Se afișează postările cu eticheta mancare sanatoasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mancare sanatoasa. Afișați toate postările

Mancaruri sanatoase care au multe calorii

Pentru ca stim ca ne ingrasam daca mancam nesanatos credem, gresit, ca si reciproca este valabila. Insa nu este. Exista si mancare sanatoasa care contine foarte multe calorii.

Nu vom sustine ca ar trebui sa ocolesti aceste feluri de mancare. Insa ar trebui sa ai mare grija la marimea portiei. Altfel te vei trezi ca mananci foarte sanatos, dar vei fi si plinuta. Haideti sa vedem care mancaruri sanatoase au multe calorii.


1. Avocado

Nici nu mai stim pe care voci sa iti laudam avocado si cate beneficii iti aduce. Insa din punct de vedere al caloriilor...hm... chiar nu ar trebui sa mananci mai mult de o jumatate de avocado o data. Si chiar si asa tot vei lua peste 110 calorii.



2. Cereale integrale

Am vazut persoane care le scot cu totul din dieta. Si asta nu este deloc bine. Ele sunt cruciale pentru tine, pentru ca au si fibre si proteine si vitamine. Cu toate acestea nu trebuie sa mananci insa o farfurie intreaga de paste. Tine minte, o cana de paste uscate are in jur de 400 de calorii.



3. Batoane energizante

Nu imi dau seama de ce ai manca asa ceva, insa multa lume care face sport face o asemenea alegere. Ei bine, astel de batoane au in general cam 300 de calorii. Daca tot faci aceasta alegere macar citeste cu grija ingredientele, pentru ca au si o multime de lucruri de care nu ai avea nevoie.



4. Iaurtul

Toata lumea iti spune sa il consumi, pentru ca are o multime de proteine si calciu. Si iti mai spune si sa nu consumi varianta light, fara grasimi, corpul nostru are nevoie de grasimi bune. Totusi, nu consuma mai mult de un pahar pe zi, pentru ca asta aduce cam 150 de calorii. Desigur, nu consuma deloc daca ceea ce alegi este iaurt cu fructe, ceea ce inseamna de fapt iaurt cu mult zahar.



5. Vinul

Vinul este bun si pentru starea de spirit, si pentru sanatate. Insa este bine sa te opresti la un pahar pe zi. Asta iti va aduce in jur de 120 de calorii.



6. Arahide, alune, nuci

Iti este foame intre mese? Toata lumea iti sugereaza aceasta gustare sanatoasa. Noi am spune insa ca mai bine ai merge pe varianta unui mar, pentru ca acestea au toate un aport mare de calorii. Nu renunta cu totul la ele, fiindca aduc mari beneficii organismului, dar nu le transforma intr-un fel de mancare.



7. Humus

In ultima vreme il aprecim din ce in ce mai mult. Poate ca insa prea mult. Humusul are multe calorii (175 pe 100 de gr), asa ca mare atentie la portie si mai ales la ce scrie pe cutia in care l-ai cumparat. Din fericire nici nu trebuie sa mananci mult, pentru ca el iti da rapid o senzatie de satietate.



8. Oua

Simti ca esti satula daca mananci doua oua? Asta este bine, pentru ca mai mult de atat nu ar trebui sa mananci. Doua oua inseamna 160 de calorii. Daca mai adaugi si altceva pe langa, mai bine te multumesti numai cu unul.



9. Cereale

De obicei daca mananci cereale ai impresia ca nu ai mancat mai nimic. Din punct de vedere al caloriilor nu este asa. Nu depasi 50 de gr pe portie. Speram ca alegi cereale integrale si nu din acelea pline de zahar.



10. Smoothie

Sunt fantastice, pline de vitamine si alti nutrienti. Insa si pline de calorii. Ca sa profiti mai bine de pe urma lor, adauga si frunze verzi si asigura-te ca au si proteine, pentru ca nu ar trebui sa mai mananci prea curand dupa un smoothie.

