Se afișează postările cu eticheta plamani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plamani. Afișați toate postările

Remedii naturiste impotriva pneumoniei

Pneumonia este o boala mai mult sau mai putin grava in functie de numerosi factori precum: agentul cauzal, gradul de extindere, contextul patologic, starea pacientului anterioara bolii.

Putem vorbi de o pneumonie interstitiala, de obicei virala (sau uneori determinata de alti germeni precum micoplama, chlamidia) sau o pneumonie lobara sau segmentara, de obicei bacteriana. Putem vorbi despre o pneumonie per prima sau de o pneumonie secundara, care apare drept complicatie a unei alte afectiuni (gripa incorect tratata se poate complica adesea cu o pneumonie).

Remedii naturiste

1. Propolis
Are efecte anticrobiene cu spectru larg. In cazul unei pneumonii la adult se poate administra pentru 7-10 zile tinctura de propolis (concentratie 30%) in doze de 2-3 ml de cate 2-3 ori pe zi, pe stomacul gol, amestecata cu miere si consumand lichide in cantitati suficiente. Ulterior doza se scade la 0,5-1 ml, de doua ori pe zi, pana la vindecarea completa.

La copii mici se pot administra in faza acuta cate 2-3 picaturi pe kg corp si zi, in 2-3 prize, apoi cate 1 -1,5 picaturi pe kg corp si zi, in 2 prize.

2. Laptisor de matca
Este un alt remediu apicol cu excelente efecte antivirale. In plus el ridica repede imunitatea si nivelul energetic general al organismului. Cel mai util este laptisorul crud, care in situatii acute severe se poate administra in doze de 2-4 g de 2-3 ori pe zi. In situatii mai simple ajung 2-3 g/zi, pentru cateva zile.

3. Ulei esential de cimbru
Uleiurile esentiale (sau uleiurile volatile) obtinute din plante sunt remedii considerate adevarate antibiotice naturale. Efectele lor antimicrobiene au fost de mult demonstrate atat clinic, cat si in laboratoare.

Pentru pneumonii foarte eficace si mai usor disponibile sunt uleiul esential de cimbru sau cel de coriandru, dar se pot utiliza si altele in functie de tipul pneumoniei.

Se administreaza la adulti cate 4-5 picaturi de 2 ori pe zi, obligatoriu amestecat cu miere, timp de 7-10 zile, pana la maxim 3 saptamani. La copii ajung 1-2 picaturi pe zi. La cei foarte mici de regula se evita administrarea de uleiuri esentiale.

4. Tinctura de echinaceea
Spre a intari in plus imunitatea putem folosi si tinctura de echinaceea. La adulti, doza este de 1-2 ml de 2-3 ori pe zi, iar la copii mici cate 1-2 picaturi pe kg corp si zi, in doua prize.

5. Decoct de coaja de salcie
Contra febrei si a inflamatiei este foarte eficienta coaja de salcie. Se prepara un decoct, adica se fierb 3-4 lingurite de plante la un litru de apa timp de 10 -15 minute, iar ceaiul rezultat se bea pe parcursul zilei.

Ca terapie externa febrei, chiar daca este mare, se poate face frectie cu otet (la temperatura camerei) pe intreg corpul, dupa care pacientul trebuie sa stea intins in pat, bine invelit.

6. Scaiul vanat
O planta foarte eficienta contra tusei de orice fel, in special pentru cea rebela si de durata, este scaiul vanat, dar se gaseste mai greu; se fierb 2 linguri de plante la o cana de apa, timp de 5-10 minute la foc mic, iar cantitatea rezultata, indulcita cu miere se bea pe parcursul unei zile, cu inghitituri mici.

7. Ceai de nuci si ceapa
O alta reteta anti-tuse: se iau 10 nuci integi care se farama si o ceapa cu tot cu coaja, se pun toate intr-un litru de apa si se fierb impreuna pana cand ceapa se inmoaie; ceaiul se indulceste cu miere si se bea pe parcursul zilei.

