descoperi aur și diamante au coborât în aceste grote și nu au mai revenit la suprafață.

Același tip de legendă o întâlnim și la preoții lama din Tibet. Și aceștia se consideră gardienii porții de intrare într-o lume misterioasă, din interiorul Pământului. Legenda spune că astfel de intrări, spre misterioasa lume sunt și în deșertul Gobi, Argentina, Napoli, muntele Atlas.

Dacă vorbim despre teza conform căreia universul s-a format prin Big Bang și toată materia s-a format și distribuit uniform în acest turbion cosmic, cum se poate explica faptul că Pământul este format din materiale grele, în timp ce, Jupiter are în componență materiale ușoare, în special hidrogen?

Teoria conform căreia Pământul este gol în interior nu este una nouă. Edmund Halley, în anul 1692, a lansat această teorie. Halley susținea că Pământul este format din patru sfere concentrice și că în interior Pământul este populat.

O ipoteză care are din ce în ce mai mulți susținători este aceea conform căreia, atlanții, supraviețuitorii de pe continentul Atlantida, s-au retras în interiorul Pământului, ca urmare a cataclismului produs la suprafață.

Imensele zone deșertice sunt vestigii ale acestui devastator cataclism care s-a produs. Halley a fost primul om de știință care a susținut că în interiorul Pământului există o atmosferă luminoasă care produce la suprafața Pământului celebrele aurore boreale.

Din păcate, omenirea nu a putut afla ce se află cu adevărat în interiorul Pământului. Forările pe care le-au realizat rușii au fost posibile până la o adâncime de 35 de kilometri. Dincolo de această adâncime rămâne misterul.

Read More

Misterul Triunghiului Bermudelor isi gaseste rezolvarea in spatiu

Triunghiul Bermudelor este una dintre cele mai misterioase zone de pe glob. Cunoscut și sub numele de „Triunghiul Diavolului”, este o zonă aproximativ triunghiulară ca formă, cu cele trei colțuri localizate de Insulele Bermude, Porto Rico și Fort Lauderdale, Florida în Oceanul Atlantic. Suprafața cuprinsă este de circa 1.2 milioane km².

De-a lungul timpului, speculațiile cu privire la această zonă au arătat că într-o anumită perioadă a anului diverse anomalii se petrec în această zonă misterioase. Numeroase au fost vasele sau chiar avioanele care au dispărut fără urmă ca și cum ele nu au existat niciodată. 

Cu toate acestea, Consiliul Apelor din SUA neagă existența acestui triunghi al morții. Din ce motiv? Probabil pentru ca mitul Triunghiului Bermudelor trebuie desființat pentru că acele anomalii nu pot fi explicate sau trebuie ținute departe de ochii publicului larg.

De partea cealaltă, un grup de specialiști italieni este pregătit să pună bazele unui proiect de amploare prin care să dezlege misterul Triunghiului. Totul a pornit de la o nouă ipoteză care susține că există o legătură stranie între această zonă de pe Terra și centura Van Allen. 

Nu puțini au fost astronomii care odată ajunși în spațiu au văzut numeroase flash-uri de lumină care porneau din Triunghiul Bermudelor și parcă se îndreptau spre centura Van Allen.

Ce se întâmplă în Triunghiul Bermudelor cu adevărat? Nimeni nu poate spune foarte clar, dar este la îndemâna oricui să realizeze că misterul este cuvântul care definește cel mai bine această zonă de pe Terra.

Read More

Misterioasele piramide subacvatice de cristal

La începutul acestui an, în mass-media alternativă (care nu este controlată de marile concernuri de presă aservite sectei satanice mondiale a francmasoneriei) a răzbătut informaţia că nişte echipe de cercetători francezi şi americani ar fi descoperit o uriaşă piramidă subacvatică în mijlocul zonei Triunghiului Bermudelor. Deşi nu avem la dispoziţie foarte multe detalii concrete, merită totuşi să precizăm că prezenţa unor astfel de edificii subacvatice în zona insulelor Bahamas este considerată de unii cercetători a fi un subiect „fierbinte”, care merită investigat. Până la ora actuală, din cauza scepticismului multor oameni de ştiinţă, descoperirile de acest gen nu s-au bucurat de atenţia mediatică pe care o merită.

