Se afișează postările cu eticheta extrateresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta extrateresti. Afișați toate postările

Creaturi extraterestre bizare care au socat o intreaga planeta

Creaturi extraterestre bizare apar intr-un clip postat de un turist aceste nu au nici o explicatie, zboara pur si simplu sau apar prin tufisuri si se misca repede si siletios, un lucru stim sigur nu sunt de pe acesta planeta.
Un turist aflat în vacanță a filmat ceva ce a șocat o întreagă planetă. In jungla Amazoniană, un animal ciudat și-a făcut apariția în cadrul apartului de filmat.
Ceea ce e cu adevărat spectaculos e faptul că turistul nu a văzut sau auzit nimic, iar acest lucru îl sperie cel mai tare.
Fel de fel de ipoteze au apărut, ba că este prea rapid și silențios, ba că nu poate fi văzut cu ochiul liber, însă un lucru e cert, animăluțul ciudat, nu e de pe această planetă.
REAL HYBRID ALIEN CREATURES CAUGHT ON TAPE

Tesla a fost geniul care comunica cu extraterestrii

Indiscutabil, Tesla a fost un geniu. Multe din documentele care au fost găsite în laboratorul său, după moartea sa, au fost confiscate de FBI și ținute secret, departe de ochii curioșilor.
Ulterior, s-a dovedit că invențiile pe care și le-au însușit alți cercetători și pentru care au primit premiul Nobel, se găseau ca prototip în documentele din laboratorul său.
Începând cu anul 1896, el era convins că poate comunica prin semnale radio cu civilizații extraterestre.
În anul 1899, în timp ce se afla în laboratorul său din Colorado Spring, a recepționat mai multe semnale radio cosmice, pe care le-a considerat ca fiind transmise de civilizații extraterestre.
Tesla nu este singurul om de știință care a fost convins că a primit mesaje codificate de la alte civilizații. Marconi, cel care a intrat în istorie ca fiind inventatorul radioului, cu toate că Tesla îl brevetase cu câțiva ani, înaintea sa, a declarat că și el a recepționat mesaje care proveneau din spațiu.
În anul 1937, Tesla a declarat că a lucrat mult timp la un aparat care putea trimite mesaje interstelare, prin semnale radio. El a susținut că a primit mesaje codificate de la extratereștrii, situație care a fost confirmată și de alți cercetători, după anul 1970.
După întâmplarea cu Marconi, care îi furase invenția privind radioul, în anul 1934, Marconi recunoaște acest lucru și își cere scuze public, Tesla se retrage în laboratorul său, nu mai face publice studiile și invențiile pe care le gândise, de teamă că îi vor fi furate.
Cel mai mare mister din jurul lui Tesla este cel legat de Tunguska.
Coincidență sau nu, în aprilie 1908, Tesla declară unui ziarist că a inventat un emițător care prin undele pe care le trimite, poate genera o explozie uriașă, la mare distanță.
Tesla a recunoscut că efectele sunt catastrofale pentru omenire. Două luni mai târziu, are loc catastrofa din Tunguska. Coincidență, sau nu?
Conform teoriilor sale, lume este un condensator natural, un fel de diapazon, care poate trimite unde electrice produse de un emițător central.
Ideea era de a trimite unde electrice în jurul planetei, pe care urma să le capteze, iar.
El este geniul care a creat artificial un fulger de peste 50 de metri înălțime. Experimentul a distrus laboratorul în care lucra, dar și casele vecinilor.
Tesla gândește un proiect mondial prin care toată omenirea să aibă electricitate. Proiectul era simplu. O tijă înfiptă în pământ și legată la un transformator. Proiectul era grandios. Energie electrică gratuită pentru toată omenirea.
Omul de afaceri american, Astor Morgan, s-a oferit să îi sponsorizeze proiectul. Conform calculelor lui Tesla, emițătorul putea furniza 100 miliarde de Wați, care corespunde la 10 megatone de TNT, adică, exact puterea exploziei din Tunguska.
În mâinile lui Tesla se afla o armă redutabilă, mai puternică decât cea atomică.
Sponsorul său, Morgan, înțelege amploarea și importanța proiectului, dar și pericolul la care era expusă planeta.
Afacerile sunt afaceri, a spus Morgan. Cum să dăm electricitate gratuit omenirii? Morgan se retrage din acest proiect.
Tesla devenise fanatic în susținerea proiectului său. Deprimat, înrăit de societatea în care trăia și care nu-l susținea, Tesla se retrage în cercetare, încercând de unul singur să finalizeze proiectul.
Explozia misterioasă a vasului francez Iena, în anul 1907, în largul oceanului, a fost pusă pe seama acestui experiment, care devenise terifiant.
Întrebat dacă are legătură cu această tragedie, Tesla a tăcut.
De ce a ales Tesla, Siberia, ca loc pentru a testa experimentul?
În anul 1908, cercetătorul Roberts Peary pleca într-o expediție la Polul Nord. Toată lumea științifică avea ochii ațintiți asupra lui Peary, care avea susținerea autorităților americane, nu numai financiar.
Tesla uitat de lume, de sponsori, a declanșat experimentul în Tunguska, pe de o parte, pentru a compromite expediția, pe de altă parte, pentru a-și demonstra valoarea științifică.