E-uri otravitoare, mituri si adevaruri despre mancare

Dacă e să te iei după informațiile tot mai alarmante care circulă în mass media, nimic din ceea ce mănânci nu-ți mai oferă siguranța că vei trăi sănătoasă până la adânci bătrâneți. Adoptarea câtorva principii fara aditivi alimentari pentru o alimentație prudentă te va apăra de pericolele toxicității unor alimente, dar și de nevroza E-urilor, care poate deveni la fel de toxică.

E-uri otrăvitoare – mituri și adevăruri

Aditivii alimentari sau E-urile sunt substanțe naturale sau chimice care modifică proprietăţile şi durata de valabilitate a alimentelor. Mancati fara aditivi alimentari.

Unii aditivi alimentari au o faimă foarte proastă, dobândită în urma unor studii îndelungate. Alţii, însă, sunt inofensivi, cum sunt antioxidanţii E 300 şi E 330, respectiv acidul ascorbic (vitamina C) şi acidul citric (sarea de lămâie). E 101, riboflavina, este nimic altceva decât vitamina B2, care colorează alimentele în roşu-portocaliu. E 306-309 (antioxidanţi) reprezintă, în diferite configuraţii, Vitamina E.
Întâlnim frecvent guma de guar si guma de xantan (E 412, E 415). Guma de guar este obţinută dintr-o plantă înrudită cu fasolea şi, deloc surprinzător, poate da balonare şi flatulenţă. Xantanul este o polizaharidă şi nu este mai agresiv decăt zahărul. Ajută la creşterea consistenţei unor lactate, dar nu fac nici un rău organismului.
Pectina, E 440, nu lipseşte din gemuri și dulceţuri. Este o gelatină naturală, prezentă în coaja merelor și în cotoarele de pere şi gutui.
Lecitina, E 322, este un antioxidant. În afară de atenţionarea pentru cei alergici la derivaţii de soia sau gălbenuş de ou — despre lecitină, numai de bine!

Denumiri complicate…
Benzoaţii şi nitriţii
: sună foarte industrial şi necomestibil, nu-i aşa? Benzoaţii sau parabenii — zona E 211-219 — sunt nişte conservanţi care pot forma, în combinaţie cu acidul ascorbic (vitamina C, E 300) şi la temperaturi ridicate, benzen, un cunoscut cancerigen; pot cauza hiperactivitatea deficitul de atenţie la copii; pot afecta hormonii sexuali şi organele de reproducere masculine. Sunt prezenţi în murături, condimente, băuturi cu arome de citrice.
Dimpotrivă, nitriţii — de potasiu (E 249) şi de sodiu (E 250) — trebuie asociaţi cu acidul ascorbic (E 300) şi cu acidul eritrobic (E 315), pentru a împiedica formarea nitrozaminei, substanţă cancerigenă. Nitriţii sunt folosiţi la produse din carne uscată, nepreparate termic — pastramă, muşchi, babic, ghiudem — în scopul de a păstra culoarea roşiatică şi de a împiedica dezvoltarea toxinei botulinice.
Butilhidroxianisolul (320) si butilhidroxitoluenul (E 321) sunt antioxidanţi sintetici, folosiţi la snacks, supe și legume deshidratate. Știţi ce spune profesorul Gheorghe Mencinicopschi? Dacă un aliment conţine aditivi ale căror nume nu poţi să le pronunţi, mai bine nu-l mânca. Aceşti doi aditivi sunt interzişi in Austria si în Statele Unite, pentru că sunt cancerigeni.
E 355, Silicatul alumino-potasic, agent antiaglomerant în sare, zahăr, lapte praf este un compus de aluminiu, ceea ce îl face suspect de a provoca probleme placentare în sarcină, dar şi Alzheimer.
Cu cât mai colorat, cu atăt mai suspect!
Știţi broaştele acelea din America din Sud viu colorate şi foarte otrăvitoare? Este un semnal pe care l-a stabilit natura: prădătorii înţeleg pericolul şi nu se apropie de ele. Aşa e şi cu coloranţii alimentari.
Unii dintre ei dau o culoare galbenă intensă budincilor, îngheţatei, supelor instant dar şi muştarului, căruia, de fapt, îi alterează culoarea naturală, sănătoasă. Tartrazina (E 102) colorează în galben și poate să provoace cancer de tiroidă, mutaţii cromozomiale şi deficienţe în vitamina B6 şi zinc. Galbenul de chinolină (E 104) prezintă riscul de a provoca la copii deficit de atenţie şi hiperactivitate. Este considerat cancerigen. Galbenul apus de soare (E 110) este considerat cancerigen şi are ca efecte congestia nazală, alergii, hiperactivitate, dureri abdominale, indigestie, vomă.
De la E 122, până la E 129 avem o serie de aditivi care colorează în roşu bomboanele, îngheţata, sucurile: azorubinul sau carmoizina (E 122); ponceau 4R sau roşu cochineal A (E 124); eritrozina (E 127); roşu 2G (E 128); roşu allura AC (E 129).
Dacă sucul pătează paharul, iar bomboanele colorează limba, avem de-a face cu unul dintre ei. Fiind consideraţi cancerigeni, aceşti aditivi sunt interzişi în multe ţări şi în curs de a fi interzişi în întreaga Uniunie Europenă. Până atunci, renunţă tu la ei!