Pe lângă această ştire recentă, există şi alte mărturii care au apărut în decursul ultimilor 50 de ani, aparţinând unor cercetători sau martori oculari şi care vorbesc despre existenţa unor ruine pe fundul oceanului Atlantic, din care fac parte şi misterioase structuri piramidale de cristal. Citându-l pe faimosul „profet adormit” Edgar Cayce, care a făcut unele previziuni şi dezvăluiri cu privire la faptul că spre sfârşitul anilor 1960, Atlantida va începe să fie redescoperită undeva în zona insulelor Bimini (arhipelagul Bahamas), unele voci afirmă că misterioasele piramide subacvatice ar putea face parte din rămăşiţele legendarei Atlantida.

În anul 1970, câţiva savanţi americani au făcut publică descoperirea unor ruine subacvatice în jurul insuliţei Bimini, din arhipelagul Bahamas. Acestea sunt cunoscute astăzi sub numele de „drumul sau zidul din Bimini” şi se presupune că sunt vestigii ale Atlantidei. În cercurile atlantologilor (pasionaţi de faimoasa civilizaţie a Atlantidei) se ştie că, în acelaşi an, un doctor naturopat pe nume Ray Brown din Mesa, Arizona a făcut o descoperie extraordinară, în timpul unei scufundări în zona arhipelagului Bahamas. Aflat cu încă patru persoane în căutarea unor comori scufundate pe vremea conchistadorilor spanioli, Brown afirmă că ar fi dat peste o mare piramidă de cristal, cu vârful făcut din lapis lazuli (piatră semipreţioasă de culoare albastru intens). Ray a fost invitat în anul 1980 să îşi prezinte descoperirile în cadrul emisunii televizate americane „In search of” („În căutarea”). Deasemenea, în anul 1984, faimosul cercetător american Charles Berlitz l-a intervievat pe Brown pentru a-i publica mărturiile în cartea sa „Atlantida: Al optulea continent”.

Ray Brown a mărturisit că, în timpul unei scufundări, s-a îndepărtat de însoţitorii săi, iar apoi a observat conturul unei piramide în adâncurile mării, sub el. Când s-a apropiat, a fost uimit să constate că nu existau urme de eroziune sau alge în structura piramidei, iar aceasta era făcută dintr-un fel de sticlă semitransparentă, ca un cristal. În interviul acordat televiziunii americane, Brown a afirmat că piramida era inclusă în cadrul unui complex de ruine. Urmându-şi curiozitatea, Ray a intrat în piramidă, ajungând într-o mică încăpere pătrată, cu tavan în formă de piramidă. Deşi nu avea lanternă totuşi, în mod misterios, era destulă lumină în interior încât să îi permită să vadă clar încăperea. El a descris-o ca fiind curată şi luminoasă, fără alge sau alte depuneri pe pereţi. O bară groasă de metal atârna de tavan, iar la capătul său se afla un cristal roşu, cu mai multe „feţe”. Dedesubtul ei, pe podea, se găsea o piatră inscripţionată, pe care era aşezată o farfurie din acelaşi material, având gravate cu bronz două palme. Înăuntrul celor două palme se afla o sferă de cristal de cuarţ de mărime mijlocie, cu o piramidă în interiorul său. La plecare, Ray a luat cu el sfera de cristal de cuarţ aflată în cele două palme de bronz. Brown afirmă că atunci când se îndepărta de piramidă a auzit clar o voce care i-a spus „ai luat ceea ce căutai, nu te mai întoarce niciodată.” Înspăimântat, Brown nu a mai revenit vreodată în acel loc şi a aşteptat cinci ani până să facă cunoscută lumii această descoperire. Singura dovadă palpabilă a experienţei sale este sfera de cuarţ pe care a luat-o cu acea ocazie din piramida subacvatică. Atunci când aceasta este fotografiată din diverse unghiuri, imaginile din interiorul său se modifică, arătând nu una, ci trei piramide,  un ochi uman, sau o reţea de fire. La ora actuală, sfera este denumită „Ochiul lui Dumnezeu” sau „Orbul atlantean” iar Arthur Fanning, cel care o deţine în prezent, o arată tuturor acelora care vor să îi verifice autenticitatea. Se pare că în apropierea acestei misterioase sfere, acele busolei se învârt în sensul invers acelor de ceasornic.