Proiectul Blue Beam este sustinut de catre Noua Ordine Mondiala

Proiectul Blue Beam susține un nou guvern mondial, bazat pe o nouă religie. Poate o să vă întrebați ce legătură are religia cu un guvern mondial?
Religia a condus și conduce omenirea. Prin acest proiect se dorește unirea tuturor textelor sacre de pe planetă și formarea unei noi religii. Proiectul Blue Beam este susținut de către Noua Ordine Mondială.
Vă prezentăm, mai jos, etapele prin care va fi implementat proiectul.
Un final programat al tuturor cunoștințelor noastre arheologice Cu ajutorul seismelor artificiale, vor fi descoperite site-uri arheologice care înainte au fost necunoscute și care vor fi de o importanță capitală.
În acest mod vor fi discreditate vechile culturi și religii. Media va juca un rol fundamental în această diversiune. Vor fi eliminate vechile doctrine religioase. Un gigant spectacol spațial care va implica holograme
Este vorba despre o manipulare gigantică, la nivel mondial, realizată cu ajutorul hologramelor. Acestea vor prezenta ceea ce susținătorii proiectului numesc a doua venire pe Pământ.
Este vorba despre venirea Antihristului pe Pământ, care va conduce lumea și va crea o nouă religie, numită New Age.
Aceste viziuni de natură profetică vor destabiliza omenirea. Serge Monast, jurnalist, susține că această falsificare, superb programată, va provoca o dezordine socială la scară mondială.
Fiecare națiune va pune eșecurile sale pe seama altor națiuni. Se va crea un haos la nivel planetar.
Manipulare telepatică Cu ajutorul undelor de joasă frecvență, victimele își vor modifica comportamentul. Astfel de tehnologii au fost utilizate în perioada 1970-1980, cu ajutorul sateliților.
Experiențe recente au demonstrat că se poate implanta gândire artificială cobailor. Multe astfel de experimente nu sunt cunoscute, de oamenii de rând. Crearea unor manifestări supranaturale Este cea mai importantă etapă a proiectului și a manipulării, în care generatoarele hologramelor vor prezenta invazii organizate ale extratereștrilor.
Creștinilor le va fi inoculată ideea că religia lor a fost distrusă de către invadatori și că se impune o nouă religie.
Vor fi utilizate tehnologii de transmitere a undelor generatoare de gânduri, prin rețelele de fibre optice, cabluri de televiziune, linii telefonice care vor pătrunde în orice echipament electronic și electrocasnic. Serge Monast și un alt ziarist, adept al acestei teorii, au murit amândoi de atacuri de cord, în anul 1996. Se spune că au fost ajutați să facă infarct.
După moartea lui Monast, fiica sa a dispărut și nu a mai fost găsită, nici până acum. Proiectul Blue Beam, Rază Albastră, este o continuarea proiectelor Philadelphia și Montauk.