8. Siropul din muguri de pin
Si acesta calmeaza bine tusea si curata caile respiratorii, avind in plus un gust care copiilor le place mult.

9. Comprese cu ulei ricin
Pentru o tuse seaca suparatoare se poate face si aplicatie externa de comprese cu ulei cald (preferabil ricin) pe piept. Compresa trebuie acoperita cu un strat izoterm si mentinuta calda pentru minim 20-30 minute.

10. Cataplasme cu mustar sau hrean
Atunci cand situatia este mai complicata, cu tulburari respiratorii si respiratie zgomotoasa (cu suieraturi adica wheesing in termeni medicali), care denota o blocare a cailor respiratorii prin compresarea acestora de catre zona pneumonica, sau prin asocierea de secretii prea abundente si stagnante, se poate aplica o cataplama fierbinte pe piept pregatita din faina de mustar ori chiar din radacina de hrean.

O asemenea cataplasma poate avea efecte spectaculoase, caci dilata caile respiratorii, le degajeaza prin lichefierea si mobilizarea secretiilor, reduce inflamatia.

De ce apare astmul bronsic si care sunt cauzele crizelor de astm

Infecțiile respiratorii neglijate, poluarea și fumatul sunt câțiva dintre „vinovații” implicați în apariția astmului bronșic. Boala nu se vindecă, dar poate fi ținută sub control. 

 Astmul bronșic este o boală inflamatoare a căilor respiratorii, ce afectează bronhiile. După o răceală mai puternică, cu tuse până rămâi fără aer, e bine să mergi la doctor, pentru un control post-tratament.

Dacă obosești repede, respiri zgomotos și ai adesea senzația că te sufoci, riscul să suferi de astm e mare. An de an se înmulțesc cazurile de pacienți depistați cu astm bronșic. Numărul astmaticilor la nivel global a crescut până la aproximativ 230 de milioane. În țara noastră, se estimează că 1 milion de oameni au această afecțiune, numărul fiind în creștere. 

Ce determină instalarea bolii

•    Factori genetici. Genele joacă un rol important în apariția astmului bronșic. Astfel, dacă există o rudă de sânge (cum ar fi un părinte sau un frate) cu această afecțiune, există riscul să se transmită boala.

•    Reacția exagerată a sistemului imun, mai ales dacă există și o altă condiție alergică, precum dermatita atopică sau rinita alergică.

•    Hipersensibilitatea bronhiilor, adesea de ordin alergic (polen, acarieni), duce la apariția spasmelor acestora și la îngustarea lor.   

•    Poluarea. „Astmul este o boală indusă, în multe situații, de viața pe care o trăim, de modernismul ei, de poluare. Acest fapt explică de ce crește prevalența alături de elementele-cheie care se cheamă alergie și infecții respiratorii“, explică medicul primar pneumolog, Florin Mihălțan. În cazul copiilor, poluarea produsă de autovehicule ar produce 14% din cazurile de astm bronșic, potrivit unui studiu.

•    Fumatul. Fie că vobim despre fumat activ sau pasiv, expunerea la  substanțele chimice pe termen lung poate provoca instalarea astmului.

•    Infecțiile respiratorii netratate pot produce apariția respirației șuierătoare (wheezing-ul) la copii, care determină, în timp, instalarea astumului bronșic.

Factori declanșatori ai crizelor

Există mai mulți factori – de mediu și emoționali - care acționează asupra căilor respiratorii inflamate, declanșând crize de astm. Este foarte important ca persoanele afectate să cunoscă factorul implicat în producerea crizei și, pe cât posibil, să îl evite. 