Deşi s-au efectuat cercetări, nimeni altcineva nu a mai găsit vreodată misterioasa piramidă de cristal pe care afirmă Ray Brown că ar fi descoperit-o în anul 1970. Totuşi, în următorii ani, au mai survenit unele mărturii despre existenţa unor piramide subacvatice în regiunea arhipelagului Bahamas. Există unele voci care afirmă că energiile magnetice ale piramidelor uriaşe aflate sub apă ar fi responsabile pentru dispariţiile inexplicabile din Triunghiul Bermudelor.

Menţionări ale piramidelor subacvatice din zona arhipelagului Bahamas

În anul 1978, cercetătorul Ari Marshall a fotografiat o piramidă subacvatică din apropierea insulei Sal Cay, în zona insulelor Bahamas. El a putut vedea cu acea ocazie flash-uri de lumină, care ar fi putut fi, conform afirmaţiilor sale, emisii de energii sau gaze. Conform cercetătorului, apa din jurul piramidei nu era întunecată nici măcar noaptea.

La mijlocul anilor 1980, faimosul cercetător şi antlantolog american Charles Berlitz a condus o expediţie având ca scop studierea fenomenelor stranii de dispariţie care au loc în zona Triunghiului Bermudelor.  Spre surprinderea echipajului, cu ajutorul sonarului (dispozitiv de detectare care foloseşte unde sonore, folosit în explorările subacvatice), au putut observa la o adâncime de 400m o formaţiune a reliefului care semăna într-un mod uluitor cu o piramidă. În urma cercetărilor amănunţite, membrii expediţiei au ajuns la concluzia că acea formaţiune în relief de pe fundul oceanului este o replică exactă a marii piramide a lui Keops din Egipt. Conform declaraţiilor lui Berlitz, Armatele Navale ale SUA şi Marii Britanii deţin unele hărţi ale Oceanului Atlantic care indică existenţa unei structuri piramidale la 23° şi 26′ Nord şi 79° şi 43′ Vest (nordul Cubei, în largul insulei Cay Sal), la o adâncime de 1500 de picioare.

Majoritatea mărturiilor despre uluitoarele piramide uriaşe de pe fundul Oceanului Atlantic vorbesc despre faptul că ele sunt realizate dintr-un fel de material ca o sticlă opacă sau un cristal şi nu prezintă niciun fel de asperităţi, eroziuni sau depuneri de alge. Am putea să ne întrebăm oare cum au ajuns aceste piramide pe fundul apei? Oamenii de ştiinţă îşi afirmă sceptiscismul spunând că este imposibil ca o structură din sticlă sau cristal să reziste în perfectă stare sub miile de tone de apă ale oceanului.

Unele voci afirmă că este posibil ca aceste piramide să fi fost la origine construite pe uscat, reprezentând în prezent vestigii ale unei străvechi civilizaţii dispărute în urma unui cataclism, cum este spre exemplu legendarul ţinut al Atlantidei. Totuşi, după unele estimări, se pare că piramida subacvatică descoperită la începutul acestui an în Bermude nu ar avea o vârstă mai veche de 500 de ani, iar acest lucru nu face decât să adâncească şi mai mult enigma existenţei acestor piramide subacvatice din cristal.

Read More

Duplicare ADN-ului ajuta la vindecarea bolilor

Oamenii de ştiinţă pot modifica codul ADN al celulelor vii, cu ajutorul unei noi tehnologii care ar putea ajuta atât la testarea unor medicamente, cât şi la vindecare bolilor genetice.

La scurt timp după ce oamenii de ştiinţă chinezi au reuşit să şocheze universul ştiinţific prin modificarea genelor din ADN-ul uman, se pare că o altă reuşită în domeniu vine din California. Cercetătorii au găsit o metodă de a face procesul de modificare a ADN-ului mult mai rapid şi mai ieftin. Cu mai puţin de 100 de dolari, noul proces le permite specialiştilor să facă materialele de bază necesare pentru modificarea genomului unui organism sau al unui set întreg de ADN.

Sursa de inspiraţie, bacteriile

Mai exact, procedeul permite lucrul cu o genă specifică, oamenii de ştiinţă având posibilitatea să taie şi să lipească bucăţi de ADN, astfel încât să modifice funcţiile acesteia, proces numit CRISPR-Cas9. Echipa de cercetători de la Universitatea Berkeley a observat un proces asemănător la bacteriile care se protejează împotriva invaziei viruşilor. Tehnica este, însă, mult mai complexă şi le permite oamenilor de ştiinţă să rescrie practic anumite părţi din codul genetic al unui organism viu, inclusiv al oamenilor.