Mistere neelucidate cu extraterestri - Zona 51

Mulți dintre noi suntem convinși că marile guverne ale lumii ascund lucruri și fapte pe care noi, populația, nu trebuie să le aflăm. De la mitica Zonă 51, la arhivele Vaticanului, la existența civilizațiilor extraterestre, toate acestea ne fac să ne gândim dacă nu este o mare conspirație la nivel mondial, care ne reduce la necunoaștere și ignoranță.
Fenomenele extraterestre sunt ținute în cel mai mare secret de către SUA. Dacă multe țări au declasificat documente privind aceste fenomene și implicit au admis că aceste fenomene sunt o realitate, SUA, în ciuda multor cereri prin care erau anunțați că documentele care privesc aceste cazuri trebuie declasificate, perioada de timp pe care o presupune clasificare a expirat, ele continuă să păstreze tăcerea asupra acestor evenimente.
Donald Schmitt, scriitor american, autorul cărții Martor la Roswell, susține faptul că autoritățile americane disimulează aceste probe. Unde sunt păstrate documentele care ar rescrie istoria mondială? El este convins că Zona 51 este o locație perfectă pentru acest lucru. Oficial, Zona 51 este o bază militară unde sunt experimentate noile prototipuri de avioane.
În realitate, Zona 51 este locul unde se produc cele mai sofisticate proiecte cu privire la civilizațiile extraterestre.
Un fost angajat din Zona 51, pe nume Robert Frost, se îmbolnăvește subit și moare de un cancer galopant. Cu toate că toți angajații din această zonă fac controale medicale periodice, boala sa nu a putut fi depistată în timp util.
Familia lui Frost, care deține diagnosticul care a dus la moarte, este vorba despre inhalarea unei mari cantități de substanțe chimice, a dat în judecată pe angajatorul lui Frost.
Nici până în prezent, familia nu a primit un cent despăgubire, cu toate că sunt mulți martori care susțin că în acea zonă, rezidurile sunt arse în proximitatea zonei. O mare parte dintre angajați sunt afectați de aceste noxe. Echipamentul de protecție nu rezistă unor astfel de substanțe și noxe. O altă zonă secretă este Camp Hero, în statul New York. Acolo se fac experimente care vizează călătoriile în timp și teleportarea.
Stewart Swerlow susține că el a fost cobai, în cadrul proiectului Montauk. Creierul lui Swelow a fost conectat la ordinatoare de mare performanță, cu ajutorul cărora se încerca captarea impulsurilor mentale. După aceste experimente, starea de sănătatea lui Swerolw s-a înrăutățit. Și în acest caz, autoritățile au negat faptul că Swerlow ar fi fost cobai în acele buncăre.
Jurnalistul american Carl Day, după multe intervenții, chiar și la Congresul american, obține permisiunea de a vizita baza militară Wright Patterson, Ohio. Este vorba despre cea mai mare bază militară din lume, unde lucrează peste 20000 de angajați.
Conform spuselor sale, toate buncărele pe care le-a vizitat, din subteranul acestei baze, erau goale și nefuncționale.
După această vizită, este abordat de către un medic stomatolog care în cel mai mare secret îi înmânează un mulaj dentar, pe care îl făcuse la cererea conducerii acestei baze.


Mulajul a fost dus la un celebru medic stomatolog pentru a fi analizat. Doctorul a afirmat că acesta nu aparține speciei umane sau mutațiile genetice care s-au efectuat pe defuncta persoană au fost terifiante.
Se pare că jurnalistul Carl Day a vizitat numai zona care trebuia vizitată.
Experimente pe extratereștrii, experimente pe oameni, cert este că aceste baze ascund secrete înfiorătoare și care trebuie ascunse de ochii curioșilor.