-poluanții și iritanții de aer, precum fumul, noxele, freonul deodorantelor, substanțele volatile din detergenți;

-anumite medicamente, printre care aspirina și ibuprofenul. De altfel, nicio medicație nu este lipsită complet de riscul reacției anafilatice;

-emoții puternice și stres;

-efortul fizic, chiar și cel moderat

-alergeni precum acarienii și mucegaiul

-sulfiții și conservanții din produsele alimentare și băuturi, inclusiv bere și vin;

-vremea: ceața, frigul, gerul;

-boala de reflux gastroesofagian. 

Remediu natural pentru curatarea plamanilor

Indiferent dacă sunteți fumător sau nu, puteți suferi de anumite boli de plămâni. Totuși, cei care nu renunță la acest viciu sunt, în general, mai predispuși la problemele de acest tip. Din fericire, specialiștii de la healthyfoodhouse.com propun o rețetă naturală cu ajutorul căreia ne putem curăța plămânii.

Cei care au fumat pentru mai mult de 5 ani, se confruntă adesea cu bronșită și accese de tuse, și în special lor li se recomandă acest remediu. Utilizarea siropului va oferi rezultate uimitoare, curățându-vă și revitalizându-vă plămânii.
Ingrediente:
-1 bucată mică de rădăcină de ghimbir
-2 lingurițe de turmeric
-400 g usturoi (curățat și tăiat în patru)
-400 g zahăr brun
Preparare:
Încalziți apa și amestecați zahărul până începe să clocotească. Apoi, adăugați usturoiul, ghimbirul răzuit și turmericul și așteptați până când amestecul atinge punctul de fierbere. Micșorați flacără și apoi lăsați să se răcească la temperatura camerei. Depozitați amestecul în frigider.
Utilizare:
Consumați două linguri din acest amestec în fiecare dimineață pe stomacul gol și două linguri în fiecare seară, la două ore după ultima masă.
Sfaturi suplimentare:
Inhalați ulei esențial de eucalipt.
Faceți zilnic o baie fierbinte, e metoda perfectă de a vă relaxa și detoxifia.
Faceți exerciții fizice în mod regulat.

Remediu natural pentru afectiunile aparatului respirator

Lumanarica (Verbascum densiflorum) se numara printre plantele medicinale cu un potential curativ de exceptie, fiind considerata, un remediu natural pentru afectiunile aparatului respirator, dar mai ales pentru plamani.

Preparata corect, infuzia din lumanarica actioneaza benefic asupra intreg aparatului respitator, tratand boli precum bronsita acuta si cronica, guturaiul, gripa, catarul bronsic, pneumonia, pleurezia, congestia pulmonara, angina, laringita, traheita, tuberculoza.

Pentru a prepara aceasta infuzie aveti nevoie de 10 grame de planta uscata - 2 lingurite si 250 ml apa.
Puneti planta in apa, iar dupa ce amestecul a dat in clocot, se indeparteaza de pe foc, vasul se acopera si preparatul se lasa la infuzat timp de 10 minute. La final se strecoara si se bea neindulcit.

Mod de administrare: se bea doua cani pe zi, dimineata pe stomacul gol si seara inainte de culcare, in cura de trei saptamani.

Cum ajuti organismul sa se regenereze

Piele fina, elastica si fara riduri, inima sanatoasa si puternica, oase tari si compacte, toate acestea nu sunt un vis, ci o realitate relativ usor de obtinut. Totul e sa folosim ce ne-a dat mai bun mama natura. „E foarte important sa vizitezi medicul si sa-ti controlezi factorii de risc“, explica neurologul Dafin Muresanu, potrivit evz.ro. Acestia sunt, in principal, tutunul si alcoolul, dar e important si sa respectam orele de somn si relaxare.

„Unii traiesc mult mai intens viata si muncesc foarte serios: in doua ore pot sa arda cat altii in sapte. Altii au o viata lejera, se protejeaza continuu si duc, astfel, o viata lunga. Totul tine de modul in care consumi rezerva biologica si rezerva cognitiva care scad, de-a lungul vietii, daca n-ai grija de ele“, explica specialistul.