Atunci când o bacterie intră în contact cu ADN-ul unui virus, aceasta produce un fir de ARN, un “văr” molecular al ADN-ului care imită secvenţa ADN a virusului. Acest fir de ARN se prinde de o proteină şi caută virusul. Când îl găsesc, proteina acţionează ca o foarfecă şi taie secvenţa ADN a virusului, distrugându-l. Acelaşi procedeu poate fi imitat acum de oamenii de ştiinţă, care au posibilitatea să înlocuiască secvenţa tăiată cu orice secvenţă doresc.

Tehnica, încă în dezvoltare

Prin urmare, ei ar putea decupa o secvenţă defectă a unei gene, înlocuind-o cu o secvenţă sănătoasă. Oamenii au în jur de 20-25.000 de gene care codifică proteinele ce execută funcţiile vitale ale celulelor noastre. Totuşi, în ceea ce priveşte ADN-ul, sunt cunoscute funcţiile a 80% din totalitatea acestuia, dar restul rămâne un mister.

Pentru a demonstra tehnica descoperită, cercetătorii au modificat 90% din ADN-ul bacteriei E coli, găsită în stomac, în 40.000 de molecule diferite. Fiecare dintre acestea pot fi folosite pentru a ţinti orice secvenţă de ADN pe care cercetătorul vrea să o modifice. Cercetătorii au planuri mari în acest sens. “Această tehnologie ne va permite să creăm un cromozom şi să îi urmărim evoluţia”, a spus Rebecca Heald, una dintre autoarele studiului.

Deşi cercetătorii sunt încrezători, momentan tehnica este în curs de perfecţionare. Există multiple îngrijorări cât se poate de întemeiate în privinţa mutaţiilor pe care procedeele de acest tip le-ar putea genera. Pe de altă parte, nu le pot fi contestate avantajele, dar rămâne de văzut în ce direcţie vor evolua lucrurile.

Read More

Templul Kailasa construit cu o tehnologie extraterestra

Unul dintre cele mai impresionante mistere ale omenirii este templul Kailasa. Celebrul și misteriosul templu face parte dintr-un complex de alte 34 de construcții religioase, situate în apropierea peșterii Ellora din India.

Pe lângă frumusețea sa, templul din Kailasa prezintă numeroase semne de întrebare atunci când vine vorba despre originea și modalitatea în care a fost construit. 

Varianta oficială, prezentată publicului larg de către oficialii indieni, este că a fost ridicat undeva prin secolul al VIII-lea, în perioada conducerii lui Dantidurga, în dinastia Rashtrakut. El a fost închinat faimosului zeu Shiva, care în acele vremuri se spune că locuia în Munții Himalaya. 

Nu se poate spune cu exactitate modalitatea în care imensul templu a fost ridicat, pentru că specialiștii sunt de părere că a fost sculptat dintr-o singură bucată de piatră imensă, de sus în jos. Dacă ne gândim ca în secolul al VIII-lea principalele scule erau dalta și ciocanul, o construcție de o asemenea amploare, cu unelte rudimentare, nu era posibilă.

Dar cum a fost sculptat acest templu misterios? O altă variantă neoficială susține că de fapt a fost construit cu ajutorul tehnologiei extraterestre. Chiar dacă varianta nu este plauzibilă pentru cei mai mulți dintre specialiști, ea confirmă faptul că doar cu ajutorul unei tehnologii impresionante s-ar fi putut tăia un munte în așa fel încât o astfel de capodoperă să fie produsul finit.

Arheologii informează că peste 500.000 de tone de rocă a fost modelată după un tipar bine pus la punct. De aici realizăm că nici în ziua de astăzi, cu ajutorul tehnologiei moderne, nu se poate construi un templu de o asemenea amploare. 

Read More

Un obiect enigmatic a cazut din cer

Un obiect enigmatic a căzut din cer în Argentina. Specialiştii l-au prelevat pentru a stabili dacă este de origine extraterestră sau nu.

Săptămâna aceasta, în orașul argentinian Berrotarán s-a auzit o explozie puternică, venită din cer, iar după câteva secunde un obiect misterios s-a prăbușit pe pământ. Speriați, localnicii s-au îndreptat spre obiectul ciudat și mai apoi au anunțat autoritățile locale.