Sunetele misterioase care traverseaza pamantul

Cu toții am remarcat anomalii auditive sau vizuale care vin parcă de nicăieri. În diferite zone ale lumii au fost înregistrate sunete ciudate care vin din pământ sau din cer. De curând, în Canada și Ucraina au fost înregistrate astfel de sunete. Locuitorii acestor zone le descriu ca fiind zgomote mecanice de joasă frecvență, sacadate și regulate ca interval de timp.
În ultimii ani, s-au semnalat multe anomalii care ne parvin din cer. Spirala de la Sidney sau spirala din Norvegia sunt fenomene care nu au fost încă explicate. Fenomene ciudate care s-au desfășurat minute întregi pe cer. O explicație la aceste fenomene a fost faptul că ele sunt consecința unor proiecte oculte, strict secrete. O altă ipoteză făcea referire la faptul că armata, prin testele pe care le face, este implicată și răspunzătoare de aceste fenomene.
Un fenomen și mai bizar este sunetul mecanic care a fost auzit de locuitorii din Kiev și care vine din pământ. Locuitorii Kievului au fost în stare de alertă, zile întregi, din cauza acestor sunete, asemuite cu un muget prelung, înfiorător.
Sunt aceste sunete rezultatul unor experimente secrete?
Este armata răspunzătoare, prin testele pe care le face, sau altele sunt cauzele producerii acestora?
În Canada, s-au înregistrat astfel de sunete, după care, pe cer au apărut lumini ionosferice.
Aceste lumini sunt asemănătoare cu cele care preced un cutremur. La 11 ore diferență, în Canada a fost un cutremur cu magnitudinea 5. Începând cu anul 2009, în SUA și Franța au fost înregistrate zgomote care par că vin din interiorul Pământului.
Primele documente care prezintă astfel de zgomote este elaborat în 1854. Documentul face referire la o zonă din Anglia, unde în decursul mai multor ore, la intervale regulate de două minute, se produceau sunete bizare, care veneau din interiorul Pământului.
În noiembrie 2014, o sferă luminoasă, a fost văzută pe cerul Uralului, minute bune. Sfera a fost filmată, fotografiată, dar explicațiile oamenilor de știință nu au apărut încă. Mulți au implicat armata rusească în acest fenomen. La scurt timp, stafful armatei ruse a dezmințit implicarea armatei în acest fenomen.
Cercetătorii americani susțin că miezul pământului are o mișcare mult mai rapidă decât mantaua pământul, fapt care a condus la producerea acestor sunete.
Tensiunile din interiorul pământului sunt din ce în ce mai mari și au tendința de a migra spre exteriorul scoarței pământului. Temperaturile foarte mari determină modificări în interiorul pământului, metalele devin lichide. Au loc reacții care se produc la temperaturi foarte mari și care produc, în final, sunete și lumini ciudate.
Temerea specialiștilor este mare. Mișcările din interior pot modifica relieful, pot produce alunecări de teren, modificări în ceea ce privește forma continentelor. Oceanele pot crește mult, repercusiunile fiind catastrofale pentru mediu și oameni. Dispar insule și părți ale continentelor, inundații. Acest scenariu apocaliptic s-a mai produs pe pământ și din păcate se poate repeta.

Extraterestrii sunt printe noi

Un expert NASA care a lucrat la Agenţia Spaţială Americană, în cadrul unor proiecte secrete mai bine de 35 de ani a făcut o dezvăluire şocantă. Clark McClelland susţine că a văzut cu ochii săi, el şi colegii săi, cum un extraterestru de 2,5 metri înălţine a ajutat la remedierea problemelor pe care le avea o navetă NASA, la nivelul învelişului.
McClelland a lucrat la NASA ca inginer din 1958 până în 1992 şi, deşi a refuzat să le spună public numele colegilor care pot confirma pofestea sa, pentru a-i proteja, recent a făcut această mărturisire într-un filmuleţ pe care l-a postat pe YouTube.
Mai mult, expertul NASA a declarat că extratereştrii sunt infiltraţi în guvernele marilor state din lume şi că, în fapt, ei conduc Terra. Cum de el se expune astfel făcâd aceste dezvăluiri? McClelland spune că nu mai are nimic de pierdut, aşa că nu se mai teme de eventuale consecinţe nefaste.
În plus, Clark McClelland afirmă că atunci când a văzut extraterestrul, nava acestuia era în apropierea navetei spaţiale în care lucra. Întâmplarea ar fi avut loc în timpul unei misiuni secrete coordonate de la centrul de lansare al navetelor spaţiale. El povesteşte că atunci extraterestrul stătea în picioare şi a interacţionat cu doi dintre colegii lui astronauţi, timp de un minut şi şapte secunde.
„Pot să-mi dau seama când văd o navă sau o fiinţă extraterestră! Extratereştrii sunt printre noi şi sunt implantaţi în diverse guverne din lume“, a mai spus el.
În înregistrarea postată pe YouTube, Clark McClelland  afirmă că a făcut parte din peste 800 de operaţiuni ale NASA, inclusiv la misiunile Apollo, la lansarea Staţiei Spaţiale Internaţionale.
NASA a refuzat să comenteze oficial dezvăluirile, dar sunt voci le-au calificat ca fiind aiureli.