Cum ajuti organismul sa se regenereze

In fiecare clipa, celule din organismul uman mor, dar in acelasi timp se nasc altele noi. Suntem intr-o permanenta autoregenerare. Spre exemplu, celulele rosii traiesc doar patru luni, cele albe - un an, celulele din piele se reinnoiesc in cel mult trei saptamani, cele din oase - la 10 ani. Practic, spun specialistii, o data la sapte ani, corpul trece printr-un proces de regenerare complet, apoi incepe altul. Iar noi putem stimula acest proces natural, printr-o alimentatie adecvata. Practic, sa ne prelungim tineretea.

Laptele si produsele lactate, alimente-cheie pentru oase

Pentru a ajuta regenerarea oaselor, hrana trebuie sa contina, in primul rand, alimente bogate in calciu, precum laptele si produsele lactate, dar sunt benefice si legumele cu frunze verzi. De asemenea, avem nevoie de vitamina D, pe care o gasim in peste sau in broccoli. E bine sa renuntam la fumat, consum de alcool si exces de cafeina si sa facem sport 30 de minute, in fiecare zi. Celulele osoase se regenereaza in 10 ani, iar densitatea osoasa maxima o atingem la 20 de ani, dupa care scade treptat.

Pestele, benefic pentru ochi si cresterea unghiilor si a parului

La ochi, singurele celule care se regenereaza sunt cele din cornee, practic, se refac in 24 de ore de la un accident. Pentru o vedere buna e indicat sa consumam peste, morcovi, afine, usturoi si spanac. Pestele, somonul in special, mai ales daca este neafumat, si ouale sunt bune si pentru regenerarea si cresterea unghiilor si a parului. Ajuta, de asemenea, si legumele, nucile, cerealele integrale, carnea de pui si de curcan, lactatele, apa, fasolea si mazarea, avocadoul si semintele de floarea- soarelui.

Carnea rosie, buna pentru inima si reimprospatarea sangelui

Dupa varsta de 35 de ani inima oboseste, bate mai incet si incepe sa-si piarda din vigoare. Ca sa functioneze bine e nevoie de un sange sanatos si vase sangvine elastice. Cum celulele rosii din sange traiesc patru luni, organismul are nevoie de fier pentru a le regenera. Acesta se gaseste in carnea rosie, oua, porumb, sfecla rosie si cacao. De asemenea, vita de vie dovleacul si telina combat anemia. Pentru elasticitatea vaselor putem consuma vinete, morcovi, ceapa, tarate, usturoi si hrean.

Papadia, planta care ajuta la regenerarea celulelor din ficat

Atunci cand se indeparteaza, printr-o operatie, 70% din ficatul unei persoane, acesta creste la loc in doar cinci luni, deoarece celulele hepatice se regenereaza o data la 150 de zile. Daca nu s-ar intampla acest lucru, organismul uman ar inceta sa functioneze. Pentru a ajuta acest proces e suficient sa consumam, spre exemplu, ceaiuri de papadie, dar si spanac, salata verde, varza, conopida, ardei gras, lemn dulce, suc de aloe, ulei de somon, patrunjel, morcovi, oregano si ginseng.

Pielea, regenerata intr-o luna cu apa, rosii, kiwi, citrice si peste

Celulele din piele - cel mai mare organ al omului – se regenereaza o data la trei–patru saptamani, spun specialistii. Pentru a ajuta acest procesc rapid si continuu, trebuie sa consumam: multa apa, citrice, rosii, kiwi (bogat in vitamina C), fructe de mare si peste gras (acizi grasi Omega-3), avocado si nuci sau ulei vegetal nerafinat. Este necesar si un aport de antioxidanti – din catina, goji sau fructe de padure, ceai verde, dar si struguri negri, ciocolata neagra si prune uscate sau varza rosie.