Miguel Coranti, localnicul în curtea căruia s-a prăbușit obiectul neidentificat, a declarat că el a fost primul care a luat contact cu bucata căzută din cer. Bărbatul susține că este vorba despre un obiect straniu, care pare să fie făcut din mai multe pietre, dar și din sticlă și un fel de gelatină.

Pe una dintre bucățile căzute din cer se poate citi inscripția B5. Cu toate acestea, se speculează că este vorba despre un satelit care s-a prăbușit, dar specialiștii sunt de părere că acest lucru este imposibil din mai multe motive. În primul rând niciun satelit nu a fost făcut din sticlă, nu a fost semnalată nicio problemă la vreunul dintre sateliții de pe orbita planetei, iar în ultimul rând la intrarea în atmosferă acesta s-ar fi dezintegrat complet.

Mai mult de atât, bucăţile de sticlă par acoperite cu un fel de protecție și conform martorilor oculari nu par să fie de pe Terra.

Obiectul misterios a fost prelevat de autoritățile locale și a fost trimis spre un laborator pentru a fi analizat. După cum suntem obișnuiți, probabil că niciodată nu vom afla adevărul cu privire la originea obiectului misterios din motive de securitate națională.

Read More

Pestera ca se intinde in subteran pe o distanta impresionanta

Multe locuri din Romania au legende pline de farmec sau de mister. La loc de cinste printre acestea se afla o pestera despre care localnicii sustin ca se intinde, in subteran, pe o distanta impresionanta. In plus, din adancuri se aud zgomote ciudate, iar cei care se incumeta prea departe de intrare nu se mai intorc niciodata.
Situata la numai cativa kilometri de Mangalia, despre pestera misterioasa se spune ca cei care s-au incumetat sa-i descopere tainele, nu s-au mai intors. Ascunsa sub dealul ce margineste comuna Limanu, acest loc nu a putut fi niciodata explorat in intregime, din cauza labirintului intortocheat de pesteri. Localnicii povestesc ca pestera aceasta ciudata este o poarta catre lumea de dincolo de moarte.

Pestera are o lungime de aproape 4 kilometri si sute de galerii care serpuiesc pe sub sat. Se spune ca in aceasta pestera s-au adapostit dacii impreuna cu toate bunurile lor mai de pret, pentru ca erau prigoniti de catre romani. Tot aici s-au adapostit mai apoi primii crestini, in cautarea insingurarii si a unui loc de rugaciune departe de zgomotul lumii de afara.

In jurul acestui loc misterios s-au nascut, asa cum era de asteptat, cateva legende care fascineaza si azi. Astfel, se spune ca pestera este strajuita de insusi Zamolxis, care pazeste intrarea in taramul sacru pana cand stramosii daci se vor intoarce. Potrivit localnicilor, batranii satului spuneau ca inlantuirea de pesteri s-ar intinde prin beciuri si fantani din Limanu pana in Bulgaria sau chiar Turcia.

O alta legenda spune ca aici se aud cateodata niste vaiete stranii si inspaimantatoare care vin din strafundurile pamantului, iar cei care le aud sunt de-a dreptul hipnotizati de ele si pornesc in cautarea glasului.

Read More

O piramida descoperita pe Marte de rover-ul Curiosity

Suntem în faţa unei descoperiri impresionante, titrează presa internaţională, care a publicat una dintre cele mai grăitoare fotografii realizate de rover-ul Curiosity pe Marte.

O fotografie impresionantă a fost făcută publică de NASA, care a încercat din toate puterile să minimizeze descoperirea. Este vorba despre vârful unei piramide, de mărimea unei maşini sau poate puţin mai mare, de care rover-ul Curiosity s-a împiedicat. La propriu şi la figurat, pentru că în fotografiile făcute publice de NASA se poate observa forma perfectă a unei piramide bizare de pe Marte.

Cercetătorii anunțau că rover-ul Curiosity a dat peste „o formațiune stâncoasă ciudată”, iar comentariile au început să curgă în valuri. Imediat după această declaraţie au început să curgă comentariile născute în urma controverselor. Cei mai mulţi sunt de părere că nu este vorba despre o formaţiune stâncoasă ciudată, ci despre o piramidă care este îngropată în solul marţian şi al cărui vârf a rămas vizibil.

De asemenea, mai mulți experți au publicat pe blogurile lor ample comentarii, în care se întreabă de ce NASA continuă să excludă existența unei vechi civilizații pe suprafața planetei Marte și să considere descoperirea nimic mai mult decât o formațiune stâncoasă și o pură coincidență.