Când putem mânca zahăr

Dintre îndulcitorii prezenţi în produsele dietetice, unii sunt inofensivi, ba chiar benefici pentru cei care au probleme cu controlul greutăţii și al glicemiei. Sorbitolul (E 420) are calitatea de a rezista bacteriilor din cavitatea bucală, deci nu contribuie la apariţia cariilor dentare. În cantităţi mari, însă, poate avea efect laxativ, ducând până la diaree. Acesta era ingredientul din guma de mestecat cu care înlocuise ţigările pacientul doctorului House; diareea persistentă a acestui pacient ocupă planul secund al unui episod din serial. (Dr. House s-a prins repede, pentru că avea ceva mai interesant de rezolvat în planul principal.)
Aspartamul (E 951), prezent în produse zaharoase şi băuturi răcoritoare, este dezastruos pentru sănătate: este suspectat ca provocator al unor tumori cerebrale, al sclerozei în plăci, al unor malformaţii congenitale şi al unui dezechilibru metabolic care, paradoxal, poate conduce la diabet.
Acidul ciclamic (E 952) nu provoacă direct cancer, dar se pare că potenţează anumite substanţe cancerigene, cu efect asupra organelor genitale masculine. Sigure pentru sănătate sunt zaharina (E 954), sucraloza (E 955), taumatina (E 957) şi xilitolul (E 967).

Oamenii care traiesc cu 20 ani mai mult

Există un loc în Europa unde oamenii trăiesc, în medie, cu 20 ani mai mult decât ceilalţi locuitori.
Mâncarea sănătoasă, mişcarea zilnică, odihna şi lipsa stresului pot prelungi viaţa oamenilor cu mai mult de 20 de ani. Dovada o reprezintă locuitorii insulei Ikaria din Grecia.  În această insulă oamenii duc o viaţă activă chiar dacă au trecut de 100 de ani. Acest lucru este posibil deoarece aceștia nu au renunţat la obiceiurile lor.
Mai concret, reţeta longevităţii acestor oameni constă în regimul alimentar bogat în ulei de măsline şi legume, pe care le cresc în propriile grădini şi prin consumul moderat de lactate (cu excepţia laptelui de capră) şi carne. Evitarea grăsimilor saturate prezente în carne şi lactate reduc riscul apariţiei bolilor de inimă, uleiul de măsline măreşte colesterolul benefic, iar  laptele de capră îmbunătăţeşte digestia.
Pe lângă alimentaţie, somnul de după amiază îi ajută pe ikarieni să ducă o viaţă lungă şi sănătoasă. "aici oamenii se trezesc târziu, iar la amiază trag un pui de somn. Nimeni nu poartă ceas pentru că pur şi simplu nu ne interesează niciodată cât e ora.