Cafeaua ajuta functionarea plamanilor si a creierului

Cele mai bune alimente pentru sanatatea creierului sunt cafeaua (consumata cu moderatie) si ciocolata neagra, afinele, nucile, bananele, somonul, vinetele, ceaiul verde, morcovii, cerealele integrale si usturoiul. De asemenea, o ceasca, maximum doua de cafea pe zi, datorita cafeinei din continut, poate imbunatati functia pulmonara si poate diminua manifestarile astmului. Antioxidantii si cofeina din boabele de cafea ne ajuta sa ne concentram mai bine si previn chiar aparitia unor tipuri de cancer.

Fumatul genereaza boli psihice cum ar fi schizofrenia

Veşti din ce în ce mai proaste pentru fumători. Fumatul nu numai că provoacă unele forme de cancer şi boli cardiovasculare, dar şi apariţia unor tulburări psihice severe, cum ar fi schizofrenia.
Conform unui studiu publicat recent în revista Lancet Psychatry, citat de Agerpres, oamenii de ştiinţă europeni au ajuns la asocierea statistică dintre tutun şi psihoze, îndeosebi schizofrenia.  S-a observat că persoanele care suferă de tulburări psihice sunt mult mai înclinate să fumeze, proporţia fumătorilor în rândul persoanelor psihotice fiind de trei ori mai mare decât la populaţia generală. Nu se cunosc deocamdată motivele acestei situații, scriu cercetătorii în articol.
Una dintre explicații ar putea fi că ţigara ar permite compensarea efectelor medicamentelor asupra reglării dopaminei, neurotransmiţător asociat cu mecanismul recompensei. Puţini cercetători au studiat însă ideea că și tutunul „ar putea crește riscul apariției acestor tulburări”. Studiul menționat încearcă să verifice o asemenea ipoteză şi să afle dacă psihozele se declanşează mai devreme la fumători decât la nefumători.

De alfel, şi un alt studiu confirmă această ipoteză şi dezvăluie şi un alt efect al fumatului. Un studiu de mică întindere, realizat pe aproximativ 70 de studenţi cu vârste între 18 şi 25 de ani, de cercetători de la Universitatea Northumbria, Marea Britanie, a arătat că fumatul are un efect negativ puternic asupra memoriei.
Cei care fumează uită, zi de zi, aproximativ o treime din informaţie, comparativ cu cei care nu fumează. Vestea bună este că renuţarea la fumat restabileşte capacitatea persoanelor de a-şi reaminti informaţiile, readucând-o la aproape acelaşi nivel ca şi la nefumători.
Autorii studiului consideră că informaţiile ar putea fi utilizate în campaniile împotriva fumatului. Ei plănuiesc să investigheze, în continuare, efectele pe care le are asupra memoriei fumatul pasiv (aspirarea, de către cei care nu fumează, a fumului produs de alţii), precum şi aşa-numitul „fumat la a treia mână” – inhalarea reziduurilor rămase în haine, perdele sau mobilier.

Protejeaza si curata plamanii cu aceste alimente

Dacă ai încercat toate metodele și produsele care promit să te ajute să te lași de fumat și nu ai reușit, poți încerca, măcar măcar să iți protejezi și să îți cureți plămânii de nicotină și gudron.

Porumbul este un aliment care contine beta criptoxantina, se crede despre acesta ca protejeaza plamanii de cancer pentru ca este un puternic antioxidant. Totusi, consuma doar porumb proaspat.
Nucile braziliele sunt pline de seleniu, un puternic antioxidant.

Ceapa curate foarte bine plamanii. Aceasta ajuta la prevenirea multor boli, inclusiv infectii la plamani. In cazul in care cancerul deja s-a dezvoltat, ceapa previne cresterea de noi celule.
Ghimbirul este un medicament natural care ajuta corpul sa se protejeze de boli. Este inca o unealta care protejeaza plamanii de toxine. Poate fi consumat in ceai (ceai de radacina de ghimbir), in limonada sau poti manca o bucatica din miraculoasa radacina in timpul mesei.
Portocalele contin, ca si porumbul, criptoxantina care au un puternic efect impotriva cancerului la plamani.
Urzica este o planta plina de fier si este utila in dezinfectarea plamanilor. De asemenea, are un rol foarte important in lupta impotriva infectiilor.
Ceaiul din ace de pin este folosit in mod traditional pentru gargara, dar poate fi un aliat excelent impotriva cancerului pulmonar.