NASA, în stilul propriu, a vrut să tempereze opinia publică şi a anunţat că nu este vorba despre nicio piramidă şi totul este o mare iluzie.

O declaraţie aberantă, am putea spune, în condiţiile în care vedem imaginea şi piramida perfectă îngropată în solul marţian. Cu toate acestea, niciun specialist NASA nu are curajul să confirme faptul că pe MArte a existat viaţă similară cu cea de pe Terra în trecutul îndepărtat.

https://www.youtube.com/watch?v=szw9OvJzsp8

Read More

Misterul unui geniu, secretul geniului Einstein

Acest lucru a vrut să-l afle doctorul Harvey. El era patologul de serviciu la spitalul Princeton, când a murit Einstein în 1955. Întâmplător, soarta a vrut ca Harvey să fie cel care avea să facă autopsia lui Einstein.

Fără să ceară permisiunea familiei, el s-a hotărât să îndepărteze creierul și să-l păstreze. Timp de 40 de ani, el a păstrat creierul într-un borcan cu formaldehidă, studiindu-i fiecare circumvoluțiune și oferind bucăți din el și altor cercetători. Scopul său? Să descopere secretul geniului lui Einstein. Nimeni nu a găsit vreodată vreun semn care să arate că există vreo diferență între creierele noastre și cel al lui Einstein. Nici Harvey însuși nu a descoperit nimic, dar una dintre colegele sale a reușit în cele din urmă.

După ce a examinat mai multe secțiuni ale creierului în anii 80, Marian Diamond, o cercetătoare de la Universitatea California din Berkley, a anunțat o descoperire uimitoare, ce avea să revoluționeze concepția despre învățare și genii. Majoritatea oamenilor știu că geniile se nasc și nu se fac. Dar Diamond și-a dedicat cariera creării unor genii în laborator.

Într-un experiment deja celebru, Diamond a pus un grup de șobolani într-un mediu foarte stimulativ, amenajat cu leagăne, scări, roți și jucării de toate felurile. Un alt grup de șobolani a fost închis în niște cutii goale. Cei care au trăit în mediul cu stimuli, nu numai că au trăit mai mult, până la vârsta de trei ani, echivalentul a 90 de ani omenești, dar creierul lor a crescut, dezvoltând noi conexiuni între celulele nervoase sub formă de dendrite și axioni, structuri fusiforme care transmit semnale electrice de la o celulă nervoasă la alta.

Șobolanii care au trăit în cuștile goale nu s-au dezvoltat foarte mult și au murit repede. Creierele lor nu aveau decât câteva conexiuni neuronice. În 1911, Santiago Ramon Y Cajal, părintele neuroanatomiei, a descoperit că numărul de interconexiuni între neuroni este un semn al geniului, și că acestea sunt mult mai importante în determinarea puterii creierului decât numărul de neuroni în sine. Experimentul lui Diamond a arătat că, cel puțin în cazul șobolanilor, mecanismul fizic al geniului poate fi creat prin exercițiul mental.

Oare se aplică acest principiu și oamenilor? Diamond a încercat să afle acest lucru. E a a obținut o porțiune din creierul lui Einstein și l-a examinat. Așa cum s-a așteptat, a descoperit un număr ridicat de celule gliale în lobul parietal stâng, un fel de formațiune neurologică pe care a descris-o ca pe o zonă de asociație pentru alte zone de asociații ale creierului. Celulele gliale acționează ca un liant care menține la un loc celulele nervoase și ajută la transmiterea semnalelor electrochimice între neuroni.

Diamond se așteptase la o astfel de descoperire, pentru că avusese concentrații ridicate de celule gliale și în cazul șobolanilor. Prezența lor în creierul lui Einstein a sugerat că avusese loc un proces similar de dezvoltare. Spre deosebire de neuroni, care nu se mai refac și al căror număr nu mai poate crește în timpul vieții, celulele gliale, axionii și dendritele se pot înmulți de-a lungul vieții, în funcție de modul în care ne folosim creierul.

Munca lui Diamond sugerează că, cu cât învățăm mai mult, cu atât apar mai multe conexiuni. De asemenea, când ne oprim din învățat și mintea noastră stagnează, aceste conexiuni slăbesc și cu timpul dispar. Implicațiile pentru pedagogi sunt clare. În cazul în care creierul lui Einstein a dat naștere unor conexiuni similare celor din cazul șobolanilor lui Diamond, este foarte posibil să putem crea noi Einsteini, folosind suficiente exerciții mentale stimulative.