Universul se roteste in spirala

Dogonii sunt o populație care trăiesc în Mali. Cultura lor pare ruptă dintr-o carte științifico-fantastică. Cultura lor a fost descoperită de către europeni, în 1946, când doi etnologi francezi au stat în mijlocul lor . Vreme de patru ani. La întoarcere în Franța, au început să publice articole și cărți despre fantastica lor cultură. De la bun început, trebuie să spunem că ei cunosc două stele care se află în apropiere de Sirius.
Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cer. Cele două stele aflate în apropierea sa, au fost descoperite în 1864 și poartă numele de Sirius A și B. Dogonii consideră că în apropierea lui Sirius, există o a treia stea, care nu se vede cu ochiul liber și pe care o putem numi Sirius C. Ei consideră că sunt veniți de pe o planetă care orbitează în jurul lui Sirius C și pe care oamenii nu au descoperit-o încă.  Dogonii au numit această planetă Tolo, după o specie de cereale care are talie mică și ei o consumă în mod curent.
Dogonii cunosc faptul că Sirius B are o mișcare în jurul lui Sirius A care durează 50 de ani O dată la 50 de ani, ei serbează acest eveniment. Planeta Tolo despre care ei susțin că provin a fost descoperită de curând, ori ei au cunoștință despre această planetă de mii de ani, dovadă fiind hărțile pe care le au și care s-au transmis din generație în generație.
Cunosc toate detalii astronomice care țin de planetele Sirius. Oamenilor de știință le-au fost necesare ordinatoare speciale pentru a calcula mișcarea de rotație sau de revoluție la aceste planete. Descoperirea lor s-a făcut cu ajutorul unor telescoape speciale și destul de târziu, în evoluția omenirii și a astronomiei. Imaginați-vă un trib într-un deșert, izolat de civilizație și de mijloace de comunicare și care totuși epatează prin cunoștințele lor astronomice. Ei divizează cerul în 22 de părți și în 266 de constelații și că Venus are o planetă care se află între Pământ și Venus.
Descoperirea a fost făcută de către oamenii de știință, acum câțiva ani. Știu că Saturn are patru sateliți, care nu se văd cu ochiul liber. Este limpede că Dogonii nu au putut prin propriile mijloace să descopere toate aceste lucruri.
O altă temă interesantă este faptul că universul are formă de spirală. Pentru ei universul este infinit, dar măsurabil. Această afirmație a făcut-o și Einstein în teoriile sale. Ei susțin că lumile infinite se depărtează de noi, cu viteze covârșitoare, prin mișcări de rotație și în formă de spirală. Ei spun că în momentul în care au venit pe Pământ, erau amfibieni. Ei serbează ziua peștelui, cinstind astfel, venirea lor pe Pământ.
În cultura sumeriană găsim legende cu omul pește care a venit în Golful Persic, pentru a ajuta oamenii. El era roșu ca focul și a coborât dintr-un nor de praf. Oamenii l-au dus în apă ca să-l salveze. Stranie coincidență! Pentru Dogoni, Nomo a coborât din cer, dintr-o mașinărie, aducând cu el plante care creșteau în cer. Dogonii cred că apa dulce este de natură masculină, iar apa sărată este de natură feminină. Ei vorbesc despre apa care se găsește în pietre și este de natură feminină.
De curând oamenii de știință au descoperit posibilitatea de a obține apă din roci, experiment cu niște costuri exorbitante. Spun specialiștii că prin această metodă, de a obține apă, omul poate rămâne pe Lună o perioadă mare de timp. Citind despre cultura Dogonilor, mi-am pus întrebarea dacă e posibil ca planeta noastră să aibă un trecut fabulos, față de ceea ce am știut până acum.