 

Anumite arome pentru tigara electronica afecteaza plamanii


Anumite arome din lichidul pentru țigara electronică afectează în mod negativ sănătatea plămânilor prin schimbarea anumitor funcții celulare importante din țesutul acestora, arată un nou studiu.
Astfel, din cele 13 arome testate de cercetători, cinci dintre ele s-au dovedit a fi dăunătoare pentru plămâni.
,,Efectele diferitelor componente chimice din țigara electronică asupra plămânilor sunt mai puțin cunoscute'', a declarat autorul studiului.
În cadrul studiului, cele 13 arome au fost testate pe celule epiteliale pulmonare umane, folosindu-se parametri de toxicitate și viabilitate celulară.
În timpul testului de expunere de 30 de minute, aromele denumite Hot Cinnamon Candies, Banana Pudding și Menthol Tobacco s-au dovedit a fi toxice pentru plămâni în doze mari.
Principiul după care funcţionează ţigară electronică este relativ simplu: un dispozitiv pe baza de baterie vaporizează nicotina existentă într-un mic rezervor, aceasta putând fi inhalată prin acelaşi gest specific fumatului clasic. Pentru a suplini ţigara clasică, forma ţigării electronice este similară cu a celor din hârtie şi filtru.
Prin folosirea ţigării electronice, fumătorii pot beneficia, teoretic, de absenţa mulţimii de substanţe toxice din fumul de ţigară clasică. Ţigara electronică se bazează pe nevoia de nicotină produsă de adicţia faţă de aceasta.

Forme de manifestare a astmului

Astmul reprezinta astazi cea mai frecventa afectiune cronica in lume, afectand aproximativ 300 de milioane de oameni. Este o boala subdiagnosticata si subtratata, cu prevalenta in crestere mai ales la copii si adolescenti, cu o crestere ingrijoratoare a formelor severe.

Astmul afecteaza oameni de toate varstele, dar cel mai adesea incepe in copilarie, astazi fiind cea mai importanta boala cronica a copilului. Iata care sunt cele mai frecvente forme de manifestare a astmului:

1. Respiratia suieratoare
Apare atunci cand, in interiorul plamanilor, bronhiile sunt suprimate. Aerul nu mai poate sa iasa in voie. Simultan, tot in interiorul plamanilor, se produce si o inflamatie. Apar de asemenea secretii transparente sau albicioase. Senzatia de sufocare se poate corecta imediat prin medicatie.

2. Tusea
Spre exemplu, tusea spastica, seaca, fie ca este sau nu asociata unei infectii respiratorii ar trebui sa va puna pe ganduri.
"Insist asupra acestei forme pentru ca ea poate sa duca la recunoasterea mult mai devreme decat pana in momentul in care bolnavul poate sa treaca in forma clasica cu sufocare si respiratie suieratoare", a declarat dr. Ioan Iamandescu, medic alergolog.

3. Constrictie la nivelul pieptului
Aceasta manifestare este frecvent legata de alergiile la par de pisica si este o forma prezenta in special in cazul femeilor. "Respiratia este foarte slaba, ceea ce arata ca e o constrictie atat de mare ca aerul nu intra", a precizat dr. Iamandescu.

Semnele astmului la copii

Daca aveti copii, iata care sunt semnalele care ar trebui sa va alerteze:

"Daca am astm in familia respectiva, ca e mama, tatal sau bunica, copilul respectiv are toate sansele sa fie in categoria copiilor cu astm bronsic", a declarat dr. Dumitru Oraseanu, sef sectie pediatrie la Spitalul "Grigore Alexandrescu".