Read More

Materia neagra unul din marile mistere ale Universului

O echipa de cercetatori vrea sa faca lumina in cazul materiei negre. Particula aceasta ar putea explica misterul

Materia neagra a ramas unul din marile mistere ale Universului, altaturi de energia neagra si de cauza Big Bang-ului. Desi nu au putut detecta vreodata pana acum materie neagra, cercetatorii cred ca acesta ar compune aproape 85% din masa intregului univers. Concluziile lor se bazeaza deocamdata doar pe efectul gravitational pe care aceasta l-ar exercita asupra stelelor, galaxiilor si roiurilor de galaxii.

O echipa de astronomi si fizicieni de la Universitatea din Southmapton si-a propus sa faca lumina in acest caz, apeland la o solutie ingenioasa. Acestia sugereaza faptul ca pana acum, materia neagra nu a fost descoperita din cauza faptului ca are o masa mult mai mica decat se estimase vreodata.

Cercetatorii propun o particula fundamentala ipotetica, avand o masa de 0,02% din cea a unui electron. In teorie, tocmai masa redusa ar fi cauza pentru care nu putem detecta materia neagra pe Pamant. Particula interactioneaza puternic cu materia normala si nu ar putea penetra atmosfera Pamantului, iar in acest caz, detectoarele de materie neagra ar fi inutile.

 “Poate ca particula noastra suna a nebunie, dar pana in momentul de fata nu exista nicio observatie stiintifica sau experiment care sa o contrazica. Materia neagra e una din marile probleme ale fizicii. Speram ca sugestia noastra sa ii inspire si pe altii sa dezvolte o teorie mai detaliata sau chiar experimente” spune unul din autorii studiului, James Bateman.

Read More

Marea Gaura Albastra

Cercetătorii au analizat mineralele dintr-o cunoscută peşteră submarină de lângă Belize, numită Gaura Albastră. Ei au aflat astfel detalii importante, care pot să explice misterul dispariţiei civilizaţiei mayaşe.
Mineralele găsite acolo şi în lagunele din apropiere arată că în perioada 800-900 e.n. a fost o secetă puternică în această regiune.

După ce ploile au revenit, mayaşii s-au mutat spre nord, dar au dispărut din nou, după câteva sute de ani, tot într-o perioadă de secetă.

Şi alte studii anterioare au indicat seceta ca o posibilă explicaţie pentru declinul şi apoi dispariţia culturii maya. Această cercetare confirmă teoria, aducând nou dovezi, consideră autorii noului studiu, coordonaţi de Andre Droxler, de la Universitatea Rice.

Civilizaţia mayaşă a înflorit între anii 300-700 e.n. în Peninsula Yucatan, unde a construit piramide, a dezvoltat o scriere hieroglifică şi a pus bazele unui calendar avansat.

După anul 700, cultura mayaşilor a început să decadă, lumea lor fiind cuprinsă de anarhie şi de războaie.

Explicaţiile pentru această decădere sunt numeroase, dar în ultimii ani tot mai mulţi istorici cred că de vină a fost seceta.

Prima dovadă a venit în anul 2012, în urma analizării unei stalagmite dintr-o peşteră din Belize, care prezenta semnele unei scăderi drastice a precipitaţiilor.

Unii cercetători cred că în această perioadă musonul nu mai trecea prin zona Peninsulei Yucatan, ducând atsfel la secetă.

Acum, cercetătorii au preluat mostre din sedimentele din Gaura Albastră şi din reciful Rhomboid, care înconjoară Laguna Lighthouse.

Experţii au urmărit raportul de titaniu şi aluminiu din aceste sedimente. O cantitate mare de titaniu înseamnă precipitaţii abundente, pentru că acest compus chimic se află pe rocile vulcanice din regiune, care în timpul ploilor ajung în râuri şi apoi în ocean.

Astfel, în perioada 800-1000 e.n, au avut loc doar două cicloane tropicale la 20 de ani, deşi în mod normal ar fi trebuit să fie 5 sau 6.

Fenomenul se repetă şi în perioada 1000-1100 e.n, când a avut loc Mica Glaciaţiune şi a fost o perioadă de secetă în regiunea Yucatan. Este momentul în care decade oraşul Chicen Itza din Mexic, ultimul refugiu al culturii Maya.