De asemenea, daca cel mic a facut asa-numita dermatita atopica, fiti atenti cum si cat tuseste. Pneumoniile repetate, ca de altfel orice alte infectii respiratorii repetate frecvent, pot masca cea mai frecventa boala cronica a copilariei: astmul bronsic.

Ceaiul care stimuleaza respiratia, ceai pentru astm

Astmul inseamna inflamarea cronica a cailor respiratorii care duce la ingustarea acestora, provocand astfel probleme respiratorii. Tratamentul de baza consta in administrarea unor medicamente antiinflamatoare si bronhodilatatoare, insa aceasta boala poate fi tinuta sub control si cu ajutorul unor plante medicinale.

Combinate intr-o anumita proportie, unele plante pot face minuni in sensul ca reduc crizele de astm si totodata numarul pastilelor prescrise pentru aceasta boala care, de regula, persista toata viata.

Pentru reteta de mai jos, se prepara cantitatea totala din care se utilizeaza corespunzator cand se prepara ceaiul. Pentru cantitatea totala, partile folosite se masoara cu aceeasi unitate (cu o lingura/lingurita sau la gramaj)

Ceai antiastmatic
Parti/Ingrediente:
3,50 Folium farfarap. (Frunze de podbal);
0,50 Folium salviae (Frunze de salvie);
1,00 Flores crataegi cum folio (Flori si frunze de paducel);
1,00 Flores millefolii (Flori de coada soricelului);
1,00 Herba hyssopi (Isop);
1,50 Herba Leonuri (Talpa gastei);
1,00 Herba marrubii (Unguras);
0,50 Herba menthae piperita (Izma);
1,00 Herba serpyli (Cimbrisor de camp).

Modul pe preparare
Se pune o lingura din amestecul de plante la o cana (circa 250 ml) cu apa clocotita si se lasa la infuzat 8-10 minute, acoperit; se strecoara si se indulceste cu zahar sau miere.

Actiune terapeutica: usor stimulent al sistemului nervos central si al respiratiei, produce o usoara bronhodilatatie (datorita mucilagiilor din frunzele de podbal), fluidifica secretiile bronsice si usureaza expectoratia.
Indicatii: adjuvant in tratamentul astmului si al starilor ce o insotesc.

Reteta cu hrean este medicament pentru bolile de plamani

Reteta cu hrean este un adevarat medicament pentru toate bolile de plamani. Acesta este un remediu folosit in special impotriva pneumo­niilor reci­di­vante, a bronsitelor cronice si a tuberculozei pulmo­nare. Pe langa efectele puternic antibio­tice ale hrea­nu­lui, acest preparat este si un puternic vitaminizant si remineralizant, precum si un imbatabil stimulent imu­nitar. Hreanul curata ficatul si este indicat in dieta celor care sufera de hepatita sau ficat gras. In plus, este un bun tratament pentru tuse.
Pentru preparare aveti nevoie de: 

- 12 oua

- suc natural de lamaie

- 1 kg hrean ras

- 1 litru tuica naturala

- 1 kg miere de albine

Asadar, se spala foarte bine ouale, apoi se pun intr-un vas, cu coaja cu tot, si se tin timp de 12 ore in suc na­tural de lamaie (trebuie sa le acopere). Se scot oua­le din sucul de lamaie, se sparg si se bat bine, dupa care se pun din nou in vasul cu suc de lamaie, in care se mai adauga hreanul curatat de coaja si dat pe razatoare, tuica naturala tare (pa­lin­ca de prune) si mierea. Amestecul se tine la macerat intr-un borcan timp de noua zile. Se administreaza zilnic, dupa mesele principale, cate 1-3 lin­guri.

Alimentul care ucide cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar este definit ca fiind o reproducere necontrolata a unor celule anormale in interiorul plamanului. Celulele canceroase se vor grupa si vor forma o tumora pulmonara. Daca celulele canceroase se separa si trec in circulatia sanguina si limfatica, acestea pot ajunge si in alte zone ale organismului formand metastazele.

Aceasta forma de cancer este o forma destul de agresiva, cu o evolutie rapida. Cancerul pulmonar este cea mai frecventa neoplazie din lume, cu incidenta maxima la barbati. La femei, cancerul pulmonar este al doilea cel mai frecvent cancer dupa cel mamar.

Un studiu publicat in 2013 pe PubMed, un site al National Institute of Health a scos la iveala ca apigenina, o substanta care se gaseste in patrunjel, poate distruge 86% dintre celulele cancerului pulmonar. Apigenina este un compus care se gaseste si in alte alimente precum telina, portocalele, ceapa, potrivit doctorulzilei.ro. Insa, parunjelul este cea mai bogata sursa de apigenina, in special cel uscat. Un alt studiu publicat in China in 2005 a scos la iveala ca apigenina din patrunjel este eficienta in combaterea cresterii celulelor canceroase. Cercetarea a fost publicata in revista Molecular Pharmacology.

Vrei sa te lasi de fumat?

Deşi diferitele studii au încercat să determine cea mai bună metodă de a abandona fumatul, problema se pune, de fapt, la fel ca în cazul regimurilor de slăbire: fiecare trebuie să găsească metodă potrivită pentru el. Un studiu recent sugerează că o anumită analiză de sânge ar putea indica metoda potrivită pentru fiecare.
Studiile au arătat că până la 60% dintre persoanele care încearcă să abandoneze tutunul se apucă din nou de fumat după cel mult o săptămână.
Un studiu publicat în jurnalul Lancet sugerează că o analiză a sângelui i-ar putea ajuta pe fumători să aleagă metoda prin care ar avea cele mai mari şanse de a se lăsa de fumat.
Analiza se bazează pe măsurarea vitezei cu care organismul unei persoane descompune nicotina.
Nicotina este una dintre substanţele din ţigări care dau cea mai puternică dependenţă. Autorii studiului cred că persoanele care descompun mai rapid nicotina simt mai puternic nevoia de a fuma şi au dificultăţi mai mari când e vorba să abandoneze fumatul.
În cadul studiulu, cercetătorii de la University of Pennsylvania, SUA, au înscris 1.240 de fumători în diferite programe menite să-I ajute să se lase de fumat şi au analizat sângele voluntarilor pentru a afla în ce ritm era metabolizată nicotina.
Voluntarii au primit fie un plasture cu nicotină, fie un medicament numit vareniclină, folosit pentru tratarea dependenţei de nicotină, fie un placebo. Toţi voluntari au avut, de asemenea, acces la şedinţe de consiliere.
Cercetătorii au constatat că persoanele carer descompuneau nicotina într-un ritm normal aveau şanse mai bune de a reuşi să se lase de fumat prin folosirea vareniclinei, comparativ cu cei care foloseau plasturi cu nicotină.
Iar voluntarii care descompuneau nicotina mai lent, deşi au avut rata de succes similare cu toate metodele folosite, au raportat mai multe efecte secundare în urma folosirii vareniclinei.
Astfel, explică specialiştii, pentru persoanele care metabolizează normal nicotina, şansele de a reuşi să renunţe la fumat ar fi mai mici dacă se folosesc plasturi cu nicotină, dar s-ar dubla dacă se foloseşte vareniclina. În schimb, pentru cei care metabolizează nicotina lent, plasturii cu nicotină, mai ieftini, ar putea fi cea mai bună opţiune.
Trebuie luate în considerare şi  alte aspecte, precum costurile vareniclinei şi eventualele efecte secundare ale acesteia (printre care o creştere a riscului de depresie şi sinucidere), care trebuie puse în balanţă cu efectele dăunătoare al continuării fumatului.