Seceta a însemnat foamete, dar şi tulburări sociale, revolte şi războaie pentru resurse.

Read More

NASA a lansat o sonda ce va lamuri un mister vechi

Agentia Spatiala Americana vrea sa descifreze secretele atmosferei fine a satelitului natural al Terrei.

Lansarea acestui vehicul spatial fara echipaj uman la bord, de marirea unui mic automobil, denumit Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE), a avut loc la ora locala 23.27 (03.27 GMT, sambata) la bordul unei Minotaur V, o racheta intercontinentala reconvertita, de la centrul spatial Wallops din statul Virginia, informeaza AFP.

Avand la bord trei instrumente stiintifice, dintre care doua spectrometre, LADEE, care cantareste 383 de kilograme si are la bord 135 de litri de carburant, trebuie sa colecteze date detaliate despre structura si compozitia chimica a atmosferei lunare, care este foarte subtire, si sa determine daca praful ramane in suspensie in atmofera lunara.

"NASA a trimis o sonda lunara pentru a vana un mister vechi de 40 de ani" relateaza space.com.

Particulele de praf in suspensie ar putea explica misterul luminilor observate de astronautii din misiunile Apollo intre 1969 si 1972 la orizontul lunar, cu putin timp inainte de rasaritul Soarelui, precizeaza NASA.

O intelegere mai buna a caracteristicilor atmosferei lunare ar putea sa ii ajute pe cercetatori sa inteleaga fenomenele de pe alte corpuri din Sistemul Solar precum planeta Mercur si asteroizii de talie mare, explica coordonatorii acestei misiuni de 280 milioane de dolari, initiata in 2008.

"Am studiat Luna de o maniera extensiva dupa ce ultimii astronauti din misiunile Apollo au parasit solul lunar, in urma cu 40 de ani, cand noi credeam ca Luna este lipsita de atmosfera", a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, John Grunsfeld, administrator adjunct al NASA, coordonator al programelor stiintifice elaborate de agentia spatiala americana.

"Cu ajutorul unor vehicule de recunoastere, am descoperit ca acest satelit natural al Terrei este, din punct de vedere stiintific, mult mai interesant si ca detine un fel de atmosfera", a adaugat cercetatorul american. Dupa parerea sa, aceasta misiune "i-ar putea ajuta sa inteleaga mai bine diversitatea din Sistemul Solar si evolutia acestuia".

Studierea atmosferei lunare trebuie facuta inainte ca o serie de misiuni de explorare sa perturbe acest mediu fragil, a explicat joi Sarah Noble, o cercetatoare implicata in proiectul LADEE. Intr-adevar, atmosfera lunara este atat de fina si de fragila, incat aselenizarea unui vehicul spatial ar putea sa o afecteze.

Mai multe tari, mai ales China, si-au anuntat intentia de a trimite misiuni spatiale pe Luna. Autoritatile de la Beijing au anuntat saptamana trecuta ca vor trimite un vehicul care va ateriza pe Luna inainte de sfarsitul anului 2014.

La o luna dupa lansare, sonda LADEE va ramane intr-o prima faza, timp de 40 de zile, deasupra suprafetei lunare, pentru a efectua o serie de teste. Sonda va utiliza in special o noua tehnologie laser de transmisie, la fel de puternica ca aceea folosita de retelele de fibre optice terestre. Apoi, sonda americana isi va incepe misiunea de studiere stiintifica a atmosferei lunare pe parcursul unui ciclu de 100 de zile.

Cea mai recenta misiune NASA catre Luna dateaza din 2012, cand doua sonde gemene, GRAIL, au fost lansate pentru a descifra secretele din interiorul satelitului natural si pentru a masura campul gravitational al acestuia.

Inainte de acea misiune, in 2009, Statele Unite au lansat vehiculele spatiale LRO si LCROSS, care au confirmat prezenta apei sub forma de gheata intr-un crater situat la polul sudic al Lunii.

De la programul Apollo, din cele aproximativ 40 de misiuni spre Luna, LADEE  este a doua sonda lunara care nu a fost lansata de la baza Cape Canaveral din Florida. Sonda Clementine a fost lansata in 1994 din California.

Centrul spatial Wallops se afla la 270 de kilometri de capitala americana. Creat in 1945, centrul a fost multa vreme utilizat pentru lansarea unor mici vehicule spatiale suborbitale si a unor baloane stiintifice.

Read More